Sa traiesti prin tine

Nu stiu cand am atins ultima data cu picioarele
Pamantul
Aici lumea e altfel
Si aerul e spalat de toate nenorocirile.
De unde atata usurare, de unde atata usurinta?
Mi se parea ca am murit demult
Si spiritul meu se ridica la ceruri
Dar acele ceruri nu erau decat o alta lume
O lume perfecta
Era idealul pe care-l visam in taina de atata amar de vreme.

Mi s-a parut mereu ca traiesc o viata care nu era a mea
Pana acum.
Acum am gasit linistea.
Mi se parea ca stau incovoiata,
Adunata intr-o carapace infiorator de mica
Si oasele sternului incepusera sa mi scofalceasca
Apasand pe plamani,
Inabusindu-ma.

In toata acea vreme in care asteptam sa mi se deschida carapacea
Am invatat a ma cunoaste pe mine,
A ma indura asa cum sunt:
Speriata, mica si calcata.
Dar, in mine, in rastimpurile de liniste, se nasteau idei
Care nu semanau cu ale nimanui.

Ma izbeam zilnic de platitudinile unor indivizi,
Zilnic am simtit cuie de zbierete strapungandu-mi urechile
Si tot zilnic simteam cum cineva, nevazut si nestiut,
Incerca sa ma ucida.
Si "Sa taci!" auzeam.


Stiam ca nu sunt pisica
Si ca nu am cum sa am noua vieti
Dar e ciudat cum poti sa simti intr-o zi ca mori
Si cum intelegi, de fapt, ca traiesti simplu:
Prin tine.