cu mainile crapate
si nasul inrosit.
Ea e nici domnisoara, nici copil.
Ea nu stie incotro i se-ndreapta pasii pe aleile pline de polei
si nici pe care dintre bancile acelea pline de turturi si nea se aseaza.
Stie ca se poate plimba prin padure
imbratisand lupii in urletele lor
si ca poate sa stranga in manuta ei
inca mica
pasarelele care au mai ramas zgribulite pe vreo creanga de vasc.
Iarna e acea copila jucausa,
cu ochii gri, ca de gheata, care
stie sa inteleneasca si apa sarata a marii,
in valuri de sticla.
Ea a invatat sa respire viscol si sa se hraneasca din sloiuri,
privindu-te pe tine, vesnic, cum,
in fiecare an, pe 31 decembrie,
mai arunci la gunoi un calendar.
Dar pe ea nu o intereseaza calendarele tale
si nici anii tai
si nici viata ta.
Ea zambeste tacut si intelept, cu un rictus in coltul drept al gurii,
fiindca stie ca pana la vara
ea va fi femeia plina de rosu, cu buze voluptoase
si pieptul ce-i sparge camasa.
Dar tu n-o vei fi vazand-o cand i se aseaza in suflet
prima dragoste,
caci in mai, ea nu va mai fi fecioara.
Ea va sti doar sa fie o Doamna la inceput de octombrie,
stiind ca din vara poarta in pantece un prunc.
Dar ea e Iarna acum
si e o fata cu buza crapata...
Postări
Se pare că iarna a poposit pe blogul fiecăruia cu paşi timizi. Mă bucur să o regăsesc şi la tine în aceste versuri atât de frumoase, dar şi în designul blogului. Seară de vis îţi doresc!
RăspundețiȘtergereBine ai venit, Carmen, pe blogul meu! Ma bucur ca-ti place ce ai gasit pe aici. Te astept sa revii de cate ori iti face placere. Esti invitatata mea. Voi incerca sa-ti daruiesc o picatura de caldura, chiar si in toiul iernii, iar la vara, o adiere racoroasa.
RăspundețiȘtergereÎmi place inocența naturală a iernii tale-poem!
RăspundețiȘtergereChiar asta este-”o fata cu buza crăpată...”
Da, Gina, asa am simtit-o... Ea e crudul din noi, inca neinceput, dar care va inflori in primavara...
RăspundețiȘtergere