Lumea Mea

cuvantul din montura de 24 K

2012-01-09T22:25:00.002+01:00

mi-e dor sa-mi gasesc cuvintele adunate in jurul sufletului
tinandu-mi de cald
pamantul se roteste atat de repede
incat mi le imprastie in cele patru vanturi
noaptea visez ca se strang toate pe langa mine
si ma invesmanteaza
lumina lor diamantina imi deschide bezna noptii
simbolurile mele arata ca niste nestemate inca nebatute in aur
iar stralucirea lor nu o vad decat eu

in rastimpuri ratacesc cate unii prin visurile mele
si ma trezesc cu ei alaturi de mine

intr-o zi cineva mi-a apucat un gand si mi l-a cercetat cu atentie
de parca ar fi gasit vreo relicva
m-a intrebat daca locul poate fi vizitat mai des
si altcandva decat in clipele noptii
nici acum nu stiu de ce nu i-am raspuns
a plecat
de atunci nu l-am mai vazut
dar am auzit ca in fiecare zi
un ins cu o fata nedefinita
imi pazeste indeaproape respiratiile
ca nu cumva intr-o zi
odata cu vreun oftat
sa scap printre buze
piatra pe care o asteapta
sa o aseze in montura

viata cu un pandativ la gat

2011-12-21T01:03:00.000+01:00

m-am obisnuit de atata timp sa car povara asta cu mine
incat ii voi simti lipsa
in mometul in care cineva mi-o va lua
ma simt mica si nu ar trebui
pe umerii mei curg fluvii de corvoada
si oricine ma vede ar spune ca sunt puternica
dar eu ma simt ca la sapte ani cand mama ma certa pentru o felie de unt cazuta pe covor
sau pentru ca inca nu eram indeajuns de mare pentru a ajunge un lucru sus agatat
ma simt neputincioasa in toata puterea mea
si obosita cat o armata ajunsa la ultimul glonte
am in urma mea transee de viata
adanci brazdate in frunte-mi
doar cine ma cunoaste stie sa mi le citeasca
port la gat un pandativ pe care nu-l voi lasa niciodata
e foarte greu dar tot atat de pretios
oricum nimanui nu i l-ar trebui
nu va trebui sa ma tem pentru el
lumea adora lucrurile mici
pentru cele mari nu-si aduna puteri
lumea rade se desfata se plimba si incearca vieti noi
eu am viata mea
sunt obosita
si port un pandativ greu si pretios la gat

piruete albe in veacuri criogenice

2011-12-18T01:14:00.005+01:00

nu am de gand astazi sa vorbesc despre nimicnicia lumii
desi poate ca as avea mai multe de spus
decat despre albul sufletelor
oricum in fiecare noapte se intuneca
la fel cum in fiecare dimineata se face din nou lumina
asa ca in galaxia noastra nu e nimic nou sub soare

***
astazi mi-au facut gandurile piruete albe
despre asta as fi vrut sa-ti vorbesc
sa-ti spun ca aburii proiectiilor tale
au inghetat la minus cinci grade -cum altfel?-
si am putut sa fac arabescuri prin amintirile noastre.
cativa ani acolo - spuneai - ce e mare lucru
cand nimeni din universul asta nu ne va sti de vii
prin secolele de vesnicie?

nu am nevoie de avere -spuneai-
cui ii va pasa de ea cand toata pulberea stelara
se va imprastia in univers?
eu vreau idei - repetai mereu -
si gandurile tale se intrupau in aburi albi
care inghetau in aceste veacuri criogene

undeva, doar spiralele lasate de bataile propriei inimi
faceau semne in lumea dantelata

o suta de ani de raceala
o singura iubire
o mie de ani de raceala,
o singura iubire
o suta de mii de ani de raceala
o singura iubire

o vesnicie
alb

Partaj inechitabil

2011-12-10T11:06:00.002+01:00

Soarele se impartise in mici patrate,
de parca s-ar fi cernut printr-o sita deasa
si incepu sa cada pe pamant
precum un zahar deasupra unei prajituri imense,
caramelizand si ultimul cotlon de viata.

Aerul se impartise in mod egal vietuitoarelor,
neintreband pe nimeni de e insecta sau mamut,
daca-i e prea putin sau daca-i prisoseste.

Doar speranta se incapatanase in distribuirea ei,
sfarmandu-se in mod inegal,
sfidand parca orice lege a noii ordini.

Asa se face ca eu ramasesem cu atata speranta
incat sa ajunga pentru o omenire intreaga plus cincizeci la suta,
obligandu-te pe tine, in acest fel, sa ramai doar cu iubirea mea.
Intreaga.

Dimineti cu poezie

2011-12-08T11:39:00.001+01:00

In vremea in care eram vecina cu poezia
Veneau versurile si-mi bateau cu degetele-n geam
Dimineata ne mancam briosele cu dulceata impreuna
Ne imparteam ceasca de cafea pe guri: una mie, una ei
Iar dupa masa obisnuiam sa facem lungi plimbari prin sentimente
Niciodata nu-mi amintesc sa fi fost cu adevarat suparata pe mine
Asa imi zicea atunci...

Asa mi-a zis si ieri, cand am intalnit-o in statia de visuri
Vroia sa ia de la ghiseu un bilet spre Eden
Am intrebat-o speriata daca vrea sa moara
- Nu - mi-a raspuns ea. Vroiam doar sa vad daca ti-am lipsit.

In dimineata asta mi-am baut din nou cafeaua la masa cu poezia.

vis apocaliptic

2011-08-31T23:35:00.001+02:00

soarele-si franse razele aruncandu-le dincolo de lume
suparat pe vietile noastre fara rost
in intunericul ramas ochii au devenit cratere
inghitind amintirile macerate de atata vreme
hainele ponosite miroseau din ce in ce mai mult
a dorinte destramate pe la colturi
iar zilele se tarau una dupa alta cu straie destivite
itele memoriei se incalcisera de-a binelea
iar Ariadna isi ratacise toate drumurile

blestemele s-au infruptat din negura sleita
si cu burdihanele pline au scuipat venin si moarte
toate busolele lumii aratau directia inspre tine
insa asta era degeaba. nu le puteam vedea
cand corbii-mi scosesera ochii imi amintisem ca in
buzunarul inimii purtam doar un one-way-ticket spre cosmar
mai tarziu ghearele lor imi smulgeau bucati din memorie
risipind imaginile cu tine peste intreg prapadul
facand sa ninga in mirare cu fulgi de cenusa
desprinsi din arsura sufletelor noastre

auzeam marsurile de doliu ale fanfarelor
si rotile dricurilor ce purtau ramasitele neinsufletite ale dorintelor
care se indreptau inspre trecuturi incercand sa le invie
mai stiu ca apele incepusera sa curga de-a-ndaratelea
fiindca simteam mangaierile pestilor
trecand peste glezne mintind timpul neintors

luminile patimii isi palpaiau in oranj ultimele zvacniri
iar sufletele carbonizate emanau miros de soarta
intreaga lume s-a schimbat atunci in ziua marii porunci

eu am ramas pe stalpul vremii verde neinmugurita
iar tu ai ramas sa cutreieri lumea orb pe un pegas fara aripi
uneori ii mai aud nechezatul in somn
aducandu-mi aminte ca rostul nostru inca nu s-a-ncheiat

si-astept...

ploaia care lasa lumea virgina

2011-08-24T21:13:00.003+02:00

ploaia de azi a sarutat pamantul cu frenezie
eliberandu-si patima ascunsa-n adanc
ca o tanara in ziua intoarcerii iubitului acasa
dupa ani lungi petrecuti pe un front ucigator

ploaia de astazi s-a descarnat de aer
a inlocuit cu picaturile-i toate golurile vazduhului
alunecand prin varloage pana in rarunchii pamantului
de parca venirea potopului ar fi simtit-o azi mai acut

ploaia de azi a fost ca o fecioara
careia-i e permis sa-si atinga pentru prima oara
cu un sarut de femeie pamantul-mire
avand intinderea verde a campului ca pat nuptial
si nas de cununie intunericul cerului spart de fulgere

ploaia de azi a fost ca o doamna
generoasa pentru un iubit galant si avid
orice frunza lasa sa se prelinga
din ochiul ei lacrimi rotunde
tunetele ei se auzeau ca niste gemete
in asternuturile calde ale padurii

ploaia de azi a fost intruchiparea amantei
ce-si rasfira puhoaiele ca pletele involburate
pe pernele cu miros de fan proaspat cosit
si-si inclesta degetele de apa in palmele batucite ale pamantului
nascand namoluri lunecoase
ascunzandu-si patima de ochii reci si de mania lumii

ploaia de azi
a facut dragoste cu tot pamantul
iar cand a plecat a lasat lumea virgina

pariu pe vesnicie

2011-08-20T23:54:00.001+02:00

ne-a aratat lumea cu degetul
si toti s-au indoit de iubirea noastra atunci cand ai plecat

am ramas singura pe un peron unde asteptau iluziile trase de locomotive fara aburi
pierduta in multimea de oameni imbracati in negru
singura sclipire de lumina era semnul mainii tale
fluturand batista ivorie inca imbibata cu mirosul lunii pline
te-am privit cum ti se micsora imaginea
pana ai devenit un punct de reper al memoriei mele

am ajuns acasa mai mult imbrancita de lumea pestrita
ce se holba in acea zi la noi
ca la un spectacol
cu biletele epuizate inainte de a fi scoase la vanzare

casele de pariuri castigau si pierdeau
in functie de poturile aruncate de cei ce se adunasera sa ne vada
unii au pariat pe definitiv altii pe fractiune de secunda
unii pe viata altii pe moarte
pe iubire am pariat doar noi doi
pe iubire si pe durere

vemea se scurge printre pietrele de caldaram
inmuiata in amintirile zilelor fierbinti

de atunci intreaga lume s-a topit
amestecandu-ne
doar noi tacem
nu vom vorbi niciodata despre cat de tare doare iubirea

E DEJA MAINE

2011-08-15T00:05:00.001+02:00

acum asa vea chef sa hoinaresc pe strazile aproape pustii

sa vad azvarlindu-se o coada de pisica speriata

in spatele unui tomberon

din care sa se auda apoi o miorlaitura inspaimantata

sa-mi iau sandalele in mana

sa rad

sa umblu desculta

si sa-mi amintesc de tinerete

tu sa tii sticla de sampanie inceputa in mana

si sa bem pe rand din ea

asa fara pahare

nodul cravatei sa-ti atarne lejer pana sub al treilea nasture

si jumatate din camasa sa-ti fe iesita de sub stransoarea curelei

sa te intrebi daca mai avem nevoie de cheile de la masina

iar eu sa-ti spun ca nu

ca le-am aruncat si asa de pe primul pod

sa ma intrebi daca vreau un taxi sa ne indreptam spre casa

eu sa ma atarn de gatul tau si sa-ti spun razand ca nu

sa colindam asa fara tinta strazile

pana ne apuca rasaritul

mie sa mi se faca frig sub faldurile rochiei de matase

iar tu sa-mi dai haina ta

sa arat ca o cersetoare la bratul unui gentilom cu moravuri indoielnice

sa-mi dai la o parte parul ratacit de pe frunte

si sa adormim undeva, la un capat de pod

iar soarele sa ne prinda in albastrul zilei noi

pe eticheta sticlei sa staluceasca literele aurii

E DEJA MAINE

iar calea lactee era calea diamantelor

2011-07-28T15:32:00.001+02:00

am uitat sa zambesc ca atunci cand imi tineai inima-n maini

ochii mi s-au incetosat incet pana cand tot ce vedeam era pacla

nu stiu de cate ori am incercat sa mi-i sterg

s-au incapatanat sa daruiasca lumii diamante lichide

te-ai gandit ca asa cum fac unii cariera vanzand pietre swarovski

ai putea incerca si tu sa faci ceva din diamantele mele

erau prea multe pentru a face doar ceasuri

erau prea multe si pentru a le face curele

asa ca te-ai gandit sa pavezi cu ele drumuri

ai inceput prin a pava cararea de la tine la mine

ai ajuns la poli mai apoi gandindu-te ca linia ecuatorului nu e de ajuns

m-ai intrebat ce as spune daca ai redenumi calea lactee in calea diamantelor

eu n-am spus nimic doar am plans

ar fi fost pacat sa te opresc din lucru

eu cred ca oamenii se nasc indragostiti

2011-07-19T20:42:00.000+02:00

mor de dragul degetelor tale
cand mi se urca usor prin par
ti le-am iubit de cum le-am vazut
nici nu stiam ca aveau sa ma atinga atunci

mor de dragul vocii tale
cand o aud soptindu-mi in ureche
habar n-aveam cand te-am cunoscut
ca va ajuge ziua cand ai sa ma-nfiori

mor de dragul carliontilor tai
nu stiam atunci de cate ori
imi voi lasa eu degetele
sa-ti rasfire suvitele

tu nu vezi? mor de dragul tau!
dar asta stiam deja dintotdeauna
inca dinainte de a sti ca existi
eu cred ca oamenii se nasc indragostiti

Fiindca imi place dezinvoltura lui Dinescu...

2011-07-12T01:54:00.000+02:00

... va las doar doua link-uri, sper ca aveti timp sa le vizionati:

http://www.ztv.ro/video.html?task=videodirectlink&id=5382

http://www.ztv.ro/video.html?task=videodirectlink&id=5383

File uitate din istoria Romaniei

2011-06-28T23:30:00.002+02:00

Desigur ca majoritatea dintre noi nu am trait vremurile dinaintea comunismului, ca atare, cunoastem cel mai bine din istorie, ceea ce am trait in propria noastra viata, ceea ce am vazut si simtit, dar, mai ales, stim ce traim astazi. Ne declaram nemultumiti de starea actuala a tarii, majoritatea dintre noi. Doar pentru putini, ea a devenit un rai. E rai pentru cei imbogatiti peste noapte din afaceri ilicite, e rai pentru hoti, pentru inculti, pentru cei lipsiti de coloana vertebrala, pentru cei care se autodenumesc "smecheri", dar care lasa in urma lor pete imense de rusine pe obrazul Romaniei.
Tara noastra nu a fost mereu asa. Odinioara, Bucurestiul era denumit si "Micul Paris". Mai stie, oare, careva, de ce? Se mai gandeste cineva care sunt motivele care au dus la aceasta stare de fapt? Iar acum nu ma refer la politica, ci si la atitudinea sociala, la constiinta nationala, la umanul din noi, la expectantele noastre, la idealuri, la modelele pe care dorim sa le urmam, la planurile noastre si la telurile pe care le avem. Ma gandesc, acum, la viata noastra, ca individ, la acel sambure din noi care ne defineste, care ne facem sa fim asa si nu altfel.
Da, stiu, nu ne place ce vedem astazi in Romania, multe lucruri ne nemultumesc, dar ce putem face pentru a schimba aceasta stare?
Mai intai este necesara o analiza profunda a noastra, a felului nostru actual de a gandi si actiona, efectuate cu o sinceritate de mare rigoare, dar si la aruncarea unei priviri inapoi, in trecut, precum si o proiectare in viitor. Simpla constatare ca nu ne merge bine si lamentarea la nesfarsit sunt total insuficiente si la fel de ineficiente. Trebuie sa avem puterea de a face realmente ceva. Si trebuie sa ne uitam si la trecut, la acele vremuri cand a fi roman nu a fost o rusine. Caci, cine nu invata din trecut, savarseste aceleasi greseli.
Va marturisesc ca citesc cu mare interes cam tot ce-mi pica in mana din istoria Romaniei, dar nu numai trecutul, pentru ca si ziua de azi va deveni odata istorie. Se intelege, ma intereseaza tara mea, in special, chiar daca nu mai locuiesc de ani de zile in ea. Ea va ramane tara mea si la cetatenia romana nu am renuntat si nu voi renunta. Da, ma dezamageste tot mai mult acest neam al meu, dar tot acolo mai am oameni atat de dragi, care sufera cumplit din cauza a tot ce se intampla cu neamul romanesc la ora actuala. Oameni buni, ne-am pierdut simtul valorii chiar atat de mult, incat sa acceptam sa fim tratati in batjocura chiar de cei ce ar trebui sa ne dea exemplu, de cei care ar trebui sa stie, in primul rand, ce e onoarea, respectul, demnitatea, corectitudinea, valoarea?
Durerea nu o poarta numai cei ramasi in tara si care mai au o coloana vertebrala, care si ea, la randul ei, e incovoiata de atatea asupriri, nedreptati si faradelegi, ci si noi, cei dusi din tara, care pe unde prin lume, fiindca, spre deosebire de cei care au vazut in occident doar o sursa si mai buna de a fura, noi, ceilalti, trebuie sa ne caznim cum putem sa ne tinem obrazul curat. Caci, va spun, altfel esti privit cand spui intr-o alta tara europeana: "Sunt strain, provin din Statele Unite" (de exemplu, o tara dezvoltata) si cu totul altfel esti privit cand spui "Sunt strain, provin din Romania". Poate ma credeti sau nu, dar lupta unui roman intr-o alta tara pentru a se afirma este mult mai grea decat a bastinasilor tarii in care se afla si, la fel, mult mai grea decat a altor straini din tari mai dezvoltate. De ce? Simplu, pentru ca ne-am facut de ras si ne mai facem in continuare cu atitudini nedemne. De aceea nu ii inteleg pe unii dintre cei ramasi in tara, care ne acuza pe noi, cei plecati, de tradare. Care tradare este mai mare? A noastra, celor plecati si care mai incercam sa netezim obrazul botit al Romaniei, sau a lor, a unora ramasi in tara si care nu se sfiesc sa-i calce pe altii in picioare, sa fure, sa escrocheze, sa incalce legi si sa-si bata joc de valorile reale ale poporului, si de cele umane, in esenta? Care este aici, acuma, mai patriot si care este tradatorul? Pentru ca eu nu-mi amintesc in istoria Romaniei un exod intr-o astfel de masa, ca in ultimii ani si nemultumiri atat de profunde. Inainte, cand nu s-a mai putut, poporul s-a rasculat, s-a unit si a protestat. A stiut, macar, ce vrea. Avea un ideal, o definitie a ce si-ar fi dorit sa fie. Acum, se pare ca ne-am pierdut pana si idealurile, nici macar nu mai stim in ce ar consta ele, pentru ca nu mai avem scara de valori, ne-am privat de coloana vertebrala. Tacem. Iar daca vorbim, o facem in asa fel incat sa nu cumva sa iesim prost, orice ar veni. Nu ne asumam raspunderi. Ne complacem, cumva, intr-o vesnica lamentare si am devenit un popor care, pe jumatate se macina, in timp ce cealalta jumatate cotropeste din interior cu valuri din ce in ce mai mari de nesimtire, de aroganta, de prost gust, de agresivitate, atat verbala cat si fizica si care a ajuns din ce in ce mai mult sa paralizeze bunul simt , legea, dreptatea si chiar umanul, privit in samburele lui.
Cat timp va mai trebui sa acceptam sa fim umiliti in propria noastra tara? Veti spune ca, ce-mi pasa, daca tot nu traiesc acolo? Ei, uite, ca-mi pasa! Pentru ca acest spectacol nedorit a laut o amploare din ce in ce mai mare si a ajunsa sa acapareze tot mai multe nivele sociale, iar daca la inceput aveam ingaduinta lui "Iarta-l, Doamne, ca nu stie!", acum dimensiunile acestei plagi au devenit nimic altceva decat geamandurile care spun "Pana aici!". Sau, dragi romani, ati uitat ca inca mai avem o tara? Cati dintre voi v-ati intrebat, realmente: "Cum as dori sa arate Romania si ce pot sa fac eu pentru asta?". Asta in afara de a va plange. Caci, dupa ce ati terminat sirul de nemultumiri, ati reactionat, probabil, la fel, adica, ati inchis ochii si ati spus: "Eh, dar ce, sa fac eu asta?". Da, fiindca societatea esti TU! Tu esti Romania! Romania traieste prin tine. Daca TU nu schimbi ceva, TU fiind Romania, cine vrei sa schimbe? Dar, iata, ca o schimba altii si o schimba in rau, daca TU nu o faci! Incepe macar acum sa fii ROMAN! Adu-ti aminte ca te doare nedreptatea, te ustura nonvaloarea, ti-e sila de mizerie si esti satul de saracie si nesimtire. Aminteste-ti ca esti OM sa ca e dreptul tau sa fii DEMN! FII OM INAINTE DE TOATE si atunci esti si un bun roman! Nimeni nu-ti cere imposibilul. Iar daca te privesti acolo, inlauntrul tau, cu siguranta te vei gasi si stii ca, asa cum nu doresti sa-ti faca altcineva rau, vei recunoaste ca, daca vei mai accepta un astfel de tratament, esti singurul vinovat de raul care domneste peste tine. Inca nu e prea tarziu, dar trebuie sa ne trezim!
Ah! Si sa nu-mi spuneti acum ca fac politica! Adevarata politica, in fond, ar trebui sa fie o chestiune pur sociala. Iar socialul nu este altceva decat un individ multiplu. In consecinta, adevarata politica ar trebui sa fie o chestiune personala. Pentru ca e alegerea ta cum vrei sa traiesti. Adevarata politica nu sunt nici congresele, ale caror numai s-ar fi dori interminabil, al CC al PCR si nici tragerea spuzei pe turta vreunui alt partid postdecembrist, respectiv a membrilor sau reprezentantilor sai. Nu se cheama ca nu faci politica daca nu mergi la vot. Adevarata politica e parerea ta, este atitudinea ta, este constiinta ta. Adevarata politica ar trebui sa fie bunul tuturor. Iar daca tu nu te consideri demn de asta, atunci, cine s-o faca? Iar, daca pana acum nu ti-ai dat seama, tu esti, de fapt, politica. Politica este, de fapt, constiinta ta nationala.
Mai are rost sa va intreb acum in ce fel de tara v-ar placea sa traiti?

