sâmbătă, 30 aprilie 2011

Povestea unui abur neintrupat (Sunt fata care iubeste ploaia)

De ce nu vii in lumea mea
Sa vezi ce culoare mi-au capatat privirile,
Sa vezi ce sunete imi scoate pleoapa,
Atunci cand clipesc, gandindu-ma la tine,
Sa auzi ce cantece imi aluneca din piept in prag se seara?
De ce nu vii in lumea in care inca n-ai pasit,
Ca sa treci nalucile fricii in nefiinta,
Sa le prefaci in fum, mai efemer decat cel al tigarilor de foi?
De ce-ti feresti ochii de lumina sufletului,
Sau tu nu stii ca sufletul nu ucide?
Sufletul iese din trupuri, pentru a-si gasi printre semeni jumatatea
Iar tu o cauti in hauri...
Eu nu sunt jos, nu ma cauta in gropi,
Nu-ti risipi timpul cautandu-ma-n mocirle.
De ce te lasi sa aluneci in abisuri,
Cand e atata loc inspre soare?
Ti-as tine lumanarea pe unde umbli, in intunericii tai,
Dar ce sa caut eu acolo? Aceea nu e lumea mea.

Arunc franghii inspre tine,
Sa te tii de ele, sa te pot scoate la lumina,
Dar tu, parca te joci de-a baba-oarba cu viata asta,
De parca o ursitoare rea te-a blestemat
Sa ramai vesnic ratacit, ca un abur ce nu se poate preface in apa
Sa nu se poata niciodata aduna intr-o cupa,
Sa nu poata niciodata ostoi setea de iubire a nimanui,
Ca sa ramana o lume intreaga setoasa de dragostea ta,
In asteptarea semnului primului tau picur.

De-ai sti sa te prefaci in roua, macar,
M-as minti ca ai fi ploaie torentiala.
M-as tavali in iarba uda de tine,
Si-as spune ca inot.
Poate asa ti s-ar face si tie gand de ocean
Si-ai veni intrupat macar in mare.

Dar poate ca-ntr-o zi o sa uiti de toate fricile tale
Si ma voi surprinde intr-o dimineata,la cafea,
Ca, loc sa citesc linistita noutatile,
Va trebui sa fac fata unui torent ce ma va lua pe sus.

Eu stiu ca tu azi esti doar un abur,
Dar eu invat de acum sa inot.

Photography

joi, 28 aprilie 2011

Cateva ganduri pe zi

Cand dorinta de a ajunge in frunte este mai mare decat dorinta de a fi bun, sfarsim prin a esua. Caci nu lupta cu ceilalti ne face mai puternici, ci cea cu noi insine.

Rostul ni-l implinim, pe acest pamant, prin a fi ceea ce suntem. Niciodata nu vom putea convinge pe cineva de maretia noastra, daca nu o avem mai intai in noi.

Etichetele aplicate oamenilor sunt la fel ca cele de pe produsele nou cumparate: cand cumperi un produs scump, te astepti sa fie si bun. Insa doar timpul iti da confirmarea calitatii si justifica (sau nu) pretul platit. Ganditi-va mai intai: nu fiti marfuri ieftine! Si, la fel: nu alergati dupa zorzoane!

Reflections_56.jpg

miercuri, 27 aprilie 2011

In ziua in care n-o sa mai am cuvinte

                       (Ochiului tau orb)

In ziua in care n-o sa mai am cuvinte
O sa iau smoala si o sa vopsesc toti peretii in intuneric,
Am sa-mi adun sangele din artere
Si-am sa desenez pe el
O inima mare, insangerata
Si-apoi, la fel ca orice liceean nebun de iubire,
O sa iau o lama si am sa scrijelesc initialele noastre pe ea.
Am sa ud apoi zidul, in fiecare zi,
Pana va incepe sa prinda ferestre
Si inima va incepe sa bata.
Smoala va deveni albastra,
Napadita de-atata nu-ma-uita.
Am sa te iau apoi de mana,
Sa te duc in locul unde
Sufletul meu cladea monstri,
Unde pleoapele mele se zbateau
Ca niste aripi de inger,
Unde nu e zi si nu e noapte,
Ci doar un timp, neintrerupt, de visare la tine.
Acolo am sa te duc,
Sa-mi vezi dorintele, zidite-n piatra,
Ca niste Ane, pentru eternitate.
Iar daca acest lucru nu e de ajuns,
Am sa ma raman sa putrezesc, singura,
La margine de zid.
Poate, intr-o zi, vor trece urmasii urmasilor tai
Si vor spune: "Ea ar fi putut sa ne fie bunica"
Eu stiu ca tu nu vei mai fi,
Dar, atunci, ma vei crede?

