luni, 30 mai 2011

pete de memorie pulsândă

ca un burghiu mi se răsucesc  
amintirile în palma întinsă  
ajungând  până la os    

doare    

muşchii refuză să se mai destindă  
iar mâna se adună în pumn    

strâng amintirile noastre în ea  
încercând să le păstrez intacte  
nu le pot ţine  

curg

alunecă în picături roşii  
pe pardoseala gândurilor  
impanzindu-ne viaţa cu ele  
pete de memorie pulsândă 

peste tot    

alunec pe ele şi ajung înapoi în timp  
într-un moment de fericire   
îmi spun că totul este viu 

surâd

cârpa timpului a trecut peste  
şi drumul spre trecut  
s-a şters

mă întristez

joi, 19 mai 2011

paso doble

in seara asta vreau sa dansam tango iti ziceam
sa-mi iei mainile si sa mi le saruti
inainte de a ma ameti in piruetele gandurilor
iar pasii aleargau in ritmuri cardiace

ai prins cu bratul talia primului acord iar
mijlocul noptii vibra cuprins de palma ta intinsa
n-avem nevoie de traje de luces imi spuneai
iar azi nu vom avea nici trandafiri.
vom tine intre dinti trecutul sopteai
printr-o fandare ai grija sa nu-l scapi

mi-ai cerut o pasiune pe un paso doble
razvratita intre cordoba si pamplona
ti-am dat in schimb o tristete pe-o rumba si-o milonga
intinsa impecabil intre cuba si-argentina

in paru-ntunecat mi-ai prins doua trofee
o coarda smulsa din chitara a unui trubadur
cu inima zdrelita si-un clinchet de pahare de cristal
doar niste castaniete imi inlocuiau cerceii
cu solduri transformate in tornade
paseam pe irisii de marmura ai privitorilor
lasand tocurile sa rasune in auzuri
praful intra prin pantofii ce-ocroteau in van
talpile sufletelor noastre deja fumegande

umbrele ni s-au razvratit si s-au rupt de noi
taraindu-se in noapte cu ritmuri sacadate pe pietrele
de pavaj din apropierea unei bodegi pe ebru
fericind precum ofranda un imbatat sange latin

repeta pasii imi spuneai asculta muzica mereu
"Varón, pa' quererte mucho..."
.............................................
nu stiu cat am dansat asa dar stiu
ca in maini tineam sageti de viata
incercand sa ucid moartea clipei

marți, 17 mai 2011

drumurile pe care nu mai ajungem a le strabate

azi nu ti-am strans mainile intr-ale mele
si nici nu m-am adunat la pieptu-ti
ca un miez dulce dintr-o coaja de aluna coapta
nu ti-am simtit mirosul de mosc si tutun
si nici parul nu ti l-am rasfirat lenes printre degete

azi nu am avut timp de visare
linistile noastre sunt uneori tulburate
de infinitive dure, se silabe stalcite
de ura altora ce-si gasesc
sa se cuibareasca intre noi hranindu-se
din timpul inimile si vietile noastre
precum niste omizi ascunse-n dosul unei frunze

existentele noastre ni le traim separat
ne mai ramane timp de somn, de mancat,
de o mie de alte treburi, majoritatea prea marunte
pentru a ne mai aduce noi aminte vreodata de ele

dar ce trebuie sa ne amintim, de noi
o facem ca si cand ar fi ilegal ca si cand
toate cerurile si-ar pune legile de-a curmezisul
si ne-ar incerca trairile surghiunindu-ne

te iubesc inca imi spuneai si eu
raspundeam la randu-mi dar ce avem de facut
in viata asta plina de drumurile dintre noi
daca niciunul nu mai ajungem a le strabate

duminică, 15 mai 2011

spovedanie de drum lung

urmele mele au ramas adancite in namolul neamului
inca de pe cand era desertul sub ape
am scris cu cenusa durerilor zilele de jar
si am udat vlastarii cu lacrimile de bucurie
in locurile umblate cazusera semintele vietii

o vreme am umblat nestiind ca am un drum
iar ratacirile s-au transformat in bumeranguri
alergasem toate campiile lumii
ca sa ajung in cele din urma in campia mea
chiar fara sa stiu dinainte am recunscut-o pe loc
pentru ca nu mai simtisem niciunde o astfel de liniste

acum asteptarile mi se par firesti
zilele la fel de lungi si noptile la fel de instelate
ii recunosc doar pe cei rataciti
dupa pasii lor lasati pe marginile campiilor mele

si ma gandesc si-acum la cei ce-s in pustiu
ce drum lung trebuie sa strabati
ca sa stii ca ai ajuns acasa
Fields.jpg

sâmbătă, 14 mai 2011

tesatoarea de vieti

in razboiul in care imi tes eu firele
urzeala mi-e timpul
suveicile sunt intamplari
ce-alearga incoace si-ncolo
uneori chiar singure

tine razboiul asta de tesut
mi-a spus odata bunica
eu nu stiu sa tes i-am raspuns
ba stii doar nu-ti dai seama

am luat razboiul
si l-am asezat in mijlocul camerei
cu fata inspre geam
sa vad trecatorii pe strada
lumina imi cadea pe urzeala
si mereu imi schimba culorile
cand trecea cineva
erau oameni negri
ce purtau raul in suflet
erau oameni gri
apasati de tristete
erau oameni albastri
sinceri sau plini de speranta
cei tineri erau verzi,
verzi dar de un verde atat de frumos,
de simteai inima incoltindu-ti in piept
cel mai mult imi placeau oamenii rosii
aduceau atata fericire cu ei
incat covorul invata singur sa iubeasca
treceau oameni galbeni, plapanzi
si cand aveam fir rosu-n suveica
ii infasuram cu el
ei plecau multumiti, zambind
m-am obisnuit sa pastrez
firele rosii intr-o lada aproape
incercam sa schimb toata aceasta lume
dandu-le cate un capat
iar celor ce nu vroiau sa-l primeasca
il agatam de trena hainei lor
cand ei nu erau atenti
iubiti-va le spuneam
si asteptam
asteptam

