sâmbătă, 25 mai 2013

strainul de sine


il vedeam pasind in nisip
cu privirea aiurea
nestiind daca doi sau cinci copii ar fi multi

il priveam gandindu-si zborul
zburand in afara lui
vazandu-se pe sine ca un strain

in lumea in care pasea
il vedeau toti ca pe un stapan
tip suveran si fara griji

numai el nu stia cine este
se cauta mereu in afara lui
in el - niciodata

poduri de lumina



de-as putea cuprinde in causul palmelor
atata iubire cat sa fie de ajuns acestui pamant
pentru a-si ucide oamenii urile din ei
mi-as pregati bratele de pe-acum pentru povara
si inima pentru zbateri
as trage adanc in piept aer din trupul verde al padurii
pentru ca sa nu ma ameteasca inaltimile

daca mi-as putea da arcuirile trupului
sa fac pod peste abisuri pana la lumina
as cere infinitului sa ma adopte
tragand intreaga umanitate dupa mine

nu am fost inca dupa stele
si nu stiu nici ce e in spatele lor
dar stiu ca atata vreme cat suntem pe acest pamant
menirea noastra e sa gasim in noi iubirea

daca intro zi voi fi dusa
intrebati pe cei care m-au cunoscut
daca mi-am luat iubirea cu mine
sau am lasat-o imprastiata aici
pe pamant

miercuri, 22 mai 2013

Ne mușcă dinții timpului


 Ne mușcă dinții timpului
 Și rup din noi bucățele mici,
 Sfărâmându-le încet, printre secunde.
 Nimeni nu a văzut un an trecând pe lângă el
 Nici o lună,
 Nici o zi.

 Și, totuși....

 Ne trezim deodată bătrâni,
 Cu spatele încovoiat
 De cuvintele auzite și neauzite,
 De gândurile vorbite sau nerostite.
 Ducem în spate saci de neîmpliniri,
 Căzuți din înaltul tinereții,
 Și alte fapte cu care ne mândrim
 Dar pe care nici măcar nu le-am visat.

 Ne uităm înapoi pe cărarea vieții și vedem poduri
 Acolo unde, când eram mici, vedeam prăpăstii,
 Vedem ape acolo unde credeam că e deșert,
 Vedem câmpii unde credeam că sunt creste
 Și zări de lumina unde credeam că e întuneric.

 Ne uităm înapoi și viața se aude ca o melodie pusă invers:
 Același ritm, o altă operă.

time_1920x1200

marți, 21 mai 2013

Darul lui Dumenezeu



Pe cand s-a hotarat sa ne faca pe noi, oamenii,
Dumnezeu, de atata fericire a reusitei creatiei, 
S-a gandit sa impartaseasca bucuria sa cu noi, dandu-ne daruri.
Dar, cum toate cele erau deja puse de El pe Pamant,
A decis ca acele daruri sa vina din noi insine.
Si ne-a dat puterea de a ne aduce singuri pe lume copiii.
Dar cum niciun dar nu vine neambalat,
Si cum El nu stia nici cu ce sa ni-i impacheteze,
Ni i-a dat dezbracati si tinuti ascunsi,
Timp de noua luni, in pantecele femeii.
In Ziua Fericirii si a Durerii
Fiecare mama si-a strans in brate pruncutul,
L-a infasurat frumos in cele mai moi haine,
I-a cantat cu cea mai calda voce,
I-a vorbit cu cel mai bland grai,
L-a iubit cu cea mai curata inima
Si l-a aparat cu toata fiinta ei.

Iar Dumnezeu s-a declarat multumit.

Abia atunci s-a indurat Dumnezeu sa nu ne pedepseasca pe vecie
Si, desi ne-a dat moartea pentru fiecare in parte,
Ne-a dat Viata Vesnica prin copiii nostri.

Ati vazut voi vreun copil care sa nu fie un Dar al lui Dumnezeu?



Pe furis in gandurile altuia


Uneori imi vine sa-mi iau liber cate o zi de la viata
si sa plec in viata altcuiva.
Sa ma asez pe malurile gandului sau
si ma ma uit 
cum ii curge ratiunea printre sentimente.
Sa vad cum zambesc apele dulci ale amintirilor
de dupa colturile zilei de azi,
trisand, 
cand cel ce le stapaneste nu le vede -
aidoma copilului ce face vreo nazbatie.
Sa ma ascund in durerea lui
si sa i-o alin, fara sa stie,
sa se trezeasca dimineata
doar cu un soare mare, rotund, pe fata
si ziua urmatoare sa dispar,
fara ca el sa stie macar ca am fost acolo.

