Eclipsa de Iubire pe planeta OM.

Motto: "As vrea sa-mi spui mai multe, decât subiecte tâmpe..."

Ma azvarlu zilele astea in internet cu aviditatea de nou, de frumos, de cunoastere. Dau peste nabadaiosi ce nu si-au rezolvat conturile cu propria viata. Incerc sa dau click mai departe. Ma impotmolesc de descrieri vaste, pe care nu le voi cuprinde niciodata. Intru in hatisuri. Ma simt ca in padurile virgine. Iau maceta si-ncep sa tai. tai tot ce-i iese in cale, doar-doar voi ajunge la tinta. Nu vad niciun satuc cu cosuri fumegande a stiinta, a nou, a neplictiseala.
Dau click mai departe: vesnicile intortocheate cuvinte fara noima ce se doresc a fi metafore. Insiruiri lipsite de sens de care ma dezbar imediat.
Caut videoclipuri. Da. Gasesc cateva. Ma rasfat cu vorbe bine spuse de unii "mari". Da, macar atat. Sa vrei sa gasesti maretia, trebuie sa mergi spre maretie. Sper sa gasesc, totusi, maretie si in cei de langa mine. Minima. Ma bucur cand dau de ea. Jubilez si-mi vine sa deschid pentru asta chiar si o sticla de sampanie. S-o beau singura? Nu, nu merge. O s-o beau virtual, cu amicii virtuali, celor carora le multumesc pentru similaritatile de gandire. Le multumesc ca exista. Ma bucur de ei. Ma bucur cu ei. Ma bucur pentru ei. Pentru ei si pentru mine.

Ma gandeam la ce face criza din oameni. M-au dezamagit. Ei nu se mai lupta cu adevaratele motive, ci cu unele imaginare. Transforma totul intr-un camp de batalie ireal, existent doar in mintea lor. Saracia si nefericirea deformeaza caracterele slabe si le cladeste pe cele tari. Putini raman oameni. Multi uita de ce sunt nefericiti si ajung sa se certe fara noima. Ma minunez. Eu nu sunt ciuca batailor nimanui. Nici macar motiv nu sunt. Sunt doar un observator extern. Raman uimita sa vad ca din senin lumea e agresiva. Privirile piezise le simti in ceafa dupa ce le urezi "O zi buna!". O simt ca pe o ironie. Au uitat sa se bucure cu adevarat. Confuzia le incetoseaza mintile, ducandu-i la actiuni negandite. Ma socheaza.
Nemultumirea se citeste in ochii tristi, in lipsa luminii si licaririi, in absenta sclipirii. Nu mai e nimic dincolo de ei, decat niste ziduri de ruine sufletesti. Voi ajunge sa ma feresc de contactul cu astfel de indivizi. Ma trag in jos. Incerci sa fii amabil, iti spun: "Nu, mersi!". Cred ca, pana la urma, unii chiar isi merita soarta. Eu nu le pot plange de mila si nici nu e datoria mea sa le port de grija. Am vrut pentru ei doar putin soare. Nu-l au. Si nici nu mai au puterea de a-l primi. Si nici vointa. E eclipsa de iubire in sufletele lor. Au ajuns sa traisca in partea de noapte a planetei OM. Si ce pacat!...

Aceste randuri sunt pentru ei. De le-ar ajunge la suflet!

Intoarce-ti Nemurirea cu fata catre mine
Arata-mi ce-ai in suflet, arata-mi harul tau,
Sa nu ascunzi frumosul, tinandu-l pentru tine,
Sa nu renunti la vise, nu te-arunca in hau!

Ci vino, ia lumina si daruieste-o toata,
Indreapta sus faclia si poart-o cu nesat,
Caci lupta e in tine si sufletul ti-e-o poarta
Deschisa catre lume, atat cat tu te zbati.

Si nu lasa amarul cel greu sa te cuprinda
Si nici in labirinturi nu sta sa ratacesti,
Ci hai si-nhata focul si lasa-l sa te-aprinda,
Caci doar iubind se poate lumina s-o primesti...