Va las acum in tovarasia unor randuri. Este vorba de o carte digitala, pe care o puteti citi cand aveti timp. Nu o luati ca pe o tema de casa, dar s-ar putea sa va raspunda unor intrebari pe care vi le-ati pus, poate, in sinea voastra, sau, poate, sa va arunce intr-un punct de unde sa aveti o noua perspectiva asupra unor lucruri si stari de fapt. Istoria ne invata, dar noi trebuie sa tinem ochi deschisi. Eu cred ca ne este dor sa redevenim noi.
http://cutiacuvechituri.wordpress.com/2011/05/19/lucian-blaga-in-diplomatia-romaneasca/

Multumiri pentru destainuiri, Victor Potra!

iertarea pacatelor

2011-06-22T14:29:00.002+02:00

ne-am ingropat durerile ca pe niste cadavre
lasand fericirea sa strajuiasca mormantul
ne-am intors fata de la rau ignorandu-l
credeam ca suprimam raul
astfel oprind durerea

dar vin zile in care trecutul nu tace
vorbeste prin toti porii transpirand dovezi
aducerile-aminte ne-arunca-n genunchi
iar durerile invie din nou

nu putem cere vieti de-mprumut
in care straiele sa fie albe si roz
si nici sa carpim gaurile sufletului
cu ata iertarii nu putem

caci nu avem ce ierta
am putea cel mult sa ne iertam nasterea
prin pacatul suprem
iubirea

Traducere in limba maghiara a unui poem al meu "Dreptul la viata" - "Az élethez való jog"

2011-06-18T01:46:00.003+02:00

Astazi am avut prima data surpriza de a-mi vedea tradus in limba maghiara un poem de al meu, e vorba despre poemul "Dreptul la viata". Traducerea a fost facuta de catre un prieten virtual, pe care l-am cunoscut prin intermediul site-ului de cultura Reteaua Literara, unde activam amandoi, este vorba de Attila F. Balázs.
Am vorbit acum cateva zile si mi-a facut aceasta propunere. Evident, am fost placut surprinsa. Astazi am primit aceasta prima traducere. Celor ce stapaniti limba maghiara, va doresc lecturare placuta. Pentru cunoscatorii de limba romana, am sa atasez si poemul in original.
Ii multumesc pe aceasta cale lui Attila, pentru semnul prieteniei lui!

***

Az élethez való jog

Ha itt lennél velem, kézen fognálak,

A vízpartra vinnélek,

Hallgatni a víz lágy susogását,

Amikor eléri a partot.

Felvenném a zöld ruhámat,

Vállából sárgabarack rügyek buggyannának ki

Égből hulló magnólia szirmokból

Készült széles pántok alól.

Kezembe szorítanám a kezedet

Amíg egymásba olvadnának.

És meglátnád, hogy ágak nőnének

Az ujjaim helyén,

Zöld, hosszú és hajlékony fűzfa ágak,

Pamaccsal a végükön virág helyett,

Mélyen a szívedbe gyökerezve.

Elvinnélek, hogy halld a föld moraját

és a nyüzsgést a lábad alatt amerre jársz.

Mélyen életek vannak eltemetve,

Melyek az elveszett fény után vonyítanak.

Azok a hangok a felszínre törnek.

Nyüzsgés van a föld alatt

A földön,

Bennem

És benned

És most megkérdezem: "Mondd, drágám, érzed ?"

***********************

Dreptul la viata

Dacă ai fi aici, te-aş lua de mână,
Te-aş duce pe malul apei,
Să auzi încet foşnetul ei,
Când se izbeşte de maluri.
Mi-aş îmbrăca rochia verde,
Din ai cărei umeri ţâşnesc muguri de cais
Şi cu borduri late, din petale de magnolie,
Desprinse de cer.
Ţi-aş strânge mâinile într-ale mele,
Până s-ar topi unele cu altele
Şi-ai vedea cum, din degete,
Încep să-mi crească crengi.
Crengi de salcie, verzi, lungi şi mlădioase,
Cu puf în loc de floare,
Cu rădăcini adânc înfipte în inima ta.
Te-aş duce să auzi murmurul pământului
Şi toată forfota de sub locul pe care calci.
Adânc, sunt vieţi îngropate,
Ce zbiară să iasă din nou la lumină.
Nu mai e mult şi vocile acelea ce se tânguie
Îşi vor cere dreptul la viaţă.
E forfotă sub pământ,
Pe pământ,
În mine
Şi-n tine.
Iar acum, te întreb: "Spune-mi, iubite, simţi?"

Poem fara virgule doar cu un punct in desert

2011-06-16T14:22:00.002+02:00

Ti-am pus degetele peste buze sa te amutesc
Ti-am asezat palma peste ochi
ca sa-ti dezleg sufletul pentru a vedea
Ti-am legat mainile strans
si picioarele ti le-am legat ca sa nu mai poti alerga
intr-acolo unde ratiunea ta incepea s-o ia razna
Am tacut o clipa ca sa intelegi pretul si voluptatea linistii
ca sa vezi ca valtorile nu sunt idealuri

Intre doua oaze de liniste ti-ai pierdut camilele din caravana
si gandurile tale s-au transformat in desert
In zadar incercai sa dai forma si continut cautarii tale te-ai ratacit

Uneori ai nevoie de haine cu maneci lungi sa te pot trage de ele cand te pierzi
dar straiele ti-au infasurat calcaiele atat de ades incat te-mpiedicai mereu in ele
Beduinii calauze incercasera sa-ti arate calea prin desertul propriului tau suflet
dar tu vorbeai mereu despre acei smochini de la marginea oazei
smochini inchipuiti dealtfel la fel ca fata cu fata-i acoperita de khimar
Intre Marrakesh si Casablanca mai ramaneau doar darele de colb ale pasilor tai pierduti
iar tu te ascundeai tot mai des dupa cate un bob de nisip sau dupa cate o limba de sarpe
mintindu-te ca esti veninos si invizibil

Te risipesti ti-am zis Nu ai raspuns tu Eu lupt Nu te credeam fiindca luptele nu se dau legat la ochi
chiar daca sufletul tau geme si in spate iti stau armate iluzorii de tuaregi pregatiti pentru razboi
Tu visezi iar visele tale se aseamana unor zboruri de ingeri chercheliti
zapaciti de prea multa lumina bauta din potirele de rubin, jad si smarald
cu aripile facute ferfenita de bombardamentele inimii
si acoperiti de cenusele dorinteler prefacute-n scrum
Idealurile dospite din prea-multa drojdie de suferinta in copaile din scoarta de baobab
sunt aluaturile ce ar trebui sa-ti hraneasca stranepotii si tot restul neamului intr-un ospat pe saturate

As vrea sa plec Ma indrept spre Atlantic De acolo inspre Insulele Canare
Aerul asta uscat ma inabusa Vreau sa respir

Ne vedem la ocean
Pe curand

pete de memorie pulsândă

2011-05-30T23:40:00.003+02:00

ca un burghiu mi se răsucesc

amintirile în palma întinsă

ajungând până la os

doare

muşchii refuză să se mai destindă

iar mâna se adună în pumn

strâng amintirile noastre în ea

încercând să le păstrez intacte

nu le pot ţine

curg

alunecă în picături roşii

pe pardoseala gândurilor

impanzindu-ne viaţa cu ele

pete de memorie pulsândă

peste tot

alunec pe ele şi ajung înapoi în timp

într-un moment de fericire

îmi spun că totul este viu

surâd

cârpa timpului a trecut peste

şi drumul spre trecut

s-a şters

mă întristez

Nimic mai mult decat un singur gand...

2011-05-23T00:11:00.000+02:00

Trecutul e la fel ca adevarul: el e unul singur, dar privit din alte unghiuri, pare mereu diferit.

paso doble

2011-05-19T02:32:00.001+02:00

in seara asta vreau sa dansam tango iti ziceam
sa-mi iei mainile si sa mi le saruti
inainte de a ma ameti in piruetele gandurilor
iar pasii aleargau in ritmuri cardiace

ai prins cu bratul talia primului acord iar
mijlocul noptii vibra cuprins de palma ta intinsa
n-avem nevoie de traje de luces imi spuneai
iar azi nu vom avea nici trandafiri.
vom tine intre dinti trecutul sopteai
printr-o fandare ai grija sa nu-l scapi

mi-ai cerut o pasiune pe un paso doble
razvratita intre cordoba si pamplona
ti-am dat in schimb o tristete pe-o rumba si-o milonga
intinsa impecabil intre cuba si-argentina

in paru-ntunecat mi-ai prins doua trofee
o coarda smulsa din chitara a unui trubadur
cu inima zdrelita si-un clinchet de pahare de cristal
doar niste castaniete imi inlocuiau cerceii
cu solduri transformate in tornade
paseam pe irisii de marmura ai privitorilor
lasand tocurile sa rasune in auzuri
praful intra prin pantofii ce-ocroteau in van
talpile sufletelor noastre deja fumegande

umbrele ni s-au razvratit si s-au rupt de noi
taraindu-se in noapte cu ritmuri sacadate pe pietrele
de pavaj din apropierea unei bodegi pe ebru
fericind precum ofranda un imbatat sange latin

repeta pasii imi spuneai asculta muzica mereu
"Varón, pa' quererte mucho..."
.............................................
nu stiu cat am dansat asa dar stiu
ca in maini tineam sageti de viata
incercand sa ucid moartea clipei

drumurile pe care nu mai ajungem a le strabate

2011-05-17T23:55:00.001+02:00

azi nu ti-am strans mainile intr-ale mele
si nici nu m-am adunat la pieptu-ti
ca un miez dulce dintr-o coaja de aluna coapta
nu ti-am simtit mirosul de mosc si tutun
si nici parul nu ti l-am rasfirat lenes printre degete

azi nu am avut timp de visare
linistile noastre sunt uneori tulburate
de infinitive dure, se silabe stalcite
de ura altora ce-si gasesc
sa se cuibareasca intre noi hranindu-se
din timpul inimile si vietile noastre
precum niste omizi ascunse-n dosul unei frunze

existentele noastre ni le traim separat
ne mai ramane timp de somn, de mancat,
de o mie de alte treburi, majoritatea prea marunte
pentru a ne mai aduce noi aminte vreodata de ele

dar ce trebuie sa ne amintim, de noi
o facem ca si cand ar fi ilegal ca si cand
toate cerurile si-ar pune legile de-a curmezisul
si ne-ar incerca trairile surghiunindu-ne

te iubesc inca imi spuneai si eu
raspundeam la randu-mi dar ce avem de facut
in viata asta plina de drumurile dintre noi
daca niciunul nu mai ajungem a le strabate

spovedanie de drum lung

2011-05-15T00:53:00.000+02:00

urmele mele au ramas adancite in namolul neamului
inca de pe cand era desertul sub ape
am scris cu cenusa durerilor zilele de jar
si am udat vlastarii cu lacrimile de bucurie
in locurile umblate cazusera semintele vietii

o vreme am umblat nestiind ca am un drum
iar ratacirile s-au transformat in bumeranguri
alergasem toate campiile lumii
ca sa ajung in cele din urma in campia mea
chiar fara sa stiu dinainte am recunscut-o pe loc
pentru ca nu mai simtisem niciunde o astfel de liniste

acum asteptarile mi se par firesti
zilele la fel de lungi si noptile la fel de instelate
ii recunosc doar pe cei rataciti
dupa pasii lor lasati pe marginile campiilor mele

si ma gandesc si-acum la cei ce-s in pustiu
ce drum lung trebuie sa strabati
ca sa stii ca ai ajuns acasa

tesatoarea de vieti

2011-05-14T16:02:00.000+02:00

in razboiul in care imi tes eu firele
urzeala mi-e timpul
suveicile sunt intamplari
ce-alearga incoace si-ncolo
uneori chiar singure

tine razboiul asta de tesut
mi-a spus odata bunica
eu nu stiu sa tes i-am raspuns
ba stii doar nu-ti dai seama

am luat razboiul
si l-am asezat in mijlocul camerei
cu fata inspre geam
sa vad trecatorii pe strada
lumina imi cadea pe urzeala
si mereu imi schimba culorile
cand trecea cineva
erau oameni negri
ce purtau raul in suflet
erau oameni gri
apasati de tristete
erau oameni albastri
sinceri sau plini de speranta
cei tineri erau verzi,
verzi dar de un verde atat de frumos,
de simteai inima incoltindu-ti in piept
cel mai mult imi placeau oamenii rosii
aduceau atata fericire cu ei
incat covorul invata singur sa iubeasca
treceau oameni galbeni, plapanzi
si cand aveam fir rosu-n suveica
ii infasuram cu el
ei plecau multumiti, zambind
m-am obisnuit sa pastrez
firele rosii intr-o lada aproape
incercam sa schimb toata aceasta lume
dandu-le cate un capat
iar celor ce nu vroiau sa-l primeasca
il agatam de trena hainei lor
cand ei nu erau atenti
iubiti-va le spuneam
si asteptam
asteptam

dar timpul trecea si
in toata vremea asta
n-a trecut niciun om alb pe-acolo
in zadar teseam zi de zi
asa cum ma invatase bunica
covorul meu se intindea mereu
dar ii lipsea albul

in ziua in care am vrut s-o-ntreb
de ce n-am alb
s-a intamplat ceva
am auzit un falfait
si deasupra mea un inger
bunica ta e-n cimitir
mi-a spus
iar ingerul era aaalb
ca neaua

de-atunci tes si cu ingeri
si-am sa tes
pana o sa-mi fie covorul gata

un joc dintr-o copilarie prea indepartata

2011-05-14T01:15:00.001+02:00

te vad cum stai despicat intre doua lumi
incercand sa le impaci pe amandoua
dezradacinat cu gandurile in iad
cu sufletu-n rai,
apoi le schimbi
nu stii unde sa te-asezi
valtori intregi ti se pornesc in minte
iar mana-ti scapara idei
scoti urlete cu pana
si dureri din amintiri netraite
respiri intr-o superficialitate prea profunda
si-o profunzime in care pana si tie
ti-e teama sa te-afunzi
croit intre maine si azi
alergand spre un ieri
in care ti-ai pierdut camarazii
iubita copiii familia
ramanand cu o onoare
pe care-o aperi inconstient si-acum
desi ei sunt dusi
povara pe umeri
prea mare
dar dusa prea usor
aproape-n joaca
cu frunte prea semeata
si spatele prea drept
iubind mult
urand mult
cu legi in buzunarul de la piept
cu steag cu platosa si arc
ti-atarna viata de o cruce-ntoarsa
prea grea ca s-o indrepti

pasesti spre viitor mergand invers

inspre un ieri ce-l simti

dar nu il vezi

si totu-i ca un joc dintr-o copilarie
mult prea indepartata
unde nu mai stii ce sa faci
cand vocea mamei striga
e gata hai acasa

la fabrica de gânduri se vând imagini foarte ieftin

2011-05-14T00:19:00.000+02:00

la fabrica de gânduri se vând imagini foarte ieftin

nu ai nevoie de card

ţi se vând pe speranţe,

ca la licitaţie

cine da mai multe speranţe

pentru paharul meu de alături?

ştiu că e gol, dar de era plin

nu mai puteam gândi

mă-grop în aburi de trădare

eu - cea care nu beau

doar ideea că am un pahar cu gânduri lângă mine

şi e de-ajuns să-mi ostoiască

setea de cunoaştere.

ştiu că am pus prea multe întrebări azi,

dar vreau să ştiu.

sprâncenele ţi-s încruntate

şi stau s-ascundă suspiciunea.

nu ştiu cum m-aş comporta

dacă m-ar lua pe sus, din casă

legată fedeleş în cămaşa de forţă

şi m-ar duce la o cură

de curăţire de gânduri.

probabil nudă.

ţi-ar mai plăcea?

m-aş transforma în marmură,

în var, în pomi, în ghindă, în ienupăr,

în culoare, în verset, în stridie, în far,

în strigăt şi-n meduză.

şi, poate, şi-n iubire,

dacă ai vrea neapărat s-o cunoşti.

nu ştiu... fiindcă nu pot să tac...

dar gardurile lor de sârmă

ne-nconjoară

iar naveta între cele două lumi

e din ce în ce mai greoaie.

cred c-am să rămân aici.

îţi faci casă în vecinătatea mea?

film de fard

2011-05-14T00:15:00.000+02:00

mi-am înmuiat azi

pensula mascarei în tuş

şi am început

să-mi desenez

imagini pe pleoape,

pentru ca,

atunci când voi închide ochii,

să-mi văd gândurile

derulandu-se

într-o peliculă alb-negru.

Blestemele lui Zeus sau Pasarea de Chinovar

2011-05-12T00:04:00.001+02:00

Mi s-a rupt poezia in doua astazi,
in locul unde mi-ai indoit-o tu mai mult.

Caci fost-am nimfa astazi si menada

si-am colindat campiile cu flori

iar tu ai trimis satiri sa ma alunge.

Visele mi le-ai schingiuit cu soparle uriase
si-ai astupat cu larve singura grota
unde-o scapare mai puteam gasi.

Cu focuri aprinse in jurul meu,
ai incercat sa ma cuprinzi
iar cercurile de flacari ma-nconjurara
inalte, pana la cer.
"Eu nu sunt a ta!" - iti strigam.

Ai aruncat peste mine blesteme.
M-au napadit, pe rand, aspide, minotauri,
gorgone, centauri, sirene, dragoni,
hidre, cerberi, grifoni, vasilisti si harpii,
toate smulgand din carnea-mi cate o particica,
dupa juramantul facut tie.
.
Am incercat sa ating unicornul,
dar, pangarita de demonii tai,
mi-a ramas doar sa privesc
cum umbra i se micsora in zare
ramanandu-mi doar singuratea
cu care sa-ti infrunt genunea.

M-am inmultit din nou, celula cu celula,
sfidandu-ti mania si razbunarea.
Mi-au crescut din solzi pene,
sa-mi netezeasca zborul spre Lumina.
M-am inaltat deasupra gloatelor
pana acolo unde nici vantul nu bate
acolo unde nu e loc pentru timp,
nu e loc pentru ura
nu e loc pentru razboaie
si nici loc pentru tine nu e.

Apoi, ei mi-au schimbat numele-n Phoenix.

Regatul tau e Intunericul
Eu iti sunt doar complementara
Stiu, ma vei hartui mereu
Dar niciodata nu voi fi a ta.

***
Dar Luna se ascute pe la colturi
si-n tacerea Noptii un lucru doar ma chinuie
in cautarea mea de Adevar:
N-am cum sa ma impotrivesc lui Zeus:
un ciclu intreg de Viata
ne cuprinde vesnic pe-amandoi.

Turneu de lansare de carte organizat de Editura Herg Benet: sase autori, sase carti, sapte orase

2011-05-10T09:35:00.004+02:00

Sunteti pe-aproape? Nu ratati! Merita sa traiti un astfel de eveniment!

“Exerciţii de rebeliune”. „Deania neagră”- prezentată sâmbătă la Cluj

Editura Herg Benet vă invită, în perioada 12-15 mai, la câteva întâlniri cu autorii Alexandru Petria, Igor Ursenco, Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea și Răzvan T. Coloja. Aceștia vor discuta pe marginea cărților recent lansate la Herg Benet, ce au stârnit deja interesul atât al criticii literare cât și al cititorilor. Este vorba, mai exact, despre:

- volumul de proză “Deania Neagră”, de Alexandru Petria

- volumul de proză “S.T.E.P.”, de Igor Ursenco

- volumul de poezii “Iubirea e amintirea unui viol”, de Leonard Ancuța

- romanul “Sânge satanic”, de Cristina Nemerovschi

- volumul de poezii “Gothic”, de Ștefan Bolea

- romanul “Recolta roşie”, de Răzvan T. Coloja

Întâlnirile cu scriitorii menţionaţi fac parte din turneul editurii Herg Benet, intitulat “Exerciții de rebeliune”, eveniment ce își propune să prezinte câțiva dintre cei mai îndrăzneți și inediți autori ai ultimului val literar. Veți descoperi, intrând în atmosfera cărților acestor autori, atât o continuitate a literaturii românești actuale, cât și abordări cu totul noi, surprinzătoare și mai ales foarte personale.

PROGRAMUL turneului:

BRAȘOV, joi, 12 mai: ora 14, Librăria Șt. O. Iosif (Str. Mureşenilor Nr. 14). Participă Leonard Ancuța cu “Iubirea e amintirea unui viol” și Cristina Nemerovschi cu “Sânge satanic”. Invitat special: Mihail Vakulovski

TÂRGU MUREȘ, joi, 12 mai: ora 18.30, Club Backstage (P-ţa Trandafirilor nr. 52). Participă autorii Leonard Ancuța cu volumul de poezii “Iubirea e amintirea unui viol” și Cristina Nemerovschi cu romanul controversat de debut “Sânge satanic”

BAIA MARE, vineri, 13 mai: ora 13, Librăria Nicolae Steinhardt (Bd. Unirii nr. 14). Participanți: Igor Ursenco, Leonard Ancuța, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi. Prezintă editorul Alexandru Voicescu.

ORADEA, vineri, 13 mai:

- ora 17.30, Galeria de Arte Vizuale, Str. Republicii nr. 15 – lansarea romanului Recolta Roșie de Răzvan T. Coloja. Invitați: Marius Miheț, Dan Popescu.

- ora 19.30., Club PodZ, Str. Vasile Alecsandri, nr. 10. Participă autorii Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Igor Ursenco, Răzvan T. Coloja și Ștefan Bolea

CLUJ, sâmbătă, 14 mai: ora 19, Librăria Book Corner (Strada Eroilor numarul 15). Participă autorii: Alexandru Petria, Igor Ursenco, Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea și Răzvan T. Coloja.

ALBA-IULIA, duminică, 15 mai: ora 13, Pub 13 (Str. Aleea Sf. Capistrano nr. 1). Participă autorii Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea, Igor Ursenco. Invitați: Adrian Popa şi Aurel Pantea.

SIBIU, duminică, 15 mai: ora 17, Atrium Café (Piaţa Mică Nr. 16). Participă autorii Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea, Igor Ursenco. Invitați: Silviu Guga şi Călin Sămărghiţan.

Despre “Deania Neagră” – Alexandru Petria

“O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, cîteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndo- iesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cît de repede.” (Liviu Antonesei)

“Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproa- pe volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu)

“Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual fami- liar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu)

Despre “S.T.E.P.” – Igor Ursenco

Ce legătură ocultă, dar imuabilă, există între Sfinți, Teroriști, Epileptici și Poeți!

Cum poate o persoană obișnuită, din punctul de vedere al statisticii, să își rateze propria naștere! Și asta, cu toate calculele plauzibile pe hîrtie! Dar moartea? Ce se știe despre noua maladie incurabilă, numită ”Crepitudine”? Dar ultimile tendințe ale brandului „Shakespeare” la casa de nebuni? Care este organul de gîndire al teroristului? Care sunt simptomele plauzibile de bovarism! Ce cunoștințe de mecanică feroviară avea Anna Karenina și dacă au rămas general valabile în epoca post-modernă?

