"Hristos a-nviat!"

Citesc bloguri ale altor romani instrainati, frati de neam, care-si poarta fericirile sau nefericirile pe alte meleaguri si nu vad decat un lucru. Mi se pare ca tuturor celor plecati de acasa ni se intampla aceleasi lucruri: in preajma sarbatorilor, mai ales, ni se scurg prin fata ochilor, intr-un ritm ba mai rapid, mai mai lent, momente ale copilariei noastre si ale clipelor de fericire petrecute cu ai nostri, atunci, acasa, cand eram fericiti fara s-o stim.
Lasam cate o lacrima sau mai multe sa ne scape din ochi, uneori ne ascundem fata de privirile altora, suferim in tacere cu gandul la pasca de acasa, la parinti si prieteni, cu gandul dus la vremurile trecute. Clipe care nu se mai intorc tipa strident in urechile noastre: "Nu ti-e doooor???". Iar tu taci si stii ca ti-este, taci si incerci sa-ti spui ca asa e viata, taci si te gandesti ca "trece si-asta!".
Da, trece si asta si ziua de azi si cea de maine si vin altele si noi imbatranim, alergam prin lume si prin viata uneori doar dupa himere, crezand in ziua de maine, ca sigur vom reusi, ca sigur va fi mai bine. Unii dintre noi fiind in prag de esafod, altii uitand unde si-au lasat sufletul, vanzandu-se pe niste galbeni.

Dar cei mai multi, cei cu simtire, in astfel de clipe suntem mai introspecti, mai sensibili. Mai luam o gura de aer dulce al amintirilor, spre a ne netezi un pic povarnisurile cotidiene din lumea in care traim.
Ce magie: trecutul pare suav si cald, pe cand ziua de azi e mereu o provocare...
Trecutul nu mai doare.

Hristos a inviat!