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Sarbatori fericite!

Tuturor celor pe care va citesc, tuturor celor care ma cititi, va doresc ca sarbatorile pascale sa va aduca lumina in suflete si in ganduri iubire si ingaduinta, impacare si iertare, armonie si bucurie, sa puteti sarbatori asa cum se cuvine invierea Celui ce si-a dat viata pentru voi!

Paste fericit tuturor!

the-ressurrection-of-jesus-christ.jpg Wallpaper 26

vineri, 22 aprilie 2011

Dreptul la viata

Daca ai fi aici, te-as lua de mana,
Te-as duce pe malul apei,
Sa auzi incet fosnetul ei,
Cand se izbeste de maluri.
Mi-as imbraca rochia verde,
Din ai carei umeri tasnesc muguri de cais
Si cu borduri late, din petale de magnolie,
Desprinse de cer.
Ti-as strange mainile intr-ale mele,
Pana s-ar topi unele cu altele
Si-ai vedea cum, din degete,
Incep sa-mi creasca crengi.
Crengi de salcie, verzi, lungi si mladioase,
Cu puf in loc de floare,
Cu radacini adanc infipte in inima ta.
Te-as duce sa auzi murmurul pamantului
Si toata forfota de sub locul pe care calci.
Adanc, sunt vieti ingropate,
Ce zbiara sa iasa din nou la lumina.
Nu mai e mult si vocile acelea ce se tanguie
Isi vor cere dreptul la viata.
E forfota sub pamant,
Pe pamant,
In mine
Si-n tine.
Si-am sa te intreb: "Spune-mi, iubite, simti viata?"

joi, 21 aprilie 2011

All those years... or who I am...

