Blestemele noptii din noi si Ziua Judecatii de Apoi

Sunt blestemele noptii, ce-ti bat la usa somnului, nelasandu-te sa dormi.
Te chinuie si te framanta, ca pe un aluat de paine ce apoi trebuie pus la dospit, din care sa-ti creasca aripi de spirit. Aripi de spirit, cu care sa zbori acolo unde pana acum doar gandul te-a purtat si sa vezi taramurile la care pana acum doar ai visat.
Sunt blestemele noptii, cele care te impresoara si-ti pun stavile in cale, pentru lumile in care nu ai ce sa cauti, oricat ti s-ar fi incapatanat pana atunci mintea si oricat de incrancenat ai fi cautat inspre acolo calea.

Blestemele noptii sunt dârele Destinului. Sunt poruncile duhurilor pe care le ignoram mereu la luminile zilei, facand mereu abstractie de ele si dandu-ne, mai apoi, cu capul de peretii imaginari ai vietii.
Si blestemam si noi, la randul nostru, in gand, ziua sau clipa in care a fost ceva, sau nu a fost sa fie.

Sunt lupte de forte: ale noastre cu cele ale Destinului si, mereu, Destinul castiga. Doar noi avem uneori impresia ca suntem noi invingatorii.
Ce iluzie si viata asta!
Si cate lupte ducem zilnic cu ea! Noi ne luptam cu ea, fiindca inca nu am invatat sa traim cu ea
Ignoram sa ne lasam purtati de val, devenind astfel orbi la invataturile vietii, la mesajele pe care ni le transmite zi de zi, orientandu-ne dupa bunurile materiale, iar pe cele sufletesti trecandu-le in inexistenta.
Ne ignoram mereu pe noi, asteptand mareu ca ziua care vine sa ne iubeasca, noi, insa, urandu-ne, ignorandu-ne, ascunzandu-ne pana si de noi insine in lumi artificial fabricate.
Ne asezam adesea sub reflectoare, insa fiind total lipsiti de lumina interioara, de pace, de congruenta sufleteasca.
Purtam masti si ne obisnuim cu ele, nemaidandu-ne seama unde se termina afisul si de unde incepe realitatea noastra.
Ne cream dorinte care, de fapt, nu ne reprezinta.
Luptam pentru acele scopuri, ajungem la sfarsit si constatam ca suntem nefericiti. Inlauntrul nostru s-a creat un gol imens pe care nu mai stim cu ce sa-l umplem. Citim reviste de actualitate, alergam de colo-colo.
Mai loveste cate o boala in noi si nu stim de ce.
Si nu ne intrebam niciodata, de fapt, ce ne lipseste!

Traim in bezna sufleteasca si cautam echilibrul in altceva. Nu putem sa mai acuzam pe nimeni pentru asta, pentru ca suntem singurii responsabili. Noi suntem cei care ne sinucidem, secunda cu secunda, neacceptandu-ne nevoile sufletului.
Si vom muri odata si vom fi chemati la Judecata De Apoi. Si nu vom sti ce sa spunem.
Si ce vom spune? Ca am trait in bezna noptii din noi?...