Poveste dintr-o zi cu ploaie

(Prima data da click pe videoclip, apoi citeste)


Telefoanele au incetat sa sune, la fel si soneria, care inainte era parca abuzata.
Era o liniste aproape nefireasca in tot apartamentul. De doua zile soarele intrase in greva si doar norii domneau pe cerul cenusiu. Undeva, pe balcon, pe una din frunzele unei plante, se târa incet un melc, lasand dâra-i lipicioasa in urma.

Cadea ploaia, egala cu sine insasi, cu un zgomot constant, trimitandu-te, parca, in transa. Si ziua parea sa nu mai aibe dimineata si nici pranz si nici seara. Lumina era egala si difuza iar muzica se auzea parca in surdina, estompata si ea de aerul lenes si greoi, static deja de atata ploaie.

Mana ta facea cercuri mici prin parul meu, rasucind lenes suvita cu suvita.
Nu spuneam nicicare nimic. Parca puterea noastra nu mai era concentrata decat in spirit si nu in trupuri. Caci nu trupurile erau cele care vorbeau si nici vocile si nici ochii, ci doar simturile.

Simteam incet parfumul tau, cu care eram atat de obisnuita. Iti auzeam respiratia si freamatul aerului in plamani. Iti auzeam, cu urechea dreapta, bataile inimii. Stateam cu capul rezemat pe pieptul tau si-ti simteam caldura trupului. Boarea ta calda se rasfrangea spre mine, facandu-ma sa simt barbatul din tine cu ochii inchisi. Mirosul tau atat de drag, atat de cunoscut. Si pielea mea, care se infiora la atingerile tale, lasandu-ma sa cad moale, prada simturilor, indemnandu-ma sa-ti cedez.

Era o cedare a linistii, in liniste. Era o cedare a sufletului in suflet. Era o cedare a gandului in gand. A credintei in credinta. Era ca de atatea ori si, parca, ca niciodata. Ca si cand te-as fi redescoperit nou in fata mea, nou si totodata atat de cunoscut.
Vocea ta adanca, cu timbru baritonal, ce-mi aluneca in ureche si ascunzandu-se in amintirea sunetului. Chipul tau drag, cu ochii ce ma priveau lung si adanc, parca atunci ar fi vazut pentru prima oara chipul meu si trasaturile mele. Iti vedeam, de parca ar fi trebuit sa ti ele numar, firele de par de la tampla, barbia si fata proaspat barbierita.

Ti-am alunecat incet pe pleoape, inchizandu-ti ochii cu degetele rasfirate, ducandu-mi palma incet dinspre funte si tample, mangaindu-te apoi pe ceafa si pe gat.
Imbratisarea ta venea incet, ca un gest continuat firesc, in jurul mijlocului meu. Iti simteam stransoarea din ce in ce mai puternic si ma lasam prizoniera trupului tau si gurii tale fara sa ma impotrivesc.
Gust de sare ce ne inunda fiintele si mirosuri de trupuri ce ne intra in nari.

Greutatea corpului tau o simtisem de atatea ori, insa in acea zi iti puteam cantari, parca, fiecare gram. Simteam fiecare incordare a ta, fiecare zvacnitura, fiecare tresarire si fiecare spasm.

Te simteam cu totul. Erai al meu, daruit pana in ultima picatura a ta de masculinitate, fara rezerve, fara resentimente, fara ascunzisuri si fara regrete. Erai deasupra mea, cu ochii deschisi, clari, privindu-mi roua ce-mi aparuse incet, pe fata. Iti simteam suvitele ude de pe frunte cum imi atingeau ba buzele, ba obrajii, ba gatul si alunecand incet si usor spre abdomen.
Te simteam ca un suvoi de lava moale alunecand pe mine si luandu-ma in stapanire - o stapanire de care nu aveam de ce sa ma tem, fiindca era atat de fireasca prin existenta ei, ca insasi ploaia ce se prelingea pe ferestre.
Trupuri goale, daruite naturii, inclestari de degete si sigilii de saruturi...

Erai acolo, firesc, cum era ploaia....