drumurile pe care nu mai ajungem a le strabate

azi nu ti-am strans mainile intr-ale mele
si nici nu m-am adunat la pieptu-ti
ca un miez dulce dintr-o coaja de aluna coapta
nu ti-am simtit mirosul de mosc si tutun
si nici parul nu ti l-am rasfirat lenes printre degete

azi nu am avut timp de visare
linistile noastre sunt uneori tulburate
de infinitive dure, se silabe stalcite
de ura altora ce-si gasesc
sa se cuibareasca intre noi hranindu-se
din timpul inimile si vietile noastre
precum niste omizi ascunse-n dosul unei frunze

existentele noastre ni le traim separat
ne mai ramane timp de somn, de mancat,
de o mie de alte treburi, majoritatea prea marunte
pentru a ne mai aduce noi aminte vreodata de ele

dar ce trebuie sa ne amintim, de noi
o facem ca si cand ar fi ilegal ca si cand
toate cerurile si-ar pune legile de-a curmezisul
si ne-ar incerca trairile surghiunindu-ne

te iubesc inca imi spuneai si eu
raspundeam la randu-mi dar ce avem de facut
in viata asta plina de drumurile dintre noi
daca niciunul nu mai ajungem a le strabate