O vacanta, la vremea ei...

-Of, daca ai stii ce ganduri ma bantuie!
-Ce ganduri? Ce e cu tine?
-Nu stiu, sunt deprimata.
-TUUU? Deprimata?
-Da, eu, deprimata!
-Nu se poate! Ce ti s-a intamplat?
-Nu s-a intamplat nimic. Tocmai asta e! Si in momentul acela izbucni in plans: De ani de zile nu mi se mai intampla nimic! Nimic din tot ce am asteptat. Tu stii ca suntem impreuna de 6 ani. In octombrie, de ziua mea se fac 7.
-Pai bine, dar asta e in ordine. Totul decurge normal! Ar trebui sa fii fericita.
-Da, dar la noi chiar nu se mai intampla nimic!!!!
-Nu mai inteleg! Fa-ma sa inteleg!
Dau nelamurita din cap, cobor comisurile gurii, incretindu-mi fruntea si ridicand din sprancene si incerc s-o privesc mai indeaproape si sa aflu ce o macina.
Apoi incepu:
-Totul decurge monoton. Mult prea monoton: serviciu, acasa, sambata merge la bere cu baietii sau la tenis, eu mai fac cate untur de shopping...
-Pai asta si-ar dori orice femeie, o intrerup eu...Uite, tu-ti permiti sa mergi la shopping si sa iti cumperi orice doresti: de la cizme de firma, la perdele ultra-costisitoare, mai acum un an v-ati renovat locuinta, tu ai un serviciu stabil, el la fel, sunteti bine vazuti la locurile voastre de munca, aveti o gasca de prieteni cu care va intalniti in weekend-uri sau, uneori, seara... Nu vad ce-ti lipseste. Iar dupa o scurta pauza: Vrei un copil?
-NUUUUUUUU!!!
Dau buimaca din cap.
-Atunci fa-ma sa inteleg! Te-a inselat? Are pe altcineva?
-Nu!
-Atunci??? Cercul meu de suspiciuni se micsoreaza. Nicio alta problema nu mai poate fi majora....
-Nu mai pot! Simt ca innebunesc!
-Mai, fa-ma sa inteleg! insist eu.Ce e cu tine? Asa nu te-am vazut niciodata...
-Nu-l mai iubesti?
Aceasta intrebare a socat-o. Sari mirata si se uita brusc in ochii mei. Stiam doar ca-l iubeste. -Bine, atunci spune ce ai!
-Nu stiu... sunt epuizata...

Soarele ardea afara in luna lui cuptor. Asfaltul era incins si pe soseaua care se mai zarea in departare, pierduta si serpuinda, se vedeau mirajele de la caldura. Nicio boare nu improspata aerul. Parca incremenise natura in lava de aer. Era atat de cald, incat pana si zgomotele motoarelor de masini se auzeau parca mai estompat. Aveai impresia ca te afli intr-un balon de aer fierbinte ce se invaluia in jurul tau si ca transpiratiile care curg pe tample nu mai au si un robinet de oprire. Te simteai ca o fantana arteziana. De mai bine de cinci saptamani nu plouase. De pe la inceputul lui iunie.
-Vai! Simti ca mori fara aer conditionat! La noi in firma nu avem aer conditionat si asta, mai ales cand avem de lucru, face atmosfera insuportabila. Noroc ca e strandul in spatele blocului nostru...
-Da, am consimtit eu. Stiu cum e la voi la lucru.
Fusesem de mai multe ori la ea unde lucrase si avea dreptate. Era sufocant. Si sa stai 8-10 ore pe zi acolo, doar gandul e de ajuns si te face sa innebunesti. E drept. Nici mie nu mi-ar fi convenit. Dar ea era veche in firma. Lucra acolo deja de 10 ani. Stia totul, stia rostul, mersul treburilor, inlocuia sefii in plkecarea lor in concediu... ce mai, era ca si crescuta locului.
Apoi ma gandisem ca si aceasta stare, de a face mereu si mereu aceleasi lucruri, te poate duce la disperare. Sa vezi ca fiecare zi e egala cu cealalta si ca nimic nou nu se intampla. Da, si asta ar putea fi un motiv de depresie.
Apoi am intrebat-o:
-Auzi, tu nu-ti iei concediu vara asta?
La auzul acestor cuvinte, s-a luminat la fata.
-Ba da! Si plecam in Croatia! Chiar saptamana viitoare! Abia astept!

Pentru mine era de ajuns. Atunci a facut click...
Discutia asta am purtat-o acum 3 saptamani.
Apoi a urmat o saptamana in care am sps ca o sa ne vedem, dar nu am mai ajuns si doar am telefonat.

Azi dupa masa suna telefonul. O voce noua, total schimbata, exuberanta si plina de energie imi inunda auzul, de la celalat capat al firului:
-Maaaaaaaaaiiiiiiii!!!!!!!! Ce faaaaaaaaci? Sunteti OK?
Fata mi se lumina si zambisem, ba chiar mi-am permis un foarte zgomotos salut, pe care nu aveam chef sa-l cenzurez, fiindca deja primisem primele semnale auditive, ca vocea de la celalalt capat al firului nu se mai afla in suferinta. Bucuria si exuberanta ii luasera acuma locul si nu se sfia s-o arate.
-Ati venit din concediu? Cum a fost?
-Daaaaaaa!!! Uite, abia ce am ajuns. Inca nu am despachetat si m-am grabit sa te sun.
-Ma bucur! Si o imbratisam in gand. Vocea mea insa lasa sa se simta ca o imbratisez si de-adevaratelea, in sufletul meu. Chiar ma bucurasem s-o aud iarasi exuberanta si plina de viata. Nu ajunsesem nici macar sa scot doua vorbe despre noi sau despre mine, considerasem intrebarea ei, in acel moment, retorica. Stiam ca se va intoarce la ea, de indata ce-si va fi epuizat ea stocul de noutati.

Apoi, incepu ca o cascada:
-Am fost si cu ski-jet-ul, am fost si cu hidrobicicleta, am avut conditii de cazare super, nu au fost nici preturi mari unde am fost, vremea a fost magnifica, peisajele superbe, am inchiriat si biciclete si ne-am plimbat si cu bicicleta, am mancat ce am vrut si cat am vrut, am baut toate cocktailurile care-mi faceau cu ochiul, puteam, ca doar era al-inclusive, ne-am distrat, am fost 8 persoane, A FOST SUPER, SUPER, SUPER!!! Si pe desupra, nu m-am ingrasat decat 1 kg! Dar ce conteaza, ca nici nu se vede...

Si-n timp ce ascultam mai departe cum povestea ea de infocata toate aventurile petrecute timp de doua saptamani pe unde fusesera, zambeam dragalas si plina de intelegere la amintirea lacrimilor ei de acum trei saptamani.
Caci, deh, o vacanta, la vremea ei, iti face ca viata sa para cu adevarat magnifica...