marți, 2 noiembrie 2010

Decizia - Capitolul VI - Escala

"Doamnelor si domnilor, pesta cateva momente vom ateriza pe aeroportul din Frankfurt/Main. Starea vremii este buna, termometrele indica temperaturi de 29°C si soare.Va rugam sa va verificati centurile..." se auzi vocea stewardesei in difuzoare.

-Vai, nici nu-mi dau seama cat de repede am ajuns!
-Adina, scuza-ma - incepu dintr-o data usor intimidat Tudor... Stii, nici nu te-am intrebat. Tu ti-ai propus sa faci ceva anume in aceste patru ore de asteptare, sau le-ai lasat la voia intamplarii?
-Nu, nu mi-am propus sa fac nimic. Mi-am uat o carte cu mine si am zis ca o sa ma asez la o cafea si am sa citesc. Il privi apoi in ochi pe Tudor. Acesta continua, de aceasta data cu un timbru mai calm si cu un semiton mai jos:
-Ai avea ceva impotriva daca te-as ruga sa renunti la carte in favoarea mea? Adina il privi din nou cu ochii intrebatori, dar de data aceasta usor mariti.
- In favoarea ta?...intreba ea retoric.
- Da. Uite, te invit sa luam pranzul impreuna, ma rog, un pranz mai spre dupa masa, dar oricum, pana ajungi tu la Londra, precis o sa ti se faca foame. Iar la zborurile low-cost nu se ofera pe avion mai nimic de mancare, mai ales ca e si cu escala. Accepti?
Adina zambi si incuviinta.
-Esti foarte amabil, Tudor! Bine. Sunt de acord. Mai putem povesti de-ale noastre, ca uite, ca abia am inceput sa vorbim si deja am ajuns.
-Uite, stiu eu aici in aeroport un local excelent. Acolo imi place mereu sa merg, daca ma aflu cum esti tu acum, intre doua curse, sau daca ajung la aeroport mult prea devreme, sau cand astept pe cineva sa ajunga de undeva cu avionul. Evident, atunci cand am timp... Zambise.

Banda de la bagaje tragea pe ea zeci de geamantane. Lumea se inghesuia in jurul ei, apucand si tragand fiecare de bagajul sau. "Parca sunt benzile rulante, din localurile asiatice, cu farfurioarele cu sushi" gandea Adina si lasa sa-i scape un zambet fugar. Tudor il prinse si, desi nu-i stia semnificatia, zambise si el. Adina isi inteti zambetul si chicoti usor, gandindu-se la ce ar spune Tudor, daca ar sti el motivul ei de amuzament. Nu era pentru a-l seduce pe el. Dar prefera sa taca. Dupa o pauza insa isi arata nerabdarea:
- Bagajul tau nu mai ajunge, Tudor... zise Adina dand usor din mana.
 -Vine si el, nicio grija!
Bagajele ei erau transferate catre cursa de Londra.
Si, intr-adevar, de parca cineva i le trimisese la cerere, aparusera si trolley-urile lui Tudor, in spatele unei valize mari, verde inchis, vizibil costisitoare ce parea din piele de crocodil.
- Gata, hai sa mergem! Pe aici - ii arata el Adinei directia.

