Pentru ca te cunosc...

Stiu ca nu voi lua niciodata premiul Nobel pentru literatura, orice as scrie.
Stiu ca nu voi reusi sa compun niciodata un cantec pe care sa-l cunoasca toti, oricat as canta.
Stiu ca nu o sa pot sa-mi traiesc toate visele oricat as visa.
Stiu ca nu voi ajunge niciodata la stele, oricat de sus as zbura.
Stiu doar ca sunt un simplu muritor. Si, ca orice muritor, mie nu mi-a mai ramas decat iubirea. Traiesc cu ea si ea cu mine, incercand sa facem casa buna. Ea ma iarta, eu incerc sa-i inteleg rostul. Ea imi ingaduie multe, desi ma mustra, eu o simt de atatea ori, desi ma prefac c-o ignor. Cand ma doare, ma fac ca plec intr-alta parte. Uneori, imi umplu viata cu kitsh-uri. Ma mint pe mine. Si sper ca ea sa nu vada. Si fac asta ca sa vad diferenta intre real si fals. Dar asta chiar asa rau nu e...
Ce ciudata e si iubirea asta: cand nu o ai, o cauti in disperare. Cand o intalnesti, iti vine sa fugi de ea. Te sperie. Te uimeste avalansa care cade peste tine si ti-e teama ca n-o sa supravietuiesti, c-o sa te striveasca. Dar nu se moare dintr-atat. Dintr-atat doar se traieste. Si inca cum!
Stii, cand fugi de iubire, fugi, de fapt, de viata. Ai stiut? Si-ti mai spun ceva: stii, daca astazi iti intorci iubirea inapoi de la usa inimii, maine ai face orice s-o ai din nou. Dar pentru asta, mai intai trebuie sa suferi. Caci si ea se razbuna, iubirea. Si ce n-ai vrut sa primesti azi, vei cersi maine.
Dar stii, noua nu ne spune nimeni care e masura iubirii. Cata trebuie sa primim si cata trebuie sa dam. Tu ai stat de vorba cu sufletul tau? Si ce ti-a spus? Spune-mi: ti-a spus ca-l doare? Ti-a spus cat ii e de dor?
Si, spune-mi: tu cate poduri ai strabate pentru iubire? Ca sa nu te simti insingurat, ca sa nu mai fi singur. Si, spune-mi: Nu-i asa ca totusi ti-e teama c-ai sa gasesti iubirea? Nu-i asa ca iti e tema sa nu ramai incatusat? Si, mai ales, nu ti-e teama ca o sa ajungi sa te privesti in cealalta fiinta ca in oglinda si ai sa ai sentimentul ca-ti pierzi identitatea, ca ai sa incepi sa nu te mai recunosti, ca simti ca celalalt ti-a luat in stapanire viata, ca iti vine sa fugi acum de tine si nu mai stii unde sa te ascunzi, fiindca celalalt te-a descoperit?
Stii, e ca la intalnirea cu un frate geaman de a carui existenta nici nu ai stiut. Te uimeste, te socheaza, te inspaimanta, dar in aceeasi masura iti da si o anume siguranta. E o revelatie. Insa e un sentiment mult prea coplesitor ca sa-i poti face fata. Erai obisnuit o viata intreaga singur. Si, deodata, nu mai esti doar tu. E mereu cineva parca pe urmele tale. Te urmareste ca o fantoma. Te si enerveaza si in aceeasi masura iti si place. Te starneste sentimentul. Iti copleseste viata. Parca nu mai stii cine esti si-ti vine s-o iei la goana in regasirea ta, a acelui personaj de odinioara. Acel personaj singur, de a carui existenta incepusesi sa te plictisesti: mat, netranslucid, dur, plictisit si parca trist.
Fervoarea care te stapaneste este exact opusul a ceea ce stiai despre tine pana atunci. Incepi sa ai dubii in privinta ta. Nu te mai recunosti. Si alergi. Alergi. Fugi de tine si de tot ce e nou. Imbratisezi alte scene, mult mai fade, ce-i drept, dar macar cunoscute. Te sperie necunoscutul. Vrei cai batatorite. Dar nimeni nu a ajuns la samburele lui umbland pe caile altuia. Si atunci te intrebi: ce vrei? Vrei viata? Vrei iubirea? Vrei experienta? Vrei sa traiesti un sentiment real sau un surogat? Ah, e prea puternic! Da, este! Si este, fiindca acolo esti TU. E viata TA. Nu mai esti spectator si nici macar actor. Acum e rolul vietii. Si stii ca aici trebuie sa intri in joc cu tot ceea ce te defineste pe tine ca om. Si ai putea sa dai gres. Iar lucrul asta te face sa te inspaimante. Te cutremuri de spaima la ideea de a nu cadea in ridicol, in penibil. Insa, nici o grija! Nimic din ceea ce este real nu este nicodata penibil. Nimic din ceea ce e adevarat nu va fi niciodata ridicol. E doar teama ta launtrica si demonii tai cu care te lupti.
Stii, ar trebui sa inveti sa traiesti. Copiile pale de viata nu sunt pentru tine. Tu nu esti o schita neterminata. Esti un om. Nu esti o ciorna, ci Opera! Incearca sa traiesti la nivelul gandirii tale reale. Si apoi o sa vezi ca nu-ti va mai fi frica de iubire.