79.362.547.254.207 rasuflari

Vad astazi oameni care se sting incet in casele lor
Imaginandu-si ca sunt propria lor lumanare.
Vad astazi oameni cu greseli neiertate,
Neiertate de ei, de trufia lor si neiertate de Dumnezeu.
Cu voaluri albe pe cap, dar cu inimi stinse.
Vad astazi oameni care
Se tem sa deschida bratele-ntr-un  "Da!".
Vad oamenii ca niste viezuri, tematori, inspaimantati,
Ascunsi intre patru pereti si alti patru pereti
Si alti patru... si asa mai departe.
Fiecare incercuit de propria lui teama.
S-au obisnuit sa vorbeasca in silabe,
Pe care le leaga in cuvinte,
Pe care le leaga in propozitii,
Pe care le prefac in ode,
Dar au uitat sa-si vorbeasca cu sufletul.
Sufletul e mut, sufletul e surd, e gri, e ars si doare.
Caci, fiecare cuvant scos din suflet ii arde.
Ii arde acolo unde singuratatea ii sfredeleste.

Poarta discutii plate despre lucruri frumoase,
Altele pretentioase,
Dar in sine se-aude atat:
"Astept moartea.
Mai am 79.362.547.254.207 rasuflari,
79.362.547.254.206,
79.362.547.254.205,
79.362.547.254.204...

Uite, daca nu ma grabesc sa respir, mai prind o aselenizare,
O mondiala,
Un razboi
Si vreo doua vesnicii."

Isi deschid televizorul: "Sfarsitul lumii dupa Maya"
Se intreaba: Mor inainte sau mor dupa?
Cum sa mor dupa sfarsit? Logic ar fi sa murim toti deodata!
Da, mereu intrebarile astea stupide despre
Existenta, existentialism, existentialitate...
Shit! Mai bine-ar fi sa crap odata!
Si-asa mi se pare viata o povara,
Ce drac´ sa fac in ea?

68.352.867.002.298
68.352.867.002.297,
68.352.867.002.296...
Pareau mai multe azi dimineata...
Macar de-as apuca si primele ridichi de luna!
Mi-as cumpara o legatura. Asa mancasem in copilarie,
Imi dadea bunica."
Apoi apare in tocul usii umbra acelei pomenite bunici.

Si-asa ii vad pe toti: fiecare cu strabunii lor de mana,
Pleaca, pierzandu-se numarand:
5,
4,
3,
2,
1...