Restaurantul  era neobisnuit de mare si, cu toate acestea, era arhiplin. Tudor ii zimbi chelneritei ce le iesi in intampinare si o intreba in germana daca mai au locuri. Fura condusi catre geam unde o masa de doua persoane parea ca si pentru ei rezervata. Atmosfera era vie, dar nu zgomotoasa, nu deranjanta. Un zumzait de fond de voci insumate, dar niciuna stridenta. Toata lumea discuta cu  partenerii de masa intr-un ton egal, suplu, fara gesticulari si foarte discret. Cinci barbati extrem de bine imbracati, in costume pretentios si perfect croite, insotiti de doua tinere femei, imbracate bussines, ce parea mai degraba a fi secretare, schimbara doar cateva gesturi largi, de ospitalitate, dar decente, din mana, inspre un grup de asiatici. Se lamurira pe loc. Secretarele nu erau secretare, ci traducatoare. Se asezasera cu totii la masa lunga de langa ei.
Mai incolo, spre stanga , trei tineri care aratau de parca ar fi vrut sa faca ocolul lumii in optzeci de zile, incaltati in pantofi sport, pantaloni care aveau in total probabil peste treizeci de buzunare, pareau mai degraba facuti din buzunare decat din bucata de material intreaga, cu tricouri largi si figuri foarte lejere, priveau la farfuriile deja goale din fata lor si incercau sa discute ceva. "Probabil sa gandesc pe unde sa mai ajunga" se gandea Adina. I se pareau ca arata ca cercetasii din filmele americane, gata sa ia lumea in piept prin mijloace proprii. Unul dintre ei trimitea un SMS. "Probabil iubitei - isi continua Adina gandul. - La anii astia doar nu mai se grabeste sa scrie acasa" .
Si-a lasat gandurile sa alunece, sa simta detasarea. Avea nevoie de asta.
O amuza sa priveasca lumea in diverse ipostaze si sa-si imagineze despre ei tot felul de scenarii. Uneori facea acest lucru cu o colega de serviciu, care, o data, in gluma, dupa ce Adina incepuse sa dea cu presupusul asupra unui individ intr-o cafenea, s-a dus la el sa-l intrebe daca era adevarat ce presupusese Adina. Ea, mai sa intre in pamant. Acum isi aminti din nou intamplarea aceea si zambi. Daca s-ar duce Tudor sa-l intrebe pe tanar cui ii scrie el SMS-uri? Rase de data asta aproape zgomotos. Isi dadu seama ca, abia plecata de acasa, incepuse sa-si revina din acel stres. Doar de putine ore dezlipita de problemele cotidine si viata deja parea altfel. Era altfel! Tudor o privi intrebator si Adina fu nevoita sa se eschiveze. Spre norocul ei, chelnerita ii veni in ajutor apropiindu-se de masa si intreband ce doresc sa consume.
- In primul rand o apa, te rog, Tudor. Mi-e cald acum si sete mi-e inca din avion.
Tudor comanda o sticla mare de apa si doua pahare, precum si lamaie si cuburi de gheata. O ruga apoi sa se uite pe meniu si sa-i spuna ce si-ar dori sa manance.
-Probabil o salata.
-O salata? Tii cura?
-Da´ de unde?!
-Te rog sa nu te sfiesti, comanda ce doresti, ce iti face pofta. Gandeste-te ca va fi seara cand ajungi sa mananci ceva ca lumea. Nu sta nemancata, ca nu e sanatos - o dojeni el usor.
-Bine, uite, ca sa nu crezi ca ma rusinez acum de tine, am pus ochii pe o friptura de vita cu sos de piper si cartofi natur. Dupa o scurta pauza, continua:
- Bine ca au meniul si in engleza, ca daca era dupa mine, in germana a nu ma descurcam. Ah, si totusi, si o salata.
Tudor zambi. Atmosfera era absolut relaxata, calda si prieteneasca.

Adinei ii placea sa zboare cu avionul. De fiecare data se simtea, aproape - si la propriu si la figurat-  in al noualea cer. De indata ce simtea avionul ca urca, avea impresia ca grijile ii raman undeva in urma, pe pamant si se desprinde si de ele. Asa simti ca le lasa si acuma. Departe, acasa.

