miercuri, 21 decembrie 2011

viata cu un pandativ la gat

m-am obisnuit de atata timp sa car povara asta cu mine
incat ii voi simti lipsa
in mometul in care cineva mi-o va lua
ma simt mica si nu ar trebui
pe umerii mei curg fluvii de corvoada
si oricine ma vede ar spune ca sunt puternica
dar eu ma simt ca la sapte ani cand mama ma certa pentru o felie de unt cazuta pe covor
sau pentru ca inca nu eram indeajuns de mare pentru a ajunge un lucru sus agatat
ma simt neputincioasa in toata puterea mea
si obosita cat o armata ajunsa la ultimul glonte
am in urma mea transee de viata
adanci brazdate in frunte-mi
doar cine ma cunoaste stie sa mi le citeasca
port la gat un pandativ pe care nu-l voi lasa niciodata
e foarte greu dar tot atat de pretios
oricum nimanui nu i l-ar trebui
nu va trebui sa ma tem pentru el
lumea adora lucrurile mici
pentru cele mari nu-si aduna puteri
lumea rade se desfata se plimba si incearca vieti noi
eu am viata mea
sunt obosita
si port un pandativ greu si pretios la gat

duminică, 18 decembrie 2011

piruete albe in veacuri criogenice

nu am de gand astazi sa vorbesc despre nimicnicia lumii
desi poate ca as avea mai multe de spus
decat despre albul sufletelor
oricum in fiecare noapte se intuneca
la fel cum in fiecare dimineata se face din nou lumina
asa ca in galaxia noastra nu e nimic nou sub soare

***
astazi mi-au facut gandurile piruete albe
despre asta as fi vrut sa-ti vorbesc
sa-ti spun ca aburii proiectiilor tale
au inghetat la minus cinci grade -cum altfel?-
si am putut sa fac arabescuri prin amintirile noastre.
cativa ani acolo - spuneai - ce e mare lucru
cand nimeni din universul asta nu ne va sti de vii
prin secolele de vesnicie?

nu am nevoie de avere -spuneai-
cui ii va pasa de ea cand toata pulberea stelara
se va imprastia in univers?
eu vreau idei - repetai mereu -
si gandurile tale se intrupau in aburi albi
care inghetau in aceste veacuri criogene

undeva, doar spiralele lasate de bataile propriei inimi
faceau semne in lumea dantelata

o suta de ani de raceala
o singura iubire
o mie de ani de raceala,
o singura iubire
o suta de mii de ani de raceala
o singura iubire

o vesnicie
alb

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Partaj inechitabil

Soarele se impartise in mici patrate,
de parca s-ar fi cernut printr-o sita deasa
si incepu sa cada pe pamant
precum un zahar deasupra unei prajituri imense,
caramelizand si ultimul cotlon de viata.

Aerul se impartise in mod egal vietuitoarelor,
neintreband pe nimeni de e insecta sau mamut,
daca-i e prea putin sau daca-i prisoseste.

Doar speranta se incapatanase in distribuirea ei,
sfarmandu-se in mod inegal,
sfidand parca orice lege a noii ordini.

Asa se face ca eu ramasesem cu atata speranta
incat sa ajunga pentru o omenire intreaga plus cincizeci la suta,
obligandu-te pe tine, in acest fel, sa ramai doar cu iubirea mea.
Intreaga.

joi, 8 decembrie 2011

Dimineti cu poezie

In vremea in care eram vecina cu poezia
Veneau versurile si-mi bateau cu degetele-n geam
Dimineata ne mancam briosele cu dulceata impreuna
Ne imparteam ceasca de cafea pe guri: una mie, una ei
Iar dupa masa obisnuiam sa facem lungi plimbari prin sentimente
Niciodata nu-mi amintesc sa fi fost cu adevarat suparata pe mine
Asa imi zicea atunci...

Asa mi-a zis si ieri, cand am intalnit-o in statia de visuri
Vroia sa ia de la ghiseu un bilet spre Eden
Am intrebat-o speriata daca vrea sa moara
- Nu - mi-a raspuns ea. Vroiam doar sa vad daca ti-am lipsit.

In dimineata asta mi-am baut din nou cafeaua la masa cu poezia.