Bogatia tacerii

M-afund in ganduri ca in perne calde, cu fulgi de nea fierbinte intre foi de ger si flama. Sa taci, iti spun, sa pot s-aud cum ingheata si ultimul gand de noapte, agatat de coltul buzei inca rosii.
De ce imi pui atatea intrebari, cand vezi ca nu vreau sa deschid niciun subiect despre murire, dormire, orbire, mutire, sfintire? Lasa-ma, mai bine, sa tac incarcata de sensuri in fata semineului in care tu ai aprins azi ultimul dor, atat de amarnic, incat se zvarcolesc din nou dureri in sange, ca niste vampiri rapusi de un tarus infipt, in toi de noapte, in inima.
Daca ai alunga de pe mine toate gandurile rele, as ramane goala si te-ai minuna ca nici voalul  camasii de noapte nu mi-ar acoperi in intregime fildesul pielii si nici marmura gleznelor din care sunt construita nu s-ar sfarma sub apasarea vorbelor tale, grele, ca plumbul.
Ma arunc in adancuri de oceane si nu am cum sa ies la suprafata, constructorul nu a lasat porozitati in mine, ci m-a cladit compacta, ca un bloc de beton pe care-l toarna mafiotii la picioarele victimelor pe care le arunca apoi in mare. Cum sa ma mai ridic, cand lumea se acopera cu uitare?
Uite, a ars pana si ultimul lemn, ros de vreme si uscat ca o Sahara. Curgea odata-n el atata seva!
Acuma de ce taci? Iti vine si tie sa plangi? De ce? Mai bine ciupeste cozile chitarei, caci vinul aproape s-a racit si aburul lui mi s-a risipit din vene. Am sa-mi vin in simtire, daca tu nu ma arunci din nou in alta lume.
Nu ma lasa aici! Azi nu vreau! Azi vreau doar sa alerg in gand, cu ochii inchisi si sa trag aer rece in piept, imaginadu-mi ca inghit cu el Luna.
Stii? Toti ne-au mintit, cand au spus ca linistea nu e vandabila. Tu stii cat ar fi in stare sa plateasca unii, ca s-o dobandesca? Iar noi, fericitii,  o avem pe gratis. Te am pe tine. Iar tu ma ai. De ce ar mai trebui sa fie altfel?

M-afund azi in tacere. Suntem bogati.