Pana cand Tudor cauta si el ceva in meniu si pana cand facu, la randul sau, comanda chelneritei, ea inspecta mai departe, cu ochi cercetatori, localul.  Totul era facut din lemn acaju, inchis la culoare. Chiar si peretii erau imbracati in lemn de aceeasi esenta, tapiteriile erau bordo, un covor, la fel, bordo, fete de masa albe, iar peste, asezate in colturi, servete de masa in aceeasi culoare cu tapiteria. Desi afara era soare si lumina de mijloc de vara, deasupra fiecarei mese atarna o lampa care era aprinsa. Se gandea ca pe ea o deranjeaza cand ziua arde lumina in casa, dar, nu stia nici ea din ce motiv, acolo chiar nu deranja deloc. Dimpotriva, dadea o nota intima si parca era rupta de atmosfera de afara.
Cazuse incet pe ganduri, cand, gata fiind cu comanda, Tudor i se adresa din nou. De data aceasta fusese mai indraznet, dar de o indrazneala fireasca. In momentul in care i se adresa, intinse firesc mana inspre ea si-si aseza palma peste mana Adinei.
-La ce te gandesti?
-Ma uitam cum e aici.
-Si cum e aici?
-Desi e mare, e, totusi, intim, select... Nu stiu cum sa spun... E frumos!
-Ma bucur ca e pe gustul tau. Vocea lui Tudor capata inflexiuni moi. Adina, - continua el - imi placi...
Afirmatia o scoase de tot din starea in care tocmai era sa alunece. Daduse instinctiv un pic capul spre spate si-l scruta cu ochi iscoditori pe Tudor, incercand sa prinda exact sensul vorbelor lui.
-Da, imi placi! Imi placi inca de acum doi ani, de cand te-am vazut prima oara.
Vorbele lui o stanjenira acuma si raspunse dupa o pauza usor incurcata si fara sa stie in ce directie sa-l indrume, continua mai mult baiguind, decat vorbind deslusit:
-Mdaaa... Aaaaa... Cred ca stiu ca ma placeai inca de atunci...
-Stii?
-Da, stiu.
-Credeam ca nu am lasat sa intelegi asta prea tare.
-Am inteles inca de atunci, insa, asa e, nu te-ai dus niciodata prea departe. Asta am apreciat la tine, ca ai tinut sa ma respecti. Rostind cuvantul "respect", ii venise in minte imaginea lui Razvan, in antiteza totala, in sufletul ei, cu ce era Tudor. Incruntase usor din sprancene si stranse involuntar buzele, ca si cand ar fi vrut sa alunge ceva nedorit, dar, totusi, imaginea lui Razvan ii domina acum mintea mai mult decat si-ar fi dorit, chiar mai mult decat prezenta lui Tudor in fata ei. Dandu-si seama, scutura scurt si brusc din cap, dorind sa se elibereze de subita si  nedorita aparitie. Incerca sa se concentreze din nou pe prezenta lui Tudor, pe locul unde se afla, pe faptul ca-si incepuse vacanta. Daca acum cateva clipe isi spusese ca in momentul decolarii avionului lasa toata grijile si gandurile acasa, acum nu mai era atat de sigura. De ce trebuia sa se gandeasca tocmai acum la Razvan? Ce mai avea cu el? Nu-l mai vazuse de luni bune si incerca sa stearga totul cu buretele. Era oarecum suparata pe ea insasi, ca lasase un astfel de gand sa-i tulbure reveria in care tocmai intra si-si propusese sa lupte pentru a schimba situatia in care se afla. Avea nevoie de liniste, de cineva care s-o sprijine, care s-o inteleaga, de caldura, de... de... de...de cate si mai cate! Avea nevoie de un barbat care sa nu rada de sensibilitatea ei. Acesta era scopul vizitei ei la Londra si telul ei urmator in viata. Gata cu trecutul!

Ca si cand Tudor i-ar fi putut citi gandurile, continua:
-Stii, Adina, eu m-am gandit foarte mult la tine in timpul acesta. De data asta se surprinsese singur Tudor ca putea fi atat de deschis fata de ea. De cate ori nu-si vorbise siesi in oglinda: "Fii mai barbat! Fii indraznet! Spune ce doresti!". In afaceri era mereu direct. Acolo nu avea nicio teama. Plecase in cariera lui de la nimic. Terminase arhitectura si se gandise sa se privatizeze dupa nici doi ani de munca la o firma. Decizia lui a fost una buna. A reusit. Firma lui era in ascensiune frumoasa inca de la inceputuri. Acum construia case in toata Europa. Avea o echipa deja cunoscuta si muncitori buni. Dar si el era, in ceea ce priveste firma, mana de fier. Moale era doar cu femeile. Poate ca din acest motiv Adina era reticenta. Se gandise si ea de multe ori si se intreba oare ce fel de barbat i s-ar potrvi. O tipologie anume nu avea. Isi spusese mereu ca o sa simta, cand va fi atat de departe. Prin viata i se perindasera, e drept, multi admiratori. Ea, fiind o fire sociabila, ii accepta, atata vreme cat nu era in detrimentul ei si cata vreme nu.i incalcau ei principiile de morala. I se paruse si ca iubise. Da, Avea si ea iubiri. Si probabil, se gandise ea, ca in acel moment chiar iubire era. Atunci de ce s-a terminat? - se intreba mereu. Erau lucruri pe care nu prea le putea intelege cu desavarsire, insa le accepta, ca facand parte din viata. Isi amintea de bunica si de tanti Reti cum ii spuneau: "Fata draga, ce-i al tau, e pus deoparte!". Nu se mai gandise acum la acest lucru. Viata venea mereu si mereu cu alte probleme si intrebarile acestea ramaneau mereu deschise.
Tudor ar fi fost o partida buna, se gandea ea acum pur teoretic. Era bine infipt in realitate, perseverent, serios,  atent cu ea, o respecta mereu. Dar parca acest respect semana oarecum cu o distantare si nu cu o apropiere. Se simtea atrasa de felul lui de a fi, mereu intelegator, niciodata insistent, niciodata mitocan, era empatic si ii venea mereu in intampinare. "Parca as fi o papusa pretioasa pentru el", se gandi si incerca scurt sa-si explice de ce.

