Povestea unui abur neintrupat (Sunt fata care iubeste ploaia)

De ce nu vii in lumea mea
Sa vezi ce culoare mi-au capatat privirile,
Sa vezi ce sunete imi scoate pleoapa,
Atunci cand clipesc, gandindu-ma la tine,
Sa auzi ce cantece imi aluneca din piept in prag se seara?
De ce nu vii in lumea in care inca n-ai pasit,
Ca sa treci nalucile fricii in nefiinta,
Sa le prefaci in fum, mai efemer decat cel al tigarilor de foi?
De ce-ti feresti ochii de lumina sufletului,
Sau tu nu stii ca sufletul nu ucide?
Sufletul iese din trupuri, pentru a-si gasi printre semeni jumatatea
Iar tu o cauti in hauri...
Eu nu sunt jos, nu ma cauta in gropi,
Nu-ti risipi timpul cautandu-ma-n mocirle.
De ce te lasi sa aluneci in abisuri,
Cand e atata loc inspre soare?
Ti-as tine lumanarea pe unde umbli, in intunericii tai,
Dar ce sa caut eu acolo? Aceea nu e lumea mea.

Arunc franghii inspre tine,
Sa te tii de ele, sa te pot scoate la lumina,
Dar tu, parca te joci de-a baba-oarba cu viata asta,
De parca o ursitoare rea te-a blestemat
Sa ramai vesnic ratacit, ca un abur ce nu se poate preface in apa
Sa nu se poata niciodata aduna intr-o cupa,
Sa nu poata niciodata ostoi setea de iubire a nimanui,
Ca sa ramana o lume intreaga setoasa de dragostea ta,
In asteptarea semnului primului tau picur.

De-ai sti sa te prefaci in roua, macar,
M-as minti ca ai fi ploaie torentiala.
M-as tavali in iarba uda de tine,
Si-as spune ca inot.
Poate asa ti s-ar face si tie gand de ocean
Si-ai veni intrupat macar in mare.

Dar poate ca-ntr-o zi o sa uiti de toate fricile tale
Si ma voi surprinde intr-o dimineata,la cafea,
Ca, loc sa citesc linistita noutatile,
Va trebui sa fac fata unui torent ce ma va lua pe sus.

Eu stiu ca tu azi esti doar un abur,
Dar eu invat de acum sa inot.