“Printre calitățile axiologice ale prozelor scurte oferite de Igor Ursenco, în volumul de față, și care au circulat îndelung pe net, unii comentatori au ținut să remarce în special calitatea lor extraliterară, scăpînd din atenție faptul că autorul lor se raportează manifest împotriva esteticii tradiționale. De exemplu în „S.T.E.P.“, unul dintre cele mai reprezentative texte pentru stilul inconfundabil pe care îl abordează, autorul se declară adeptul supra-senzorialității, menite să reînnoiască periodic „analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura“ din hermeneutica sacră a culturii. Astfel – străbătînd cîmpurile semantice și narative profunde – cititorul nu poate trece prea ușor de apocalipticul ironiei și renascentismul grav deopotrivă, care, împreună, pun toate problemele majore ale omenirii să rezoneze complementar, la foc fierbinte. Efectul special care rezultă își va deconspira − inevitabil chiar și asupra lectorului mai iscusit − inflexiunile sale poetic, epileptic, terorist și sacral, toate în același timp.” (Alexander MIZIKOV)

Despre “Iubirea e amintirea unui viol” – Leonard Ancuța:

Sub masca dură, violentă, a titlului de pe coperta, cititorul descoperă o lume aparte în care se îmbină stări puternice, contagioase, penetrante, cu sfiala şi firavul unor sentimente a căror lumină tremură ca pieptul unei fecioare la vederea iubitului.

Leonard Ancuţa priveşte iubirea de dinăuntrul ei, s-ar putea spune că vede lumea prin ochii iubirii pe care o locuieşte – un ghost in the machine care vorbeşte despre lumea exterioară, despre viaţă, tocmai ştiind şi filtrând prin ţesătura fină ca puful de pe aripile unui fluture a sufletului său o realitate care de foarte multe ori a fost construită din sentimente antagonice dragostei.

“Poezia lui Leonard Ancuţa reprezintă o stare de spirit în dezacord făţiş cu normele unei sensibilităţi ultragiate. Metafora sa este dură în planul expresiei, dar ireală din punct de vedere al percepţiei; atît ca mod de a iubi cît şi ca artă de a se răzgîndi în cuvinte… în sensul de a se delimita deopotrivă tragic şi ironic in linia unui postmodernism asumat. Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu tauri. Leonard Ancuţa se joacă la limita imprudenţei cu un sentiment pe care, poetic vorbind, îl domină, dar căruia i se şi subjugă. Versul său este expresia unui sentiment exprimat cu mijloace cînd vehemente, cînd înstrăinate: dar, ca la orice poet autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensităţii. Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…” (Traian T. Coşovei)

Despre “Recolta roşie” – Răzvan T. Coloja:

Un agent secret al Bisericii este chemat de Înalţii Ierarhi să rezolve o problemă delicată, care ar putea avea repercursiuni grave asupra imaginii unei instituţii ce se bazează în primul rând pe încredere. Însă legătura cu Dumnezeu şi cu Sfintele Taine nu este deloc ceea ce pare…

“Recolta roşie” este un roman fără compromisuri, o perspectivă acidă asupra lumii moderne, o confesiune şocantă despre ipocrizie şi Biserică, prezentate cu luciditatea unei scriituri aspre, aproape neiertătoare, dar extrem de reale.

Despre “Gothic” – Ștefan Bolea

„În poemele lui, Ştefan Bolea taie destul de adânc în carnea lumii, exact cum se laudă în arta poetică din finalul volumului. Vizionarismul de-o claritate fără cusur în eseuri devine, în poezie, o apocalipsă notată din perspectiva unui spectator mizantrop şi un cântec despre detaliile prozistice ale morţii generale. Imaginaţia lingvistică, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se află într-un acord discret cu emoţia unui bărbat peste care trec, în găşti compacte, motociclişti, şoferi de taxi din Pakistan, Nietzsche şi Kierkegaard, umbra lui Lautréamont şi stoluri de tv-homunculi, scoşi din showuri de staniol reciclat.

Gothic este un titlu sub care stau, pitiţi împreună, un om puternic şi un altul aparent neajutorat şi cu toate porţile deschise. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cel de-al doilea! E tot Ştefan Bolea pregătit să intre la bal.” (Doina Ruşti)

“Poezia lui Ştefan Bolea se află la vârsta trufiei. Şi a catastrofei. Poetul simte enorm şi vede monstruos. Din fericire pentru poezia lui, vocea care-i dictează este nu numai provocatoare şi sarcastică, ci şi încărcată de forţă. Şi expresivă.” (Marta Petreu)

Despre “Sânge satanic” – Cristina Nemerovschi:

Mizantropie, droguri, moarte, chefuri sălbatice, ură, cimitire, incest, alcool, popi, boală, metal, rockotecă, sex cu părinții, depresie, umor negru, sado-masochism, izolare, crimă, animale ciudate care îți apar în somn… Ce gust și ce culoare au experiențele unui nihilist din 2010? Dacă ar fi trăit în lumea lui M., ar fi purtat Stavroghin brățări cu țepi și cruci întoarse? Ar fi dormit Holden Caulfield, beat, pe băncile celei mai true bodegi? Ar fi ucis Maldoror corporatiștii și vedetele Tv, după care s-ar fi băgat la headbanging pe Cannibal Corpse?

“Sânge satanic e o carte excepţional scrisă, care nu seamănă cu nimic! Cristina Nemerovschi iese din clişeele scrisului şi creează o viziune epică atât de convingătoare, încât, citind-o, te simţi imediat contaminat de aventura adolescenţei răzvrătite. Se citeşte halucinant, se citeşte cu sufletul, nu poţi să sari niciun fel de pagină, de pasaj, sunt scrise într-o emoţie şi într-o vervă extraordinare amândouă, care ajung până la inima cititorului” (Doina Ruști)

“Adevăratul “Trainspottin’” aici e de căutat. Dacă Dostoievski s-ar fi întâlnit cu Irvine Welsh ar fi putut pune de-o coproducţie, iar un tânăr Tarantino s-ar fi apucat s-o demoleze prin ecranizare!” (Dan-Silviu Boerescu)

“Performanţa la care ajunge personajul este că reuşeşte să-şi trăiască propria proiecţie asupra realităţii fără a se îndoi vreo clipă de inautenticitatea ei. Să fii tu, să te eliberezi de clişeele impuse, de prejudecăţi.” (Luiza Mitu)

Alunecarile unui gand

2011-05-09T22:16:00.000+02:00

Astazi am vazut fatarnicia la ea acasa
Intr-un prea-iubitor-de-sine
Gata sa te-ameteasca cu bunatea si minunile sale
Bizarerii, exagerari, fantasme
Toate vii, la ele acasa!
Nu stii cand admiratia ar fi reala,
Fiindca in manusile aurite
Poarta gheare ascunse
Am invatat sa nu cred in poleiri
Am invatat sa aprob alunecarile unui gand
Am invatat sa citesc printre randuri.
Cand cineva vrea sa fie prea bun,
Ceva e putred.
Merg cu haina deschisa
Nici vesta antiglont nu-mi iau
Fiindca vreau sa simt
Alunecarea sa in propriul abis.

tu, fachir al iubirii

2011-05-08T16:58:00.000+02:00

simt vid in mine si gol in jurul meu
pielea mea intinsa a devenit membrana de percutie
vibrand la amintirea atingerilor tale

vorbele tale im ajung in urechi
strapungand-mi auzul
pana dicolo de simturi

buzele imi murmura cantari nedeslusite
cu ochii-ncetosati caut spectrul
lasat de trupul tau prin aer

si nu te vad insa te simt
desi lipsesti te simt aici
si desi talpa iti calca pe jaratec nu te arzi
tu fachir al iubirii

Cavalerului apelor de purpura

2011-05-08T02:27:00.004+02:00

si nu stiu daca eu ma cufund incet in lumea ta
sau intra ea in mine, ca o ceata.
pasesc intre cele doua vieti ca pe margine de genune,
nestiind in care lume mi-e scaparea.
nici n-as sti sa-ti spun sigur ce ma tine in viata:
faptul ca exist, sau gandul ca existi.
nici nu pasesc, dar nici nu zbor,
punctele cardinale mi le-am pierdut demult.
pana si pasarile zboara in cerc.
daca ar aparea macar steaua polara,
as sti unde ma aflu.
dar tu m-ai cufundat in apele tale de purpura,
aruncandu-mi pe suflet mantii stralucitoare
de pudra de noroc,
iar pe cap coroana de intelepciune,
fiindca ma aflu in acest drum inspre nicaieri,
dar care-mi pare atat de cunoscut
de parca din el m-as fi nascut.
stiu ca nu Calea e numele meu
si nici Izbanda
si nici Moartea.
fara tine imi pierd identitatea
as fi ca fara genitori, fara blazon.
ti-am ascultat glasul si ti-am iubit mandria,
m-am lasat moale in bratele tale
sa simt cum armura-ti tremura sub trupu-mi.
ti-am prins esarfa rosie de manerul spadei,
sa-ti amintesti de strigatul meu
cand cerul se va innegri,
cand toti cavalerii au uitat de doamnele lor din palate
si-n minte nu mai au decat gand de lupta.
bucata rosie de matase ti-a ranit degetele
"e-un trandafir" - mi-ai raspuns, zicand
ca dorul tau de mine ii sunt spini.
si-ai decupat cu sabia intr-un colt chipul meu.
ochii tai mi-au zugravit privirea cu credinta,
mi-ai pecetluit soarta cu lunga-ti manusa neagra
iar ingenuncherea ta m-a facut sa tac.
innodata cu doua noduri,
esarfa s-a impotrivit durerii,
caci, unde sa fiu mai bine pazita,
decat in apropierea taisului spadei tale?

Daca mi-ai fi fost barbat...

2011-05-07T22:39:00.001+02:00

daca mi-ai fi fost barbat, as fi inventat un cleste pentru vorbele tale, as fi luat un brevet de inventii pentru el, pentru unicitatea sensului utilizarii. as fi mai inventat apoi o solutie sterilizatoare, sa-ti stropesc vesmintele cu ea, sa nu te-atinga relele, doar "bunele" si roscatele. ti-as fi facut o pereche de ochelari sa vezi numai minunile din viata asta, ca sa poti sa alergi doar in directia lor. ti-as fi facut noaptea descantece, sub luna plina, sa ai noptile toate linistite. as fi invocat efectul coanda sa-si respecte legea si sa te propulseze spre cer, cand ai fi fost la pamant, da. daca mi-ai fi fost barbat, ma transam in portii mici, sa nu iei prea mult din mine, sa te saturi. m-as fi asezat, bucatica cu bucatica, prin cele mai trasnite locuri: sub scaunul masinii, langa mapa ta de lucru, la gulerul camasii, acolo unde se imbina cu parfumul after-shave-ului, in suportul pentru periuta de dinti si-n buzunarul de sus, de la pijama. in elasticul slipului de baie nu avea sens, ca m-ai fi gasit numai vara. la fel, nici cu schiurile tale nu as fi avut treaba, fiindca stiu ca ai prea putin timp pentru iesiri, distractii, concedii etc.

daca ti-as fi fost femeie, as fi avut grija sa tac, fiindca stiu ca nu ti-e draga vorbaria. as fi lipit doar peste tot biletele "post-it" cu cele mai importante lucruri dar ca sa-ti para tie drept nesemnificative amanunte, ca sa-ti dau tie libertatea de a alege daca le vei citi sau nu. te-as fi scutit de zgomotele coardelor mele vocale si as fi inregistrat CD-uri, casete, benzi cu ce aveam de gand sa-ti fac sau sa-ti spun, ca sa poti tu sa-ti alegi momentele in care sa nu mai fie doar tacerea/linistea cea care te impresoara. oricum, stiu ca mai mult de trei sferturi s-ar fi demagnetizat in timp, de aia am ales sa nu inregistrez decat 4. cate unul pt fiecare 25 ani.

dar pentru ca stiu ca nu o sa-ti petreci nici macar un inceput de vesnicie cu ascultarea a ce crezi tu ca ti-as fi spus, tac.

tac, uite-asa, fiindca nici eu nu-ti sunt femeie, nici tu nu-mi esti barbat, dar m-am gandit eu sa-ti descretesc tie fruntea cu doua-trei nimicuri, pe care ai putea sau nu sa le citesti cand te mai desprinzi din carti, masini, drumuri, tv-uri, alea-alea... singuratatea nu e faina - cui i-o place? - dar te invata sa visezi atatea lucruri frumoase!

da, stiu, sunt minunata, mi-ai mai spus! dar si minunile astea nu-s permanente! :-)

eu nu te stiu, tu nu ma stii, dar existam!

Plagiat, furt de idei, sau simplu "ca mi-a placut!"?

2011-05-07T02:45:00.000+02:00

Deja incep sa-mi pun intrebari. Din ce in ce mai mult mi se "fura" texte. Altii spun doar ca se "imprumuta idei". Litera cu litera? Altii se justifica si spun "Pai doar mi-a placut!". E deja a patra sau a cincea oara cand cineva imi ia textele si le gasesc distribuite pe te miri unde cu semnaturi ale unor te miri ce indivizi sau anonime. Azi am dat de asta pe facebook. E a doua oara in ultimele doua saptamani. Deja ma irita. Si, mai mult de atat, pentru citatul cu pricina s-au dat 35 like-uri! Poftim:http://www.facebook.com/notes/totul-pt-un-inger/uneori-singuratatea-inseamna-dovada-iubirii-si-iubirea-inseamna-acceptarea-singu/184575488259991

Originalul e la mine pe blog:http://sorina2511.blogspot.com/2010/07/about-being-lonely-ganduri-mai-vechi.html .

Iar pentru asta, nici macar "multam!"

Traim intr-o tara de oameni originali...

Sa fim intelesi: ca-mi circula scrierile nu ma deranjeaza. Chiar dimpotriva! Ma deranjeaza doar ca sunt preluate ca apartinand altora, care nu au nici cea mai vaga contributie la asta, decat un "copy/paste". Altii ar injura in astfel de situatii. Eu ce sa fac?

Surpriza ar fi sa gasesc maine pe piata o carte, cu gandurile mele, de care eu habar sa nu am...! :-(

79.362.547.254.207 rasuflari

2011-05-04T23:38:00.001+02:00

Vad astazi oameni care se sting incet in casele lor
Imaginandu-si ca sunt propria lor lumanare.
Vad astazi oameni cu greseli neiertate,
Neiertate de ei, de trufia lor si neiertate de Dumnezeu.
Cu voaluri albe pe cap, dar cu inimi stinse.
Vad astazi oameni care
Se tem sa deschida bratele-ntr-un "Da!".
Vad oamenii ca niste viezuri, tematori, inspaimantati,
Ascunsi intre patru pereti si alti patru pereti
Si alti patru... si asa mai departe.
Fiecare incercuit de propria lui teama.
S-au obisnuit sa vorbeasca in silabe,
Pe care le leaga in cuvinte,
Pe care le leaga in propozitii,
Pe care le prefac in ode,
Dar au uitat sa-si vorbeasca cu sufletul.
Sufletul e mut, sufletul e surd, e gri, e ars si doare.
Caci, fiecare cuvant scos din suflet ii arde.
Ii arde acolo unde singuratatea ii sfredeleste.

Poarta discutii plate despre lucruri frumoase,
Altele pretentioase,
Dar in sine se-aude atat:
"Astept moartea.
Mai am 79.362.547.254.207 rasuflari,
79.362.547.254.206,
79.362.547.254.205,
79.362.547.254.204...

Uite, daca nu ma grabesc sa respir, mai prind o aselenizare,
O mondiala,
Un razboi
Si vreo doua vesnicii."

Isi deschid televizorul: "Sfarsitul lumii dupa Maya"
Se intreaba: Mor inainte sau mor dupa?
Cum sa mor dupa sfarsit? Logic ar fi sa murim toti deodata!
Da, mereu intrebarile astea stupide despre
Existenta, existentialism, existentialitate...
Shit! Mai bine-ar fi sa crap odata!
Si-asa mi se pare viata o povara,
Ce drac´ sa fac in ea?

68.352.867.002.298
68.352.867.002.297,
68.352.867.002.296...
Pareau mai multe azi dimineata...
Macar de-as apuca si primele ridichi de luna!
Mi-as cumpara o legatura. Asa mancasem in copilarie,
Imi dadea bunica."
Apoi apare in tocul usii umbra acelei pomenite bunici.

Si-asa ii vad pe toti: fiecare cu strabunii lor de mana,
Pleaca, pierzandu-se numarand:
5,
4,
3,
2,
1...

Alexandru Petria, Deania sa neagra si eu.

2011-05-03T17:16:00.002+02:00

De curand am reusit sa citesc ultima carte a lui Alexandru Petria, Deania neagra. Vreo doua dintre povestiri imi fusesera cunoscute anterior, la fel si "Zilele mele cu Renata", carte care starnise atatea controverse.

Ei, bine, dupa ce am terminat de citit aceasta ultima aparitie editoriala a sa, am avut senzatia ca mai urmeaza ceva, ca inca nu s-a terminat. Aceasta senzatie o lasa Petria, cred eu, in mod intentionat. Povestirile sunt succinte, scrise direct, fara explicatii inutile, fara cuvinte redundante, personajele fiind atat de bine conturate din doar cateva trasaturi de pana (sau tasta!), incat ai impresia ca le cunosti de cand lumea. Cufundandu-te in lumea Deaniei nimic nu ti se pare nefiresc. Insusi straniul este atat de bine contopit cu normalitatea, cu blazarea, cu cotidianul, incat nici nu-ti dai seama cand aluneci intr-alta lume. Ajungi, dupa ce citesti, sa te intrebi: "Chiar e adevarat?". Si asta, pentru ca scriitorul a intuit atat de simplu unde poate aseza acel declansator de ciudatenii, incat, chiar si lucrurile cele mai bizare, le simti ca sunt in Deania la ele acasa.
Personajele parca le cunosti de mic copil. Ramai cu senzatia ca precis doamna de la patiserie era si ea complice, ca florareasa de la colt stie si ea despre ce e vorba, ca fata cu buzele puternic rujate, care tocmai se urca in tramvai, e si ea desprinsa din carte. Nici cersetorul de la coltul strazii nu te va lasa fara ganduri si nici vecina care face cei mai buni cozonaci de pe scara si nici amicul cu care tocmai ti-ai baut berea, nimeni nu poate fi strain de Deania. Si asta, fiindca toate personajele sunt atat de bine ancorate in cotidianul atat de cunoscut, incat, chiar si acolo unde povestirea scapa, iesind din normalitate, te apuca o stare stranie, contradictorie, oarecum. Desi te intriga, in acelasi timp, te linisteste: totul, in acea lumina creata, oricat de ciudat ar fi, pare normal. Si asta, doar pentru ca dozajul straniu-banal este realizat in cele mai bune masuri.
Acesta este sentimentul care te domina pe mai tot parcursul cartii. Vrei dragoste? Ai si dragoste! Vrei actiune? Ai si actiune! Vrei umor? Il gasesti si pe ala! Ah, vrei senzatii tari? Nicio grija, le gasesti! Erotism? E acolo! Sunt toate acolo, in cartea lui Petria.
Pus pe glume, serios, meditativ, transant, direct, scurt, fara echivoc, interesat, interesant, bun observator, cool, sensibil, plin de erotism, cinic, disciplinat, rebel, obraznic, sincer, plin de initiativa, blazat, matur, naiv, idealist, experimentat, realist, fantastic... Cam acesta este Alexandru Petria, ca scriitor, privit prin prisma Deaniei negre. Restul il veti completa voi dupa ce veti citi cartea...

Acum sa va mai spun de ce am simtit eu ca aceasta carte inca nu e gata. Cum spuneam, dupa ce o terminasem, am incruntat scurt din sprancene, oarecum incurcata. Si ma gandeam:"Si-acum?". Pe de o parte, pentru ca acea stare te cuprinde atat de pe nesimtite - nu-ti dai seama cand inaintezi in citire, capteaza - dar pe cealalta parte, pentru ca simti, ca cititor, ca dincolo de aceste randuri atat de aparent superficial schitate, se afla o mare capacitate de a descrie lucruri cu adevarat fascinante. E ca si cand ai ajunge in fata unei balti ce-o vezi ca susura si abia dupa un timp realizezi ce dedesubt se afla un izvor. Ei, bine, eu cred ca "izvorul" asta al lui Petria, "zacamintele" lui, sunt atat de "coapte" pentru exploatare si sunt atat de la suprafata situate, incat ar fi pacat sa nu ia in serios aceasta "oferta" sau "cerere" (alegeti ce simtiti) a publicului cititor si sa nu dezvolte aceasta capacitate a sa de a construi un roman cu adevarat memorabil, care sa ofere, de la un capat la altul, o lume unica. Va spun, in scriere nu e nevoie de cuvinte mirobolante, de expresii abracadabrante, de constructii fantasmagorice si evocarea unor nume pre(ten)tioase si nici de insiruirea spuselor tuturor inteleptilor lumii. Chiar nu e nevoie deloc de impanari! E nevoie doar de har, de talent. Talentul de scriitor. Iar Alexamdru Petria il are!

Dar, gata, mai bine nu mai spun nimic...
Si, acum, o sa va las un pic in tovarasia lumii lui Petria. N-o sa va dau ca exemplu citatul unde un haidamac cu niste cizme numarul 47 fac sa paraie, din doua miscari, oasele ce nu incapeau in cosciug ale iertatei roabe lui Dumnezeu Afinia. Pe ala o sa-l gasiti voi. Va dau alte doua citate, momente ale cartii, care mie mi-au ramas in memorie:

"A zis că o să ajung scriitor. Că de altceva nu eram bun, obişnuia să repete, cu o superioritate cocoşească, prin care cei ce-l ştiau vedeau, de fapt, ca printr-un parbriz cu ştergătorul în funcţiune, punctul lui vulnerabil, simpatia lui. Andrei a scris şi el în tinereţe, bunicul. Îl iubeam ca pe nimeni altul. A publicat două romane pornografice sub pseudonim. Şi poezii şi proze scurte prin revistele literare. S-a lăsat şi s-a apucat de băutură. Cu program, nu ca şi în faţa colii de hârtie. Avea talent la cocteiluri, şi la femei, după cocteiluri, şi la scandaluri. Se prefăcea că lucrează pentru o leafă de ziarist. A rezistat zeci de ani în aceeaşi redacţie fără să fie dat afară. Poate pentru că a avut numai şefe.
Când am ajuns să am habar de ora exactă, eram contrariat de cât lichid bagă în cei un metru şi şaizeci şi cinci ai lui. Aveam mustaţă şi barbă şi Andrei mă ţinea din mirare în mirare. De când mi-au apărut coşurile, nu i-am mai spus “bunicule”. Doar Andrei. Aşa mi-a cerut.
“Eşti mincinos, hoţoman, şmecher, o să răzbeşti cu scrisul. Scriitorul e în stare să scrie chestii vesele şi cu inima flendurită”, mi-a spus într-o zi, ca oricare alta, Andrei. La drept vorbind, n-a fost ca oricare alta, căci veneam împreună de la curve..."