dar timpul trecea si
in toata vremea asta
n-a trecut niciun om alb pe-acolo
in zadar teseam zi de zi
asa cum ma invatase bunica
covorul meu se intindea mereu
dar ii lipsea albul

in ziua in care am vrut s-o-ntreb
de ce n-am alb
s-a intamplat ceva
am auzit un falfait
si deasupra mea un inger
bunica ta e-n cimitir
mi-a spus
iar ingerul era aaalb
ca neaua

de-atunci tes si cu ingeri
si-am sa tes
pana o sa-mi fie covorul gata

Women Working Loom

un joc dintr-o copilarie prea indepartata

te vad cum stai despicat intre doua lumi
incercand sa le impaci pe amandoua
dezradacinat cu gandurile in iad
cu sufletu-n rai,
apoi le schimbi
nu stii unde sa te-asezi
valtori intregi ti se pornesc in minte
iar mana-ti scapara idei
scoti urlete cu pana
si dureri din amintiri netraite
respiri intr-o superficialitate prea profunda
si-o profunzime in care pana si tie
ti-e teama sa te-afunzi
croit intre maine si azi
alergand spre un ieri
in care ti-ai pierdut camarazii
iubita copiii familia
ramanand cu o onoare
pe care-o aperi inconstient si-acum
desi ei sunt dusi
povara pe umeri
prea mare
dar dusa prea usor
aproape-n joaca
cu frunte prea semeata
si spatele prea drept
iubind mult
urand mult
cu legi in buzunarul de la piept
cu steag cu platosa si arc
ti-atarna viata de o cruce-ntoarsa
prea grea ca s-o indrepti

pasesti spre viitor mergand invers
inspre un ieri ce-l simti 
dar nu il vezi

si totu-i ca un joc dintr-o copilarie
mult prea indepartata
unde nu mai stii ce sa faci
cand vocea mamei striga
e gata hai acasa

la fabrica de gânduri se vând imagini foarte ieftin

la fabrica de gânduri se vând imagini foarte ieftin  
nu ai nevoie de card  
ţi se vând pe speranţe,
ca la licitaţie  
cine da mai multe speranţe  
pentru paharul meu de alături?  
ştiu că e gol, dar de era plin  
nu mai puteam gândi    

mă-grop în aburi de trădare  
eu - cea care nu beau  
doar ideea că am un pahar cu gânduri lângă mine  
şi e de-ajuns să-mi ostoiască  
setea de cunoaştere.  
ştiu că am pus prea multe întrebări azi,  
dar vreau să ştiu.    

sprâncenele ţi-s încruntate    
şi stau s-ascundă suspiciunea.  
nu ştiu cum m-aş comporta   
dacă m-ar lua pe sus, din casă  
legată fedeleş în cămaşa de forţă   
şi m-ar duce la o cură   
de curăţire de gânduri.  
probabil nudă.  
ţi-ar mai plăcea?    

m-aş transforma în marmură,  
în var, în pomi, în ghindă, în ienupăr,  
în culoare, în verset, în stridie, în far,  
în strigăt şi-n meduză.   
şi, poate, şi-n iubire,  
dacă ai vrea neapărat s-o cunoşti.  
nu ştiu...  fiindcă nu pot să tac...    

dar gardurile lor de sârmă   
ne-nconjoară  
iar naveta între cele două lumi   
e din ce în ce mai greoaie.  
cred c-am să rămân aici. 
 îţi faci casă în vecinătatea mea?

film de fard

mi-am înmuiat azi   
pensula mascarei în tuş   
şi am început   
să-mi desenez   
imagini pe pleoape,   
pentru ca,   
atunci când voi închide ochii,   
să-mi văd gândurile  
derulandu-se   
într-o peliculă alb-negru.

joi, 12 mai 2011

Blestemele lui Zeus sau Pasarea de Chinovar

Mi s-a rupt poezia in doua astazi,
in locul unde mi-ai indoit-o tu mai mult.


Caci fost-am nimfa astazi si menada
si-am colindat campiile cu flori 
iar tu ai trimis satiri sa ma alunge.

Visele mi le-ai schingiuit cu soparle uriase
si-ai astupat cu larve singura grota
unde-o scapare mai puteam gasi.

Cu  focuri aprinse in jurul meu,
ai incercat sa ma cuprinzi
iar cercurile de flacari ma-nconjurara
inalte, pana la cer.
"Eu nu sunt a ta!" - iti strigam.

Ai aruncat peste mine blesteme.
M-au napadit, pe rand, aspide, minotauri,
gorgone, centauri, sirene, dragoni,
hidre, cerberi, grifoni, vasilisti si harpii,
toate smulgand din carnea-mi cate o particica,
dupa juramantul facut tie.
.
Am incercat sa ating unicornul,
dar, pangarita de demonii tai,
mi-a ramas doar sa privesc
cum umbra i se micsora in zare
ramanandu-mi doar singuratea
cu care sa-ti infrunt genunea.

M-am inmultit din nou, celula cu celula,
sfidandu-ti mania si razbunarea.
Mi-au crescut din solzi pene,
sa-mi netezeasca zborul spre Lumina.
M-am inaltat deasupra gloatelor
pana acolo unde nici vantul nu bate
acolo unde nu e loc pentru timp,
nu e loc pentru ura
nu e loc pentru razboaie
si nici loc pentru tine nu e.

Apoi, ei mi-au schimbat numele-n Phoenix.

