joi, 16 septembrie 2010

Trairile unui orb surdo-mut

Surd. Nu se aude nimic. Mai nimic. Lumea a incetat sa se miste. Se misca lucrurile: apa, vantul, ploaia, aratatoarele cesului de pe perete. Aceste din urma se aud mereu. Se aude timpul. Timpul se misca? Da, se misca. Il aud zilnic in clopotele bisericilor: un dangat la si un sfert, doua dangate la jumatate, trei dangate la fara un  sfert. Orele exacte sunt batute de un alt clopot. Timpul nu e mut. Nu stiu, insa, cu ce clopot ar trebui batute veacurile? - Se bate de veacul douazecisiunu. Cum? - Si iarasi nu imi pot explica daca timpul e surd. Nu stiu daca el aude strigatele de deznadeje. Nu stiu daca recunoaste scancetele de durere. Si nu stiu daca timpul cunoaste tacerea singuratatii. O sa-mi spuneti ca timpul a fost mereu un solitar? Si ce daca? Noi nu suntem la fel? Nu prin timp ne trecem? Sau trece el prin noi? Si, daca trece el prin noi, de ce tine mortis sa ne si transforme? Nu ii este de ajuns ca ne face din copii adulti? Isi cere confirmarea si prin imbatranirea noastra? La ce-i folosesc lui ridurile noastre? Perii nostri albi? Durerile de oase sau de suflet? Si de ce ne arunca in spate corvoade de ganduri, regrete, neimpliniri, deziluzii? Suntem robii lui. Cu totii suntem robi ai timpului.

Lumea asta e ca o ingramadire de cercuri. Unele mai mici, unele mai mari. Notiunile, la fel. Cercuri in cercuri in cercuri. Concentrice sau intersectate. Unele individuale.
Noi suntem doar puncte. Pixeli in ecranul vietii. Si Dumnezeu a spus: "Fiat lux!". Si s-a facut lumina in lume. Si cineva a deschis televizorul. Si fiecare a inceput sa-si joace rolul vietii. Unii mai bine, altii mai prost, fiecare dupa pricepere, har si daruire. La inceput, ca orice pixeli, eram doar alb/negru. Apoi a aparut mira si am devenit color. Maine vom fi holograme. Vroiam sa spun stafii. Alege tu ce culoare de stafie vrei sa fii. Eu zic c-o sa fim translucizi. Pentru ca nici acum nu suntem macar lucizi. Sa avem asa, o tranzitie prin luciditate? Greu de crezut...
win7 bg w/ blur Pictures, Images and Photos
Cineva spunea ca poate simti dureri care nu sunt ale lui. Cum astfel? Ar fi, probabil, ca durerea unui membru amputat. Dar cand tu nu poti sa-ti simti nici macar durerea partii tale de viata care-ti lipseste, fiindca nu ai trait-o sau fiindca nu ai stiut cum s-o traiesti, cum sa simti ceva ce nu ai avut niciodata? Iti poti imagina cum ar fi sa ai trei picioare? Sau doua capete? Si sa le simti? Nu. Si-atunci, cum simti tu durerea altuia?
Nu, noi nu simtim nimic. Noi nu simtim indeajuns nici macar ce ar trebui noi insine sa simtim, in propria noastra persoana. Inchidem ochii si traim ca muti, ca orbi, ca surzi. In fiecare zi a vietii noastre gasim ceva ce ne plictiseste. Avem timp la dispozitie, dar nu avem chef sa facem nimic. Dar maine suntem in criza de timp. Asa spunem, asta fiindca atunci cand am avut timp, ne-am plictisit. Omul nu stie nici macar sa-si dozeze timpul, Traim in salturi, alunecam dintr-o extrema intr-alta, suntem supusi toanelor de moment mai mult decat vrem sa acceptam. Nu suntem rationali, oricat am incerca sa ne convingem semenii ca asa este. Nu este deloc asa. Fiecare dintre noi traieste hedonistic, atata doar, ca unii o recunosc iar altii deloc. Unii nu se sfiesc s-o spuna in gura mare in mijlocul targului, altii, dimpotriva, inventeaza adevarate ecuatii pentru a dovedi contrariul. Sunt doar silogisme. Nu va mai mintiti singuri! Celor din urma le e greu sa-si accepte umanitatea, vulnerabilitatile si moartea care-i paste in ziua in care numaratoarea timpului etern spune "Gata!". Nu, noi nu stim nici macar ce purtam in noi. Nici la nevoile noastre nu deschidem ochii. Bolul cu mancare nu e singura hrana de care avem nevoie, dar ne mintim atat de des si spunem ca da.

Eu vreau sa fiu maine abur. Sa pot pluti linistita pe unde ma duce aerul. Si sa ma evapor cand da caldura de mine. Ce frumos ar fi sa mori asa, ca un abur! Sa nu ai dureri, sa nu te ingrijorezi, sa nu ai temeri, ci doar sa stii ca te destrami. Ca asta e rostul tau. Si ca, prin destramarea ta, ai adus un plus de frumos lumii.
Dar nimeni nu vrea sa moara si nimeni nu se gandeste la asta. Toti vor vieti vesnice, dar nu se intreaba niciodata ce sa faca in ele, cu ce or sa-si ocupe timpul... Ne plictisim. Ne plictisim pana si in viata asta ata de scurta! Suntem orbi! Si surzi! Si muti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici imi puteti scrie ce ganditi. Va rog, simtiti-va liberi...