Descarcerare

Prologul e simpla filosofie...
Candva ma gandeam la iubiri si la felurile lor. La modul in care ele actioneaza asupra noastra, la ceea ce simteam versus ceea ce gandeam. Si cat de greu este sa desparti ce simti de ceea ce gandesti! Pentru ca in aceeasi masura sentimentele te determina sa rationezi, la fel cum gandurile iti creaza sentimente.
"Sunt o fiinta ce se ghideaza dupa ratiunea inimii". "Ba nu, ne spunem mai apoi, sunt o fiinta rationala! Nu ma pot lasa dusa de val."
Dar se intampla cand insasi contradictia dintre sentimentele noastre e care ne da bataie de cap: Iubirea sau teama?
Oricum, fericirea nu are reteta.
Fericirea poate fi doar azi, daca traiesti netradându-ti propriile simturi...
Si acum intreb: putem sa ne detasam in asa masura de noi, incat sa ne dam seama de fiecare data exact in acel moment ce simtim si sa si reactionam adecvat? Nu. Si tocmai acest lucru ne face oameni. E granita acea extrem de sensibila intre ratiune si afectivitate, e cand una, cand alta, dar niciodata in aceeasi masura si una si alta. Si, cand una, cand alta peia conducerea. Deci, cine suntem noi?
Uneori se pare, ca, atunci cand incercam sa mentinem un timp cat mai indelungat balanta dintre cele doua in echilibru, ne aflam intr-o stare vecina levitatiei, amortelii. Iar asta nu stiu daca e buna. E buna doar pentru ca ne da ragazul sa reflectam. Insa devenim din activi, pasivi. Iar prea multa reflectie e ca moartea inainte de nastere. Ne stagneaza. Si ce mai suntem noi la spectacolul acesta unic al vietii? Nu devenim oare, asa, spectatorii propriei noastre posibilitati de devenire?



Traind cu frica de-a ne naste
Murim cu fiecare clipa
Fara sa stim, fara-a cunoaste
Trairea care se-nfiripa.

Fugind mereu ca de-o naluca
Temandu-ne c-o sa ne doara
Pierdem iubiri care ne-apuca
La fel ca si intaia oara...

Si alergam prin vis, cu totii
Si cautam - un nu-stiu-ce -
Si ne ascundem ca si hotii
Fara sa stim macar de ce!

Si ne mintim a mia oara...
Si juram iar ca n-o sa fie
La el ca si ultima oara,
- Ca e doar una intr-o mie! -

Si credem toti minciuna asta!
Si facem toti exact la fel!
Fugim, crezand ca e napasta
Nedand un timp pentru un tel.

Nedand un timp nici pentru-o noapte
Sa stam cu ochii larg deschisi,
Privind in cerul mintii noastre...
Insa traim ca si proscrisi...

Cautand acolo unde nu e
(Si neavand nici cum sa fie!),
Lasam speranta sa se-unduie
Mereu in alta poezie,

Mereu in alta rima vida
Mereu in alte straie lungi
Ba dezgolita, ba timida
Ba "Te iubesc", ba "Ma alungi"

Asa suntem pe lume unii
Strigam pe nume fericirea
Si alergam ca si nebunii
Si iar ne pierdem toti cu firea...

Dar nu ne dam deloc ragazul
In loc o clipa sa ne-oprim,
Sa asezam pe perna obrazul
Si sufletul sa-l oglindim,

Sa ne-ntrebam: "Acuma ce e?
E dragoste ceea ce simt?
E doar o simpla amagire,
Ce trage iarasi doar de timp?"

Raspunsul numai timpu-l stie
Si sufletul cel dezlegat
Descarcerat de poezie
Lasand un loc pentru-un oftat...