viata cu un pandativ la gat

m-am obisnuit de atata timp sa car povara asta cu mine
incat ii voi simti lipsa
in mometul in care cineva mi-o va lua
ma simt mica si nu ar trebui
pe umerii mei curg fluvii de corvoada
si oricine ma vede ar spune ca sunt puternica
dar eu ma simt ca la sapte ani cand mama ma certa pentru o felie de unt cazuta pe covor
sau pentru ca inca nu eram indeajuns de mare pentru a ajunge un lucru sus agatat
ma simt neputincioasa in toata puterea mea
si obosita cat o armata ajunsa la ultimul glonte
am in urma mea transee de viata
adanci brazdate in frunte-mi
doar cine ma cunoaste stie sa mi le citeasca
port la gat un pandativ pe care nu-l voi lasa niciodata
e foarte greu dar tot atat de pretios
oricum nimanui nu i l-ar trebui
nu va trebui sa ma tem pentru el
lumea adora lucrurile mici
pentru cele mari nu-si aduna puteri
lumea rade se desfata se plimba si incearca vieti noi
eu am viata mea
sunt obosita
si port un pandativ greu si pretios la gat