sâmbătă, 7 mai 2011

Daca mi-ai fi fost barbat...

daca mi-ai fi fost barbat, as fi inventat un cleste pentru vorbele tale, as fi luat un brevet de inventii pentru el, pentru unicitatea sensului utilizarii. as fi mai inventat apoi o solutie sterilizatoare, sa-ti stropesc vesmintele cu ea, sa nu te-atinga relele, doar "bunele" si roscatele. ti-as fi facut o pereche de ochelari sa vezi numai minunile din viata asta, ca sa poti sa alergi doar in directia lor. ti-as fi facut noaptea descantece, sub luna plina, sa ai noptile toate linistite. as fi invocat efectul coanda sa-si respecte legea si sa te propulseze spre cer, cand ai fi fost la pamant, da. daca mi-ai fi fost barbat, ma transam in portii mici, sa nu iei prea mult din mine, sa te saturi. m-as fi asezat, bucatica cu bucatica, prin cele mai trasnite locuri: sub scaunul masinii, langa mapa ta de lucru, la gulerul camasii, acolo unde se imbina cu parfumul after-shave-ului,  in suportul pentru periuta de dinti si-n buzunarul de sus, de la pijama. in elasticul slipului de baie nu avea sens, ca m-ai fi gasit numai vara. la fel, nici cu schiurile tale nu as fi avut treaba, fiindca stiu ca ai prea putin timp pentru iesiri, distractii, concedii etc.

daca ti-as fi fost femeie, as fi avut grija sa tac, fiindca stiu ca nu ti-e draga vorbaria. as fi lipit doar peste tot biletele "post-it" cu cele mai importante lucruri dar ca sa-ti para tie drept nesemnificative amanunte, ca sa-ti dau tie libertatea de a alege daca le vei citi sau nu. te-as fi scutit de zgomotele coardelor mele vocale si as fi inregistrat CD-uri, casete, benzi cu ce aveam de gand sa-ti fac sau sa-ti spun, ca sa poti tu sa-ti alegi momentele in care sa nu mai fie doar tacerea/linistea cea care te impresoara. oricum, stiu ca mai mult de trei sferturi s-ar fi demagnetizat in timp, de aia am ales sa nu inregistrez decat 4. cate unul pt fiecare 25 ani. 
dar pentru ca stiu ca nu o sa-ti petreci nici macar un inceput de vesnicie cu ascultarea a ce crezi tu ca ti-as fi spus, tac.
tac, uite-asa, fiindca nici eu nu-ti sunt femeie, nici tu nu-mi esti barbat, dar m-am gandit eu sa-ti descretesc tie fruntea cu doua-trei nimicuri, pe care ai putea sau nu sa le citesti cand te mai desprinzi din carti, masini, drumuri, tv-uri, alea-alea... singuratatea nu e faina - cui i-o place? - dar te invata sa visezi atatea lucruri frumoase!

da, stiu, sunt minunata, mi-ai mai spus! dar si minunile astea nu-s permanente! :-)

eu nu te stiu, tu nu ma stii, dar existam!
postit.png Remember her name

2 comentarii:

Aici imi puteti scrie ce ganditi. Va rog, simtiti-va liberi...