Iar daca in versiunea originala nu v-a placut Casablanca, mai aveti sansa sa vizualizati mental propria ecranizare, dupa scenariul lui Alexandru Petria. Dupa ce parcusesem cateva pagini de "grozavii", ma gandeam: "Gata, aici e rost de iubire!" si m-am apucat sa citesc cu simturile ascutite:

"Cât ar dori ca aceste clipe să nu se termine. Crapă bostani pentru porci, cu mişcări precise. Parcă nici nu simte în mână securea cam tocită, cu mâner foarte scurt, rugos."[...]"Simte că aceste clipe sunt dintre cele rare, foarte rare, când nu are ce să-şi reproşeze, fiind fericită. Costantin* o ducea la cinematograf şi de trei ori pe săptămână. Gândindu-se la filme, obrajii Mariei iau culoarea reiaţilor care o strâng la burtă, purpuriu de alizarină, şi-şi spune să-i dea jos, să-i schimbe cu pantalonii de trening. Aprinde o ţigară, imitând inconştient gesturile lui Humphrey Bogart din “Casablanca”. A crescut în casă cu Humphrey Bogart, cu “Casablanca”, cu Ingrid Bergman, cu personajul Rick Blaine spunându-i Ilsei Lund, în cunoscutul club de noapte cosmopolit din nordul Africii, “Citesc în ochii tăi, micuţo”. Humphrey Bogart e bărbatul ei ideal, iar Eugen nu-i seamănă. E căsătorită cu Eugen de 16 ani. Cât ar vrea ca aceste clipe să încremenească, s-o ocrotească în braţele lor moi, să nu se termine."[...]"După ce i-a şters tăişul cu o cârpă de bumbac, a aşezat securea pe un taburet şi a strivit ţigara în scrumiera curată de porţelan, rotind-o.
Două buze i s-au lipit de ceafă. Nişte mâini puternice i-au cuprins sânii, cu degetele în sus. Şi-a cuprins-o şi un miros pătrunzător de alcool. Nu a auzit când a intrat Eugen. Starea de beatitudine începea s-o părăsească, şi nu vroia. Intruziunea era dureroasă, sfâşietoare, ca un viol. Eugen îi prinse palma dreaptă şi i-o puse pe penis. Îl avea scos din pantaloni. “Sărută-mi-l”, auzi dinspre Eugen, şi i se păru că auzi şi “Citesc în ochii tăi, micuţo”. Apucă securea şi lovi. De mai multe ori, repede. Sângele lui Eugen coloră pardoseala de stejar. Bărbatul horcăi un timp, apoi tăcu.
Maria Boldor observă că lângă uşă Rick Blaine îşi aprindea o ţigară. Costantin întoarse o pagină şi se foi."

* bunicul

Cucerirea lui Morfeu

2011-05-03T02:19:00.001+02:00

E atata de seara in ochii mei,
Incat imi cad genele ca niste obloane cu balamalele stricate,
Aruncate de vant.
Ma cercetez pe dinauntrul meu:
Nici urma de licarire!
Incep sa-mi caut gandurile.
S-au ascuns de spaima in cotloane, in beciuri - ma gandesc -
Ca prea-mi seamana uneori cuvintele cu niste tornade...
Gandurile mele nu iubesc cuvintele rostite,
Le prefera pe cele nerostite,
Fiindca se pot juca asa, cu ele, ca si cu jucariile preferate.
Ieri, s-au imprastiat ca niste fragmente de puzzle peste tot,
Azi, stau vreo doua linistite, intinse pe lada de zestre
Primita cadou de la stramosii mei.
Mai vreo doua se balanseaza intr-un hamac,
Nici alea nu stiu ce se intampla in jur.
Mi-au amortit toate, de parca s-ar juca de-a statuile.

Dar cum sa mai fie altfel si ele,
Decat ca niste culori aruncate de o pensula lenesa in apa,
Unde fiecare culoare se amesteca la intamplare cu o alta?
In mintea mea se tes toate tablourile de la sine,
Eu nu fac nimic. V-am spus?

Abia astept sa adorm, sa vad:
Vor scoate sabia sa lupte impotriva regimentului de vise,
Sau se vor lasa cucerite, ca niste fete mari, de catre Morfeu,
Chair inaintea primei nopti conjugale?
Vise nenorocite! Ganduri perverse! Voi, tradatoarelor!
Nu-mi puteti dovedi credinta deloc!
De-as fi baut zeama de mac,
Si tot erati mai agile!
Ma tradati la fiecare sclipire,
Faceti numai ce vreti voi,
Bisericute, asocieri... sunteti de capul vostru!
Iar acum, taceti, dormiti,
Va prefaceti ca imi stati drepte, de panda,
Cand, de fapt, alunecati in somn...
Morfeu! Ah, Morfeu! Tu esti de vina!
M-ai invins!

Lui Eduard Dorneanu

2011-05-03T00:02:00.000+02:00

Eduard,

Mi-ar placea sa ma amestec intr-o zi

In invalmaseala gandurilor tale,

Sa ma ascund de cei ce ma cauta

Si sa nu ies decat cand mi se va face foame sau somn,

Cand voi cadea ostenita,

Impiedicandu-ma de pietrele de hotar ale Imaginatiei,

Cand o sa-mi ceara vamesul Realitatii actele la control.

Eu sa-i spun ca nu le am,

Dar sa-i intind o foaie de hartie cu scrisul tau,

Acolo unde tu-ti lasasei ultimul suflu al gandului,

Prins la colt cu o agrafa de birou.

"Nu-mi trebuie stampila" - am sa-i spun -

"De acolo de unde vin eu nu e nevoie de viza,

Doar ca nimeni nu se va putea apropia

Daca e marginit."

Si am sa-mi las picioarele ideilor desculte,

Am sa ma intind pe asfalt,

Pe linia intrerupta

Si am sa astept primul TIR cu volume.

Am sa iau unul la intamplare

Si, pana or sa-mi cada pleoapele,

Am sa citesc.
Si nimeni nu va sti

Daca eu tocmai intru in lumea visurilor

Sau doar ce-am parasit-o...

Povestea unui abur neintrupat (Sunt fata care iubeste ploaia)

2011-04-30T19:19:00.001+02:00

De ce nu vii in lumea mea
Sa vezi ce culoare mi-au capatat privirile,
Sa vezi ce sunete imi scoate pleoapa,
Atunci cand clipesc, gandindu-ma la tine,
Sa auzi ce cantece imi aluneca din piept in prag se seara?
De ce nu vii in lumea in care inca n-ai pasit,
Ca sa treci nalucile fricii in nefiinta,
Sa le prefaci in fum, mai efemer decat cel al tigarilor de foi?
De ce-ti feresti ochii de lumina sufletului,
Sau tu nu stii ca sufletul nu ucide?
Sufletul iese din trupuri, pentru a-si gasi printre semeni jumatatea
Iar tu o cauti in hauri...
Eu nu sunt jos, nu ma cauta in gropi,
Nu-ti risipi timpul cautandu-ma-n mocirle.
De ce te lasi sa aluneci in abisuri,
Cand e atata loc inspre soare?
Ti-as tine lumanarea pe unde umbli, in intunericii tai,
Dar ce sa caut eu acolo? Aceea nu e lumea mea.

Arunc franghii inspre tine,
Sa te tii de ele, sa te pot scoate la lumina,
Dar tu, parca te joci de-a baba-oarba cu viata asta,
De parca o ursitoare rea te-a blestemat
Sa ramai vesnic ratacit, ca un abur ce nu se poate preface in apa
Sa nu se poata niciodata aduna intr-o cupa,
Sa nu poata niciodata ostoi setea de iubire a nimanui,
Ca sa ramana o lume intreaga setoasa de dragostea ta,
In asteptarea semnului primului tau picur.

De-ai sti sa te prefaci in roua, macar,
M-as minti ca ai fi ploaie torentiala.
M-as tavali in iarba uda de tine,
Si-as spune ca inot.
Poate asa ti s-ar face si tie gand de ocean
Si-ai veni intrupat macar in mare.

Dar poate ca-ntr-o zi o sa uiti de toate fricile tale
Si ma voi surprinde intr-o dimineata,la cafea,
Ca, loc sa citesc linistita noutatile,
Va trebui sa fac fata unui torent ce ma va lua pe sus.

Eu stiu ca tu azi esti doar un abur,
Dar eu invat de acum sa inot.

Cateva ganduri pe zi

2011-04-28T14:24:00.000+02:00

Cand dorinta de a ajunge in frunte este mai mare decat dorinta de a fi bun, sfarsim prin a esua. Caci nu lupta cu ceilalti ne face mai puternici, ci cea cu noi insine.

Rostul ni-l implinim, pe acest pamant, prin a fi ceea ce suntem. Niciodata nu vom putea convinge pe cineva de maretia noastra, daca nu o avem mai intai in noi.

Etichetele aplicate oamenilor sunt la fel ca cele de pe produsele nou cumparate: cand cumperi un produs scump, te astepti sa fie si bun. Insa doar timpul iti da confirmarea calitatii si justifica (sau nu) pretul platit. Ganditi-va mai intai: nu fiti marfuri ieftine! Si, la fel: nu alergati dupa zorzoane!

In ziua in care n-o sa mai am cuvinte

2011-04-27T18:05:00.003+02:00

(Ochiului tau orb)

In ziua in care n-o sa mai am cuvinte
O sa iau smoala si o sa vopsesc toti peretii in intuneric,
Am sa-mi adun sangele din artere
Si-am sa desenez pe el
O inima mare, insangerata
Si-apoi, la fel ca orice liceean nebun de iubire,
O sa iau o lama si am sa scrijelesc initialele noastre pe ea.
Am sa ud apoi zidul, in fiecare zi,
Pana va incepe sa prinda ferestre
Si inima va incepe sa bata.
Smoala va deveni albastra,
Napadita de-atata nu-ma-uita.
Am sa te iau apoi de mana,
Sa te duc in locul unde
Sufletul meu cladea monstri,
Unde pleoapele mele se zbateau
Ca niste aripi de inger,
Unde nu e zi si nu e noapte,
Ci doar un timp, neintrerupt, de visare la tine.
Acolo am sa te duc,
Sa-mi vezi dorintele, zidite-n piatra,
Ca niste Ane, pentru eternitate.
Iar daca acest lucru nu e de ajuns,
Am sa ma raman sa putrezesc, singura,
La margine de zid.
Poate, intr-o zi, vor trece urmasii urmasilor tai
Si vor spune: "Ea ar fi putut sa ne fie bunica"
Eu stiu ca tu nu vei mai fi,
Dar, atunci, ma vei crede?

Sarbatori fericite!

2011-04-23T19:15:00.001+02:00

Tuturor celor pe care va citesc, tuturor celor care ma cititi, va doresc ca sarbatorile pascale sa va aduca lumina in suflete si in ganduri iubire si ingaduinta, impacare si iertare, armonie si bucurie, sa puteti sarbatori asa cum se cuvine invierea Celui ce si-a dat viata pentru voi!

Paste fericit tuturor!

Dreptul la viata

2011-04-22T17:29:00.001+02:00

Daca ai fi aici, te-as lua de mana,
Te-as duce pe malul apei,
Sa auzi incet fosnetul ei,
Cand se izbeste de maluri.
Mi-as imbraca rochia verde,
Din ai carei umeri tasnesc muguri de cais
Si cu borduri late, din petale de magnolie,
Desprinse de cer.
Ti-as strange mainile intr-ale mele,
Pana s-ar topi unele cu altele
Si-ai vedea cum, din degete,
Incep sa-mi creasca crengi.
Crengi de salcie, verzi, lungi si mladioase,
Cu puf in loc de floare,
Cu radacini adanc infipte in inima ta.
Te-as duce sa auzi murmurul pamantului
Si toata forfota de sub locul pe care calci.
Adanc, sunt vieti ingropate,
Ce zbiara sa iasa din nou la lumina.
Nu mai e mult si vocile acelea ce se tanguie
Isi vor cere dreptul la viata.
E forfota sub pamant,
Pe pamant,
In mine
Si-n tine.
Si-am sa te intreb: "Spune-mi, iubite, simti viata?"

All those years... or who I am...

2011-04-21T02:32:00.002+02:00

Inca nu-mi dau seama ce se intampla cu exactitate cu noi in viata asta.
Pana mai ieri ma gandeam ca trecutul ramane ingropat, daca 20 ani nu zaresti niciun taciune mocnind. Ca ceea ce obisnuia odinioara sa dea contur vietii tale a pierit ca un abur speriat de soarele amiezii. Ma gandeam ca focurile alea, vapaile ce te-au ars odata ca pe fecioara din Orléans pe rug, au fost sortite sa iti insoteasca doar un numar limitat de ani existenta, sa le porti ca o umbra dupa tine, sa te rogi sa le uiti, sa cauti, ca un berbec, cu coarnele inainte, altceva, ceva ce sa spele fricile, infrangerile, fricile, dorintele, fricile din nou si iar fricile. Da, de o mie de ori fricile, fiindca traiai viata in niste angoase. Pentru ca atunci nu mai erai tu stapanul trupului tau, ci doar emotiile ce te stapaneau, sentimentele necontrolate, fanteziile ce o luau razna. Obisnuiai sa traiesti inspirand senzatii, expirand senzatii, mancand la micul dejun senzatii, pe care, mai apoi, le descopereai si pe platoul de la restaurant, spre stupoarea ta, cand chelnerul ridica, la cel mai luxos restaurant la care mergeai, cu o mina profesionala, capacul. Te hraneai din descoperiri. Parca erai Cristofor Columb - ul tau propriu si nu te stiai pana atunci. Te speriai de propriile tale trairi, tresareai, sareai inapoi, ca ars, te reapropiai, bravai, epatai, nu gaseai nici macar cuvinte pentru a descrie ce traiesti, nu gaseai cuvinte pentru a te descrie. Era vremea cand mitul sadit in tine de catre parinti, prieteni, vecini, colegi de scoala, se darama. Iar tu nu stii ce se ascunde sub mantia rosie ce ameninta sa cada, ce aluneca, precum o matase mata si sfidatoare sclipind in soare. Ti-era frica sa lasi dezvaluita marmura statuiei, pentru ca toti te vedeau ca pe un corp de piatra, caruia i se mai faceau, din cand in cand si poze sau despre care mai zvoneau gurile atotstiutoare de nimicuri inefabile tot felul de barfe de alcov. O viata traita intre aparente si interiorizari, salturi simulative: "sunt asa"- "nu sunt asa", cand nici tu si nici ceilalti nu mai stiau cine esti tu. Cand asta era singurul joc pe care-l puteai pune la bataie ca sa te cunosti, sa te descoperi si , totodata, sa te ascunzi pe tine de ochii lumii, sa te feresti, cu tot ce ai mai crud si nevinovat in tine, de ochii sfredelitori ai iubitorilor de telenovele cu personaje locale. Ai gasit singurul fel in care-ti puteai ascunde vulnerabilitatea si anume: teatrul. Ai gasit (credeai pe atunci) singurul fel in care iti puteai apara mandria - fuga. Ai descoperit superficialitatea si te-ai folosit de ea, pentru ca e mai usor sa joci un rol dinainte regizat, cu un final scontat si sigur, decat sa te lasi sa traiesti doar controlat de emotii.Dar emotiile nu iarta. Ele sunt (ca) datoriile karmice, te urmaresc peste tot si te plesnesc in moalele capului, tocmai cand te astepti mai putin. Cand tu crezi ca ele nu mai exista. Cand tu crezi ca ai ingropat orice urma, ca ai reusit sa devii crimnalul perfect.
Dar poate ca ele reapar in timp, sa-ti arate ce nu ai reusit atunci sa rezolvi. Poate ca trebuia sa treci alte praguri, sa inveti alte lectii, sa primesti alte lovituri, pentru a fi capabil sa intelegi ce nu ai reusit sa traiesti atunci.
Uitati-va pe strazi! Sunt pline bulevardele si ulicioarele cu tineri cool, misto, super, beton, marfa si cum mai vreti voi. Sunt tari. Si stiti de ce? Fiindca toti sunt vulnerabili.
Vi se pare cunoscuta descrierea? Mai este cineva, care, in mugurii vietii lui nu a recurs la astfel de trucuri? Mai este cineva care nu a fost cool in anii tineretii, doar din nesiguranta?

Ganditi-va: in cati dintre voi se mai ascunde tinerelul timid, cel care ar fi vrut sa aibe curajul sa-i cumpere ei o floare si sa-i spuna simlu, intr-o zi cu soare: "te iubesc!"? Mai e vreo ea care acum lasa ochii jos mahnita si cu remuscari ca atunci, cand morala a invatat-o sa spuna nu , s-a sfiit sa raspunda cu lumini scaparande in ochi da?

Viata asta e ca o roata: se invarte, se invarte, se invarte si, de cate ori credem ca am scapat de un hop, nicio grija, se intoarce. Trebuie sa invatam sa-l sarim.

Doar un snop de secunde

2011-04-19T19:26:00.002+02:00

vâltoarea asta de idei
mi-aruncă zilele în concasoare de timp.
am impresia că prin gaura neagră a cosmosului
alunecă minutele în mănunchiuri de câte şaizeci, a câte douăşpatru, a câte şapte...
a câte-o viaţă. şi aşa mai departe...
bag de seamă că bunicii mei au avut sfori mai bune pentru snopii lor de vreme,
sau au ştiut să lege gospodăreşte funiile de la clopotniţa.
se auzea doar dangătul de utrenie, de amiază şi de vecernie.
era bine împărţită ziua, că prea se aduna atâta vreme într-o singură zi.
ei aveau timp şi de câmp şi de credinţa şi de mine.
priveau vara grâul inverzindu-le munca
şi iarna se bucurau de ea înaintea vetrei trosninde.

da, da, m-am gândit eu că rachetele astea spaţiale au slăbit puterea cingii.
că trebuie să fie o lege prin care să se explice matematic
legătura asta de inversă proporţionalitate
dintre mulsul vacii şi alergatul aproape disperat înspre staţia de metrou,
iar eu nu ştiu de ce nu se mai naşte un Einstein.
pe nimeni nu aud să-şi spună Forrest Gump
şi nu aleargă nici măcar în virtutea vreunui premiu, dar văd cum
muşchii existenţelor contemporanilor mei au devenit arcuri.
şi-n loc de inimă au, din ce în ce mai mult, câte un arc cardiac.

eu am de gând să mă rup de veşnicia asta.
am să-mi fac un ceas de mână, ce am să-l port la mine mereu,
din pietricele şlefuite de râu, cu o curea de iarbă-mpletita
şi cu pozele străbunilor mei în loc de cifre.
ştiu, n-o să-mi arate ora. mie îmi e de ajuns să-mi arate viaţa.

Povara unui titlu

2011-04-18T00:47:00.001+02:00

dragii mei,
m-am uitat astazi la teve
ca-ntr-o duminica-n care imparti
plictiseala cu visarea,
lenea cu sarbatoarea.
stiti voi,
ca atunci cand te prefaci ca te intereseaza ceva,
cand,
de fapt,
nu te intereseaza nimic.
"familia regala...",
"familia regala...",
"familia regala..."...
si ma-ntrebam:
ce-ar fi daca as fi printesa? regina?
si mi-am spus: n-ar fi nimic!
fiindca nu m-am nascut sa fiu niciuna dintre astea
n-as da libertatea daruita de a fi eu insami
ca sa fiu ceva ce s-ar astepta altii sa fiu.
si stiti de ce?
fiinca eu, in lumea mea,
pot sa fiu regina cand vreau!

Decorporalizare

2011-04-15T15:02:00.000+02:00

ti-am simtit pasii calcandu-mi pe suflet
ai crezut ca daca umbli tiptil
n-o sa te aud
ai stat la geamul pleoapei o vreme si m-ai privit.
pe dinauntru.
m-ai vazut cum inchid ochii cand ma intind pe pat.
ai asteptat sa se desprinda ganduri din mine,
sa se ridice, plutind, spre tavan.
vroiai sa le vezi culoarea.
te asteptai sa vezi imagini;
imagini multe, noi, straine de tine,
pe care nu le-ntelegeai
si sa cauti sa le intelegi,
dar n-ai vazut nimic,
fiindca gandul meu erai tu.
si n-ai vazut nimic, fiindca tu, pe tine, nu te puteai vedea
iar tu, la asta, nu te puteai astepta

Efemerul e singurul perpetuum

2011-04-12T01:43:00.000+02:00

de ce s-au inventat cuvintele" mereu", totdeauna", "pentru totdeauna", "vesnicie", "infinit"?
ati observat voi vreodata ca ceva e infinit? am inventat aceasta notiune din lenea noastra de a merge mai departe. am presupus-o doar, ca scuza a dezinteresului nostru pentru adevar, ca perdea pentru acoperirea ignorantei noastre, ca justificare pentru neputinta noastra, ca tablou ce trebuie sa inlocuiasca o realitate pe care nu ne simtim capabili de a o cladi.
am mers vreodata "in nestire"? am cautat noi vreodata ceva "pana in panzele albe"? ne-a interesat pe noi ceva atat de mult, incat sa-l facem sa functioneze "mereu"?
utilizam abstractul pentru a da o masca toanelor noastre de moment. inlocuim cu abstractizari o utopie (se poate spune asa? nu este un pleonasm in sine alaturarea lui "abstractizare" cu "utopie" in acest caz?).
iubirea "vesnica" se termina ca o lumanare, dupa ce i s-a ars fitilul, pentru simplul fapt ca nici pe noi nu ne-a insemnat nimeni cu "viata vesnica". alegem din instinct alte directii decat "vesnicia". de ce? din constienta subconstientului nostru, ca nimic nu e vesnic, dar ne incapatanam sa spunem "pentru totdeauna!".

