Nu stiu cum...

Nu stiu cum, dar de fiecare data cand ma incerca cate un sentiment negativ vizavi de o anume persoana, un grup, sau o situatie, am preferat sa raman singura. Am ales sa fac asta pt a-mi recastiga linistea, pentru a ma intoarce in propria-mi albie si pentru a-mi readuce in spirit echilibrul si armonia.
Marturisesc ca de cand ma aflu pe teritoriul acestei tari, de care am fost "infiata", ma trec tot mai des astfel de sentimente. Ma izolez din ce in ce mai mult si mai des si asta nu datorita inadaptabilitatii mele, ci doar din dragul de a-mi pastra personalitatea.
Popor rigid din nascare si cu vederi relativ obtuze, nu vor putea intelege, prin natura firii lor, dorinta mea (a noastra) de libertate de exprimare, considerand ca aceasta libertate li se cuvine lor in mod exclusiv, insa tot ei sunt cei care nu pot face dovada adaptabilitatii la caracteristicile umane ale celorlalti.
Am fost tentata la inceput sa cred ca doar datorita mie si a faptului ca provin din nedezvoltatul bloc de est, din fiica vitrega si vitregita a Europei, intampin aceste probleme. Asta credeam insa la inceput, in primul an, in primii doi. Dar, pe masura ce trece timpul iti dai seama ca nu e asa.
Relatiile umane sunt mult mai rigide, mault mai limitate, incapatanarea si orgoliul aproape incomensurabil. Acest lucru ii face nedigerabili pana chiar si in proprii lor ochi: bunaoara rata divorturilor este socant de mare, natalitatea alarmant de scazuta, in ciuda faptului ca spre deosebire de romani sau/si alte tari, tot le pot oferi copiilor mai multe facilitati materiale, prieteniile sunt reduse la simple amicitii, programabile peste doua saptamani, vineri, de la 18.00 la 20.00, de pilda.
Cam asa decurge o viata in inchistata societate teutonica.
Eu mi-am luat de mult gandul gasirii fericirii in intovarasirea cu stranepotii ducelui de Orania, sau cu descendentii staff-ului SS-ist. Nu sunt nici nationalista, nici rasista si nici necomunicativa nu sunt. Dar nu vad de ce ar trebui sa accept mereu conditii impuse de altii, atata timp cat ei nu arata disponibilitate spre maleabilitate si intelegere reciproca.
Intr-o societate in care emapatia aproape ca a ramas doar un cuvant in dictionar (care probabil va disparea din editiile viitoare sau va fi trecut cu notatia "arh."),
prefer sa-mi gasesc linistea in alte vibratii. Caut cai de comunicare acolo unde la gasesc, fie ca ele poarta denumirea de "virtual" sau "la distanta".
Prefer ganduri originale si nu contrafacute. Inteleg si chiar si accept defectele de fond si toanele de moment ale semenilor mei, dar in momentul in care doar celalalt are dreptul la toane si defecte iar tu ai doar dreptul de a i le accepta, sorry, parasesc scena...

Mama prietenei mele spunea despre ei: "le lipseste bucata numita Suflet". Si se poate sa fi avut dreptate. Eu n-am intalnit inca popor care sa se vaicareasca atat, in ciuda situatiei matriale mult mai ridicate fata de a altora. Frustraea lor se datoreaza in primul rand lipsei de suflet si de caldura si nu a lipsei posibilitatilor financiare. Si acum tind sa cred ca ei au ajuns puternici finaciar, tocmai pentru ca au considerat ca pot compensa cu bani ceea ce nu au primit sau dat cu sufletul...

Tampita cum sunt, prefer sa am liniste in suflet... Deh, romanul tot roman...