Regatul tau e Intunericul
Eu iti sunt doar complementara
Stiu, ma vei hartui mereu
Dar niciodata nu voi fi a ta.

***
Dar Luna se ascute pe la colturi
si-n tacerea Noptii un lucru doar ma chinuie
in cautarea mea de Adevar:
N-am cum sa ma impotrivesc lui Zeus:
un ciclu intreg de Viata
ne cuprinde vesnic pe-amandoi.

phoenix_rising.jpg

marți, 10 mai 2011

Turneu de lansare de carte organizat de Editura Herg Benet: sase autori, sase carti, sapte orase

Sunteti pe-aproape? Nu ratati! Merita sa traiti un astfel de eveniment!



“Exerciţii de rebeliune”. „Deania neagră”- prezentată sâmbătă la Cluj



Editura Herg Benet vă invită, în perioada 12-15 mai, la câteva întâlniri cu autorii Alexandru Petria, Igor Ursenco, Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea și Răzvan T. Coloja. Aceștia vor discuta pe marginea cărților recent lansate la Herg Benet, ce au stârnit deja interesul atât al criticii literare cât și al cititorilor. Este vorba, mai exact, despre:

-          volumul de proză “Deania Neagră”, de Alexandru Petria

-          volumul de proză “S.T.E.P.”, de Igor Ursenco

-          volumul de poezii “Iubirea e amintirea unui viol”, de Leonard Ancuța

-          romanul “Sânge satanic”, de Cristina Nemerovschi

-          volumul de poezii “Gothic”, de Ștefan Bolea

-          romanul “Recolta roşie”, de Răzvan T. Coloja

Întâlnirile cu scriitorii menţionaţi fac parte din turneul editurii Herg Benet, intitulat “Exerciții de rebeliune”, eveniment ce își propune să prezinte câțiva dintre cei mai îndrăzneți și inediți autori ai ultimului val literar. Veți descoperi, intrând în atmosfera cărților acestor autori, atât o continuitate a literaturii românești actuale, cât și abordări cu totul noi, surprinzătoare și mai ales foarte personale.

PROGRAMUL turneului:

BRAȘOV, joi, 12 mai: ora 14, Librăria Șt. O. Iosif (Str. Mureşenilor Nr. 14). Participă Leonard Ancuța cu “Iubirea e amintirea unui viol” și Cristina Nemerovschi cu “Sânge satanic”. Invitat special: Mihail Vakulovski

TÂRGU MUREȘ, joi, 12 mai: ora 18.30, Club Backstage (P-ţa Trandafirilor nr. 52). Participă autorii Leonard Ancuța cu volumul de poezii “Iubirea e amintirea unui viol” și Cristina Nemerovschi cu romanul controversat de debut “Sânge satanic”

BAIA MARE, vineri, 13 mai: ora 13, Librăria Nicolae Steinhardt (Bd. Unirii nr. 14). Participanți: Igor Ursenco, Leonard Ancuța, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi. Prezintă editorul Alexandru Voicescu.

ORADEA, vineri, 13 mai:

-          ora 17.30, Galeria de Arte Vizuale, Str. Republicii nr. 15 – lansarea romanului Recolta Roșie de Răzvan T. Coloja. Invitați: Marius Miheț, Dan Popescu.

-          ora 19.30., Club PodZ, Str. Vasile Alecsandri, nr. 10. Participă autorii Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Igor Ursenco, Răzvan T. Coloja și Ștefan Bolea

CLUJ, sâmbătă, 14 mai: ora 19, Librăria Book Corner (Strada Eroilor numarul 15). Participă autorii: Alexandru Petria, Igor Ursenco, Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea și Răzvan T. Coloja.

ALBA-IULIA, duminică, 15 mai: ora 13, Pub 13 (Str. Aleea Sf. Capistrano nr. 1). Participă autorii Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea, Igor Ursenco. Invitați: Adrian Popa şi Aurel Pantea.

SIBIU, duminică, 15 mai: ora 17, Atrium Café (Piaţa Mică Nr. 16). Participă autorii Leonard Ancuța, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea, Igor Ursenco. Invitați: Silviu Guga şi Călin Sămărghiţan.


Despre “Deania Neagră” – Alexandru Petria

“O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, cîteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndo- iesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cît de repede.” (Liviu Antonesei)

“Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproa- pe volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu)

“Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual fami- liar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu)

Despre “S.T.E.P.” – Igor Ursenco

Ce legătură ocultă, dar imuabilă, există între Sfinți, Teroriști, Epileptici și Poeți!
Cum poate o persoană obișnuită, din punctul de vedere al statisticii, să își rateze propria naștere! Și asta, cu toate calculele plauzibile pe hîrtie! Dar moartea? Ce se știe despre noua maladie incurabilă, numită ”Crepitudine”? Dar ultimile tendințe ale brandului „Shakespeare” la casa de nebuni? Care este organul de gîndire al teroristului? Care sunt simptomele plauzibile de bovarism! Ce cunoștințe de mecanică feroviară avea Anna Karenina și dacă au rămas general valabile în epoca post-modernă?

“Printre calitățile axiologice ale prozelor scurte oferite de Igor Ursenco, în volumul de față, și care au circulat îndelung pe net, unii comentatori au ținut să remarce în special  calitatea lor extraliterară, scăpînd din atenție faptul că autorul lor se raportează manifest împotriva esteticii tradiționale. De exemplu în „S.T.E.P.“, unul dintre cele mai reprezentative texte pentru stilul inconfundabil pe care îl abordează, autorul se declară adeptul supra-senzorialității, menite să reînnoiască periodic „analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura“ din hermeneutica sacră a culturii. Astfel – străbătînd cîmpurile semantice și narative profunde – cititorul nu poate trece prea ușor de apocalipticul ironiei și renascentismul grav deopotrivă, care, împreună, pun toate problemele majore ale omenirii să rezoneze complementar, la foc fierbinte. Efectul special care rezultă își va deconspira − inevitabil chiar și asupra lectorului mai iscusit − inflexiunile sale poetic, epileptic, terorist și sacral, toate în același timp.” (Alexander MIZIKOV)

Despre “Iubirea e amintirea unui viol” – Leonard Ancuța:

Sub masca dură, violentă, a titlului de pe coperta, cititorul descoperă o lume aparte în care se îmbină stări puternice, contagioase, penetrante, cu sfiala şi firavul unor sentimente a căror lumină tremură ca pieptul unei fecioare la vederea iubitului.

