joi, 31 martie 2011

Poem domestic

astazi te-am cautat in fiecare litera citita
sperand ca te gasesc acolo, ascuns dupa negrul de smoala
ce-mi impestrita ecranul.

te-am cautat in sertarul de tacamuri
ma gandeam ca te-ai ascuns intre furculite si lingurite,
dar n-a fost acolo nici macar un varf de cutit,
o firimitura din tine...

te-am cautat azi in cutia de detergent,
in rufe, si nici acolo nu erai. ma gandeam ca,
daca te gasesc, sa te agat in soare cu o clama
si sa te las un pic in bataia vantului de sfarsit de martie,
apoi sa te intreb: iti place cum miroase vantul?
simti parfumul zambilelor crescandu-ti in plamani,  in vene?

dar tu nu ai fost astazi nici printre rufele mele,
nici printre farfuriile mele,
nici pe balcon
si nici printre litere.

si nu ai fost, pentru ca drumurile ti-au purtat pasii departe,
pentru ca soarele nu l-ai vazut astazi decat ca umbra a propriilor pasi,
pentru ca treburile iti stateau legate de gat
precum bilele de otel de picioarele detinutilor.

iar in memoria ta nu am fost azi decat o holograma uitata,
pusa deoparte, in geanta diplomat,
pe care o vei putea utiliza candva, mai tarziu,
in speranta ca nu se va strica nimic din consistenta initiala...
si stiu ca azi, pentru tine, eu eram...
exact la fel ca o conserva...

miercuri, 30 martie 2011

...ci drumul insusi...

te-am intalnit la colt de viata
acolo unde trecutul se-mbina cu necunoscutul
stateai rezemat linistit cu cotul de lumina gandurilor
si priveai tacut in rascruce
ti-ai stins tigara cu un gest plictisit aproape absent

era firesc sa te-ntalnesc
nu stiu de ce
nu m-am mirat
era ca si cand cineva mi-ar fi spus sa merg acolo
sa te gasesc

plec impreuna cu tine
mai departe
un drum desi necunoscut
totusi fara teama

e ceva acolo in tine in drum in toate
care ma fac sa ma simt
ca asta-i rostul meu de cand e lumea

si nu capatul drumului era telul
ci drumul insusi...


miercuri, 16 martie 2011

Cocktailuri si gustari

Un cuplu nu este altceva decat un cocktail. Unele amestecuri se potrivesc, altele nu. Ciudat este ca, uneori, ne imbatam dintr-un amestec care nu contine deloc alcool! E doar setea de vina.
Apropo: apa in amestec cu uleiul nu se cheama cocktail! ;-)

Uneori ne putem compara cu un cascaval, cu un svaiter, plin de gauri. Necunoscatorii nu se uita decat la goluri, razand de lipsuri. Nu au ajuns insa sa deguste specialitatea de branzeturi, fie din ignoranta, fie din teama de a nu fi nevoiti sa accepte calitatea. Spre aparare, pot invoca o (probabil inexistenta) reactie la lactoza.

Dar azi n-am retete. Pentru nimic... Potriviti dvs. cu condimente, dupa gust.
LIVE SPICY! ;-)

joi, 10 martie 2011

De ce-i copleseste pe muritori iubirea?

Am tacut si-ti calc pe ganduri ca pe ace. Fiesce gand al tai ma taie si-mi sfarteca pielea la sange. Din rani curge asteptare inchegata, sleita de puteri. Gandurile de pana acum mi-au paralizat miscarile la fel ca o otrava lasata de paianjenii Atrax Robustus, chiar daca pamanturile Australiei nu le-am calcat pana acum niciodata. Si nu are importanta nici ca tu nu esti nascut sub zodia scorpionului, te-ai transformat tu intr-atata in taratoarea prea-temuta, incat nici groaza Cleopatrei nu mi se mai pare mare.
Stii, tu nu trebuie sa-mi ascunzi scorpioni sub asternut pentru a ma ucide. Lasa doar sa salasluiasca acolo uitarea ta si tesuturile mele vor incepe sa devina imobile, inima imi va bate din ce in ce mai incet, plamanii nu vor mai simti nevoia de aer iar sufletul isi va gasi, dupa vremea sa de poposire, poarta de eliberare. Caci, cui ii mai trebuie un trup fara iubire? Uitarea ta ma transforma in hoit, gandurile-mi putrezesc precum frunzele moarte, infundate in baltoace iar dorintele se transforma in catran. M-ai intunecat, tu, ce reusesti sa transformi intreaga-mi viata in eclipsa, ascunzandu-te dupa planeta Tacerii, planeta fara inele, caci, daca ai fi avut, mi-ai fi dat si mie unul... Asa, sunt pedepsita sa astept veacuri aglomerarile de dorinte nebuloase incercuindu-ti fiinta, nestiind taina catalizarii, nestiind niciun substitut care sa ma ajute sa urgentez reactiile.

