Liniste pe plaja vietii

E liniste in lumea mea, acolo unde tu nu esti decat ca o inchipuire.
Ai plecat de mult si trecerea iti pare ca niste urme lasate pe nisipul unei plaje, pe care inca astept ca valurile sa-ti stearga urma definitiv. Sa ti-o stearga sau sa te intorci. Sau prima data sa ti-o stearga si apoi sa te intorci. Sau, doar sa ti-o stearga. Si sa nu te mai intorci niciodata. Sa raman doar eu cu adevarul si cu trecutul.

Se face frig pe plaja. Soarele a disparut de cateva ore deja spre apus. E o luna rotunda ce domneste acum si se oglindeste in lucirea apei, ca o replica a vietii dupa moarte. Un vis neintrupat, prins doar in agrafa timpului, semn al existentei sale undeva, intr-un moment de timp, intr-un colt de lume, intr-un anume ciob de viata.

Ma ia cu frisoane boarea rece ce ma atinge. Parca ar fi fantome ce-mi dau tarcoale si ma gadila cu insistenta, incercand sa ma trezeasca: "Asta e adevarul! Priveste inspre noi!". Ma uit in jur si nu vad nimic. Or fi fantasmele trecutului? Or fi dorintele viitorului inca neajunse la mine? Caci nu e clipa cea de fata... Dar daca e? Asa sa fie, oare? Atata de translucida, atat de invizibila? Doar simtita? E doar o geana de vant ce mi se strecoara insidios pe sub haine - hainele - si asa abia aruncate pe mine si deloc pregatite pentru racoare.

De undeva, de departe se aude o muzica. Dar e nedeslusita. Nu pot sa-mi dau seama ce e. Or fi sirenele vreunor vapoare indepartate? E o muzica ce vine de departe de pe mal? Sau vine oare dinspre oras? Oricum, orasul e acum doar o ingramadire de luminite. Atat a mai ramas in noapte din el, o constelatie fara nume.

Ti-a fost teama sa te indragostesti de mine? De ce? De tacerea mea? De cuvintele mele? De pasii mei, atunci cand se indreptau spre tine? Sau de privirea mea fixata in ochii tai? Te-am ranit cu prezenta mea acolo? Ti-am provocat rau?
Sau, spune-mi: ce ai simtit? Nu ai simtit, ca te poti, in acele momente, contopi cu mine? Nu ai simtit ca ai putea sa respiri prin plamanii mei? Sa vezi lumea prin irisii mei? Si sa mirosi prin narile mele?
Spune-mi: nu ti-a fost pielea mea indeajuns de tactil dotata? Sau degetele nu ti-au fost indeajuns de moi? Sau bratele indeajuns de mobile? Sau trupul suficient de viu?
Si ai plecat, cutremurat de ce simteai, de ce vedeai, de ce ti se intampla. Iar acum nu mai stii daca sa te urasti pe tine sau sa ma urasti pe mine. Sau ceasul in care ne-am intalnit.
Probabil ca nu-ti era teama de ce as fi putut eu sa-ti fac, fiindu-ti in preajma, ci ti-ar fi fost mai teama de ce ai fi putut sa faci, fiindu-mi in preajma. Asa e? De asta ai fugit?.......

Si plaja vietii mele e acum goala...
Ba nu! E plina de ganduri, de cioburi de iubire, de scoici sfaramate de valuri, de stanci umplute de alge verzi si ud-mirositoare. Mi-e plina de amintiri si de dorinte neimplinite, incepute, precum un pulover pe care vrei sa-l tricotezi si care, datorita unor greseli la numaratoarea ochiurilor, il lasi doar pe jumatate terminat. Pe jumatate neterminat, la fel ca iubirea noastra...

Si e liniste acum pe plaja vietii si o muzica nedeslusita se aude de undeva. Sunt doar sirene, m-am lamurit. Sunt doar sirenele ce-ademenesc nestiutorii si-i duc, ca pe noi, spre pierzanie...In rest, nu mai e nimic...

E liniste si luna-i ca o nuca mare , alba, de cocos....