Inca nu-mi dau seama ce se intampla cu exactitate cu noi in viata asta.
Pana mai ieri ma gandeam ca trecutul ramane ingropat, daca 20 ani nu zaresti niciun taciune mocnind. Ca ceea ce obisnuia odinioara sa dea contur vietii tale a pierit ca un abur speriat de soarele amiezii. Ma gandeam ca focurile alea, vapaile ce te-au ars odata ca pe fecioara din Orléans pe rug, au fost sortite sa iti insoteasca doar un numar limitat de ani existenta, sa le porti ca o umbra dupa tine, sa te rogi sa le uiti, sa cauti, ca un berbec, cu coarnele inainte, altceva, ceva ce sa spele fricile, infrangerile, fricile, dorintele, fricile din nou si iar fricile. Da, de o mie de ori fricile, fiindca traiai viata in niste angoase. Pentru ca atunci nu mai erai tu stapanul trupului tau, ci doar emotiile ce te stapaneau, sentimentele necontrolate, fanteziile ce o luau razna. Obisnuiai sa traiesti inspirand senzatii, expirand senzatii, mancand la micul dejun senzatii, pe care, mai apoi, le descopereai si pe platoul de la restaurant, spre stupoarea ta, cand chelnerul ridica, la cel mai luxos restaurant la care mergeai, cu o mina profesionala, capacul. Te hraneai din descoperiri. Parca erai Cristofor Columb - ul tau propriu si nu te stiai pana atunci. Te speriai de propriile tale trairi, tresareai, sareai inapoi, ca ars, te reapropiai, bravai, epatai, nu gaseai nici macar cuvinte pentru a descrie ce traiesti, nu gaseai cuvinte pentru a te descrie. Era vremea cand mitul sadit in tine de catre parinti, prieteni, vecini, colegi de scoala, se darama. Iar tu nu stii ce se ascunde sub mantia rosie ce ameninta sa cada, ce aluneca, precum o matase mata si sfidatoare sclipind in soare. Ti-era frica sa lasi dezvaluita marmura statuiei, pentru ca toti te vedeau ca pe un corp de piatra, caruia i se mai faceau, din cand in cand si poze sau despre care mai zvoneau gurile atotstiutoare de nimicuri inefabile tot felul de barfe de alcov. O viata traita intre aparente si interiorizari, salturi simulative: "sunt asa"- "nu sunt asa", cand nici tu si nici ceilalti nu mai stiau cine esti tu. Cand asta era singurul joc pe care-l puteai pune la bataie ca sa te cunosti, sa te descoperi si , totodata, sa te ascunzi pe tine de ochii lumii, sa te feresti, cu tot ce ai mai crud si nevinovat in tine, de ochii sfredelitori ai iubitorilor de telenovele cu personaje locale. Ai gasit singurul fel in care-ti puteai ascunde vulnerabilitatea si anume: teatrul. Ai gasit (credeai pe atunci) singurul fel in care iti puteai apara mandria - fuga. Ai descoperit superficialitatea si te-ai folosit de ea, pentru ca e mai usor sa joci un rol dinainte regizat, cu un final scontat si sigur, decat sa te lasi sa traiesti doar controlat de emotii.Dar emotiile nu iarta. Ele sunt (ca) datoriile karmice, te urmaresc peste tot si te plesnesc in moalele capului, tocmai cand te astepti mai putin. Cand tu crezi ca ele nu mai exista. Cand tu crezi ca ai ingropat orice urma, ca ai reusit sa devii crimnalul perfect.
Dar poate ca ele reapar in timp, sa-ti arate ce nu ai reusit atunci sa rezolvi. Poate ca trebuia sa treci alte praguri, sa inveti alte lectii, sa primesti alte lovituri, pentru a fi capabil sa intelegi ce nu ai reusit sa traiesti atunci.
Uitati-va pe strazi! Sunt pline bulevardele si ulicioarele cu tineri cool, misto, super, beton, marfa si cum mai vreti voi. Sunt tari. Si stiti de ce? Fiindca toti sunt vulnerabili.
Vi se pare cunoscuta descrierea? Mai este cineva, care, in mugurii vietii lui nu a recurs la astfel de trucuri? Mai este cineva care nu a fost cool in anii tineretii, doar din nesiguranta?

Ganditi-va: in cati dintre voi se mai ascunde tinerelul timid, cel care ar fi vrut sa aibe curajul sa-i cumpere ei o floare si sa-i spuna simlu, intr-o zi cu soare: "te iubesc!"? Mai e vreo ea care acum lasa ochii jos mahnita si cu remuscari ca atunci, cand morala a invatat-o sa spuna nu , s-a sfiit sa raspunda cu lumini scaparande in ochi da?


Viata asta e ca o roata: se invarte, se invarte, se invarte si, de cate ori credem ca am scapat de un hop, nicio grija, se intoarce. Trebuie sa invatam sa-l sarim.





marți, 19 aprilie 2011

Doar un snop de secunde

vâltoarea asta de idei
mi-aruncă zilele în concasoare de timp.
am impresia că prin gaura neagră a cosmosului
alunecă minutele în mănunchiuri de câte şaizeci, a câte douăşpatru, a câte şapte...
a câte-o viaţă. şi aşa mai departe...
bag de seamă că bunicii mei au avut sfori mai bune pentru snopii lor de vreme,
sau au ştiut să lege gospodăreşte funiile de la clopotniţa.
se auzea doar dangătul de utrenie, de amiază şi de vecernie.
era bine împărţită ziua, că prea se aduna atâta vreme într-o singură zi.
ei aveau timp şi de câmp şi de credinţa şi de mine.
priveau vara grâul inverzindu-le munca
şi iarna se bucurau de ea înaintea vetrei trosninde.

