Sefii de banca si muzica noastra cea de toate zilele

Prietena mea vine la mine deunazi si, ca de obicei, ne incepem "sesiunea" cu o cafea.
-Vrei placinta? - o intreb.
-Da - zice ea si eu ma apuc sa pregatesc aluatul.
Placinta e gata, taiata felii, amandoua sedeam la masa, sorbeam din cand in cand din cafele si incepuseram a povesti ce am mai facut prin ultima vreme.
-Fii atenta, zice ea, ce face seful sora-mii. Sora-sa lucreaza intr-o banca in Frankfurt iar seful ei e un tip care in afara de banca si calcule matematice nu stie nimic. Si-a petrecut toata viata in slujba bancii, care- nu mai spun, ca sa nu fac reclama si nu are si asa niciun rost.
Deci, domnul nostru e un spilcuit, mereu la costum, cravata, camasa, de o exactitate iesita din comun (in asociatie cu cuvantul "neamt" oare nu e asta un pleonasm?), usor grasut, cu burtica "de birou", o cheliuta si ea care sa se incadreze in portretul birocratului desavarsit si cu ochelari si care si-a dedicat intreaga viata invartirii banilor. Nu inalt, de statura medie etc etc etc... OK. Ati inteles. Asadar, seful cu pricina, care ajunseses foarte mare si tare de-a lungul anilor si, sa nu uitam, Frankfurtul este varful economic al Germaniei (daca vrei ceva scump, poti sa vii linistit aici, ca astia au numai bani si preturi si afaceri in cap!) este invitat acum vreo trei-patru luni la o mare sindrofie internationala. O seara de binefacere, unde erau invitate o gramada de somitati din toate domeniile, implicate in actiuni de caritate. La dineu, bancherul nostru nimereste sa stea tocmai langa Bono Vox. Voua nu va mai explic cine este, ca e superfluu. Asaaa... vorbesc ei doi ce vorbesc - am uitat sa va spun ca seful nostru, cand vorbeste, priveste usor peste ochelari inspre interlocutor si vocea ii e mereu ganditoare, lenta si face usoare pauze intre cuvinte, ca si cand s-ar gandi care e urmatorul cuvant. Asa deci: seful nostru face fireasca discutie de socializare si complezenta cu vecinii de masa. In speta, Bono. Vorbesc ei acolo ce vorbesc, despre binefaceri, despre societate, despre directia pe care o considera fiecare ca va apuca omenirea - presupuneri, evident- , despre ce ar mai trebui adus in plus lumii, deh, discutii importante, nu gluma, pareri de "oameni mari", apoi, dupa cateva ore de conversatii in jurul banilor, seful nostru se uita totusi neclar la cantaret, aruncandu-si privirile peste ochelari si cu vocea sa taraganata si intrerupta de gandirile sale obisnuite,  il intreaba: "Nu va suparati, domnule Bono, dar cu ce va castigati dumneavoastra existenta?"


P.S. Am ales acest clip filmat tocmai la Commerzbankarena in Frankfurt, pe 10.08.2010 si ma intrebasem, daca bancherul nostru si-a luat in acea zi timp sa-si vada comeseanul de la dineu in exercitiul functiunii, lamurindu-si astfel neclaritea...in amintirea frumoasei seri petrecute impreuna, discutand despre soarta menirii...