Leonard Ancuţa priveşte iubirea de dinăuntrul ei, s-ar putea spune că vede lumea prin ochii iubirii pe care o locuieşte – un ghost in the machine care vorbeşte despre lumea exterioară, despre viaţă, tocmai ştiind şi filtrând prin ţesătura fină ca puful de pe aripile unui fluture a sufletului său o realitate care de foarte multe ori a fost construită din sentimente antagonice dragostei.

“Poezia lui Leonard Ancuţa reprezintă o stare de spirit în dezacord făţiş cu normele unei sensibilităţi ultragiate. Metafora sa este dură în planul expresiei, dar ireală din punct de vedere al percepţiei; atît ca mod de a iubi cît şi ca artă de a se răzgîndi în cuvinte… în sensul de a se delimita deopotrivă tragic şi ironic in linia unui postmodernism asumat. Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu tauri. Leonard Ancuţa se joacă la limita imprudenţei cu un sentiment pe care, poetic vorbind, îl domină, dar căruia i se şi subjugă. Versul său este expresia unui sentiment exprimat cu mijloace cînd vehemente, cînd înstrăinate: dar, ca la orice poet autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensităţii. Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…” (Traian T. Coşovei)

Despre “Recolta roşie” – Răzvan T. Coloja:

Un agent secret al Bisericii este chemat de Înalţii Ierarhi să rezolve o problemă delicată, care ar putea avea repercursiuni grave asupra imaginii unei instituţii ce se bazează în primul rând pe încredere. Însă legătura cu Dumnezeu şi cu Sfintele Taine nu este deloc ceea ce pare…

“Recolta roşie” este un roman fără compromisuri, o perspectivă acidă asupra lumii moderne, o confesiune şocantă despre ipocrizie şi Biserică, prezentate cu luciditatea unei scriituri aspre, aproape neiertătoare, dar extrem de reale.

Despre “Gothic” – Ștefan Bolea

„În poemele lui, Ştefan Bolea taie destul de adânc în carnea lumii, exact cum se laudă în arta poetică din finalul volumului. Vizionarismul de-o claritate fără cusur în eseuri devine, în poezie, o apocalipsă notată din perspectiva unui spectator mizantrop şi un cântec despre detaliile prozistice ale morţii generale. Imaginaţia lingvistică, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se află într-un acord discret cu emoţia unui bărbat peste care trec, în găşti compacte, motociclişti, şoferi de taxi din Pakistan, Nietzsche şi Kierkegaard, umbra lui Lautréamont şi stoluri de tv-homunculi, scoşi din showuri de staniol reciclat.
Gothic este un titlu sub care stau, pitiţi împreună, un om puternic şi un altul aparent neajutorat şi cu toate porţile deschise. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cel de-al doilea! E tot Ştefan Bolea pregătit să intre la bal.” (Doina Ruşti)

“Poezia lui Ştefan Bolea se află la vârsta trufiei. Şi a catastrofei. Poetul simte enorm şi vede monstruos. Din fericire pentru poezia lui, vocea care-i dictează este nu numai provocatoare şi sarcastică, ci şi încărcată de forţă. Şi expresivă.” (Marta Petreu)

Despre “Sânge satanic” – Cristina Nemerovschi:

Mizantropie, droguri, moarte, chefuri sălbatice, ură, cimitire, incest, alcool, popi, boală, metal, rockotecă, sex cu părinții, depresie, umor negru, sado-masochism, izolare, crimă, animale ciudate care îți apar în somn… Ce gust și ce culoare au experiențele unui nihilist din 2010? Dacă ar fi trăit în lumea lui M., ar fi purtat Stavroghin brățări cu țepi și cruci întoarse? Ar fi dormit Holden Caulfield, beat, pe băncile celei mai true bodegi? Ar fi ucis Maldoror corporatiștii și vedetele Tv, după care s-ar fi băgat la headbanging pe Cannibal Corpse?

“Sânge satanic e o carte excepţional scrisă, care nu seamănă cu nimic! Cristina Nemerovschi iese din clişeele scrisului şi creează o viziune epică atât de convingătoare, încât, citind-o, te simţi imediat contaminat de aventura adolescenţei răzvrătite. Se citeşte halucinant, se citeşte cu sufletul, nu poţi să sari niciun fel de pagină, de pasaj, sunt scrise într-o emoţie şi într-o vervă extraordinare amândouă, care ajung până la inima cititorului” (Doina Ruști)

“Adevăratul “Trainspottin’” aici e de căutat. Dacă Dostoievski s-ar fi întâlnit cu Irvine Welsh ar fi putut pune de-o coproducţie, iar un tânăr Tarantino s-ar fi apucat s-o demoleze prin ecranizare!” (Dan-Silviu Boerescu)