LIMAHL - Neverending Story

Asculta mai multe audio diverse

In cautarea lui 1

2011-04-12T00:53:00.001+02:00

Jumatati alergande in neanturi in intunerici
Numai tentaculele ne spun incotro ne indreptam
Amusinam orbi directiile in care urmeaza sa ne rostogolim
Formolul ne tine amintirile in forma initiala
Culorile nu se mai pastreaza
Incep sa ni se stafideasca gandurile
Si carii mari incep sa roada din ele
Ne imputinam cu fiecare respiratie
Ne imprastiem cu fiecare zbatere
Devenim praf inconjurand lumea cu noi
Ne pierdem, ne ridicam, ne risipim

Raman un urma noastra insemnele in nea
Ale talpilor desculte ale copiilor nostri
Ce se vor pierde si ele la randul lor
In aburi mici si violeti adunandu-se in cer
Spirale de lumina ne inconjoara pe toti
Numindu-ne cu lumanari de botez
Si insemnandu-ne cu cruci pe pamantul asta
ADN-uri rasucite
Mixturi genetice nenumarate
Combinatii de n luate cate 2
Cu rezultatul 1 intregit doar cu alt 1

Bile de lumina alergande prin Univers
In cautarea lui 1.

Foto: Dali - Spheres

Vorbesc, ca sa-mi aduc aminte ca te am

2011-04-09T00:07:00.001+02:00

Iti simt inca urma sarutului pe glezna si grija cu care ma-nveleai. Desi esti plecat de niste zile, inca nu s-a uscat urma buzelor tale, iar pielea mea inca iti poarta amprentele.

Stii, sub urechea stanga, pe gat, s-a incapatanat o picatura de colonie sa nu-si risipeasca mirosul in vantul de primavara si mi-a sopti asa la ureche: "Stii, n-am sa plec, sa poti sa-l simti!"

Cearsaful pe care incercasem sa-l intind in dimineata cand ai plecat a ramas botit. Cand am tras de el, auzeam cum imi ingana:"Nu, lasa-ma asa, nu ma indrept, ca sa nu-l uiti".

Perdeaua am incercat s-o dau la o parte si se trasese singura inapoi: "Daca las ziua sa-ti inunde camera, e ca si cand as lasa lumina sa-i stearga umbra si nu vreau.".

Am deschis frigiderul, imbracata in camasa ta si in papuci. El imi zambise si lasase sa luceasca auriu capacul unei sticle de bere. S-a intunecat imediat, fiindca stia ca eu nu beau bere. Il inselase, insa, camasa ta. Nu, eu nu beau bere, Sper sa-i mai fie valabil termenul pana te intorci, sa nu se trezeasca acolo, singura si neatinsa, ca fecioara ce asteapta sa fie iubita si ea odata.

Postasul ma salutase azi dimineata cu "Sarut-mana, doamna!".Daca mai stai mult, o sa ma faci sa ma simt ca o domnisoara de pension, care a invatat doar bunele moravuri, politetea si... asteptarea. Dar nu sunetem la inceput de secol XX si nici domnisoara nu mai sunt. Iar casa asta nu e pension. Absenta ta o sa dea timpul inapoi, fara masinarie, daca mai ratacesti mult drumul spre casa.

Acum, singurele semne care-mi amintesc de tine sunt lucruri si sunt mute. Dar mutenia lor striga intr-o limba pe care doar eu o inteleg si simt ca ma asurzeste. Tu nu auzi? Si cel mai tare dintre toate zbiara locul gol din pat, acolo unde-ti lasasesi tu caldura. Acolo sunt hauri. Se aud mereu strigate, ca niste ecouri ce se repeta la infinit si seara abia pot sa adorm, atata de tare striga.

Dar, nu, tu nu le auzi. Tu nu ai cum sa le auzi, fiindca, atunci cand vii, le stapanesti, le imblanzesti, le domesticesti si-ti stau toate supuse.

Pana si ceasca de cafea iti zambeste cu toata toarta cand o umpli. Se-nfoaie in pene, in portelanul ei, acolo si, desi sunt sigura ca tu nu observi, dar, de fericire, isi dubleaza volumul. Asa se face ca tu bei mereu o cafea dubla, in timp ce eu abia sorb o picatura, ca dintr-o cescuta de espresso - un degetar abia - holbandu-ma, buimaca inca de somn, la tine.

..............................

Si-asa decurg diminetile noastre impreuna: tu-mi spui ca sunt frumoasa, te joci cu degetele in parul meu, eu iti zambesc, te-ntreb cum vrei ouale la micul dejun, iti spun ce s-a mai intamplat cata vreme ai fost tu plecat, iti explic de ce am preferat produsele bio in locul celor din supermarket-uri. Te uiti distrat la mine si la nonsensurile mele... stii ca nu poti sa ma schimbi si incepi sa te reobisnuiesti cu lipsurile mele, cu gaselnitele mele, cu fleacurile pe care le bodoganesc. Dar, stii, nu ti-am spus niciodata de ce vorbesc atat de mult: fiindca tu taci. Tu taci si ma privesti. Si, uneori, tacerile tale imi par atat de apasatoare, la fel ca tacerea cand tu nu esti aici. Cand imi vorbeste sticla de bere din frigider, cand imi vorbeste perdeaua, cand aud urland perna, cand nu mai aud decat, singur, soptind, cearsaful.

Vorbesc, sa uit singuratatea. Vorbesc, ca sa imi aduc aminte ca te am...

Viata din nacela

2011-04-05T00:15:00.001+02:00

Uneori am impresia ca lumea alearga, ca eu raman agatata undeva, intre intrebarile ramase inca fara raspuns ale trecutului si proiectiile fine ale viitorului, unde ziua de azi isi pierde conturul. Ieri seamana cu azi si azi cu maine cel imediat. Poimaine e total difuz, fiindca, de undeva, poposesc la picioarele mele bile mari, albe, ce se rostogolesc printre talpile mele, schimbandu-mi directia.

Incerc sa dau caldura balonului, pentru a-mi ridica nacela, dar, se pare ca, in afara de sacii de nisip pe care-i stiu, cineva a uitat sa dezlege funiile. Imi iau maceta si incep sa tai. Zborul de una singura deasupra lumii nu e nostim. E doar insingura(n)t. Si-apoi, cu cine sa schimbi si tu o vorba, cand, acolo sus, nu e nimic altceva, decat un condens de apa? E un aer umed si o lumina difuza, care simti ca-ti inteapa privirile. Si tacerea aia... tacerea care iti face sa-ti fluiere urechile. Si fluiera atat de tare, incat nu-ti mai auzi nici propriile ganduri in cap, incat crezi ca au luat-o toate la goana si te-au parasit, pe masura ce urci.

Poti sa vezi viata de sus, dar nu mai poti s-o traiesti. Esti ca un duh intr-un trup inca viu, ce nu se impaca nici cu lumea aceasta, nici cu cea de dincolo, fiindca nu-si gaseste locul.

Si singuratatea devine schingiuitoare si-ti vine sa te arunci de acolo, de sus, sa te faci pulbere si sa te amesteci cu colbul drumului batatorit de carute si cai ce vin pe 38°C de la camp, intr-o zi in care s-au scurs deja 45 de zile si nopti de la ultima stropitura a ploii. Ti-e dor sa te simti naclait pana sub unghii, sa simti cum se preling broboanele de sudoare pe pielea-ti arsa de soare si cum, printre dintii deja inverziti, ti se agata firele crude de iarba mestecate. Ti-e dor sa musti din viata, sa nu mai fi singur, sa nu mai stii ce e aia auster, sa ti se rupa de toti si de toate. Sa iesi din casa intr-o pereche veche de slapi (si aia cu baretele rupte) si sa manaci cirese, scuipand samburii, fara grija, peste tot. Sa fluieri. Sa-ti azvarli parul in stanga si-n dreapta si sa razi zgomotos pe strada, la amintirea unui banc vechi.

Si apoi, sa ti se faca deodata dor de inalturi: de recele muntilor, de ceata de pe coame, de tremurul de deasupra lumii...

Si urc si cobor. Si urc si cobor. Si urc...

Multumesc, Beatrice (fain@polimedia.us)! Multumesc, Paun Octavian (Radiometafora)!

2011-04-04T17:16:00.003+02:00

Cine-i Beatrice? Nu stiu si nu ma intrebati. E cineva care are cont pe fain@polimedia.us si care mi-a postat unul din articole acolo si anume: De ce-i copleseste pe muritori iubirea?.
Nu am stiut ce e cu asta, desi imi facusem cont pe site, nu am postat nimic. Regulile de acolo spun ca trebuie sa aduni nu stiu cate "karma" (niste puncte, acolo), ca sa ai voie sa postezi. Cum spun, imi facusem contul, dar, din lenea de a comenta pana nu mai pot si de a citi chestii si care nu ma intereseaza numai pentru a-mi aduna puntele necesare permisiunii postarii, dar si din lipsa de timp pentru a face asta, am lasat totul la nivel zero.
Ce n-am stiut? Cica, daca ai nu stiu cate "karma" din alea, habar n-am, nu are importanta, poti sa faci un proiect, sa propui articole preluate din alte parti s.a.m.d. In fine, cred ca asa decurge treaba, daca am inteles eu bine. Scuze, daca introduc aici explicatii eronate!
Oricum... Zilele astea - ca asa mi-am dat si eu seama ce se intampla - mi-a fost vizionata postarea de sute de ori. E deja in topul vizionarilor la mine pe blog, desi nu e prea veche. Sursa: Polimedia. Dau click pe link, nu ma lamureste cu nimic. Dar insistand cu cautarea, am ajuns si eu la lumina: o anume Beatrice mi-a postat acolo articolasul. Multumesc, Beatrice! Ma bucur ca ti-a placut! Si, dupa cum am vazut, am adunat si niscai voturi. Va repet, nu stiu cum functioneaza site-ul acela prea bine, dar, daca ma aflu pe acolo si unii au dat click pe "like", nu pot decat sa le multumesc. Astfel, ii multumesc si lui Teo Negura, al carui vot l-am vazut acolo. E singurul pe care-l cunosc, in rest, persoane noi.

Si azi inca o multumire, domnului Paun Octavian, din Oak Harbor (USA), care a introdus deja pe Radiometafora.ro alte scrieri de ale mele si care mi-a cerut intre timp si colaborarea. Am acceptat-o. Asa cum scriu pe blog, pot sa postez si pe alte site-uri, ceea ce nu e prima data. La Radiometafora vor mai aparea si alt fel de articole, nu numai literatura, creatie, ci si articole referitoare la viata romanilor din diaspora, respectiv Germania.

Deci, multumesc, Beatrice, multumesc, Paun Octavian!

UPDATE: la 19:43: Acum un MULTUMESC si pentru Shayna, tot de pe Fain! Nu stiu cine esti, dar daca ai gasit atat de repede ultimul meu articol, bravo!
Sa citim numai de bine!

Astazi am iubire-n mine

2011-04-02T03:14:00.000+02:00

Astazi am iubire-n mine, cam cat sa ajunga unei treimi de lumi, atunci cand celelalte doua treimi sunt plecate de pe planeta. Ajunge?

Taina cararilor cu tei

2011-04-01T01:04:00.002+02:00

Raman sub atingerea mainii tale
Inca o secunda, atat incat sa simt
Clipa in care visele mai au contur.
Mirosul de tei, de salcam si soare ma napadeste,
Iesind din amintirile
Anului trecut.

Te intreb unde-ai ascuns florile de tei
Si toata aleea ce-mpanzita-n auritele crengi.
Imi spui, firesc si simplu: "In iunie".
In iunie ai lasat, creanga cu creanga,
Purtand podoabe mari si galbene,
Amintiri.
Ai luat cu tine gandul cel navalnic
Si l-ai ferecat in sipet.
"De ce nu-i dai drumul?" - te intreb.
Si nu-mi raspunzi pe loc.
Imi arati doar o rana,
O rana lunga, de la calcai, pana la gat.
E rana pe care ti-ai facut-o incercand
Sa pastrezi clipa.
Clipa de iunie, cu teii cu ramuri aurite.

Pulberi mate, sclipind in soare,
Celule adunate in manunchi,
Dar de lumina lasat pe pamant...
Suntem doar doi cei ce cunoastem taina
Cararilor cu tei...

Poem domestic

2011-03-31T03:34:00.001+02:00

astazi te-am cautat in fiecare litera citita
sperand ca te gasesc acolo, ascuns dupa negrul de smoala
ce-mi impestrita ecranul.

te-am cautat in sertarul de tacamuri
ma gandeam ca te-ai ascuns intre furculite si lingurite,
dar n-a fost acolo nici macar un varf de cutit,
o firimitura din tine...

te-am cautat azi in cutia de detergent,
in rufe, si nici acolo nu erai. ma gandeam ca,
daca te gasesc, sa te agat in soare cu o clama
si sa te las un pic in bataia vantului de sfarsit de martie,
apoi sa te intreb: iti place cum miroase vantul?
simti parfumul zambilelor crescandu-ti in plamani, in vene?

dar tu nu ai fost astazi nici printre rufele mele,
nici printre farfuriile mele,
nici pe balcon
si nici printre litere.

si nu ai fost, pentru ca drumurile ti-au purtat pasii departe,
pentru ca soarele nu l-ai vazut astazi decat ca umbra a propriilor pasi,
pentru ca treburile iti stateau legate de gat
precum bilele de otel de picioarele detinutilor.

iar in memoria ta nu am fost azi decat o holograma uitata,
pusa deoparte, in geanta diplomat,
pe care o vei putea utiliza candva, mai tarziu,
in speranta ca nu se va strica nimic din consistenta initiala...
si stiu ca azi, pentru tine, eu eram...
exact la fel ca o conserva...

...ci drumul insusi...

2011-03-30T01:22:00.000+02:00

te-am intalnit la colt de viata
acolo unde trecutul se-mbina cu necunoscutul
stateai rezemat linistit cu cotul de lumina gandurilor
si priveai tacut in rascruce
ti-ai stins tigara cu un gest plictisit aproape absent

era firesc sa te-ntalnesc
nu stiu de ce
nu m-am mirat
era ca si cand cineva mi-ar fi spus sa merg acolo
sa te gasesc

plec impreuna cu tine
mai departe
un drum desi necunoscut
totusi fara teama

e ceva acolo in tine in drum in toate

care ma fac sa ma simt

ca asta-i rostul meu de cand e lumea

si nu capatul drumului era telul

ci drumul insusi...

Cocktailuri si gustari

2011-03-16T01:56:00.000+01:00

Un cuplu nu este altceva decat un cocktail. Unele amestecuri se potrivesc, altele nu. Ciudat este ca, uneori, ne imbatam dintr-un amestec care nu contine deloc alcool! E doar setea de vina.
Apropo: apa in amestec cu uleiul nu se cheama cocktail! ;-)

Uneori ne putem compara cu un cascaval, cu un svaiter, plin de gauri. Necunoscatorii nu se uita decat la goluri, razand de lipsuri. Nu au ajuns insa sa deguste specialitatea de branzeturi, fie din ignoranta, fie din teama de a nu fi nevoiti sa accepte calitatea. Spre aparare, pot invoca o (probabil inexistenta) reactie la lactoza.

Dar azi n-am retete. Pentru nimic... Potriviti dvs. cu condimente, dupa gust.
LIVE SPICY! ;-)

De ce-i copleseste pe muritori iubirea?

2011-03-10T23:09:00.000+01:00

Am tacut si-ti calc pe ganduri ca pe ace. Fiesce gand al tai ma taie si-mi sfarteca pielea la sange. Din rani curge asteptare inchegata, sleita de puteri. Gandurile de pana acum mi-au paralizat miscarile la fel ca o otrava lasata de paianjenii Atrax Robustus, chiar daca pamanturile Australiei nu le-am calcat pana acum niciodata. Si nu are importanta nici ca tu nu esti nascut sub zodia scorpionului, te-ai transformat tu intr-atata in taratoarea prea-temuta, incat nici groaza Cleopatrei nu mi se mai pare mare.
Stii, tu nu trebuie sa-mi ascunzi scorpioni sub asternut pentru a ma ucide. Lasa doar sa salasluiasca acolo uitarea ta si tesuturile mele vor incepe sa devina imobile, inima imi va bate din ce in ce mai incet, plamanii nu vor mai simti nevoia de aer iar sufletul isi va gasi, dupa vremea sa de poposire, poarta de eliberare. Caci, cui ii mai trebuie un trup fara iubire? Uitarea ta ma transforma in hoit, gandurile-mi putrezesc precum frunzele moarte, infundate in baltoace iar dorintele se transforma in catran. M-ai intunecat, tu, ce reusesti sa transformi intreaga-mi viata in eclipsa, ascunzandu-te dupa planeta Tacerii, planeta fara inele, caci, daca ai fi avut, mi-ai fi dat si mie unul... Asa, sunt pedepsita sa astept veacuri aglomerarile de dorinte nebuloase incercuindu-ti fiinta, nestiind taina catalizarii, nestiind niciun substitut care sa ma ajute sa urgentez reactiile.

De ce-i copleseste pe muritori iubirea? Poti tu sa-mi raspunzi?

Eu nu cred in ursitoare

2011-03-10T22:20:00.000+01:00

Mi-au spus ursitoarele anul asta c-o sa te intalnesc,
ca vii, asa cum este scris...
Ca se incheie cercul...
Ca Lumea si Roata din Marea Arcana imi determina existenta,
ca 2011 e anul deciziilor majore si al schimbarii.
Dar nu cred ce spun ele, nici cartile lor de Tarot,
nici ghicitoarele in zat si nici cele ce-si fac de lucru
in noaptea de Sanzaiene la malurile apelor.
Noe Astrologul imi trimite zilnic vesti precum ca ai veni,
Tara imi citeste benevol din globul de sticla
iar Gabriella face de la sine rugaciuni in altarul din Rosslyn Chapel...
Dar cum sa-i cred pe toti,
cand tu, un Don Quijote orb
umbli calare pe un cal talamb, deselat si deseuat,
strangand doar colb pe copite si armura?
Eu n-am sa cred nici aburii dinaintea rasaritului soarelui
si nici oracaitul broastelor din balta,
nici taraitul greierelui
si nici zborul gandacului de mai.
Si nu le mai cred, pentru ca, de atata asteptare,
am uitat si rosul macului ucis de soare in campul de iunie
si galbenul berii din berarie.

M-a ucis fumul de la miile de tigari pe care le-ai fumat, furios,
incercand sa uiti de mine.

Si nu cred...
Fiindca tu ai ramas inchis
in uitarea ta de lume, de mine, de sine...

Iubiri neconditionate

2011-03-01T00:19:00.001+01:00

"Ma lasi sa-ti povestesc? Nu ma intrerupi?"

Asez un deget incet pe buzele lui si incep sa-i vorbesc...

"Ti-amintesti cand te imbracam cu visurile mele, ca sa nu tremuri de singuratate, ca de frig, cand te incalzeam in soapte? Vioara aceea coborata din secolul trecut isi lasa arcusul sa alunece pe corzile-i aproape umede din cauza cetii. Stiu ca nu te asteptai ca sufletul meu sa-ti arunce aburi calzi si nici ca inima mea sa-ti bata tie in palma. Sanul mi-era rotund, asteptand ca mirarea ta sa se lumineze."

"De ce nu ai venit la mine?" te intrebam... "Era prea multa ceata, nu am inteles pe unde trebuie sa merg. Alergam ca un zalud...Credeam ca nici nu vrei sa te ajung...". Si te-am crezut. Fiindca stiam ca atunci nu cunosteai drumul spre minunea din mine...
"Te-ai speriat? Te-am speriat eu?" - râd. "Da. M-ai speriat. Nu mai stiam cine esti...". "E vina mea, trebuia sa te previn, eu nu stiu sa ma stapanesc, sunt o furtuna". "Nn-nuuu, nu cred, mai degraba un cataclism. O furtuna o vezi venind, cataclismul te ia pe nepregatite." Am ras. Asa era...

"Stii, e aproape un an de atunci, mai sunt cateva luni... Stii de cate ori m-am gandit la tine?"
"Nu stiu..."
"In fiecare seara, in fiecare zi..."
"Vorbesti serios?"
"Te-am mintit eu vreodata?"
Vadit incurcat, ingaima: " Nu mai reuseam sa precizez momentele de sinceritate. M-ai bulversat prin existenta ta intr-atata, incat nu credeam ca poate exista cineva care sa iubeasca in acest mod. Credeam ca astfel de iubiri nu exista, ca sunt doar in carti, in filme, sunt fictiune..."
"Si-acum?"
"Daca voi inchide ochii si-i voi redeschide brusc de cateva ori iar tu vei fi tot aici, am sa cred!"
Am râs...

Il priveam cum el, un barbat ce se apropia de 40 de ani, divortat, inca nu a fost niciodata iubit intr-un asa mod... Era incredibil pentru el.

"Stii, femeile pe care le-am cunoscut eu pana acum se uitau la masina pe care o conduc, la pozitia mea sociala, la contul din banca..."

Am râs brusc, necontrolat, fara intentie sa-l jignesc: "Omule, tu nu ai fost iubit niciodata!"
"Poate de mama... asa...neconditionat..."

"Nu-i nimic, inveti acum. Ai rabdare sa te invat?"
"O viata! O viata....!"

2011 - La multi ani tuturor si cu mare multumire pentru toate!

2011-01-01T14:10:00.000+01:00

Un an tanar, in straie de invatatcel, a batut la poarta vietii noastre, cu clopotul mare al bisericilor, la miezul noptii tocmai trecute, inlocuindu-l pe cel vechi si mai intelept. "Cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune!" - spuse el si intra increzator, pasind semet inainte.
- Lucruri bne v-am adus: Sanatate, Bucurie, Impliniri si multa Iubire. Voi mai trebuie doar sa luptati pentru ele. Eu v-am adus si Putere. Folositi-o! - a spus si apoi a mai adaugat: Credinta sa aveti! De ea veti avea nevoie. Luati Iubirea, invaluiti-o in Credinta, aparati-o cu toata Puterea si veti gasi Fericirea. Dumnezeu fie cu voi, cu noi, cu toti!

La multi ani!