-Salata dumneavoastra!... Si apa... - ii intrerupse chelnerita sirul gandurilor, asezand cu atentie farfuria cu salata, paharul, apoi sticla de apa. O felie de lamaie si doua cuburi de gheata faceau ca apa minerala pe care o turna usor din sticla sa para ca in reclamele TV.
Adina profita de interventia tinerei angajate si isi lua o atitudine mult mai binevoitoare fata de Tudor, decat ar fi facut-o atunci, cand l-a cunoscut. "Ar trebui sa ma gandesc la viitor. Imi doresc o familie. Ar trebui sa incetez sa mai visez cai verzi pe pereti. Tudor e un baiat bun." Se decisese astfel sa-i ofere de aceasta data barbatului din fata ei o sansa. Sa-si ofere, astfel, si siesi o sansa. Asa ca il privi cu constienta incurajator.
Dupa ce chelnerita parasise masa lor, Adina isi impreuna mainile in poala si se apleca usor peste masa, inspre el, privindu-l in ochi.

-Tudor, te cred. Stiu. Ma bucur ca ai avut curajul sa-mi spui acest lucru.
-M-am gandit mult la tine, Adina. De atunci nu am putut sa te uit. Comparam orice femeie cu tine.

Ziua de vara nu parea sa fie tocmai momentul propice pentru astfel de destaiunuiri, insa Tudor isi spusese ca daca va rata si aceasta ocazie, nu se stie daca i se va mai ivi o alta. Asa ca batu moneda cat putu si-ncepu a turui, aproape fara pauze.
- Adina, eu am aceasta firma. Firma merge bine. Calatoresc mult. Sunt mai mereu pe drumuri. Umblu prin toata Europa. Si nu numai. Acum trei saptamani am fost in Rusia.Am avut si acolo contracte. Am semnat un contract pentru materiale de constructii. Lemn. E mai ieftin si e bine lucrat. Acum construiesc un complex de case aici, in Germania. Nu mai imi vad uneori capul de treaba. M-am aglomerat intentionat cu atatea probleme in afaceri, ca sa uit de singuratate. Am muncit ca un rob. Zi si noapte. Nu-mi lasam ragaz. Am ajuns la un astfel de regim de viata, incat imi sunt de ajuns cateva ore de somn pe noapte si o iau apoi iarasi de la capat. Viata mea e intr-o valiza. Am ajuns de am strans atatia bani, dar dupa atata timp, imi dau seama ca nu am fericire. Nu am niciun rost. Sunt singur. Eu cu munca mea, cu proiectele mele, cu betoanele, cu drumurile, cu conturile mereu in miscare, contabila, juristul, alti oameni de afaceri, dar... singur. Am nevoie de un suflet langa mine. Am nevoie de o femeie alaturi. In tot acest timp m-am gandit la tine. Stiu, suna prosteste, poate, pentru tine, pentru ca eu nu ti-am spus nimic, dar imaginea ta m-a urmarit mereu.

Adina il privea tacuta. Declaratia lui Tudor o luasese prin surprindere, nu atat prin declatia in sine, cat prin curajul si sinceritatea afirmatiilor. Tudor isi pusese sufletul pe tava. Se uita acum la el. Cateva broboane de sudoare ii aparusera pe frunte. Si nu de la caldura din interior, pentru ca era neschimbata, ci de la avantul sufletesc pe care-l avusese. Era rosu in varful urechilor si circulatia sanguina ii inrosise si obrajii. Tudor trase adanc aer in piept. Adina tacuse. Era un moment in care cei doi nu facura nimic decat sa se priveasca scrutator in ochii. De necontestat, Tudor se dezgolise sufleteste. Apoi continua:

-Adina, as vrea sa-ti propun ceva. As vrea sa te invit la mine in aceasta vara. Eu am si asa de lucru mai multa vreme in zona si voi ramane aici. Iar tu ai concediu. Ai si tu nevoie in aceasta perioada de altceva, de ceva care sa te faca sa uiti greutatile prin care ai trecut. As vrea sa pot sa fac ceva pentru tine.

