Puterea gandului

"Esti un monstru, tu nu esti o femeie!" mi s-a spus.
Si ce daca?
Sunt asa cum sunt.
Sunt zile in care nu-mi pot controla puterea gandului. Imi dau frau liber tuturor ganganiilor si nu mai stau sa cenzurez daca, ceea ce spun sau fac, izbeste in celalalt. Stiu doar ca trebuie sa-i dau drumul, trebuie sa ma exteriorizez, trebuie sa spun tot ceea ce tin in mine. Sunt atunci zavoare care se rup, diguri care se sparg, noutati despre mine care releva alte lucruri decat cele pana atunci crezute. Dar, pentru asta, trebuie sa ma cunosti.
"Imi pari ciudata" mi s-a spus. "De ce?" am intrebat. "Pentru ca ma infiori". Dar nu stiu daca in sens pozitiv sau negativ. Cert era ca prezenta mea dadea fiori.
"Du bist mir unheimlich" ("Imi esti neobisnuita"). La fel, am intrebat de ce. "Pentru mai multe lucruri, de pilda, pentru ca tu nu reactionezi la fel ca alte persoane", mi s-a raspuns. "Dar ce fac eu asa altfel?" intreb. "Nu as putea sa-ti spun, insa imi dai o senzatie stranie uneori". "Sa stii ca nu sunt vrajitoare", am ras. "Nu, dar uneori ma intreb cand ai timp sa te gandesti la astfel de lucruri la care nimeni nu s-ar gandi. Tu nu duci o viata normala, ca noi?"."Ba da. Eu zic ca sunt la fel de normala".
Scuze, eu nu stiu la ce gandeste alta lume. Eu stiu doar la ce ma gandesc eu si gasesc asta ca fiind normal. Dar, pana unde ni se extinde normalitatea? Si apoi, de ce as fi eu altfel?
Nu stiu, insa aceste lucruri le-am auzit de foarte multe ori.
"Cand tu iei cuvantul in sedinta, tu ai observat ca se face brusc liniste? Ca toata lumea asteapta sa vada ce ai tu de spus?". Raspunsul meu a fost: "Mi se pare firesc ca sa se faca liniste, atunci cand cineva vorbeste". "Nu, dar la tine e altceva. Toata lumea e ochi si urechi la ce spui.". Ei, bine, asta nu am observat.
Apoi, mi s-a mai spus, si recunosc, deja de catre foarte multe persoane: "Tu ai darul de a intimida". "Eeeeuuuu?!?!? Dar prin ce?", "Nu stiu, uneori e felul in care doar privesti, atunci cand spui ceva si asta atinge direct la tinta. Uneori ma enervezi (sustinea cineva extrem de apropiat), cand tu stii deja de la inceput ce intorsatura vor lua niste lucruri." "Bine, dar mi se pare logic, nu vad aici nici o taina." "Da, dar tu vezi lucruri pe care altii nu le vad. Si le vezi mult mai devreme, sau mult mai in profunzime. Si, mai mult decat atat, tu te faci mereu ca tu esti in afara lucrurilor si nu este, de fapt, asa...Dai lumii impresia ca pot face orice cu tine, insa lucrurile nu stau deloc asa, chiar deloc!". Ei, nici aici nu stiu ce raspuns sa dau. Repet, eu nu stiu ce stiu altii, nu stiu ce vad altii si nu stiu ce simt altii vizavi de anumite lucruri sau fiinte, eu stiu doar ce vad eu, ce simt eu si ce traiesc eu. Sunt o egoista, sau face asta sa fiu altfel?
Si nu, eu nu cred ca vad totul. Vad doar ceea ce vreau eu sa vad, sau daca ma intereseaza. Pot la fel de bine sa fiu ignoranta. Dar total ignoranta!
Pe la facultate eram in cercul de creatologie si chiar nu eram deloc rea, imi amintesc. Altfel nu eram selectata. Pacat doar ca a durat relativ putin cercul.
Stiu ca am avut de atatea ori sentimentul de deja-vu.
Am avut si vise premonitorii, am avut si o intuitie care pe altii ii uimea. Stiu ca mi s-a mai spus ca ar fi "bagat dracul in mine" uneori si ca mai bine nu si-ar incrucisa nimeni spadele cu mine. Dar nu stiu de ce, de fapt. Eu nu faceam nimic altceva decat sa spun ceea ce gandeam. Si, culmea, n-o faceam cu rautate!
Am avut vise care s-au adeverit. Am avut vise care m-au pedepsit. Am avut vise care imi povesteau despre lucruri despre care nimeni nu stia, nici chiar eu, dar care se explicau ciudat, prin fapte, mai tarziu.
Am avut viziuni. Cele mai ciudate lucruri pe care le traisem, s-au petrecut de fiecare data in tara,in Romania. De cand sunt in Germania, mi se intampla astfel de lucruri mult mai rar si mai estompat. Parca as fi pierdut contactul cu spiritualitatea, cu ciudatul, cu supranaturalul, asa cum ar defini unii aceste experiente.
Recunosc ca era o vreme - ani buni de zile - cand citeam tot ce-mi pica in mana despre supranatural. Chiar mersesem si la un curs de radiestezie, sa vad cu ce se manaca treaba asta. Ma interesa pe atunci totul. Dar, de o veme, am lasat aceasta latura la o parte. Si stiti ce? Nu sunt mai fericita. Acum nu stiu de ce am inchis ochii la lume. Chiar nu stiu.
Dar poate ar fi mai bine sa ma reintorc la ce am fost odinioara. Asa poate o sa-mi gasesc raspunsul la unele lucruri care astazi ma macina.
Ne revedem, deci, dupa prima sedinta spirituala! ;-)
Pa!