Cand vom invata ce e fericirea?

Traim cu jumatati de masura,
Iubim la fel, dar cerem totul.
Aruncam cu vorbe ca niste suliti de otel
Si le infigem la intamplare, in oricine,
Crezand ca ne scapa acest lucru
De propriile dureri, de propriile frici.
Putinii dintre noi care au mai ramas
Sa-l aibe pe Dumnezeu in ei
Sunt licariri de stele
In neantul lumii negre si ignorante.
Zbieram, strigam si ne urlam deznadejdile
Incercand sa parem tot timpul
Mai puternici decat suntem,
Nevrand sa acceptam
Ca noi doar suntem Creatia,
Nu suntem Creatorul.
Ca atare, nu in mainile noastre sta puterea,
Ci-ntr-ale Lui.
Fire de colb arogante, ce maine vom pieri.
Asta suntem noi!
Si cand ne vom intoarce fata inspre adevar?
Si cand o sa-l recunoastem?
Nu inainte de a fi umiliti
De propriile noastre ingamfari,
De proriile noastre hauri
Si infranti de ura din noi.
Abia atunci vom sti ce e durerea,
Insa doar apoi, fericirea!