Năluca

Mă ierți, așa-i, dacă îți simt trădarea
Și gândul tău de șarpe azuriu?
Încolăcind pe sufletu-mi mirarea 
Parc-ai fi mort deși atât de viu

Așa-i că vraja ta se țese
Mânată de ascunse pasiuni,
Cu mine poate nu au legături prea dese,
Dar cu oștirea ta de pulsiuni,

Te macină și sufletu-l ți-l ´nalta,
Apoi l-aruncă iarăși într-un hău,
Nu-mi pomeni despre țigara arsă
Ca despre-un trist și singur zurgalău.

Eu pot să plec, amăgitor iubite,
Sau soarta ta pot s-o pecetluiesc.
De ce mă-ntrebi de multele ursite?
De ce-n același timp te uluiesc?

Te joci ca un fachir cu mine,
Te-ascunzi, iar apoi iarăși te itesti.
Nu-s stavile în nopțile ostile
Și nici în clipele aproape prietenești

Eu voi tăcea acum, ființă,
Doar ca să văd pe ce drum ai s-apuci
Numai tu știi de ce ai trebuință:
De clipe albe sau de nopți năluci.

Sorina Ivascu, 09.03.2017