“Performanţa la care ajunge personajul este că reuşeşte să-şi trăiască propria proiecţie asupra realităţii fără a se îndoi vreo clipă de inautenticitatea ei. Să fii tu, să te eliberezi de clişeele impuse, de prejudecăţi.” (Luiza Mitu)


luni, 9 mai 2011

Alunecarile unui gand

Astazi am vazut fatarnicia la ea acasa
Intr-un prea-iubitor-de-sine
Gata sa te-ameteasca cu bunatea si minunile sale
Bizarerii, exagerari, fantasme
Toate vii, la ele acasa!
Nu stii cand admiratia ar fi reala,
Fiindca in manusile aurite
Poarta gheare ascunse
Am invatat sa nu cred in poleiri
Am invatat sa aprob alunecarile unui gand
Am invatat sa citesc printre randuri.
Cand cineva vrea sa fie prea bun,
Ceva e putred.
Merg cu haina deschisa
Nici vesta antiglont nu-mi iau
Fiindca vreau sa simt
Alunecarea sa in propriul abis.

duminică, 8 mai 2011

tu, fachir al iubirii

simt vid in mine si gol in jurul meu
pielea mea intinsa a devenit membrana de percutie
vibrand la amintirea atingerilor tale

vorbele tale im ajung in urechi
strapungand-mi auzul
pana dicolo de simturi

buzele imi murmura cantari nedeslusite
cu ochii-ncetosati caut spectrul
lasat de trupul tau prin aer

si nu te vad insa te simt
desi lipsesti te simt aici
si desi talpa iti calca pe jaratec nu te arzi
tu fachir al iubirii

Cavalerului apelor de purpura

si nu stiu daca eu ma cufund incet in lumea ta
sau intra ea in mine, ca o ceata.
pasesc intre cele doua vieti ca pe margine de genune,
nestiind in care lume mi-e scaparea.
nici n-as sti sa-ti spun sigur ce ma tine in viata:
faptul ca exist, sau gandul ca existi.
nici nu pasesc, dar nici nu zbor,
punctele cardinale mi le-am pierdut demult.
pana si pasarile zboara in cerc.
daca ar aparea macar steaua polara,
as sti unde ma aflu.
dar tu m-ai cufundat in apele tale de purpura,
aruncandu-mi pe suflet mantii stralucitoare
de  pudra de noroc,
iar pe cap coroana de intelepciune,
fiindca ma aflu in acest drum inspre nicaieri,
dar care-mi pare atat de cunoscut
de parca din el m-as fi nascut.
stiu ca nu Calea e numele meu
si nici Izbanda
si nici Moartea.
fara tine imi pierd identitatea
as fi ca fara genitori, fara blazon.
ti-am ascultat glasul si ti-am iubit mandria,
m-am lasat moale in bratele tale
sa simt cum armura-ti tremura sub trupu-mi.
ti-am prins esarfa rosie de manerul spadei,
sa-ti amintesti de strigatul meu
cand cerul se va innegri,
cand toti cavalerii au uitat de doamnele lor din palate
si-n minte nu mai au decat gand de lupta.
bucata rosie de matase ti-a ranit degetele
"e-un trandafir" - mi-ai raspuns, zicand
ca dorul tau de mine ii sunt spini.
si-ai decupat cu sabia intr-un colt chipul meu.
ochii tai mi-au zugravit privirea cu credinta,
mi-ai pecetluit soarta cu lunga-ti manusa neagra
iar ingenuncherea ta m-a facut sa tac.
innodata cu doua noduri,
esarfa s-a impotrivit durerii,
caci, unde sa fiu mai bine pazita,
decat in apropierea taisului spadei tale?

Ritter Süssmuth

sâmbătă, 7 mai 2011

Daca mi-ai fi fost barbat...

daca mi-ai fi fost barbat, as fi inventat un cleste pentru vorbele tale, as fi luat un brevet de inventii pentru el, pentru unicitatea sensului utilizarii. as fi mai inventat apoi o solutie sterilizatoare, sa-ti stropesc vesmintele cu ea, sa nu te-atinga relele, doar "bunele" si roscatele. ti-as fi facut o pereche de ochelari sa vezi numai minunile din viata asta, ca sa poti sa alergi doar in directia lor. ti-as fi facut noaptea descantece, sub luna plina, sa ai noptile toate linistite. as fi invocat efectul coanda sa-si respecte legea si sa te propulseze spre cer, cand ai fi fost la pamant, da. daca mi-ai fi fost barbat, ma transam in portii mici, sa nu iei prea mult din mine, sa te saturi. m-as fi asezat, bucatica cu bucatica, prin cele mai trasnite locuri: sub scaunul masinii, langa mapa ta de lucru, la gulerul camasii, acolo unde se imbina cu parfumul after-shave-ului,  in suportul pentru periuta de dinti si-n buzunarul de sus, de la pijama. in elasticul slipului de baie nu avea sens, ca m-ai fi gasit numai vara. la fel, nici cu schiurile tale nu as fi avut treaba, fiindca stiu ca ai prea putin timp pentru iesiri, distractii, concedii etc.

daca ti-as fi fost femeie, as fi avut grija sa tac, fiindca stiu ca nu ti-e draga vorbaria. as fi lipit doar peste tot biletele "post-it" cu cele mai importante lucruri dar ca sa-ti para tie drept nesemnificative amanunte, ca sa-ti dau tie libertatea de a alege daca le vei citi sau nu. te-as fi scutit de zgomotele coardelor mele vocale si as fi inregistrat CD-uri, casete, benzi cu ce aveam de gand sa-ti fac sau sa-ti spun, ca sa poti tu sa-ti alegi momentele in care sa nu mai fie doar tacerea/linistea cea care te impresoara. oricum, stiu ca mai mult de trei sferturi s-ar fi demagnetizat in timp, de aia am ales sa nu inregistrez decat 4. cate unul pt fiecare 25 ani. 
dar pentru ca stiu ca nu o sa-ti petreci nici macar un inceput de vesnicie cu ascultarea a ce crezi tu ca ti-as fi spus, tac.
tac, uite-asa, fiindca nici eu nu-ti sunt femeie, nici tu nu-mi esti barbat, dar m-am gandit eu sa-ti descretesc tie fruntea cu doua-trei nimicuri, pe care ai putea sau nu sa le citesti cand te mai desprinzi din carti, masini, drumuri, tv-uri, alea-alea... singuratatea nu e faina - cui i-o place? - dar te invata sa visezi atatea lucruri frumoase!

da, stiu, sunt minunata, mi-ai mai spus! dar si minunile astea nu-s permanente! :-)

eu nu te stiu, tu nu ma stii, dar existam!
postit.png Remember her name

Plagiat, furt de idei, sau simplu "ca mi-a placut!"?