da, da, m-am gândit eu că rachetele astea spaţiale au slăbit puterea cingii.
că trebuie să fie o lege prin care să se explice matematic
legătura asta de inversă proporţionalitate
dintre mulsul vacii şi alergatul aproape disperat înspre staţia de metrou,
iar eu nu ştiu de ce nu se mai naşte un Einstein.
pe nimeni nu aud să-şi spună Forrest Gump
şi nu aleargă nici măcar în virtutea vreunui premiu, dar văd cum
muşchii existenţelor contemporanilor mei au devenit arcuri.
şi-n loc de inimă au, din ce în ce mai mult, câte un arc cardiac.

eu am de gând să mă rup de veşnicia asta.
am să-mi fac un ceas de mână, ce am să-l port la mine mereu,
din pietricele şlefuite de râu, cu o curea de iarbă-mpletita
şi cu pozele străbunilor mei în loc de cifre.
ştiu, n-o să-mi arate ora. mie îmi e de ajuns să-mi arate viaţa.


IMG_0877.jpg Grass Growing with Rocks

luni, 18 aprilie 2011

Povara unui titlu

dragii mei,
m-am uitat astazi la teve
ca-ntr-o duminica-n care imparti
plictiseala cu visarea,
lenea cu sarbatoarea.
stiti voi,
ca atunci cand te prefaci ca te intereseaza ceva,
cand,
de fapt,
nu te intereseaza nimic.
"familia regala...",
       "familia regala...",
                 "familia regala..."...
si ma-ntrebam:
ce-ar fi daca as fi printesa? regina?
si mi-am spus: n-ar fi nimic!
fiindca nu m-am nascut sa fiu niciuna dintre astea
n-as da libertatea daruita de a fi eu insami
ca sa fiu ceva ce s-ar astepta altii sa fiu.
si stiti de ce?
fiinca eu, in lumea mea,
pot sa fiu regina cand vreau!

Daisy crown

vineri, 15 aprilie 2011

Decorporalizare

ti-am simtit pasii calcandu-mi pe suflet
ai crezut ca daca umbli tiptil
n-o sa te aud
ai stat la geamul pleoapei o vreme si m-ai privit.
pe dinauntru.
m-ai vazut cum inchid ochii cand ma intind pe pat.
ai asteptat sa se desprinda ganduri din mine,
sa se ridice, plutind, spre tavan.
vroiai sa le vezi culoarea.
te asteptai sa vezi imagini;
imagini multe, noi, straine de tine,
pe care nu le-ntelegeai
si sa cauti sa le intelegi,
dar n-ai vazut nimic,
fiindca gandul meu erai tu.
si n-ai vazut nimic, fiindca tu, pe tine, nu te puteai vedea
iar tu, la asta, nu te puteai astepta

outer space

marți, 12 aprilie 2011

Efemerul e singurul perpetuum

de ce s-au inventat cuvintele" mereu", totdeauna", "pentru totdeauna", "vesnicie", "infinit"?
ati observat voi vreodata ca ceva e infinit? am inventat aceasta notiune din lenea noastra de a merge mai departe. am presupus-o doar, ca scuza a dezinteresului nostru pentru adevar, ca perdea pentru acoperirea ignorantei noastre, ca justificare pentru neputinta noastra, ca tablou ce trebuie sa inlocuiasca o realitate pe care nu ne simtim capabili de a o cladi.
am mers vreodata "in nestire"? am cautat noi vreodata ceva "pana in panzele albe"? ne-a interesat pe noi ceva atat de mult, incat sa-l facem sa functioneze "mereu"?
utilizam abstractul pentru a da o masca toanelor noastre de moment. inlocuim cu abstractizari o utopie (se poate spune asa? nu este un pleonasm in sine alaturarea lui "abstractizare" cu "utopie" in acest caz?).
iubirea "vesnica" se termina ca o lumanare, dupa ce i s-a ars fitilul, pentru simplul fapt ca nici pe noi nu ne-a insemnat nimeni cu "viata vesnica". alegem din instinct alte directii decat "vesnicia". de ce? din constienta subconstientului nostru, ca nimic nu e vesnic, dar ne incapatanam sa spunem "pentru totdeauna!".