La multi ani tuturor celor care in 2010 ati poposit pe aceasta pagina, tuturor celor care mi-ati imbucurat si inseninat gandurile prin scrierile si cuvintele voastre, tuturor celor pe care v-am descoperit, celor care m-ati gasit, Oameni cu inimi mari, suflete inaltatoare si sperante pline de lumina, oameni incercati, dar si rasplatiti, oameni frumosi la suflet si drepti in gand. Voua, prieteni dragi, virtuali, dar si reali, cu multa multumire si ganduri alese... Blogroll-ul meu va tine loc de multmire, va veti gasi, pe rand, acolo, sau in lista celor care imi urmaresc asternerea gandurilor in acest colt de lume, in LUMEA MEA! Voua, cu drag...

Serenitatea din varful muntelui meu...

2010-12-18T00:48:00.003+01:00

Cad in fantani adanci din care nu mai stiu daca pot sa ies. Dar, totusi, o fac de fiecare data. E ca si cand ar fi fantani cu apa sarata, unde sarea ma impinge mereu la suprafata. Uneori nu vreau sa rostesc niciun cuvant. Ma prefac ca-mi sta bine mutenia in care ma afund, ca-ntr-o smoala ce-mi naclaieste cuvintele, siroind si colcaind, ca o mlastina in arsita verii, plina de matasea-broastei. Ma intreb la ce bun atatea vorbe, daca simtirea nu poate fi, si asa, inlocuita cu nimic? Uneori imi imaginez ca sunt la 2 m sub pamant si ca viermii au ros din mine si ultima bucatica de carne si ca, in loc sa ramana un schelet de oase, ramane un schelet de suflet. Un schelet curat, de suflet limpede. Nu stiu daca se intreaba vreun trecator cine odihneste (?) sub aceasta piatra. Dar, oare, odihneste? Sufletul meu haladuieste peste tot, nevazut si nesimtit. Doar ochii mei vad si urechile mele mai aud, ca intr-un film, in care scenele sunt filmate de sus.
Stau pe veranda unde un barbat cteste un ziar. In necrolog nu apar oameni cunoscuti lui si da pagina mai departe. Nici de numele meu nu s-a impiedicat. Nu ne-am vazut, si asa, niciodata. Desi ma inglobez in aceasta lume, par a fi, totusi, absenta. O anonima ce putea foarte bine sa nu fi existat. Nu stiu cu ce ar fi fost lumea mai saraca in absenta mea. Cu un suflet? Cu o palma de celule, ce si asa mor? Sunt atat de putine semnele trecerii mele pe aceasta lume, incat uneori ma simt ca o boare. Uneori e suficient sa respir si sa nu mai fac nimic altceva. Deja si ocuparea spatiului pare cateodata prea mult. Dar, totusi, se pare ca e necesar...

Imi plac tacerile, spuneam. Fiindca imi place linistea. Ma retrag din imbulzeala -si asa fara rost - a zilelor ce curg invalmasite in evenimente care, desi azi par atat de importante, maine nu isi mai aduce aminte nimeni de ce s-a enervat. Am ales serenitatea. Ma retrag si ma gandesc ce rost au toate acestea. Lenevesc in mintea mea, crutandu-mi viata de nervi inutili. Acele lucruri nu ma privesc. Nu sunt ale mele. Nu ma duc mai departe si nu-mi aduc nimic. E ca si cand toata lumea s-ar imbulzi la oras si ar inghiti mereu fumul tobelor de esapament, plangandu-se de afectiuni pulmonare. In loc de asta, prefer sa stau in varful muntelui meu, chiar daca asta suna ca o condamnare la solitudine, dar respir aer curat. Aerul e rarefiat la inaltimi. Daca nu esti obisnuit, poti ameti. E o chestiune de exercitiu. E un lucru simplu. Si e vital. Desi, poate, pentru unii, nu pare. Putin imi pasa ce spun ceilalti! Am invatat sa fac ce vreau si sa nu am nici macar asteptari de a fi inteleasa. Asta te scuteste de multe. De o alta serie de nervi inutili. N-am cerut nimanui sa se puna in locul meu. Si nici sa ia decizii in numele meu. Cu atat mai putin sa raspunda pentru ceea ce eu fac. E o atitudine ciudata, azi, unde lumea merge cu turma. Numai ca eu nu sunt turma.
Eu sunt pe munte. Pe muntele meu. Si acolo aerul e rarefiat...

Daca nu ai fi venit...

2010-12-18T00:00:00.002+01:00

Daca nu ai fi venit
as fi asteptat mai departe,
obisnuita fiind, de atata timp,
cu asteptarea.

Daca nu as fi stiut ca existi
te-as fi purtat in gand,
precum un abur
avand grija sa nu te destram prea devreme.

Daca ai fi trimis pe cineva inaintea ta,
as fi stiut ca ai sa vii, stiam si cand.

Dar tu n-ai spus nimic,
doar inima mea a asteptat,
batand rabdatoare
fiinta ta.

Esti dovada ca nu m-am mintit, asteptandu-te...

Tu esti...!

De Craciun, in Germania

2010-12-10T21:15:00.001+01:00

Noi il aveam pe Hrusca, avem colindele, avem Leru-i ler, dar, locuind de atatia ani in Germania, nu am putut sa nu aud si, la randul meu, sa cand si eu, impreuna cu ei, cantecele lor de iarna. Daca le ascultati, desigur va va veni si voua sa fredonati impreuna cu mine. Chiar daca nu intelegeti versurile, va spun eu ca sunt frumoase! Sper sa va placa!
Auditie placuta!

Bogatia tacerii

2010-12-05T01:02:00.000+01:00

M-afund in ganduri ca in perne calde, cu fulgi de nea fierbinte intre foi de ger si flama. Sa taci, iti spun, sa pot s-aud cum ingheata si ultimul gand de noapte, agatat de coltul buzei inca rosii.
De ce imi pui atatea intrebari, cand vezi ca nu vreau sa deschid niciun subiect despre murire, dormire, orbire, mutire, sfintire? Lasa-ma, mai bine, sa tac incarcata de sensuri in fata semineului in care tu ai aprins azi ultimul dor, atat de amarnic, incat se zvarcolesc din nou dureri in sange, ca niste vampiri rapusi de un tarus infipt, in toi de noapte, in inima.
Daca ai alunga de pe mine toate gandurile rele, as ramane goala si te-ai minuna ca nici voalul camasii de noapte nu mi-ar acoperi in intregime fildesul pielii si nici marmura gleznelor din care sunt construita nu s-ar sfarma sub apasarea vorbelor tale, grele, ca plumbul.
Ma arunc in adancuri de oceane si nu am cum sa ies la suprafata, constructorul nu a lasat porozitati in mine, ci m-a cladit compacta, ca un bloc de beton pe care-l toarna mafiotii la picioarele victimelor pe care le arunca apoi in mare. Cum sa ma mai ridic, cand lumea se acopera cu uitare?
Uite, a ars pana si ultimul lemn, ros de vreme si uscat ca o Sahara. Curgea odata-n el atata seva!
Acuma de ce taci? Iti vine si tie sa plangi? De ce? Mai bine ciupeste cozile chitarei, caci vinul aproape s-a racit si aburul lui mi s-a risipit din vene. Am sa-mi vin in simtire, daca tu nu ma arunci din nou in alta lume.
Nu ma lasa aici! Azi nu vreau! Azi vreau doar sa alerg in gand, cu ochii inchisi si sa trag aer rece in piept, imaginadu-mi ca inghit cu el Luna.
Stii? Toti ne-au mintit, cand au spus ca linistea nu e vandabila. Tu stii cat ar fi in stare sa plateasca unii, ca s-o dobandesca? Iar noi, fericitii, o avem pe gratis. Te am pe tine. Iar tu ma ai. De ce ar mai trebui sa fie altfel?

M-afund azi in tacere. Suntem bogati.

Sunt veacuri de traire, mama...!

2010-11-30T23:52:00.000+01:00

Am ratacict viata, mama, la fel cum as fi ratacit un drum
Tu nu mi-ai dat lumina cu mine si mi-ai spus ca o sa gasesc in cale.
Pe drum nu am gasit, mama, decat luminile altora
Dar ei mergeau pe calea lor si eu nu aveam de ce sa ma tin dupa ei.

Mi-ai spus ca n-o sa-mi fie foame, mama si de aceea nu mi-ai dat desaga cu merinde la mine.
Dar am ajuns in pustietate si acolo nu sunt copaci care sa faca poame.
Am incercat sa ud nisipul desertului in speranta ca voi sadi gradini
Dar n-a fost asa, mama si n-ai avut dreptate.

Mi-ai spus apoi ca de carti nu am nevoie, mama, ca invataturile le voi trage din viata.
Dar nici asta nu a fost asa, mama, caci fara de carte nu te ia nimeni in seama.
Am inceput atunci a citi. Citeam tot ce-mi pica in mana si tot mi s-a parut ca nu stiu nimic.
Dar ce trebuia sa fi invatat inca de mica, era ca tu trebuia sa ma iubesti.

M-ai trimis in viata, mama, asa cum trimite o tara pe fiii sai la razboi.
Te-am intrebat daca imi trebuie arme si tu mi-ai spus ca o sabie mi-e de ajuns.
Mama, sabia aceea o pastrez si acum in teaca, fiindca oamenii nu se mai razboiesc de mult asa.
Ei lupta cu gandurile, mamica, dar tu asta nu ai stiut sa-mi spui. Dar am invatat eu.

Mai am un pic pana mi se va stinge lampa vietii, mama.
Dar tu mi-ai spus sa nu-mi iau nici ulei si nici fitil, ca o sa le gasesc la orice pravalie.
Le-am gasit, pe la inceputuri, asa e, dar acum lumea umbla cu alte lumini,
Lumini de care tu nu mi-ai spus nimic. Nici tu n-ai stiut. De un´ sa stii?

Nu te invinovatesc, mama! Pe vremea ta nici intunericul nu era asa de negru,
nici veacurile atat de lungi si, poate, nici moartea definitiva.
Vremea te era doar o vreme.
Vremea mea acum trece, iar vremea fiului meu abia incepe...

Sunt veacuri de traire, mama, VEACURI!

Iarna - fata cu buza crapata

2010-11-30T02:10:00.002+01:00

Iarna e fata aia cu buza crapata,
cu mainile crapate
si nasul inrosit.
Ea e nici domnisoara, nici copil.

Ea nu stie incotro i se-ndreapta pasii pe aleile pline de polei
si nici pe care dintre bancile acelea pline de turturi si nea se aseaza.
Stie ca se poate plimba prin padure
imbratisand lupii in urletele lor
si ca poate sa stranga in manuta ei
inca mica
pasarelele care au mai ramas zgribulite pe vreo creanga de vasc.

Iarna e acea copila jucausa,
cu ochii gri, ca de gheata, care
stie sa inteleneasca si apa sarata a marii,
in valuri de sticla.
Ea a invatat sa respire viscol si sa se hraneasca din sloiuri,
privindu-te pe tine, vesnic, cum,
in fiecare an, pe 31 decembrie,
mai arunci la gunoi un calendar.

Dar pe ea nu o intereseaza calendarele tale
si nici anii tai
si nici viata ta.
Ea zambeste tacut si intelept, cu un rictus in coltul drept al gurii,
fiindca stie ca pana la vara
ea va fi femeia plina de rosu, cu buze voluptoase
si pieptul ce-i sparge camasa.

Dar tu n-o vei fi vazand-o cand i se aseaza in suflet
prima dragoste,
caci in mai, ea nu va mai fi fecioara.
Ea va sti doar sa fie o Doamna la inceput de octombrie,
stiind ca din vara poarta in pantece un prunc.

Dar ea e Iarna acum
si e o fata cu buza crapata...

drogata cu cuvinte intr-o lingura de idee

2010-11-25T19:50:00.002+01:00

spune-mi:
daca ti-as indesa in ochi
dimineata si-as lega-o
cu streangul de lumina,
m-ai lasa sa fug
o vesnicie
si sa ma ascund in
coama fluturanda a dealului,
dupa pometii obrazului de mar rosu,
cautand in noi scanteia
de inceputuri?
sau m-ai azvarli in strada
cu zdrentele de suflet
tarsaind prin colbul veacului
de inceput de mileniu,
fara sa-ti pese
ca peste noi, toti,
s-ar inscrie o minune
in circumferinta zorilor scapatate?
ma faci sa scriu bombardand hartia
cu cuvinte smulse din
rarunchi de vestala nebuna,
asudata sub gemetele apasarii nevinovatiei,
o rupere a constiintei,
hiatus existential,
transpunere a cosmarului
in pasul schiop al soaptei de-cu-seara.
smoala de intuneric
si galben de miere
turnat peste verde de fiere,
simtindu-ma ca un cerb rapus,
ce-si tanguie iubirea cerboaicei ramase.
padure desfrunzita
cu mlastini acoperite de frunzele
disperarii si un ultim
raget spre raza lunga de luna...

ma faci sa ma droghez cu litere amestecate intr-o lingura de idee....

Pofta si otrava

2010-11-24T23:27:00.000+01:00

Cu cata grija pastrez

gandurile mele despre tine,

nu stiu daca ai sa stii vreodata..

Cu cata sfintenie ma gandesc

la sufletul tau,

mi-ar placea sa stii.

As vrea sa simti caldura

ce mi se revarsa in trup,

doar cand imi trece

prin gand si amintire vocea ta.

Si stiu,

ca-n fiecare zi,

ti-o aud.

Daca vreodata

ai sa fii plecat peste oceane,

sau daca

vei fi izolat in vreun varf de munte,

sa nu te temi

ca vreo secunda din cele trecute

ar asterne macar

vreun varf de colb

pe aminitrea ta,

chiar daca n-o sa te am

in fata ochilor.

Eu nu stiu daca pana la tine

se simt vibratiile

inimii mele,

dar in mine simt ca se misca

placi tectonice.

Daca ar ajunge macar

o boare pana la tine,

atunci cand imaginile cu tine

mi se inmanuncheaza-n gand

ca o pelicula de Oscar,

ti s-ar parea,

cu siguranta,

viata mai frumoasa.

Ai vedea culori

cu ochii inchisi

si ai simti parfum de iubire

si daca ai fi racit si cu nasul infundat.

Si nu ai cere nimic la masa:

nici la micul dejun,

nici la pranz

si nici la cina,

ci te-ai multumi sa sorbi

picatura cu picatura

dragostea mea pentru tine.

Cineva imi spunea ca am o gingasie in simtire.

Daca tu mi-ai simti-o,

ai tine ochii inchisi

si-ai pipai-o cu buricele degetelor.

Ai adulmeca-o incet,

ca sa-ti umpli fiinta cu ea

si m-ai gusta

fara sa ceri inainte

vreo proba.

Pentru altii, poate,

o astfel de doza de iubire

ar fi letala.

Dar eu,

chiar dandu-ti-o pe de-a-ntregul,

voi avea grija

sa nu te otravesc

niciodata....

Astazi, ceva de demult, dar si ceva mereu valabil...

2010-11-21T13:59:00.001+01:00

Fara prea multe vorbe, astazi avem... Teleenciclopedia. Ascultati ce ne spune Pittis:

Stupoare, intriga si, dupa o noapte de perpeleala, O DECIZIE!

2010-11-19T12:57:00.000+01:00

Dragii mei,

nici nu stiu cum sa incep... si cu ce... ca inceputul nu il pot situa nici eu in timp.
Fapt e:
Ieri intru pe facebook si, in urma unui link al unui prieten ca facea trimitere la articol de pe blogul altei persoane, ma apuc sa citesc. Evident, prietenul care postase acest link nu stia unde voi ajunge eu cu... descoperirile. Nici nu avea cum!
Citesc articolul (blogul este al unui critic literar, mai mult nu va spun!) si, de curiozitate, asa cum faca de fiecara data, mai citesc si postari mai vechi. Iata ce vad: in una din postarile sale de la inceputul luni trecute, observ numele meu. Evident ca sare in ochi. Dau sa citesc, clar, din curiozitate, fiindca eu stiu ca personal nu am avut niciun contact cu persoana respectiva si nici vreodata nu i-am trimis ceva spre analiza. Era un raspuns pentru o alta persoana al carei nume nici nu-l cunosc si in acest moment mi se pare a fi vorba despre un pseudonim, care, chipurile, i-ar fi trimis lui un document sub un alt nume, dar care, de fapt, continea una din prozele mele scurte, mai precis, prima dintre incercarile mele de scriere, de acum niste ani. Nu stiu de unde avea criticul numele meu si titlul original al bucatii si, la fel, nu stiu cine ar fi putut sa trimita fara stirea mea (si/sau in numele meu, daca acest lucru e si adevarat!) o creatie de a mea si, mai ales, si sub alt titlu! Ceva e putred in "Danemarca" asta! Cata vreme stiu cum ma cheama, stiu ca nu sunt somnambula, stiu ca nu sufar de personalitate multipla si sunt perfect constienta de faptele mele, aparitia aceea m-a pus pe ganduri. Deci, consider ca e vorba despre PLAGIAT. Sau de abuz, in orice caz.

Nefiind prima oara cand mi se intampla acest lucru - am mai primit versuri dedicate mie de la o persoana, pana atunci necunoscuta, si am constatat cu stupoare ca... sunt versurile mele, scrise de mine, cu alti cativa ani in urma. Cand am intrebat de unde are aceste versuri, a spus ca nu stie, ca si el le-a primit si i-au placut si s-a gandit sa mi le trimita si mie. OK, e bine ca circula, asta inseamna ca plac. Dar, daca tot se intampla asta, atunci macar sa beneficiez si eu de pe urma lor, nu? Si acestea nu sunt singurele exemple, dar ma opresc aici - m-am gandit ce as putea face si nu am ajuns decat la urmatoarea concluzie: imi voi retrage de pe blog tot ce inseamna creatie (nu ca as fi eu talentata, dar situatiile deja depasesc doar iritarea) si voi posta pe blog doar articole in care sa pastrez legatura cu cei care ma cititi. Cu ceea ce scriu si ceea ce voi dori sa public mai tarziu (poezie, romanul in lucru, proza scurta) inca nu stiu exact ce voi face dupa ce le voi retrage. Dar cu certitudine voi gandi mai bine unde le voi posta.
Cum spuneam: nu ma consider brilianta, nu ma consider geniala (Doamne fereste!), eu scriu de placere si nu m-am gandit niciodata ca ceea ce fac ar putea astfel de urmari, dar, o astfel de situatie nu o gasesc deloc placuta. Mai ales ca se repeta!
Si, sincer, daca doream sa imi fac scrierile cunoscute criticilor de specialitate cu rasunet, as fi facut-.o personal pana acum, ca nu am niciun fel de teama, nici macar curiozitate, ci chiar nu am considerat asta inca necesar. Nici nu m-am dus pana acolo cu gandul! Dar cand cineva isi permite sa plagieze, nu mai e magulitor, ci este deranjant.

In speranta ca imi veti intelege atitudinea, toti cei care m-ati citit si ma cititi, va promit ca nu o sa "dispar" pur si simplu, ci, asa cum am spus, voi avea grija ca postarile mele de azi inainte sa aiba o alta tenta.

O zi buna tuturor!

Cele cinci zile in Hochheimer Markt si efectele lor secundare

2010-11-14T23:18:00.004+01:00

Zilele trecute s-a incheiat targul anual din Hochheim am Main.
Hochheimul este un orasel situat la cca 4-5 km de Mainz, vreo 15 pana in Wiesbaden si 35-40 pana in Frankfurt, intr-o zona viticola recunoscuta de sute de ani, la fel ca intreaga regiune Rhein-Main, cu o clima blanda iarna si nu excesiv de calduroasa vara, lucru care aduce an de an tributul sau de vin viticultorilor recunoscuti ai regiunii.
Targul de la Hochheim are o traditie indelungata. In anul 1484 localitatea Hochheim am Main primeste de la imparatul Frederic al treilea privilegiul de a gazdui un targ, care, initial era menit comercializarii animalelor si pasarilor, a recoltei (grane, fructe etc), dar si a vinului. Targul incepea mereu in prima vineri din luna noiembrie si se termina martea imediat urmatoare. Timp de cinci zile se adunau aici toti taranii si producatorii din zona, pentru a-si prezenta si vinde produsele.
Traditia spune ca vinul era vandut prin licitatie. Se aranjau toate butoaiele in rad, in standuri si se faceau degustari. Se realizau, astfel, ierarhii ale calitatii vinurilor si cel ce castiga la licitatie cel mai bun vin, era obligat sa-l cumpere si pe cel mai prost. Cel ce castiga cel de-al doilea cel mai bun vin, trebuia sa-l cumpere si pe cel de-al doilea cel mai prost si asa mai departe, astfel incat nu ramanea niciun vin nevandut si toata lumea era multumita. Ulterior s-a renuntat la acest sistem, pentru ca, in timp, nu mai erau motivati viticultorii sa lucreaze prea mult la calitatea vinului.