Deja incep sa-mi pun intrebari. Din ce in ce mai mult mi se "fura" texte. Altii spun doar ca se "imprumuta idei". Litera cu litera? Altii se justifica si spun "Pai doar mi-a placut!". E deja a patra sau a cincea oara cand cineva imi ia textele si le gasesc distribuite pe te miri unde cu semnaturi ale unor te miri ce indivizi sau anonime. Azi am dat de asta pe facebook. E a doua oara in ultimele doua saptamani. Deja ma irita. Si, mai mult de atat, pentru citatul cu pricina s-au dat 35 like-uri! Poftim:http://www.facebook.com/notes/totul-pt-un-inger/uneori-singuratatea-inseamna-dovada-iubirii-si-iubirea-inseamna-acceptarea-singu/184575488259991 
Iar pentru asta, nici macar "multam!"
Traim intr-o tara de oameni originali...
Sa fim intelesi: ca-mi circula scrierile nu ma deranjeaza. Chiar dimpotriva! Ma deranjeaza doar ca sunt preluate ca apartinand altora, care nu au nici cea mai vaga contributie la asta, decat un "copy/paste". Altii ar injura in astfel de situatii. Eu ce sa fac?
Surpriza ar fi sa gasesc maine pe piata o carte, cu gandurile mele, de care eu habar sa nu am...! :-(

ff

miercuri, 4 mai 2011

79.362.547.254.207 rasuflari

Vad astazi oameni care se sting incet in casele lor
Imaginandu-si ca sunt propria lor lumanare.
Vad astazi oameni cu greseli neiertate,
Neiertate de ei, de trufia lor si neiertate de Dumnezeu.
Cu voaluri albe pe cap, dar cu inimi stinse.
Vad astazi oameni care
Se tem sa deschida bratele-ntr-un  "Da!".
Vad oamenii ca niste viezuri, tematori, inspaimantati,
Ascunsi intre patru pereti si alti patru pereti
Si alti patru... si asa mai departe.
Fiecare incercuit de propria lui teama.
S-au obisnuit sa vorbeasca in silabe,
Pe care le leaga in cuvinte,
Pe care le leaga in propozitii,
Pe care le prefac in ode,
Dar au uitat sa-si vorbeasca cu sufletul.
Sufletul e mut, sufletul e surd, e gri, e ars si doare.
Caci, fiecare cuvant scos din suflet ii arde.
Ii arde acolo unde singuratatea ii sfredeleste.

Poarta discutii plate despre lucruri frumoase,
Altele pretentioase,
Dar in sine se-aude atat:
"Astept moartea.
Mai am 79.362.547.254.207 rasuflari,
79.362.547.254.206,
79.362.547.254.205,
79.362.547.254.204...

Uite, daca nu ma grabesc sa respir, mai prind o aselenizare,
O mondiala,
Un razboi
Si vreo doua vesnicii."

Isi deschid televizorul: "Sfarsitul lumii dupa Maya"
Se intreaba: Mor inainte sau mor dupa?
Cum sa mor dupa sfarsit? Logic ar fi sa murim toti deodata!
Da, mereu intrebarile astea stupide despre
Existenta, existentialism, existentialitate...
Shit! Mai bine-ar fi sa crap odata!
Si-asa mi se pare viata o povara,
Ce drac´ sa fac in ea?

68.352.867.002.298
68.352.867.002.297,
68.352.867.002.296...
Pareau mai multe azi dimineata...
Macar de-as apuca si primele ridichi de luna!
Mi-as cumpara o legatura. Asa mancasem in copilarie,
Imi dadea bunica."
Apoi apare in tocul usii umbra acelei pomenite bunici.

Si-asa ii vad pe toti: fiecare cu strabunii lor de mana,
Pleaca, pierzandu-se numarand:
5,
4,
3,
2,
1...

marți, 3 mai 2011

Alexandru Petria, Deania sa neagra si eu.

De curand am reusit sa citesc ultima carte a lui Alexandru Petria, Deania neagra. Vreo doua dintre povestiri imi fusesera cunoscute anterior, la fel si "Zilele mele cu Renata", carte care starnise atatea controverse.