Adina trase adanc aer in piept, izbita a doua oara de spusele lui. Incerca apoi sa-si ajusteze expresia fetei, clipi de cateva ori scurt, ca si cand ar fi incercat sa se dezmeticeasca, derula rapid planurile ei de vara si apoi spuse:

-Tudor... OK. Te inteleg....Iti inteleg situatia si inteleg si propunerea ta. Si, da, ai dreptate: si eu am nevoie de eliberare. Intr-adevar, nici mie nu mi-e usor singura, mai ales acum. Vara aceasta mai vroiam sa plec si in America, dar cum am vrut sa-mi cumulez cateva zile de concediu, sa imi iau mai mult si nu am reusit, nu voi putea pleca. Adica, pentru doar doua saptamani, nu are rost. Fratele meu a decis ca va veni cu familia in tara de sarbatori si asa ca vom astepta pana atunci. Iar in Londra nu voi ramane decat o sapatamana. Gilda e prietena mea, dar nu voi putea sa stau pe capul ei atata. Are si ea problemele ei si apoi, mai vine si colega ei de apartament, chiar daca e mai mereu plecata. Stii cum e... Trase din nou aer in piept si continua, dupa o scurta pauza: Tudor, iti multumesc pentru invitatie. Uite, cand ma intorc de la Gilda, o sa petrec cateva zile si in compania ta. Te simt ca pe un prieten si simt ca ma intelegi. Dar as vrea... Si se oprise brusc.

-Ce ai vrea?

Adina isi musca usor buzele, lasa privirea in jos si spuse in treacat: - Nimic.

-Deci, esti de acord?
-Da. Tocmai iti spun ca da.
- Super! Fata lui Tudor se inseninase si parca primea aripi. Devenise destins, ochii ii scaparau, gesturile nu mai aveau acea stangacie cu care era obisnuita pana atunci Adina si doar din cand in cand o mai privea usor iscoditor, sa vada daca ceea ce spusese Adina inca era adevarat. Da. Adina se decisese sa petreaca cateva zile la el. Erau zilele in care el va trebui sa-si lase deoparte toate artificiile pe care si le construise pana atunci pentru a se convinge ca era mai buna viata de holtei si sa-si ia inima-n dinti si sa se comporte ca un barbat ce recunoaste, in sfarsit, ca are nevoie de o femeie. Si nu de orice femeie, ci de Adina. Pentru ca pe ea o purtase in inima de atata timp. Parca nu-.i venea sa creada: Adina va fi musafira lui! Va avea ocazia sa-i spuna tot ce nu a avut curaj sa-i spuna pana acum. Sa mearga cu ea si sa-i arate ce visa el demult. Se gandea ca vrea s-o ceara in casatorie.

***

Zgomotul din interiorul localului parea din nou sa fie prezent. Tacamuri izbite usor de vesela, zumzete de voci, chelneritele ce alergau fara zgomot, ca felinele, de colo-colo, cu tavile cu comanda pe ele.
Dincolo de geamul extrem de bine izolat fonic se vedea botul unui Boeing 737-800, bimotor, apropiindu-se de ei, cu ai sai 39,5 m lungime si cu cei 12,5 m inaltime, incet, ca si cand ar fi trebuit sa ia si el masa in restaurant. In ciuda apropierii, zgomotul nu se auzea deloc. Aeroportul traia o zi obisnuita. Tudor nu.

Cap. V - Plecarea:  http://sorina2511.blogspot.com/2010/09/decizia-capitolul-v-plecarea.html
Cap. IV - Accidentul: http://sorina2511.blogspot.com/2010/08/decizia-capitolul-iv-accidentul.html
Cap. III - Adina: http://sorina2511.blogspot.com/2010/08/decizia-capitolul-iii-adina.html
Cap. II - "Mi-e dor de ea": http://sorina2511.blogspot.com/2010/03/mi-e-dor-de-ea.html
Cap. I - Razvan:  http://sorina2511.blogspot.com/2010/03/decizia.html

2 comentarii:

  1. Oare care o fi, pe mapamond, procentul fetelor care ţin cură?

    RăspundețiȘtergere
  2. intrebare retorica. aici n-am raspuns... :-)

    RăspundețiȘtergere

Aici imi puteti scrie ce ganditi. Va rog, simtiti-va liberi...