Spune-mi, daca m-as furisa asa in gandurile tale
si ai afla,
m-ai certa?

episod din copilarie

cand eram mititica, mergeam in vacante cu buna la piata,in timisoara, in iozefin. de 3 ori pe saptamana mergea ea, eu mergeam dupa pofta. buna vindea branza si smantana , dar si alte bunuri din gradina sau din curte. ma trezeam cu noapte-n cap (pe la 4, asa, de regula), ca sa ajungem pe jos pana la sacos la gara iar de acolo luam trenul. pe drumul pana la sacos - sunt vreo 3-4 km - bunica purta bagajele pe bicicleta si pe spate, atunci cand bicicleta nu mai sustinea, o sacosa in fata si una in spate, legate cu o batista intre ele si asezate pe umar. de la gara pana in piata iozefin nu e chiar mult, dar buna niciodata nu a luat vreun mijloc de transport pentru distanta aceea. prefera sa care, biata de ea, cu spatele si cu bratele cosurile si bagajele pline cu ce avea de vandut. uneori purta bagajele cate 50 m, le lasa jos, se ducea dupa celelalte, le ducea ceva mai departe si tot asa... erau zeci de kilograme tot ce avea ea acolo, de fiecare data, dar niciodata nu se indura sa dea din banuti pentru a-si usura povara. ajungeam dis-de-dimineata acolo, ma lasa cu bagajele pana se ducea sa aduca vitrina si cantarul si apoi mergeam spre locul ei de masa. parca vad si acum randurile de mese de beton, cu de toate pe ele. cand facea primii bani, imi zicea: "tusi-o buna, ia d-aisi douassinsi da lei sî ducie da-t cumpara sie vrei!". 25 lei era destul pe atunci, mai ales ca mi-i dadea doar sa sa-mi fac poftele. mereu ramaneau. asa se face ca, de fiecare data, primul meu drum era inspre chioscul cu langosi. acela era micul meu dejun. apoi, de acolo, o luam incet spre mesele cu pasari - unde nu erau numai pasari de curte, ci, in partea cealalta, papagali, canari, pesti exotici, mesele micilor meseriasi si tarabele cu jucarii. la varsta aceea, 7-8-9 ani, copila fiind, ma opream sa-mi cumpar mereu cate un inel cu "piatra" de plastic - bijuteriile ce-mi acopereau atunci degetelele, "nestemate" atat de nepretuite, pe care dupa 2-3 zile ba le indoiam, ba le rupeam sau, pur si simplu, le pierdeam. nu pot sa uit nici comertul cu vecinii nostri, sarbii, cu guma aceea lor de mestecat cu aroma nemaipomenita, cu pachetele ca si cele de tigari si gumele asisderea, pe care le "fumam" mereu pana se inmuia hartia de la capatul "cu filtru", abia apoi, gata "fumate" ( a se citi "molfaite"!), le rontaiam, lansand gustul sa-mi inunde gura. si ce deliciu era...! ah, si cutiutele de eurocrem! era de neimaginat pe vremea penuriei comuniste sa te infrupti din astfel de delicatesuri. si, totusi, noi aveam. buna avea mereu grija ca sa nu ne lipseasca nimic. a muncit mult bunica mea. eu asa o stiu, de dimineata pana seara lucrand. lucrand si adunand. sa nu le lipseasca nimic copiilor.
buna mea! buna mea a fost cea mai buna buna din lume!
buna mea draga, daca ai putea sa citesti acum randurile acestea, sa stii ca te iubesc si acum. si asa va fi mereu. draga mea buna!

(episod din copilarie)

luni, 13 mai 2013

Noi - Dumnezei


Daca v-as spune ca Dumnezeu e mic, 
mi-ati spune ca e o blasfemie. 
I-as spune unui musulman ca Allah nu exista 
si m-ar pune la zid. 
Ce-ar spune un calugar daca m-as indoi de Buddha? 
Unii dintre voi mi-ati spune, in cel mai elegant mod,
ca sunt atee. 
Dar nu e adevarat. Puterea in care cred eu 
e mai mare decat toti acestia la un loc,
e dincolo de Dumnezeu, de Allah, de tot ce vreti.
E dincolo de noi.
Si ei se datoreaza tot ce exista, asa cum exista.
Aceea este puterea in care cred.
Ea nu va face nicodata deosebire intre un musulman si un crestin,
intre un negru si un alb,
intre un sanatos si un bolnav,
intre un sarac si un bogat.
Si nici intre un mort si un nenascut.
Nici intre un sfant si un ucigas.
Caci toate au un echilibru. Si toate sunt UNA.

Si nu am gasit inca Nume pentru aceasta Putere.
Pot sa fiu Eu, poti sa fii Tu...