Ei, bine, dupa ce am terminat de citit aceasta ultima aparitie editoriala a sa, am avut senzatia ca mai urmeaza ceva, ca inca nu s-a terminat. Aceasta senzatie o lasa Petria, cred eu, in mod intentionat. Povestirile sunt succinte, scrise direct, fara explicatii inutile, fara cuvinte redundante, personajele fiind atat de bine conturate din doar cateva trasaturi de pana (sau tasta!), incat ai impresia ca le cunosti de cand lumea. Cufundandu-te in lumea Deaniei nimic nu ti se pare nefiresc. Insusi straniul este atat de bine contopit cu normalitatea, cu blazarea, cu cotidianul, incat nici nu-ti dai seama cand aluneci intr-alta lume. Ajungi, dupa ce citesti, sa te intrebi: "Chiar e adevarat?". Si asta, pentru ca scriitorul a intuit atat de simplu unde poate aseza acel declansator de ciudatenii, incat, chiar si lucrurile cele mai bizare, le simti ca sunt in Deania la ele acasa.
Personajele parca le cunosti de mic copil. Ramai cu senzatia ca precis doamna de la patiserie era si ea complice, ca florareasa de la colt stie si ea despre ce e vorba, ca fata cu buzele puternic rujate, care tocmai se urca in tramvai, e si ea desprinsa din carte. Nici cersetorul de la coltul strazii nu te va lasa fara ganduri si nici vecina care face cei mai buni cozonaci de pe scara si nici amicul cu care tocmai ti-ai baut berea, nimeni nu poate fi strain de Deania. Si asta, fiindca toate personajele sunt atat de bine ancorate in cotidianul atat de cunoscut, incat, chiar si acolo unde povestirea scapa, iesind din normalitate, te apuca o stare stranie, contradictorie, oarecum. Desi te intriga, in acelasi timp, te linisteste: totul, in acea lumina creata, oricat de ciudat ar fi, pare normal. Si asta, doar pentru ca dozajul straniu-banal este realizat in cele mai bune masuri.
Acesta este sentimentul care te domina pe mai tot parcursul cartii. Vrei dragoste? Ai si dragoste! Vrei actiune? Ai si actiune! Vrei umor? Il gasesti si pe ala! Ah, vrei senzatii tari? Nicio grija, le gasesti! Erotism? E acolo! Sunt toate acolo, in cartea lui Petria.
Pus pe glume, serios, meditativ, transant, direct, scurt, fara echivoc, interesat, interesant, bun observator, cool, sensibil, plin de erotism, cinic, disciplinat, rebel, obraznic, sincer, plin de initiativa, blazat, matur, naiv, idealist, experimentat, realist, fantastic... Cam acesta este Alexandru Petria, ca scriitor, privit prin prisma Deaniei negre. Restul il veti completa voi dupa ce veti citi cartea...

Acum sa va mai spun de ce am simtit eu ca aceasta carte inca nu e gata. Cum spuneam, dupa ce o terminasem, am incruntat scurt din sprancene, oarecum incurcata. Si ma gandeam:"Si-acum?". Pe de o parte, pentru ca acea stare te cuprinde atat de pe nesimtite - nu-ti dai seama cand inaintezi in citire, capteaza - dar pe cealalta parte, pentru ca simti, ca cititor, ca dincolo de aceste randuri atat de aparent superficial schitate, se afla o mare capacitate de a descrie lucruri cu adevarat fascinante. E ca si cand ai ajunge in fata unei balti ce-o vezi ca susura si abia dupa un timp realizezi ce dedesubt se afla un izvor. Ei, bine, eu cred ca "izvorul" asta al lui Petria, "zacamintele" lui, sunt atat de "coapte" pentru exploatare si sunt atat de la suprafata situate, incat ar fi pacat sa nu ia in serios aceasta "oferta" sau "cerere" (alegeti ce simtiti) a publicului cititor si sa nu dezvolte aceasta capacitate a sa de a construi un roman cu adevarat memorabil, care sa ofere, de la un capat la altul, o lume unica. Va spun, in scriere nu e nevoie de cuvinte mirobolante, de expresii abracadabrante, de constructii fantasmagorice si evocarea unor nume pre(ten)tioase si nici de insiruirea spuselor tuturor inteleptilor lumii. Chiar nu e nevoie deloc de impanari! E nevoie doar de har, de talent. Talentul de scriitor. Iar Alexamdru Petria il are!

Dar, gata, mai bine nu mai spun nimic...
Si, acum, o sa va las un pic in tovarasia lumii lui Petria. N-o sa va dau ca exemplu citatul unde un haidamac cu niste cizme numarul 47 fac sa paraie, din doua miscari, oasele ce nu incapeau in cosciug ale iertatei roabe lui Dumnezeu Afinia. Pe ala o sa-l gasiti voi. Va dau alte doua citate, momente ale cartii, care mie mi-au ramas in memorie:

"A zis că o să ajung scriitor. Că de altceva nu eram bun, obişnuia să repete, cu o superioritate cocoşească, prin care cei ce-l ştiau vedeau, de fapt, ca printr-un parbriz cu ştergătorul în funcţiune, punctul lui vulnerabil, simpatia lui. Andrei a scris şi el în tinereţe, bunicul. Îl iubeam ca pe nimeni altul. A publicat două romane pornografice sub pseudonim. Şi poezii şi proze scurte prin revistele literare. S-a lăsat şi s-a apucat de băutură. Cu program, nu ca şi în faţa colii de hârtie. Avea talent la cocteiluri, şi la femei, după cocteiluri, şi la scandaluri. Se prefăcea că lucrează pentru o leafă de ziarist. A rezistat zeci de ani în aceeaşi redacţie fără să fie dat afară. Poate pentru că a avut numai şefe.
Când am ajuns să am habar de ora exactă, eram contrariat de cât lichid bagă în cei un metru şi şaizeci şi cinci ai lui. Aveam mustaţă şi barbă şi Andrei mă ţinea din mirare în mirare. De când mi-au apărut coşurile, nu i-am mai spus “bunicule”. Doar Andrei. Aşa mi-a cerut.
“Eşti mincinos, hoţoman, şmecher, o să răzbeşti cu scrisul. Scriitorul e în stare să scrie chestii vesele şi cu inima flendurită”, mi-a spus într-o zi, ca oricare alta, Andrei. La drept vorbind, n-a fost ca oricare alta, căci veneam împreună de la curve..."