LIMAHL - Neverending Story
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

In cautarea lui 1

Jumatati alergande in neanturi in intunerici
Numai tentaculele ne spun incotro ne indreptam
Amusinam orbi directiile in care urmeaza sa ne rostogolim
Formolul ne tine amintirile in forma initiala
Culorile nu se mai pastreaza
Incep sa ni se stafideasca gandurile
Si carii mari incep sa roada din ele
Ne imputinam cu fiecare respiratie
Ne imprastiem cu fiecare zbatere
Devenim praf inconjurand lumea cu noi
Ne pierdem, ne ridicam, ne risipim

Raman un urma noastra insemnele in nea
Ale talpilor desculte ale copiilor nostri
Ce se vor pierde si ele la randul lor
In aburi mici si violeti adunandu-se in cer
Spirale de lumina ne inconjoara pe toti
Numindu-ne cu lumanari de botez
Si insemnandu-ne cu cruci pe pamantul asta
ADN-uri rasucite
Mixturi genetice nenumarate
Combinatii de n luate cate 2
Cu rezultatul 1 intregit doar cu alt 1

Bile de lumina alergande prin Univers
In cautarea lui 1.

Dali spheres

Foto: Dali - Spheres

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Vorbesc, ca sa-mi aduc aminte ca te am

Iti simt inca urma sarutului pe glezna si grija cu care ma-nveleai. Desi esti plecat de niste zile, inca nu s-a uscat urma buzelor tale, iar pielea mea inca iti poarta amprentele.
Stii, sub urechea stanga, pe gat, s-a incapatanat o picatura de colonie sa nu-si risipeasca mirosul in vantul de primavara si mi-a sopti asa la ureche: "Stii, n-am sa plec, sa poti sa-l simti!"
Cearsaful pe care incercasem sa-l intind in dimineata cand ai plecat a ramas botit. Cand am tras de el, auzeam cum imi ingana:"Nu, lasa-ma asa, nu ma indrept, ca sa nu-l uiti".

Perdeaua am incercat s-o dau la o parte si se trasese singura inapoi: "Daca las ziua sa-ti inunde camera, e ca si cand as lasa lumina sa-i stearga umbra si nu vreau.".

Am deschis frigiderul, imbracata in camasa ta si in papuci. El imi zambise si lasase sa luceasca auriu capacul unei sticle de bere. S-a intunecat imediat, fiindca stia ca eu nu beau bere. Il inselase, insa, camasa ta. Nu, eu nu beau bere, Sper sa-i mai fie valabil termenul pana te intorci, sa nu se trezeasca acolo, singura si neatinsa, ca fecioara ce asteapta sa fie iubita si ea odata.

Postasul ma salutase azi dimineata cu "Sarut-mana, doamna!".Daca mai stai mult, o sa ma faci sa ma simt ca o domnisoara de pension, care a invatat doar bunele moravuri, politetea si... asteptarea. Dar nu sunetem la inceput de secol XX si nici domnisoara nu mai sunt. Iar casa asta nu e pension. Absenta ta o sa dea timpul inapoi, fara masinarie, daca mai ratacesti mult drumul spre casa. 