In ziua de azi, targul arata altfel si desfasurarea lui este usor modificata. Ajuns in timp unul dintre cele mai mari si renumite targuri din Germania, intreaga expunere a marfurilor se intinde pe cca 65.000 m². Circa 500.000 persoane viziteaza in fiecare an, in intervalul acestor cinci zile, acest targ. Tot centrul orasului este inchis, circulatia facandu-se pe centurile de ocolire sau strazile adiacente. Anual vin aici sa-si vanda produsele peste 100 de producatori, manufacturieri si mici meseriasi. Pe langa acestia, arta culinara si produsele de cofetarie sau dulciurile traditionale (alunele glasate, turta dulce, bomboanele cu anis sau lacritze) se alatura si produse "importate": langosi (Ungaria), sushi, punci etc. Dar varietatea nu se opreste doar la satisfacerea gustului cerului gurii. Palarii de cow-boy, sari-uri, poncho-uri, haine made in China, Taiwan, Coreea stau si ele in rand cu manechinele imbracate in dirndl (celebrele rochii decoltate, cu corset, cu bluzite cu maneci bufante) si pantalonii de piele, trei-sfert, barbatesti, cu broderii cu flori de colt, frunze de stejar sau coarne de cerb. Si ca nicio costumatie sa nu ramana nedesavarsita, tarabele cu gablonturi se alatura si ele cu multicolorele margele sau lucioasele bijuterii de argint.
In total fiind circa 700 reprezentanti de firme comerciale, se intelege, varietatea lor e pe masura si organizarea, la fel. Daca acum te imbie mirosul de vin fiert cu scortisoara, probabil mai inainte tocmai ai trecut pe langa protapul cu purcelus sau cu pulpa de porc. Sau poate vrei un punci dupa o chifa cu peste pane de la Marea Nordului. Sau doreai un Kebap? Sau pur si simplu carnati in sos de curry... Vroiai snaps? Este! Iar daca te intorci "machit" la nevasta, nicio problema, aici se gasesc si flori. Poate "da bine" un Yucca de 1,5 m sau o orhidee ambalata in celofan... Si ca sa-i aduci aminte cum o rasfatai cand v-ati cunoscut, sigur ca trebuie sa te opresti si la taraba cu tombola si sa-i ceri tipului sa-ti dea pusca, poate nimeresti si primesti ca rasplata acea pantera neagra de mai bine de un metru lungime, ca s-o mai "imblanzesti" pe doamna consoarta...Ah, da! Si neaparat sa nu uiti sa-i cumperi o uriasa turta dulce, in forma de inima, pe care scrie "Ich liebe dich, du bist mein Schatz!". Culoarea glazurii o alegi singur, dar tu stii ca femeile iubesc rozul. Asta ca s-o imbunezi si sa poti sa mai vii si maine, ca-i promiti ca iei si copiii si le cumperi bomboane, alune in caramel, mere glazurate, vata pe bat si neaparat, dar neaparat mergi cu ei pe la carusele si masinute. Daca ei te intreaba ce vinde nenea ala acolo de e atata lume, doar ii spui simplu: "Nenea ala are niste aparate de bucatarie pe care o sa i le cumpar si mamei tale, daca ma mai lasa si maine aici!".
Ah! Da! Si blanuri! Blanuri si piei de animale. Ii iei o blana de oaie, ca e bine lucrata si alba ca laptele si ii spui ca de revelion va asezati amandoi in fata caminului gata decorat de tine (ca de aici cumperi doar si globuri, stelute, Mos-Craciuni, soldatei, ciorapei rosii, orase in miniatura cu led-uri) si-i torni din vinul asta bun si rosu care acum ti-a inrosit pana si urechile. Daca nu ai unde sa le pui pe toate, iti cumperi un cos de nuiele, sau doua, sau trei -de ce nu?-, ca sunt pe orice masura.
Daca acum ti se pare ca te distrezi prea bine, poate ca nu ar fi rau sa intri in "Casa Groazei", ca sa-ti dispara acel zambet tamp si visator. Si nu te mai gandi ca la intoarcere trebuie sa cumeri unul din aspiratoarele de la standurile de la intrare. Costa doar 350,-€ bucata si asta fara accesorii. Dar ce pacat ca nu aspira singur! Desigur, tu vei fi cel de la capatul manevrabil... Si asta tot ca s-o imbunezi pe ea.
Dar ea, ea nu poate fi deloc suparata. Fiindca te intorci la ea cu ochii sticlosi si nasul rosu (de frig! la ce va gandeati?! hei!) si-i spui: "Draga mea, vrea sa mergem marti sa vedem impreuna focul de artificii!". Daca ea-ti reproseaza ca trebuie sa astepte pana marti, cand e "spartul" targului, nu poti decat s-o consolezi spunandu-i: "Iubito, tu ai picirusele atat de fine, incat mi-ar fi parut rau sa te calce toti pe picioare, in ingramadeala care era!"...

Desigur, am folosit o nota plina de umor descriind cele de mai sus, dar cred ca inca mai sunt ametita de la carusele... Iar daca am uitat ceva, cu iertare sa-mi fie, dar asta era de la snaps ;-)
La anul merg din nou....Si ma duc lunea, cand e targul de animale. Imi cumpar mie un cal, o oaie, o vaca, un iepure, o gaina... in fine, tot cate unul din fiecare, ca in arca lui Noe. Iar lu´ fi-mio un ponei! Numai ca nu stiu unde o sa le bag pe toate...Dar poate ca pana la anul o sa aibe stand si firmele de constructii, ca mai alea lipseau... Si-mi cumpar... un arhitect! (Ups! Se pare ca am incercat prea multe butoaie cu vin...! Hâc!) Pssst!!!! Sa nu ma ziceti! ;-)

Just the bear necessities

2010-11-13T10:14:00.003+01:00

Am cautat astazi in internet ceva pentru copilasul meu. Nu ca ar pricepe el multe, ca abia ieri a implinit 5 luni,
dar, asa, sa fiu pregatita pe viitor. Am vrut Cartea Junglei. Nimeresc pe Youtube o varianta in limba romana. Am fost atat de placut surprinsa cand, in vocea ursului Baloo, l-am recunoscut pe Arsinel! Un mare actor, un om minunat, iubitor de copii, el insusi bunic a trei nepotei si a carui voce i se potrivea ca o manusa rolului lui Baloo. E o valoare in actoria romana, inca de atatea decenii si ar trebui sa fim mandri ca il avem. De astfel de oameni avem mereu nevoie.
Nu fac mai multe comentarii, va las doar sa va convingeti. Just the bear necessities...

Flacari din Ceruri

2010-11-06T02:18:00.002+01:00

Atmosfere incendiare pe stadioane. Activităţi culturale ce durau până noaptea la 3.00, deşi erau prevăzute ca până la 12.00 să se termine. Flăcări de brichete se aprindeau şi se unduiau, asemeni unei mări aprinse, la "Rugă pentru Eminescu". "Ţăranul român, măria-sa" nu putea să nu te înmoaie şi să nu te facă să te gândeşti la casa bătrânească, de unde ai plecat şi unde te întorceai, ca proaspăt orăşan, mereu. Se trezea spiritul de luptă în noi cu "Treceţi batalioane române Carpaţii" şi apoi ne spunea cum "Cu caciulili pe frunte stăm de veacuri, ca un munte, în Curbura Arcului Carpaţi...". Şi asta, fiindcă trebuie să "Trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească", pentru că "Bat clopote, sunând reîntregirea"... Of! "Tu, Ardeal!"...

Tatiana Stepa, probabil, îl va întâmpina acum şi-i va spune: "Maestre, v-am aşteptat. Haideţi să spunem o "Rugă pentru părinţi" în Rai. Eu le-am spus doar de fructe, de "Galbenă Gutuie" şi de "Cireşul" . Apoi trebuia să împart totul cu ei, nu am mai putut cânta nimic fără "Partaj"".

Îmi amintesc cum pe atunci îmi spuneai "La adio, tu", "Puştoaico", dar uitai că "Totuşi, iubirea..." şi mă îndemnai "Iubita mea, să ne-aruncăm în mare!" iar Florian Pittiş râdea de noi, spunându-ne că totu-i "Vânare de vânt".

Ţi-am povestit atunci, "La o cană cu vin", că "Odată am ucis o vrabie" şi tu mi-ai spus "Să fie pace în lume!" şi "Să ne iubim", căci tu ştiai, "Iubirea e poveste veche".

Şi-atunci ai spus că e mai bine să facem o "Rugă pentru părinţi", pentru că există în lumea asta o "Repetabilă povară" şi că o să ne simţim intr-o zi ca nişte "Copaci fără pădure". Ţi-am amintit atunci de "Moartea soldatului" . Dar tu ai luat-o pe pe Anda Călugăreanu şi ai pus-o să ne spună că noi suntem "Generaţia-n blugi" si "Noi nu, niciodată, niciodată noi nu...!".

Veţi face, voi, cei duşi, acum, un Cenaclu în Ceruri iar Flacăra voastră va lumina până la noi, pe pământ, căci, pentru toţi, numai "Drumul" e interesant...

Vremea Cenaclului Flacara si flacari ce vor arde mereu

2010-11-05T11:22:00.003+01:00

Azi nu voi folosi mai multe cuvinte. Voi pastra aceasta liniste pentru reculegere. La mine, impactul e dublu, acum trei saptamani stingandu-se din viata si tata. Las un link doar, la unul din postarile mele scrise prin iarna, unde am spus atunci ce insemna, odata, pentru mine viata. E doar un mic crampei...

http://sorina2511.blogspot.com/2010/01/jurnalul-meu-din-clasa-vii.html

ULTIMA INREGISTRARE A MAESTRULUI Adrian Paunescu ! - De la un cardiac cordial - 2 noiembrie 2010

Asculta mai multe audio folk

De-atatia ani...

2010-11-04T22:49:00.005+01:00

Motto: Unde lumea n-ajunge, ajunge gandul.

Toshiro Masuda - Sadness and sorrow (Piano)Naruto

Asculta mai multe audio diverse

E iarna si miroase-a scortisoara

Zapezile-n troieni s-au adunat

Mai este mult pana la primavara...

Absenta te privesc cum stai intins pe pat.

In stanga ta, o carte nedeschisa.

Cu dreapta, o tigara iti aprinzi

Si-mi spui soptind incet: "Ce vremuri!"

Si-apoi incepi de azi sa te desprinzi.

Ai ochii-nchisi iar vocea ta e moale.

"Inchide geamul - spui - fa-mi o cafea!"

Privindu-ma, apoi, soptesti agale:

"Te rog! Eu caut muzica...".

Penelul sta uscat in colt de-odaie,

Pe sevalet, crochiul nelucrat...

"E prea mult rosu-aici, ma doare!"

Apoi, cu alb o tusa ai trasat.

Pe scaun, stingher, sta inca ud prosopul

Halatul meu de baie - si el ud

Tu ma privesti, uitandu-ti parca scopul:

"Te voi picta azi, insa te vreau nud!"

Eu rad usor de gluma ta deodata,

Din paru-mi despletit aluneca-ncet stropi,

Pe lemnul cald formandu-se o pata,

Tu fata-n al meu umar ti-o ingropi.

Si muzica invaluie odaia

Iar mainile-ti ma prind ca intr-un cerc

Pianul doar, ce-ti alina vapaia...

O stranie senzatie incerc...

"De-atatia ani iti stiu orice miscare

Asa credeam, dar, totusi, nu-i asa,

Azi m-ai surprins din nou si mi-e mirare..."

"De ce te miri? Doar esti iubita mea..."

Poemul ce nu s-a mai scris

2010-11-02T21:06:00.002+01:00

"Iubirea-i un cliseu!" - imi spune -
"Si Dumnezeu e un cliseu!".
Doar despre moarte stim putine.
Sau nu stiu eu...

Despre nebuni, nu ma-ntrebati
Sunt cei mai liberi pe pamant
De-aceea isi permit s-arunce
Cu vorbe-n vant.

Mi-ar spune altii ca-s banala.
Imi spun si eu... Dar apoi tac,
Gandind ca nici ei nu-s vreun Goethe
Si nu-s nici Bach...

Dar se astern in tone tomuri,
Hartii-nnegrite cu carbune
Si nu-i nici Shakespeare scriind roluri...
Ce slaba lume!

Norocul ca-ntalnesc pe unii,
De Freud cica ne-ar aminti:
"Agdtei cg iz rxrz ääääää"
Asta ce-o fi?

"Ei, cum? Nu stiti? Nu intelegeti?
Si asta tot eu sa va spun?
Asta e "E iosdzu tcbow c4uhc!""

...Sah cu-n nebun!

Decizia - Capitolul VI - Escala

2010-11-02T00:55:00.001+01:00

"Doamnelor si domnilor, pesta cateva momente vom ateriza pe aeroportul din Frankfurt/Main. Starea vremii este buna, termometrele indica temperaturi de 29°C si soare.Va rugam sa va verificati centurile..." se auzi vocea stewardesei in difuzoare.

-Vai, nici nu-mi dau seama cat de repede am ajuns!
-Adina, scuza-ma - incepu dintr-o data usor intimidat Tudor... Stii, nici nu te-am intrebat. Tu ti-ai propus sa faci ceva anume in aceste patru ore de asteptare, sau le-ai lasat la voia intamplarii?
-Nu, nu mi-am propus sa fac nimic. Mi-am uat o carte cu mine si am zis ca o sa ma asez la o cafea si am sa citesc. Il privi apoi in ochi pe Tudor. Acesta continua, de aceasta data cu un timbru mai calm si cu un semiton mai jos:
-Ai avea ceva impotriva daca te-as ruga sa renunti la carte in favoarea mea? Adina il privi din nou cu ochii intrebatori, dar de data aceasta usor mariti.
- In favoarea ta?...intreba ea retoric.
- Da. Uite, te invit sa luam pranzul impreuna, ma rog, un pranz mai spre dupa masa, dar oricum, pana ajungi tu la Londra, precis o sa ti se faca foame. Iar la zborurile low-cost nu se ofera pe avion mai nimic de mancare, mai ales ca e si cu escala. Accepti?
Adina zambi si incuviinta.
-Esti foarte amabil, Tudor! Bine. Sunt de acord. Mai putem povesti de-ale noastre, ca uite, ca abia am inceput sa vorbim si deja am ajuns.
-Uite, stiu eu aici in aeroport un local excelent. Acolo imi place mereu sa merg, daca ma aflu cum esti tu acum, intre doua curse, sau daca ajung la aeroport mult prea devreme, sau cand astept pe cineva sa ajunga de undeva cu avionul. Evident, atunci cand am timp... Zambise.

Banda de la bagaje tragea pe ea zeci de geamantane. Lumea se inghesuia in jurul ei, apucand si tragand fiecare de bagajul sau. "Parca sunt benzile rulante, din localurile asiatice, cu farfurioarele cu sushi" gandea Adina si lasa sa-i scape un zambet fugar. Tudor il prinse si, desi nu-i stia semnificatia, zambise si el. Adina isi inteti zambetul si chicoti usor, gandindu-se la ce ar spune Tudor, daca ar sti el motivul ei de amuzament. Nu era pentru a-l seduce pe el. Dar prefera sa taca. Dupa o pauza insa isi arata nerabdarea:
- Bagajul tau nu mai ajunge, Tudor... zise Adina dand usor din mana.
-Vine si el, nicio grija!
Bagajele ei erau transferate catre cursa de Londra.
Si, intr-adevar, de parca cineva i le trimisese la cerere, aparusera si trolley-urile lui Tudor, in spatele unei valize mari, verde inchis, vizibil costisitoare ce parea din piele de crocodil.
- Gata, hai sa mergem! Pe aici - ii arata el Adinei directia.

Restaurantul era neobisnuit de mare si, cu toate acestea, era arhiplin. Tudor ii zimbi chelneritei ce le iesi in intampinare si o intreba in germana daca mai au locuri. Fura condusi catre geam unde o masa de doua persoane parea ca si pentru ei rezervata. Atmosfera era vie, dar nu zgomotoasa, nu deranjanta. Un zumzait de fond de voci insumate, dar niciuna stridenta. Toata lumea discuta cu partenerii de masa intr-un ton egal, suplu, fara gesticulari si foarte discret. Cinci barbati extrem de bine imbracati, in costume pretentios si perfect croite, insotiti de doua tinere femei, imbracate bussines, ce parea mai degraba a fi secretare, schimbara doar cateva gesturi largi, de ospitalitate, dar decente, din mana, inspre un grup de asiatici. Se lamurira pe loc. Secretarele nu erau secretare, ci traducatoare. Se asezasera cu totii la masa lunga de langa ei.
Mai incolo, spre stanga , trei tineri care aratau de parca ar fi vrut sa faca ocolul lumii in optzeci de zile, incaltati in pantofi sport, pantaloni care aveau in total probabil peste treizeci de buzunare, pareau mai degraba facuti din buzunare decat din bucata de material intreaga, cu tricouri largi si figuri foarte lejere, priveau la farfuriile deja goale din fata lor si incercau sa discute ceva. "Probabil sa gandesc pe unde sa mai ajunga" se gandea Adina. I se pareau ca arata ca cercetasii din filmele americane, gata sa ia lumea in piept prin mijloace proprii. Unul dintre ei trimitea un SMS. "Probabil iubitei - isi continua Adina gandul. - La anii astia doar nu mai se grabeste sa scrie acasa" .
Si-a lasat gandurile sa alunece, sa simta detasarea. Avea nevoie de asta.
O amuza sa priveasca lumea in diverse ipostaze si sa-si imagineze despre ei tot felul de scenarii. Uneori facea acest lucru cu o colega de serviciu, care, o data, in gluma, dupa ce Adina incepuse sa dea cu presupusul asupra unui individ intr-o cafenea, s-a dus la el sa-l intrebe daca era adevarat ce presupusese Adina. Ea, mai sa intre in pamant. Acum isi aminti din nou intamplarea aceea si zambi. Daca s-ar duce Tudor sa-l intrebe pe tanar cui ii scrie el SMS-uri? Rase de data asta aproape zgomotos. Isi dadu seama ca, abia plecata de acasa, incepuse sa-si revina din acel stres. Doar de putine ore dezlipita de problemele cotidine si viata deja parea altfel. Era altfel! Tudor o privi intrebator si Adina fu nevoita sa se eschiveze. Spre norocul ei, chelnerita ii veni in ajutor apropiindu-se de masa si intreband ce doresc sa consume.
- In primul rand o apa, te rog, Tudor. Mi-e cald acum si sete mi-e inca din avion.
Tudor comanda o sticla mare de apa si doua pahare, precum si lamaie si cuburi de gheata. O ruga apoi sa se uite pe meniu si sa-i spuna ce si-ar dori sa manance.
-Probabil o salata.
-O salata? Tii cura?
-Da´ de unde?!
-Te rog sa nu te sfiesti, comanda ce doresti, ce iti face pofta. Gandeste-te ca va fi seara cand ajungi sa mananci ceva ca lumea. Nu sta nemancata, ca nu e sanatos - o dojeni el usor.
-Bine, uite, ca sa nu crezi ca ma rusinez acum de tine, am pus ochii pe o friptura de vita cu sos de piper si cartofi natur. Dupa o scurta pauza, continua:
- Bine ca au meniul si in engleza, ca daca era dupa mine, in germana a nu ma descurcam. Ah, si totusi, si o salata.
Tudor zambi. Atmosfera era absolut relaxata, calda si prieteneasca.

Adinei ii placea sa zboare cu avionul. De fiecare data se simtea, aproape - si la propriu si la figurat- in al noualea cer. De indata ce simtea avionul ca urca, avea impresia ca grijile ii raman undeva in urma, pe pamant si se desprinde si de ele. Asa simti ca le lasa si acuma. Departe, acasa.

Pana cand Tudor cauta si el ceva in meniu si pana cand facu, la randul sau, comanda chelneritei, ea inspecta mai departe, cu ochi cercetatori, localul. Totul era facut din lemn acaju, inchis la culoare. Chiar si peretii erau imbracati in lemn de aceeasi esenta, tapiteriile erau bordo, un covor, la fel, bordo, fete de masa albe, iar peste, asezate in colturi, servete de masa in aceeasi culoare cu tapiteria. Desi afara era soare si lumina de mijloc de vara, deasupra fiecarei mese atarna o lampa care era aprinsa. Se gandea ca pe ea o deranjeaza cand ziua arde lumina in casa, dar, nu stia nici ea din ce motiv, acolo chiar nu deranja deloc. Dimpotriva, dadea o nota intima si parca era rupta de atmosfera de afara.
Cazuse incet pe ganduri, cand, gata fiind cu comanda, Tudor i se adresa din nou. De data aceasta fusese mai indraznet, dar de o indrazneala fireasca. In momentul in care i se adresa, intinse firesc mana inspre ea si-si aseza palma peste mana Adinei.
-La ce te gandesti?
-Ma uitam cum e aici.
-Si cum e aici?
-Desi e mare, e, totusi, intim, select... Nu stiu cum sa spun... E frumos!
-Ma bucur ca e pe gustul tau. Vocea lui Tudor capata inflexiuni moi. Adina, - continua el - imi placi...
Afirmatia o scoase de tot din starea in care tocmai era sa alunece. Daduse instinctiv un pic capul spre spate si-l scruta cu ochi iscoditori pe Tudor, incercand sa prinda exact sensul vorbelor lui.
-Da, imi placi! Imi placi inca de acum doi ani, de cand te-am vazut prima oara.
Vorbele lui o stanjenira acuma si raspunse dupa o pauza usor incurcata si fara sa stie in ce directie sa-l indrume, continua mai mult baiguind, decat vorbind deslusit:
-Mdaaa... Aaaaa... Cred ca stiu ca ma placeai inca de atunci...
-Stii?
-Da, stiu.
-Credeam ca nu am lasat sa intelegi asta prea tare.
-Am inteles inca de atunci, insa, asa e, nu te-ai dus niciodata prea departe. Asta am apreciat la tine, ca ai tinut sa ma respecti. Rostind cuvantul "respect", ii venise in minte imaginea lui Razvan, in antiteza totala, in sufletul ei, cu ce era Tudor. Incruntase usor din sprancene si stranse involuntar buzele, ca si cand ar fi vrut sa alunge ceva nedorit, dar, totusi, imaginea lui Razvan ii domina acum mintea mai mult decat si-ar fi dorit, chiar mai mult decat prezenta lui Tudor in fata ei. Dandu-si seama, scutura scurt si brusc din cap, dorind sa se elibereze de subita si nedorita aparitie. Incerca sa se concentreze din nou pe prezenta lui Tudor, pe locul unde se afla, pe faptul ca-si incepuse vacanta. Daca acum cateva clipe isi spusese ca in momentul decolarii avionului lasa toata grijile si gandurile acasa, acum nu mai era atat de sigura. De ce trebuia sa se gandeasca tocmai acum la Razvan? Ce mai avea cu el? Nu-l mai vazuse de luni bune si incerca sa stearga totul cu buretele. Era oarecum suparata pe ea insasi, ca lasase un astfel de gand sa-i tulbure reveria in care tocmai intra si-si propusese sa lupte pentru a schimba situatia in care se afla. Avea nevoie de liniste, de cineva care s-o sprijine, care s-o inteleaga, de caldura, de... de... de...de cate si mai cate! Avea nevoie de un barbat care sa nu rada de sensibilitatea ei. Acesta era scopul vizitei ei la Londra si telul ei urmator in viata. Gata cu trecutul!