Iar daca in versiunea originala nu v-a placut Casablanca, mai aveti sansa sa vizualizati mental propria ecranizare, dupa scenariul lui Alexandru Petria. Dupa ce parcusesem cateva pagini de "grozavii", ma gandeam: "Gata, aici e rost de iubire!" si m-am apucat sa citesc cu simturile ascutite:

"Cât ar dori ca aceste clipe să nu se termine. Crapă bostani pentru porci, cu mişcări precise. Parcă nici nu simte în mână securea cam tocită, cu mâner foarte scurt, rugos."[...]"Simte că aceste clipe sunt dintre cele rare, foarte rare, când nu are ce să-şi reproşeze, fiind fericită. Costantin* o ducea la cinematograf şi de trei ori pe săptămână. Gândindu-se la filme, obrajii Mariei iau culoarea reiaţilor care o strâng la burtă, purpuriu de alizarină, şi-şi spune să-i dea jos, să-i schimbe cu pantalonii de trening. Aprinde o ţigară, imitând inconştient gesturile lui Humphrey Bogart din “Casablanca”. A crescut în casă cu Humphrey Bogart, cu “Casablanca”, cu Ingrid Bergman, cu personajul Rick Blaine spunându-i Ilsei Lund, în cunoscutul club de noapte cosmopolit din nordul Africii, “Citesc în ochii tăi, micuţo”. Humphrey Bogart e bărbatul ei ideal, iar Eugen nu-i seamănă. E căsătorită cu Eugen de 16 ani. Cât ar vrea ca aceste clipe să încremenească, s-o ocrotească în braţele lor moi, să nu se termine."[...]"După ce i-a şters tăişul cu o cârpă de bumbac, a aşezat securea pe un taburet şi a strivit ţigara în scrumiera curată de porţelan, rotind-o.
Două buze i s-au lipit de ceafă. Nişte mâini puternice i-au cuprins sânii, cu degetele în sus. Şi-a cuprins-o şi un miros pătrunzător de alcool. Nu a auzit când a intrat Eugen. Starea de beatitudine începea s-o părăsească, şi nu vroia. Intruziunea era dureroasă, sfâşietoare, ca un viol. Eugen îi prinse palma dreaptă şi i-o puse pe penis. Îl avea scos din pantaloni. “Sărută-mi-l”, auzi dinspre Eugen, şi i se păru că auzi şi “Citesc în ochii tăi, micuţo”. Apucă securea şi lovi. De mai multe ori, repede. Sângele lui Eugen coloră pardoseala de stejar. Bărbatul horcăi un timp, apoi tăcu.
Maria Boldor observă că lângă uşă Rick Blaine îşi aprindea o ţigară. Costantin întoarse o pagină şi se foi."



* bunicul

Cucerirea lui Morfeu

E atata de seara in ochii mei,
Incat imi cad genele ca niste obloane cu balamalele stricate,
Aruncate de vant.
Ma cercetez pe dinauntrul meu:
Nici urma de licarire!
Incep sa-mi caut gandurile.
S-au ascuns de spaima in cotloane, in beciuri - ma gandesc -
Ca prea-mi seamana uneori cuvintele cu niste tornade...
Gandurile mele nu iubesc cuvintele rostite,
Le prefera pe cele nerostite,
Fiindca se pot juca asa, cu ele, ca si cu jucariile preferate.
Ieri, s-au imprastiat ca niste fragmente de puzzle peste tot,
Azi, stau vreo doua linistite, intinse pe lada de zestre
Primita cadou de la stramosii mei.
Mai vreo doua se balanseaza intr-un hamac,
Nici alea nu stiu ce se intampla in jur.
Mi-au amortit toate, de parca s-ar juca de-a statuile.

Dar cum sa mai fie altfel si ele,
Decat ca niste culori aruncate de o pensula lenesa in apa,
Unde fiecare culoare se amesteca la intamplare cu o alta?
In mintea mea se tes toate tablourile de la sine,
Eu nu fac nimic. V-am spus?

Abia astept sa adorm, sa vad:
Vor scoate sabia sa lupte impotriva regimentului de vise,
Sau se vor lasa cucerite, ca niste fete mari, de catre Morfeu,
Chair inaintea primei nopti conjugale?
Vise nenorocite! Ganduri perverse! Voi, tradatoarelor!
Nu-mi puteti dovedi credinta deloc!
De-as fi baut zeama de mac,
Si tot erati mai agile!
Ma tradati la fiecare sclipire,
Faceti numai ce vreti voi,
Bisericute, asocieri... sunteti de capul vostru!
Iar acum, taceti, dormiti,
Va prefaceti ca imi stati drepte, de panda,
Cand, de fapt, alunecati in somn...
Morfeu! Ah, Morfeu! Tu esti de vina!
M-ai invins!
morpheus

Lui Eduard Dorneanu

Eduard,
Mi-ar placea sa ma amestec intr-o zi
In invalmaseala gandurilor tale,
Sa ma ascund de cei ce ma cauta
Si sa nu ies decat cand mi se va face foame sau somn,
Cand voi cadea ostenita,
Impiedicandu-ma de pietrele de hotar ale Imaginatiei,
Cand o sa-mi ceara vamesul Realitatii actele la control.
Eu sa-i spun ca nu le am, 
Dar sa-i intind o foaie de hartie cu scrisul tau,
Acolo unde tu-ti lasasei ultimul suflu al gandului,
Prins la colt cu o agrafa de birou.
"Nu-mi trebuie stampila" - am sa-i spun -
"De acolo de unde vin eu nu e nevoie de viza,
Doar ca nimeni nu se va putea apropia 
Daca e marginit."
Si am sa-mi las picioarele ideilor desculte,
Am sa ma intind pe asfalt,
Pe linia intrerupta
Si am sa astept primul TIR cu volume.
Am sa iau unul la intamplare
Si, pana or sa-mi cada pleoapele,
Am sa citesc.
Si nimeni nu va sti 
Daca eu tocmai intru in lumea visurilor
Sau doar ce-am parasit-o...

reading is fun