Acum, singurele semne care-mi amintesc de tine sunt lucruri si sunt mute. Dar mutenia lor striga intr-o limba pe care doar eu o inteleg si simt ca ma asurzeste. Tu nu auzi? Si cel mai tare dintre toate zbiara locul gol din pat, acolo unde-ti lasasesi tu caldura. Acolo sunt hauri. Se aud mereu strigate, ca niste ecouri ce se repeta la infinit si seara abia pot sa adorm, atata de tare striga.
Dar, nu, tu nu le auzi. Tu nu ai cum sa le auzi, fiindca, atunci cand vii, le stapanesti, le imblanzesti, le domesticesti si-ti stau toate supuse. 
Pana si ceasca de cafea iti zambeste cu toata toarta cand o umpli. Se-nfoaie in pene, in portelanul ei, acolo si, desi sunt sigura ca tu nu observi, dar, de fericire,  isi dubleaza volumul. Asa se face ca tu bei mereu o cafea dubla, in timp ce eu abia sorb o picatura, ca dintr-o cescuta de espresso - un degetar abia - holbandu-ma, buimaca inca de somn, la tine. 
..............................
Si-asa decurg diminetile noastre impreuna: tu-mi spui ca sunt frumoasa, te joci cu degetele in parul meu, eu iti zambesc, te-ntreb cum vrei ouale la micul dejun, iti spun ce s-a mai intamplat cata vreme ai fost tu plecat, iti explic de ce am preferat produsele bio in locul celor din supermarket-uri. Te uiti distrat la mine si la nonsensurile mele... stii ca nu poti sa ma schimbi si incepi sa te reobisnuiesti cu lipsurile mele, cu gaselnitele mele, cu fleacurile pe care le bodoganesc. Dar, stii, nu ti-am spus niciodata de ce vorbesc atat de mult: fiindca tu taci. Tu taci si ma privesti. Si, uneori, tacerile tale imi par atat de apasatoare, la fel ca tacerea cand tu nu esti aici. Cand imi vorbeste sticla de bere din frigider, cand imi vorbeste perdeaua, cand aud urland perna, cand nu mai aud decat, singur, soptind, cearsaful. 
Vorbesc, sa uit singuratatea. Vorbesc, ca sa imi aduc aminte ca te am...


marți, 5 aprilie 2011

Viata din nacela

Uneori am impresia ca lumea alearga, ca eu raman agatata undeva, intre intrebarile ramase inca fara raspuns ale trecutului si proiectiile fine ale viitorului, unde ziua de azi isi pierde conturul. Ieri seamana cu azi si azi cu maine cel imediat. Poimaine e total difuz, fiindca, de undeva, poposesc la picioarele mele bile mari, albe, ce se rostogolesc printre talpile mele, schimbandu-mi directia.

Incerc sa dau caldura balonului, pentru a-mi ridica nacela, dar, se pare ca, in afara de sacii de nisip pe care-i stiu, cineva a uitat sa dezlege funiile. Imi iau maceta si incep sa tai. Zborul de una singura deasupra lumii nu e nostim. E doar insingura(n)t. Si-apoi, cu cine sa schimbi si tu o vorba, cand, acolo sus, nu e nimic altceva, decat un condens de apa? E un aer umed si o lumina difuza, care simti ca-ti inteapa privirile. Si tacerea aia... tacerea care iti face sa-ti fluiere urechile. Si fluiera atat de tare, incat nu-ti mai auzi nici propriile ganduri in cap, incat crezi ca au luat-o toate la goana si te-au parasit, pe masura ce urci.

Poti sa vezi viata de sus, dar nu mai poti s-o traiesti. Esti ca un duh intr-un trup inca viu, ce nu se impaca nici cu lumea aceasta, nici cu cea de dincolo, fiindca nu-si gaseste locul.

Si singuratatea devine schingiuitoare si-ti vine sa te arunci de acolo, de sus, sa te faci pulbere si sa te amesteci cu colbul drumului batatorit de carute si cai ce vin pe 38°C de la camp, intr-o zi in care s-au scurs deja 45 de zile si nopti de la ultima stropitura a ploii. Ti-e dor sa te simti naclait pana sub unghii, sa simti cum se preling broboanele de sudoare pe pielea-ti arsa de soare si cum, printre dintii deja inverziti, ti se agata firele crude de iarba mestecate. Ti-e dor sa musti din viata, sa nu mai fi singur, sa nu mai stii ce e aia auster, sa ti se rupa de toti si de toate. Sa iesi din casa intr-o pereche veche de slapi (si aia cu baretele rupte) si sa manaci cirese, scuipand samburii, fara grija, peste tot. Sa fluieri. Sa-ti azvarli parul in stanga si-n dreapta si sa razi zgomotos pe strada, la amintirea unui banc vechi.

Si apoi, sa ti se faca deodata dor de inalturi: de recele muntilor, de ceata de pe coame, de tremurul de deasupra lumii...

Si urc si cobor. Si urc si cobor. Si urc...

hot air balloons

luni, 4 aprilie 2011

Multumesc, Beatrice (fain@polimedia.us)! Multumesc, Paun Octavian (Radiometafora)!

