Traducere in limba maghiara a unui poem al meu "Dreptul la viata" - "Az élethez való jog"

Astazi am avut prima data surpriza de a-mi vedea tradus in limba maghiara un poem de al meu, e vorba despre poemul "Dreptul la viata". Traducerea a fost facuta de catre un prieten virtual, pe care l-am cunoscut prin intermediul site-ului de cultura Reteaua Literara, unde activam amandoi, este vorba de  Attila F. Balázs. 
Am vorbit acum cateva zile si mi-a facut aceasta propunere. Evident, am fost placut surprinsa. Astazi am primit aceasta prima traducere. Celor ce stapaniti limba maghiara, va doresc lecturare placuta. Pentru cunoscatorii de limba romana, am sa atasez si poemul in original.
Ii multumesc pe aceasta cale lui Attila, pentru semnul prieteniei lui!

***

Az élethez való jog

Ha itt lennél velem, kézen fognálak,

A vízpartra vinnélek,

Hallgatni a víz lágy susogását,

Amikor eléri a partot.

Felvenném a  zöld ruhámat,

Vállából sárgabarack rügyek buggyannának ki

Égből hulló magnólia szirmokból

Készült széles pántok alól.

Kezembe szorítanám a kezedet

Amíg egymásba olvadnának.

És meglátnád, hogy ágak nőnének

Az ujjaim helyén,

Zöld, hosszú és hajlékony fűzfa ágak,

Pamaccsal a végükön virág helyett, 

Mélyen a szívedbe gyökerezve.

Elvinnélek, hogy halld a föld moraját

és a nyüzsgést a lábad alatt amerre jársz.

Mélyen életek vannak eltemetve,

Melyek az elveszett fény után vonyítanak.

Azok a hangok a felszínre törnek.

Nyüzsgés van a föld alatt

A földön,

Bennem

És benned

És most megkérdezem: "Mondd, drágám, érzed ?"

 ***********************

Dreptul la viata

Dacă ai fi aici, te-aş lua de mână,
Te-aş duce pe malul apei,
Să auzi încet foşnetul ei,
Când se izbeşte de maluri.
Mi-aş îmbrăca rochia verde,
Din ai cărei umeri ţâşnesc muguri de cais
Şi cu borduri late, din petale de magnolie,
Desprinse de cer.
Ţi-aş strânge mâinile într-ale mele,
Până s-ar topi unele cu altele
Şi-ai vedea cum, din degete,
Încep să-mi crească crengi.
Crengi de salcie, verzi, lungi şi mlădioase,
Cu puf în loc de floare,
Cu rădăcini adânc înfipte în inima ta.
Te-aş duce să auzi murmurul pământului
Şi toată forfota de sub locul pe care calci.
Adânc, sunt vieţi îngropate,
Ce zbiară să iasă din nou la lumină.
Nu mai e mult şi vocile acelea ce se tânguie
Îşi vor cere dreptul la viaţă.
E forfotă sub pământ,
Pe pământ,
În mine
Şi-n tine.
Iar acum, te întreb: "Spune-mi, iubite, simţi?"