"Tu esti de vina!"

De cate ori ati auzit aceste reprosuri: "Tu esti de vina!"? Si de cate ori nu v-ati si simtit ca ati fi, chiar daca uneori nici macar nu aveati nici un fel de vina?
Ce ati simtit in acele momente, cand cineva continua in mod repetat si fara sa se gandeasca prea mult, sa va acuze? Mereu, de orice, nu conteaza.
Ma gandeam si eu de multe ori ca ar trebui sa-i explic, ca nu e asa, ca are o vedere doar partiala si subiectiva asupra lucrurilor. Dar si experienta m-a invatat ca orice as spune, trece peste celalalt ca apa peste penele gastei.
"Exista vreo solutie?" ma intrebam mereu. Nu, cred ca solutie nu exista. Astfel de persoane nu sunt dispuse niciodata sa-si asume propriile slabiciuni, propriile greseli sau pur si simplu, faptul ca lucrurile ar sta si altfel decat cum le-ar vedea ei. Sunt minti inguste, uneori datorita prpriilor slabiciuni devin rautaciosi, de altfel fricosi si pentru care cea mai buna aparare e atacul. Incearca sa modeleze lumea dupa masurile lor, ei nefiind capabili sa se adapteze. Si, in tot acest proces, ei nu pot face nimic altceva mai bun, decat sa acuze in stanga si in dreapta, sa caute vini in loc de solutii. Sunt, prin excelenta, necreativi, respectiv neproductivi. Vad mereu partea negativa a lucrurilor, suspiciosi prin definitie, neincrezatori in altii pentru ca in propriile forte nu au incredere.
Desigur, ati spune voi, sa fii suspicios nu e rau. Nu, desigur. O anumita doza de suspiciune te poate scuti de foarte multe neplaceri. Nu risti sa cazi in naivitate. Insa o doza nemasurata a ei, te face sa cazi in extrema cealalta si anume, sa te blochezi si sa ramai agatat numai in lumea ta. Or, fara interactiune reala, nu exista comunicare, fara comunicare nu exista schimb de energii, ceea ce duce automat la stagnare.
Nu stiu care ar fi reteta ideala si mixtura perfecta intre suspiciune si incredere. Si nu stiu, la fel, nici macare DE CE trebuie sa suspectam mereu pe cineva. Ar fi atat de simplu sa incercam sa avem incredere! Dar cate persoane mai acorda astazi deja a priori incredere? Cate persoane mai au astazi rabdarea si dorinta de a vedea ceea ce este de fapt, intr-o persoana sau intr-un lucru sau intr-o relatie? Si catora nu le este mai usor sa spuna: "Eu asa vreau, asa trebuie sa se intample! Nu se intampla asa, gata!". Si asta, doar pentru ca sunt incapabili sa gandeasca mai mult, sa vada mai departe. Sau, pur si simplu, sunt prea lenesi.
Traim intr-un mediu care ne solicita zilnic. E o societate care ne determina mereu sa actionam dupa anumite tipare, trebuie sa fim dezirabili. Si multi renunta prea usor la a fi ei insisi doar de dragul unor anumite deziderate sociale, sau de dragul unei anumite armonii. Armonie, OK, dar cu ce pret? Se cutremura la cel mai minor "Tu esti de vina!". Uita sa fie ei insisi, isi simt constiinta urland in interiorul lor si, fara macar sa vrea sau sa-si dea seama, devin manipulati. Se lasa angrenati in acest mecanism al oamenilor care sunt in realitate slabi, doar pentru aceeia ei sunt mai insistenti, nu pt ca ei insisi nu ar fi in stare de ceva mai bun.
Si se inverseaza rolurile: cei slabi si acuzatori devin cei ce manipuleaza si cei ce conduc, in timp ce cei care ar avea capacitatea de a rezolva niste lucruri cu solutii mult mai bune, se lasa prada insistenteler, dupa zicala "desteptul cedeaza".
Dar unde este limita intre a fi destept si a fi tare? Nu ar iesi, uneori, o lupta de interese, de personalitati, cu pierderi de energii de ambele parti? Care ar fi solutia optima? Care ar fi calea cea mai productiva?