Fascicole de viata

M-am inchis in linistile mele
Si-am inchis obloanele gandurilor de afara.
Un pahar de Chardonnay sta jumatate golit
Pe masa.

Ma gandesc la laurii lumii.
La orgolii,
La maretii,
La adevaruri si neadevaruri.

Cioburile unora sclipesc in soarele amiezii lumii,
Dar nu sunt lampi, nu aduc cu ele lumina.
Sunt acolo doar pentru a arata ca viata vine din alta parte.

Din partile de unde vine viata vin prea putini oameni
Majoritatea vin din campuri imense de sticla sclipitoare
Sunt doar niste prisme ce rasfrang fascicole in lumea lor.

Mi-ar placea sa fim noi cei ce aprindem viata,
Cei ce aprindem gandul,
Cei ce aprindem trairea.
Haide sa fim noi aceia!

Ei stau aliniati ca un pluton la executie in fata tirului vietii
Si nu misca.
Se mint ca lumea va fi mai buna maine
Si mai buna poimaine
Iar raspoimaine - un ideal!

Traiesc murind mereu.
Respira doar.
Sunt plante ce-mpanzesc intregul mapamond,
Visandu-se giganti

Spune-mi: daca ti-as da azi din caldura mea
Te-ai aprinde maine
Ca sa incalzesti lumea?