Cine-i Beatrice? Nu stiu si nu ma intrebati. E cineva care are cont pe fain@polimedia.us si care mi-a postat unul din articole acolo si anume: De ce-i copleseste pe muritori iubirea?
Nu am stiut ce e cu asta, desi imi facusem cont pe site, nu am postat nimic. Regulile de acolo spun ca trebuie sa aduni nu stiu cate "karma" (niste puncte, acolo), ca sa ai voie sa postezi. Cum spun, imi facusem contul, dar, din lenea de a comenta pana nu mai pot si de a citi chestii si care nu ma intereseaza numai pentru a-mi aduna puntele necesare permisiunii postarii, dar si din lipsa de timp pentru a face asta, am lasat totul la nivel zero.
Ce n-am stiut? Cica, daca ai nu stiu cate "karma" din alea, habar n-am, nu are importanta, poti sa faci un proiect, sa propui articole preluate din alte parti s.a.m.d. In fine, cred ca asa decurge treaba, daca am inteles eu bine. Scuze, daca introduc aici explicatii eronate!
Oricum... Zilele astea - ca asa mi-am dat si eu seama ce se intampla - mi-a fost vizionata postarea de sute de ori. E deja in topul vizionarilor la mine pe blog, desi nu e prea veche. Sursa: Polimedia. Dau click pe link, nu ma lamureste cu nimic. Dar insistand cu cautarea, am ajuns si eu la lumina: o anume Beatrice mi-a postat acolo articolasul. Multumesc, Beatrice! Ma bucur ca ti-a placut! Si, dupa cum am vazut, am adunat si niscai voturi. Va repet, nu stiu cum functioneaza site-ul acela prea bine, dar, daca ma aflu pe acolo si unii au dat click pe "like", nu pot decat sa le multumesc. Astfel, ii multumesc si lui Teo Negura, al carui vot l-am vazut acolo. E singurul pe care-l cunosc, in rest, persoane noi.

Si azi inca o multumire, domnului Paun Octavian, din Oak Harbor (USA), care a introdus deja pe Radiometafora.ro alte scrieri de ale mele si care mi-a cerut intre timp si colaborarea. Am acceptat-o. Asa cum scriu pe blog, pot sa postez si pe alte site-uri, ceea ce nu e prima data. La Radiometafora vor mai aparea si alt fel de articole, nu numai literatura, creatie, ci si articole referitoare la viata romanilor din diaspora, respectiv Germania.

Deci, multumesc, Beatrice, multumesc, Paun Octavian!

UPDATE: la 19:43: Acum un MULTUMESC si pentru Shayna, tot de pe Fain! Nu stiu cine esti, dar daca ai gasit atat de repede ultimul meu articol, bravo!
Sa citim numai de bine!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Astazi am iubire-n mine

Astazi am iubire-n mine, cam cat sa ajunga unei treimi de lumi, atunci cand celelalte doua treimi sunt plecate de pe planeta. Ajunge?

vineri, 1 aprilie 2011

Taina cararilor cu tei

Raman sub atingerea mainii tale
Inca o secunda, atat incat sa simt
Clipa in care visele mai au contur.
Mirosul de tei, de salcam si soare ma napadeste,
Iesind din amintirile
Anului trecut.

Te intreb unde-ai ascuns florile de tei
Si toata aleea ce-mpanzita-n auritele crengi.
Imi spui, firesc si simplu: "In iunie".
In iunie ai lasat, creanga cu creanga,
Purtand podoabe mari si galbene,
Amintiri.
Ai luat cu tine gandul cel navalnic
Si l-ai ferecat in sipet.
"De ce nu-i dai drumul?" - te intreb.
Si nu-mi raspunzi pe loc.
Imi arati doar o rana,
O rana lunga, de la calcai, pana la gat.
E rana pe care ti-ai facut-o incercand
Sa pastrezi clipa.
Clipa de iunie, cu teii cu ramuri aurite.

Pulberi mate, sclipind in soare,
Celule adunate in manunchi,
Dar de lumina lasat pe pamant...
Suntem doar doi cei ce cunoastem taina
Cararilor cu tei...

P1030899.jpg lime tree's flowers