De ce-i copleseste pe muritori iubirea? Poti tu sa-mi raspunzi?

Eu nu cred in ursitoare

Mi-au spus ursitoarele anul asta c-o sa te intalnesc,
ca vii, asa cum este scris...
Ca se incheie cercul...
Ca Lumea si Roata din Marea Arcana imi determina existenta,
ca 2011 e anul deciziilor majore si al schimbarii.
Dar nu cred ce spun ele, nici cartile lor de Tarot,
nici ghicitoarele in zat si nici cele ce-si fac de lucru
in noaptea de Sanzaiene la malurile apelor.
Noe Astrologul imi trimite zilnic vesti precum ca ai veni,
Tara imi citeste benevol din globul de sticla
iar Gabriella face de la sine rugaciuni in altarul din Rosslyn Chapel...
Dar cum sa-i cred pe toti,
cand tu, un Don Quijote orb
umbli calare pe un cal talamb, deselat si deseuat,
strangand doar colb pe copite si armura?
Eu n-am sa cred nici aburii dinaintea rasaritului soarelui
si nici oracaitul broastelor din balta,
nici taraitul greierelui
si nici zborul gandacului de mai.
Si nu le mai cred, pentru ca, de atata asteptare,
am uitat si rosul macului ucis de soare in campul de iunie
si galbenul berii din berarie.

M-a ucis fumul de la miile de tigari pe care le-ai fumat, furios,
incercand sa uiti de mine.

Si nu cred...
Fiindca tu ai ramas inchis
in uitarea ta de lume, de mine, de sine...

marți, 1 martie 2011

Iubiri neconditionate

"Ma lasi sa-ti povestesc? Nu ma intrerupi?"

Asez un deget incet pe buzele lui si incep sa-i vorbesc...

"Ti-amintesti cand te imbracam cu visurile mele, ca sa nu tremuri de singuratate, ca de frig, cand te incalzeam in soapte? Vioara aceea coborata din secolul trecut isi lasa arcusul sa alunece pe corzile-i aproape umede din cauza cetii. Stiu ca nu te asteptai ca sufletul meu sa-ti arunce aburi calzi si nici ca inima mea sa-ti bata tie in palma. Sanul mi-era rotund, asteptand ca mirarea ta sa se lumineze."

"De ce nu ai venit la mine?" te intrebam... "Era prea multa ceata, nu am inteles pe unde trebuie sa merg. Alergam ca un zalud...Credeam ca nici nu vrei sa te ajung...". Si te-am crezut. Fiindca stiam ca atunci nu cunosteai drumul spre minunea din mine...
"Te-ai speriat? Te-am speriat eu?" - râd. "Da. M-ai speriat. Nu mai stiam cine esti...". "E vina mea, trebuia sa te previn, eu nu stiu sa ma stapanesc, sunt o furtuna". "Nn-nuuu, nu cred, mai degraba un cataclism. O furtuna o vezi venind, cataclismul te ia pe nepregatite." Am ras. Asa era...

"Stii, e aproape un an de atunci, mai sunt cateva luni... Stii de cate ori m-am gandit la tine?"
"Nu stiu..."
"In fiecare seara, in fiecare zi..."
"Vorbesti serios?"
"Te-am mintit eu vreodata?"
Vadit incurcat, ingaima: " Nu mai reuseam sa precizez momentele de sinceritate. M-ai bulversat prin existenta ta intr-atata, incat nu credeam ca poate exista cineva care sa iubeasca in acest mod. Credeam ca astfel de iubiri nu exista, ca sunt doar in carti, in filme, sunt fictiune..."
"Si-acum?"
"Daca voi inchide ochii si-i voi redeschide brusc de cateva ori iar tu vei fi tot aici, am sa cred!"
Am râs...

Il priveam cum el, un barbat ce se apropia de 40 de ani, divortat, inca nu a fost niciodata iubit intr-un asa mod... Era incredibil pentru el.

"Stii, femeile pe care le-am cunoscut eu pana acum se uitau la masina pe care o conduc, la pozitia mea sociala, la contul din banca..."

Am râs brusc, necontrolat, fara intentie sa-l jignesc: "Omule, tu nu ai fost iubit niciodata!"
"Poate de mama... asa...neconditionat..."

"Nu-i nimic, inveti acum. Ai rabdare sa te invat?"
"O viata! O viata....!"