vis apocaliptic

soarele-si franse razele aruncandu-le dincolo de lume
suparat pe vietile noastre fara rost
in intunericul ramas ochii au devenit cratere
inghitind amintirile macerate de atata vreme
hainele ponosite miroseau din ce in ce mai mult
a dorinte destramate pe la colturi
iar zilele se tarau una dupa alta cu straie destivite
itele memoriei se incalcisera de-a binelea
iar Ariadna isi ratacise toate drumurile

blestemele s-au infruptat din negura sleita
si cu burdihanele pline au scuipat venin si moarte
toate busolele lumii aratau directia inspre tine
insa asta era degeaba. nu le puteam vedea
cand corbii-mi scosesera ochii imi amintisem ca in
buzunarul inimii purtam doar un one-way-ticket spre cosmar
mai tarziu ghearele lor imi smulgeau bucati din memorie
risipind imaginile cu tine peste intreg prapadul
facand sa ninga in mirare cu fulgi de cenusa
desprinsi din arsura sufletelor noastre

auzeam marsurile de doliu ale fanfarelor
si rotile dricurilor ce purtau ramasitele neinsufletite ale dorintelor
care se indreptau inspre trecuturi incercand sa le invie
mai stiu ca apele incepusera sa curga de-a-ndaratelea
fiindca simteam mangaierile pestilor
trecand peste glezne mintind timpul neintors

luminile patimii isi palpaiau in oranj ultimele zvacniri
iar sufletele carbonizate emanau miros de soarta
intreaga lume s-a schimbat atunci in ziua marii porunci

eu am ramas pe stalpul vremii verde neinmugurita
iar tu ai ramas sa cutreieri lumea orb pe un pegas fara aripi
uneori ii mai aud nechezatul in somn
aducandu-mi aminte ca rostul nostru inca nu s-a-ncheiat

si-astept...