Blogareala provoaca dependenta

Blogareala provoaca dependenta. Ca intregul internet, de altfel.
Am ajuns sa deschid calculatorul zilnic si sa ma uit ce se mai intampla in virtual. Cine ce a mai scris, cine ce si unde a mai comentat, cine cu cine e de acord si cine cu cine se cearta. Parca am ajuns sa fiu platita pentru asta. Daca cineva mi-ar fi spus: "Du-te si verifica mailurile zilnic si fa acolo statistica, o sectiune transversala in problematica zilei, probabil mi s-ar fi parut obositor,  o corvoada. Si sambata si duminica, 24/7... Dar nt, asta nu e obositor, ca o faci de la tine pornire.
Si uite-asa si feisbucul arde daca nu-i controlat la vreme si, la fel, si casuta postala personala. Intr-o vreme fara mess nu vedeam sensul sa-mi deschid calcul. Dar acu´ nu ma mai intere´ prea tare mess-ul. Ma bag pe alte pagini si dicutiile sunt mult mai active, sunt inter-active. Am amici si acolo. Mai da unul cu presupusul, mai isi lasa una off-ul, mai isi spune altul pasul, mai arunca altcineva cu parerea...razi, plangi si nici nu vezi cat de repede trece timpul. Ba intre timp mai gatesc sau merg la cumparaturi, la doctor, la oficialitati, hartii, acte, hartoage etc., alte telefoane, DAR ma intorc mereu la internet. Calculatorul merge zi-lumina, cum mergeau semanatorile pe vremea lui Ceausescu, fie ca le conducea cineva, fie ca nu, ca nici eu nu butonez mereu la el, dar de aia tot nu-l inchid. Ca sa nu pierd vreo veste din eter si sa nu fiu de fata! Parca as prinde aselenizarea in direct!
Inainte, cand lucram, deschidem calcul numai seara, cand ajungeam acasa. La serviciu nu aveam timp de asta, desi nu era interzis, dimpotriva. Doar ca foloseam ca-l foloseam in cu totul alte scopuri. Acolo chiar aveam alta treaba. Deci, chiar aveam TREABA! Dar de cand sunt acasa cu micutul meu, netul a devenit o a doua mea lume. Si, sincer, nici macar nu-mi pare rau! Uite-asa am cunoscut alta lume, oameni formidabili, pe care, daca as fi buchisit toata ziua, ca inainte, nu aveam nici timpul si nici ocazia sa-i cunosc. Pe langa asta, imi pot lasa in voie gandurile sa zboare. Nu mai trebuie sa ma concentrez la niciun proiect, la nici o viitoare programare a vreunei activitati iar nici de organizarea ei nu-mi bat capul! Stau acasa. Ei, nu, ca nu-i cum credeti voi, ca n-am nimic de facut! Da´ de unde! Dar le organizez, pur si simplu, altfel. Imi dau o mai mare libertate. Ma mai "recreez" si eu, bulbucându-mi ochii-n monitor pana seara tarziu, cand pupilele-mi striga: "Ba, da´ tu n-ai de gand sa te mai duci sa te culci? Ca pe noi ne ustura deja! Pe tine nu???" Si iata, ca dupa conversatiile mele cu propriile-mi pupile si cu buricele degetelor, ma decid cu greu sa inchid calculatorul, neuitand, insa, sa-i promit, ca si maine voi fi in fata lui, cu aceeasi patima, intocandu-i pe dos maruntaiele, pe care mi le pune mereu, foarte generos la dispozitie, de parca as fi la Grey´s (Net´s) Anatomy...
Si nu pot sa nu scriu, chiar si un gand pe zi, asa cum a observat si Catalin...si Gabi... si altii...
Raman datoare, copii! ;-)
Inchei si eu ca si Bendeac: Va pup, va iubesc si va respect! Ma rog, nu stiu daca ordinea era asta, dar stiti voi ce-am vrut sa zic...
Am vrut sa postez o imagine, dar n-o mai pun. Aia cu un schelet care sta in fata unui calculator, cu mana pe mouse si deasupra are o bula in care scrie: "No, I´m not addicted!"...Va multumesc ca ma intelegeti!
Ganduri bune!