sâmbătă, 20 august 2011

pariu pe vesnicie

ne-a aratat lumea cu degetul
si toti s-au indoit de iubirea noastra atunci cand ai plecat

am ramas singura pe un peron unde asteptau iluziile trase de locomotive fara aburi
pierduta in multimea de oameni imbracati in negru
singura sclipire de lumina era semnul mainii tale
fluturand batista ivorie inca imbibata cu mirosul lunii pline
te-am privit cum ti se micsora imaginea
pana ai devenit un punct de reper al memoriei mele

am ajuns acasa mai mult imbrancita de lumea pestrita
ce se holba in acea zi la noi
ca la un spectacol
cu biletele epuizate inainte de a fi scoase la vanzare

casele de pariuri castigau si pierdeau
in functie de poturile aruncate de cei ce se adunasera sa ne vada
unii au pariat pe definitiv altii pe fractiune de secunda
unii pe viata altii pe moarte
pe iubire am pariat doar noi doi
pe iubire si pe durere

vemea se scurge printre pietrele de caldaram
inmuiata in amintirile zilelor fierbinti

de atunci intreaga lume s-a topit
amestecandu-ne
doar noi tacem
nu vom vorbi niciodata despre cat de tare doare iubirea


3 comentarii:

  1. Oameni şi locomotive în aceleaşi culori...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cataline: culori! numai tu vezi lumea intr-atatea culori! eu o vad in... cuvinte :-)Dar atata vreme cat trenurile noastre duc inspre aceeasi gara... e bine, nu? :-)

    RăspundețiȘtergere

Aici imi puteti scrie ce ganditi. Va rog, simtiti-va liberi...