Ca si cand Tudor i-ar fi putut citi gandurile, continua:
-Stii, Adina, eu m-am gandit foarte mult la tine in timpul acesta. De data asta se surprinsese singur Tudor ca putea fi atat de deschis fata de ea. De cate ori nu-si vorbise siesi in oglinda: "Fii mai barbat! Fii indraznet! Spune ce doresti!". In afaceri era mereu direct. Acolo nu avea nicio teama. Plecase in cariera lui de la nimic. Terminase arhitectura si se gandise sa se privatizeze dupa nici doi ani de munca la o firma. Decizia lui a fost una buna. A reusit. Firma lui era in ascensiune frumoasa inca de la inceputuri. Acum construia case in toata Europa. Avea o echipa deja cunoscuta si muncitori buni. Dar si el era, in ceea ce priveste firma, mana de fier. Moale era doar cu femeile. Poate ca din acest motiv Adina era reticenta. Se gandise si ea de multe ori si se intreba oare ce fel de barbat i s-ar potrvi. O tipologie anume nu avea. Isi spusese mereu ca o sa simta, cand va fi atat de departe. Prin viata i se perindasera, e drept, multi admiratori. Ea, fiind o fire sociabila, ii accepta, atata vreme cat nu era in detrimentul ei si cata vreme nu.i incalcau ei principiile de morala. I se paruse si ca iubise. Da, Avea si ea iubiri. Si probabil, se gandise ea, ca in acel moment chiar iubire era. Atunci de ce s-a terminat? - se intreba mereu. Erau lucruri pe care nu prea le putea intelege cu desavarsire, insa le accepta, ca facand parte din viata. Isi amintea de bunica si de tanti Reti cum ii spuneau: "Fata draga, ce-i al tau, e pus deoparte!". Nu se mai gandise acum la acest lucru. Viata venea mereu si mereu cu alte probleme si intrebarile acestea ramaneau mereu deschise.
Tudor ar fi fost o partida buna, se gandea ea acum pur teoretic. Era bine infipt in realitate, perseverent, serios, atent cu ea, o respecta mereu. Dar parca acest respect semana oarecum cu o distantare si nu cu o apropiere. Se simtea atrasa de felul lui de a fi, mereu intelegator, niciodata insistent, niciodata mitocan, era empatic si ii venea mereu in intampinare. "Parca as fi o papusa pretioasa pentru el", se gandi si incerca scurt sa-si explice de ce.

-Salata dumneavoastra!... Si apa... - ii intrerupse chelnerita sirul gandurilor, asezand cu atentie farfuria cu salata, paharul, apoi sticla de apa. O felie de lamaie si doua cuburi de gheata faceau ca apa minerala pe care o turna usor din sticla sa para ca in reclamele TV.
Adina profita de interventia tinerei angajate si isi lua o atitudine mult mai binevoitoare fata de Tudor, decat ar fi facut-o atunci, cand l-a cunoscut. "Ar trebui sa ma gandesc la viitor. Imi doresc o familie. Ar trebui sa incetez sa mai visez cai verzi pe pereti. Tudor e un baiat bun." Se decisese astfel sa-i ofere de aceasta data barbatului din fata ei o sansa. Sa-si ofere, astfel, si siesi o sansa. Asa ca il privi cu constienta incurajator.
Dupa ce chelnerita parasise masa lor, Adina isi impreuna mainile in poala si se apleca usor peste masa, inspre el, privindu-l in ochi.

-Tudor, te cred. Stiu. Ma bucur ca ai avut curajul sa-mi spui acest lucru.
-M-am gandit mult la tine, Adina. De atunci nu am putut sa te uit. Comparam orice femeie cu tine.

Ziua de vara nu parea sa fie tocmai momentul propice pentru astfel de destaiunuiri, insa Tudor isi spusese ca daca va rata si aceasta ocazie, nu se stie daca i se va mai ivi o alta. Asa ca batu moneda cat putu si-ncepu a turui, aproape fara pauze.
- Adina, eu am aceasta firma. Firma merge bine. Calatoresc mult. Sunt mai mereu pe drumuri. Umblu prin toata Europa. Si nu numai. Acum trei saptamani am fost in Rusia.Am avut si acolo contracte. Am semnat un contract pentru materiale de constructii. Lemn. E mai ieftin si e bine lucrat. Acum construiesc un complex de case aici, in Germania. Nu mai imi vad uneori capul de treaba. M-am aglomerat intentionat cu atatea probleme in afaceri, ca sa uit de singuratate. Am muncit ca un rob. Zi si noapte. Nu-mi lasam ragaz. Am ajuns la un astfel de regim de viata, incat imi sunt de ajuns cateva ore de somn pe noapte si o iau apoi iarasi de la capat. Viata mea e intr-o valiza. Am ajuns de am strans atatia bani, dar dupa atata timp, imi dau seama ca nu am fericire. Nu am niciun rost. Sunt singur. Eu cu munca mea, cu proiectele mele, cu betoanele, cu drumurile, cu conturile mereu in miscare, contabila, juristul, alti oameni de afaceri, dar... singur. Am nevoie de un suflet langa mine. Am nevoie de o femeie alaturi. In tot acest timp m-am gandit la tine. Stiu, suna prosteste, poate, pentru tine, pentru ca eu nu ti-am spus nimic, dar imaginea ta m-a urmarit mereu.

Adina il privea tacuta. Declaratia lui Tudor o luasese prin surprindere, nu atat prin declatia in sine, cat prin curajul si sinceritatea afirmatiilor. Tudor isi pusese sufletul pe tava. Se uita acum la el. Cateva broboane de sudoare ii aparusera pe frunte. Si nu de la caldura din interior, pentru ca era neschimbata, ci de la avantul sufletesc pe care-l avusese. Era rosu in varful urechilor si circulatia sanguina ii inrosise si obrajii. Tudor trase adanc aer in piept. Adina tacuse. Era un moment in care cei doi nu facura nimic decat sa se priveasca scrutator in ochii. De necontestat, Tudor se dezgolise sufleteste. Apoi continua:

-Adina, as vrea sa-ti propun ceva. As vrea sa te invit la mine in aceasta vara. Eu am si asa de lucru mai multa vreme in zona si voi ramane aici. Iar tu ai concediu. Ai si tu nevoie in aceasta perioada de altceva, de ceva care sa te faca sa uiti greutatile prin care ai trecut. As vrea sa pot sa fac ceva pentru tine.

Adina trase adanc aer in piept, izbita a doua oara de spusele lui. Incerca apoi sa-si ajusteze expresia fetei, clipi de cateva ori scurt, ca si cand ar fi incercat sa se dezmeticeasca, derula rapid planurile ei de vara si apoi spuse:

-Tudor... OK. Te inteleg....Iti inteleg situatia si inteleg si propunerea ta. Si, da, ai dreptate: si eu am nevoie de eliberare. Intr-adevar, nici mie nu mi-e usor singura, mai ales acum. Vara aceasta mai vroiam sa plec si in America, dar cum am vrut sa-mi cumulez cateva zile de concediu, sa imi iau mai mult si nu am reusit, nu voi putea pleca. Adica, pentru doar doua saptamani, nu are rost. Fratele meu a decis ca va veni cu familia in tara de sarbatori si asa ca vom astepta pana atunci. Iar in Londra nu voi ramane decat o sapatamana. Gilda e prietena mea, dar nu voi putea sa stau pe capul ei atata. Are si ea problemele ei si apoi, mai vine si colega ei de apartament, chiar daca e mai mereu plecata. Stii cum e... Trase din nou aer in piept si continua, dupa o scurta pauza: Tudor, iti multumesc pentru invitatie. Uite, cand ma intorc de la Gilda, o sa petrec cateva zile si in compania ta. Te simt ca pe un prieten si simt ca ma intelegi. Dar as vrea... Si se oprise brusc.

-Ce ai vrea?

Adina isi musca usor buzele, lasa privirea in jos si spuse in treacat: - Nimic.

-Deci, esti de acord?
-Da. Tocmai iti spun ca da.
- Super! Fata lui Tudor se inseninase si parca primea aripi. Devenise destins, ochii ii scaparau, gesturile nu mai aveau acea stangacie cu care era obisnuita pana atunci Adina si doar din cand in cand o mai privea usor iscoditor, sa vada daca ceea ce spusese Adina inca era adevarat. Da. Adina se decisese sa petreaca cateva zile la el. Erau zilele in care el va trebui sa-si lase deoparte toate artificiile pe care si le construise pana atunci pentru a se convinge ca era mai buna viata de holtei si sa-si ia inima-n dinti si sa se comporte ca un barbat ce recunoaste, in sfarsit, ca are nevoie de o femeie. Si nu de orice femeie, ci de Adina. Pentru ca pe ea o purtase in inima de atata timp. Parca nu-.i venea sa creada: Adina va fi musafira lui! Va avea ocazia sa-i spuna tot ce nu a avut curaj sa-i spuna pana acum. Sa mearga cu ea si sa-i arate ce visa el demult. Se gandea ca vrea s-o ceara in casatorie.

***

Zgomotul din interiorul localului parea din nou sa fie prezent. Tacamuri izbite usor de vesela, zumzete de voci, chelneritele ce alergau fara zgomot, ca felinele, de colo-colo, cu tavile cu comanda pe ele.
Dincolo de geamul extrem de bine izolat fonic se vedea botul unui Boeing 737-800, bimotor, apropiindu-se de ei, cu ai sai 39,5 m lungime si cu cei 12,5 m inaltime, incet, ca si cand ar fi trebuit sa ia si el masa in restaurant. In ciuda apropierii, zgomotul nu se auzea deloc. Aeroportul traia o zi obisnuita. Tudor nu.

Cap. V - Plecarea: http://sorina2511.blogspot.com/2010/09/decizia-capitolul-v-plecarea.html
Cap. IV - Accidentul: http://sorina2511.blogspot.com/2010/08/decizia-capitolul-iv-accidentul.html
Cap. III - Adina: http://sorina2511.blogspot.com/2010/08/decizia-capitolul-iii-adina.html
Cap. II - "Mi-e dor de ea": http://sorina2511.blogspot.com/2010/03/mi-e-dor-de-ea.html
Cap. I - Razvan: http://sorina2511.blogspot.com/2010/03/decizia.html

De toamna, cu Tudor Gheorghe

2010-11-01T00:20:00.000+01:00

Lumea-si uita valorile, isi uita radacinile, isi uita orele zilei de azi, isi uita idealurile, omorand ziua de maine. Vre-o clipa de ragaz ar mai gasi cineva sa se opreasca in loc, sa asculte fiorurile si sa nu le innabuseasca, sa isi recunoasca forta in sensibilitate?

Sunt o papusa pe sarma

2010-10-30T23:04:00.001+02:00

Imi amintesc de randurile de proza scurta scrise pe la 17 ani...

Sunt o papusa pe sarma si incerc sa merg, tinand pasul cu ritmul tobelor. E prea lent, e prea alert, uneori. Arar se potriveste cu mine. Alerg si ma opresc, pentru a nu incurca prin poticnirea mea, mersul lumii, care, ba se ingramadeste, ba creeaza goluri. Mersul nu e niciodata in acelasi ritm. Nu ai cum sa te plictisesti. Simturile ti-s mereu ascutite.
Ma hotarasc sa parasesc linia. Putin imi pasa de ce ma asteapta. Merg prin intuneric si ma impiedic de bolovani. Nu vad pe unde calc. Intunericul imi creaza o stare de panica. Incep sa alerg. Ma lovesc. Cad. Cad si ma ridic. Alerg mai departe. Talpile au ajuns sa lase in urme dare de sange. Sunt voci care ma urmaresc si, de teama, nu intorc capul. Fug in continuare. Calea e maracinoasa si spinii ei imi sparg carnea, azvarlind in urma-mi ciozvarte. Vor veni, atatati de mirosul de sange proaspat si cald, coioti, hiene, vulturi si corbi, sa se-nfrupte. Alerg. Cad si ma ridic. Nu am voie sa ma opresc. Fiecare oprire e un pas mai aproape de moarte. Alerg, incercand sa pastrez in mine viata. In fuga mea prin intuneric, alunec intr-o prapastie. Cioturi de pomi rupti, scrijeliti imi intra-n picioare. Ma opresc, undeva. Incerc sa ma zbat, sa ies. Falangele imi raman undeva, intre doua pietre, agatate, ca un semn al trecerii mele pe acolo. Imi pare ca am reusit. Ma ridic din nou si merg, tarandu-mi femurul drept descarnat. Nu simt dureri. Nu stiu de ce. Nu stiu unde au disparut. Deodata imi apare un marcaj de localitate. "Anonimat". Am ajuns in Anonimat, imi spun si incerc sa merg mai departe. Oasele craniului incep incet sa se despice. Parietalele se dezlipesc primele, lasand loc lobilor sa se vada. Este ca si cand creierul meu ar fi avut nevoie de oxigen si doar asa il putea primi. Prin respiratie directa.
Un fum inecacios de smoala arsa imi ia si ultimele molecule de oxigen si ma intreaba scurt si dur: "Tu ce vrei?". Fumul vorbea cu mine, sau asa intelegeam eu, simtind si gustul formolului pe limba. Nu ma intrebam nicio clipa daca sunt intreaga. Stiam ca nu sunt. De asta eram constienta, atunci cand lasasem gaj la poarta cu lacatul mare si ruginit si cele doua coaste, din care, cica, ar fi urmat sa devina ceva. "Ce-o sa devina?" intrebam si nimeni nu-mi raspundea. Tot acolo imi ingropasem si amintirile, la tatana usii, in caz ca o sa ma pot intoarce, sa mi le pot lua. Imi spuneam singura apoi, ca nici cu cele doua coaste n-o sa-mi vin mai mult in fire si ca si asa nu ma ajutau la nimic. Erau doar o incarcatura prea mare in incercarea mea de iesire din randurile in care ma ingramadeau ceilalti. Aveam acum inca un kilogram si jumatate mai putin. De ajuns asa.
Nu ma mai alerga nimeni. Am ajuns undeva la lumina. Era plin de verdeata in jurul meu. Era soare, liniste si un parau se scurgea peste pietre, la vale. Am auzit acorduri de harfa. Ma gandeam ca poate am ajuns deja in Rai si nimeni nu mi-a cerut biletul la intrare.

"Urmatorul specatcol, va rog!" se auzi o voce si o cortina mare, rosie si grea cazuse peste mine brusc.

Poem pentru poemul Nicoletei

2010-10-29T23:02:00.001+02:00

imi place poemul tau nicoleto
si daca in locul tau as fi fost n-as mai
fi pus niciunde virgule puncte nici alea n-au rost
e compact si e fain nicoleto cu marea aia cernuta
prin sita cu pescarusi si meduze si cu suluri
de valuri sub talpi imi place poemul
tau nicoleto asta cu chifla de hoit iti
spun si de suflet acum ca-i patat
cu scris sau scrisul cu suflet tot aia
chiar daca mai doua secole tre´ sa ma-ndur astept
sa vad lumina atarnanda-n streangul tau lung

da fato!

Cred ca lui Catalin...

2010-10-29T01:04:00.001+02:00

Cred ca lui Catalin am sa-i compun intr-o zi ceva special. Asta pentru postarea lui de astazi. Trebuie sa-i multumesc.
M-a surprins. Am avut o revelatie, dupa o zi in care eram gata-gata sa zic ca nu s-a intamplat mai nimic deosebit. A, nu ca postarile lui nu sunt frumoase, nu, dimpotriva!!! Are unul dintre blogurile pe care le indragesc cel mai mult. Eram oricum obisnuita sa gasesc ceva frumos (stiti doar!). DAR AZI... In fine, vedeti voi :-)

http://catalinfudulu.blogspot.com/2010/10/ce-ramane.html

Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta...

2010-10-28T20:37:00.002+02:00

Pentru voi...

Blogareala provoaca dependenta

2010-10-28T17:43:00.001+02:00

Blogareala provoaca dependenta. Ca intregul internet, de altfel.
Am ajuns sa deschid calculatorul zilnic si sa ma uit ce se mai intampla in virtual. Cine ce a mai scris, cine ce si unde a mai comentat, cine cu cine e de acord si cine cu cine se cearta. Parca am ajuns sa fiu platita pentru asta. Daca cineva mi-ar fi spus: "Du-te si verifica mailurile zilnic si fa acolo statistica, o sectiune transversala in problematica zilei, probabil mi s-ar fi parut obositor, o corvoada. Si sambata si duminica, 24/7... Dar nt, asta nu e obositor, ca o faci de la tine pornire.
Si uite-asa si feisbucul arde daca nu-i controlat la vreme si, la fel, si casuta postala personala. Intr-o vreme fara mess nu vedeam sensul sa-mi deschid calcul. Dar acu´ nu ma mai intere´ prea tare mess-ul. Ma bag pe alte pagini si dicutiile sunt mult mai active, sunt inter-active. Am amici si acolo. Mai da unul cu presupusul, mai isi lasa una off-ul, mai isi spune altul pasul, mai arunca altcineva cu parerea...razi, plangi si nici nu vezi cat de repede trece timpul. Ba intre timp mai gatesc sau merg la cumparaturi, la doctor, la oficialitati, hartii, acte, hartoage etc., alte telefoane, DAR ma intorc mereu la internet. Calculatorul merge zi-lumina, cum mergeau semanatorile pe vremea lui Ceausescu, fie ca le conducea cineva, fie ca nu, ca nici eu nu butonez mereu la el, dar de aia tot nu-l inchid. Ca sa nu pierd vreo veste din eter si sa nu fiu de fata! Parca as prinde aselenizarea in direct!
Inainte, cand lucram, deschidem calcul numai seara, cand ajungeam acasa. La serviciu nu aveam timp de asta, desi nu era interzis, dimpotriva. Doar ca foloseam ca-l foloseam in cu totul alte scopuri. Acolo chiar aveam alta treaba. Deci, chiar aveam TREABA! Dar de cand sunt acasa cu micutul meu, netul a devenit o a doua mea lume. Si, sincer, nici macar nu-mi pare rau! Uite-asa am cunoscut alta lume, oameni formidabili, pe care, daca as fi buchisit toata ziua, ca inainte, nu aveam nici timpul si nici ocazia sa-i cunosc. Pe langa asta, imi pot lasa in voie gandurile sa zboare. Nu mai trebuie sa ma concentrez la niciun proiect, la nici o viitoare programare a vreunei activitati iar nici de organizarea ei nu-mi bat capul! Stau acasa. Ei, nu, ca nu-i cum credeti voi, ca n-am nimic de facut! Da´ de unde! Dar le organizez, pur si simplu, altfel. Imi dau o mai mare libertate. Ma mai "recreez" si eu, bulbucându-mi ochii-n monitor pana seara tarziu, cand pupilele-mi striga: "Ba, da´ tu n-ai de gand sa te mai duci sa te culci? Ca pe noi ne ustura deja! Pe tine nu???" Si iata, ca dupa conversatiile mele cu propriile-mi pupile si cu buricele degetelor, ma decid cu greu sa inchid calculatorul, neuitand, insa, sa-i promit, ca si maine voi fi in fata lui, cu aceeasi patima, intocandu-i pe dos maruntaiele, pe care mi le pune mereu, foarte generos la dispozitie, de parca as fi la Grey´s (Net´s) Anatomy...
Si nu pot sa nu scriu, chiar si un gand pe zi, asa cum a observat si Catalin...si Gabi... si altii...
Raman datoare, copii! ;-)
Inchei si eu ca si Bendeac: Va pup, va iubesc si va respect! Ma rog, nu stiu daca ordinea era asta, dar stiti voi ce-am vrut sa zic...
Am vrut sa postez o imagine, dar n-o mai pun. Aia cu un schelet care sta in fata unui calculator, cu mana pe mouse si deasupra are o bula in care scrie: "No, I´m not addicted!"...Va multumesc ca ma intelegeti!
Ganduri bune!

Un gand pe zi

2010-10-26T20:40:00.008+02:00

O poezie scrisa doar din tehnica si fara suflet este ca si cand ai primi un gablont in locul unei bijuterii.

Te citesc in Braille, toamna

2010-10-26T00:52:00.001+02:00

te stiu.

fata ta este un braille pentru mine

zambetul tau il stiu cu ochii inchisi,

gura ti-o simt lasata de soapte

iar dintii ti-s stransi inspre struguri de sfarcuri.

daca e toamna, e must!

e mustul din tine, cand mustesti de dorinta

iti simt umerii aplecati inspre mine

sunt teascuri bratele tale

ce-ncearca sa stranga

din mine si ultima picatura de seva-n iubire

dornic si hulpav

flamand si duios

cu ochii curgand miere calda.

mirosul de carne si piele-asudata,

de tutun si de mosc,

de frunza apusa-n tarziuri de suflet...

iubite, tu stii, te cunosc!...

un picur de sange din buza muscata

il vad fara ochi, doar cu sanul

ce sparge din clipa prelinsa a uitarii

de sine...

de tine...

de mine...

Ce simti din simt...

2010-10-24T17:31:00.003+02:00

se-ngramadesc celulele din mine

în cotloane, intrând una-ntr-alta, îmbrăţişându-se singure,

în lipsa mâinilor tale,

din dor de tine.

fiecare zi e un baros ce bate suliti de oţel în carnea mea

până când braţele tale vor ajunge din nou să mă-nconjoare.

privirea mi-e arsă de nevederea ta

şi umblu oarbă pe străzi, cu cărbuni de jar în locul ochilor,

amuşinând ca un terrier urmele tale din vânt.

fără atingerea degetelor tale şi părul îmi e rebel

făcându-mă să arăt că o gorgonă furioasă şi răzbunătoare

ce nu-mi place a fi.

şi tot ce mănânc are gust de lacrimi şi de scrum

în lipsa urmei sărutului lăsat de buzele tale.

fierbe în mine absenţa ta şi

clocotele îmi umflă ochii. sunt două cazane mari, încinse.

iar inima mi-a devenit un gong

şi fiecare bătaie e o autoincinerare.

aş vrea să-ţi spun, dar tot ce-aş zice, s-a mai zis

aş vrea să-ţi scriu, dar tot ce-aş scrie, s-a mai scris.

si n-are rost.

dar te-aş vedea... da... şi te-aş avea...

caci numai cel ce de-atâta timp dorul în el îl poartă

mai poate şti

ce simţi din simţ...

Simplu

2010-10-21T13:18:00.002+02:00

Simplu,
atat de simplu!

Am invatat sa-mi decomplic viata
reducand-o la cateva lucrui de baza.
O mancare sanatoasa
un somn sanatos
si ganduri sanatoase.
Orice altceva mai poate interveni si nu e sanatos,
e redundant; se taie.
E simplu sa traiesti chiar printre ciungi sufletesti
atunci cand inima ti-e intreaga.
O aduni, bucatica cu bucatica,
torni ubire si iertare peste ea
si se face la loc.
Chiar daca doare.

E mai simplu sa-i multumesti soarelui ca rasare
decat sa te rastesti la intuneric ca exista.
Intunericul tot datorita soarelui traieste
si din ingaduinta lui.
Niciodata un intuneric aruncat peste lumina nu va putea intuneca,
dar, intotdeauna, orice raza, cat de mica, va birui bezna.

Ganditi-va!
E simplu!
Atat de simplu!