Cred ca port in mine un romantism incurabil. Cred inca in marea iubire, in iubirea suprema, iubirea care iarta totul, care trece totul si cea care tamaduieste. Dar asta la modul generic, pentru ca ea, iubirea, se afla peste tot...
Ne aflam uneori in viata in situatii in care ajungem sa uram ce am facut, ne e ciuda pe noi insine pentru deciziile luate, pentru slabiciunile pe care le avem, pentru ingaduinta si iertarea pe care o dam semenilor, pentru bunatate uneori, ajungand sa consideram aceste lucruri nu calitati umane, ci vicii, slabiciuni, lucruri de care ar trebui mai degraba sa ne rusinam.
Si nu este asa... Dar uneori...
Uneori ne doare atat de tare ce ni se intampla, uneori simtim ca suntem taiati in carne cruda si ca ni se mai pune si sare pe rana. Uneori ne vine sa rabufnim, uneori ii simtim pe cei pe care ii iubim mai degraba ca intrupari ale diavolului decat ca falfaituri de aripi de inger. Dar, de unde stim ca tocmai aceste suferinte nu sunt decat incercari ale Divinitatii pentru a vedea adevarata noastra credinta, adevarata noastra putere si, ca urmare, dovada ca intr-adevar meritam ceea ce Ii cerem?
Atunci se poarta un razboi in noi, nu mai stim ce sa facem, nu mai stim daca deciziile pe care le-am luat sunt cele corecte, devenim confuji si devenim derutati.
Trec astfel perioade intregi de timp, uneori luni, alteori poate chiar si ani si purtam cu noi aceste vesnice intrebari: "Ce a fost?", "A fost cu adevarat iubire?", "Am gresit? Si daca da, unde?" s.a.m.d....
Eu nu cred ca exista un om pe pamantul asta care sa nu fi fost macar o data in situatia asta. Tampita situatie, ati zice. Da, unii fug de ea, fug de astfel de intrebari, dar asta nu inseamna ca le-au si gasit raspunsul. Fuga de probleme nu inseamna si rezolvarea lor. E doar politica strutului. Si, de aici, din nou tendinta de a persevera in greseala. Da, exista oameni astfel formatati: sa greseasca mereu. Sunt ca niste ceasuri sau mecanisme, carora, la roata dintata, le lipseste un zimt. Si la fiecare rotire mai pierd inca ceva. Dupa un anume numar de rotiri, au impresia ca au ajuns in acelasi loc. Si pierd din nou, pentru ca roata pierde mereu cate o treapta la fiecare intorsatura.
Ce e de facut? Cati dintre noi se gandesc sa repare mecanismul? Cati dintre noi constientizeaza ce pierd, atunci cand pierd? Cati dintre noi isi dau seama de decalajul existent si de faptul ca el risca sa se mareasca pe masura ce trece timpul?
Cred ca nu am de gand sa fac aici o analiza a sentimentelor, respectiv a reactiilor umane la stimulul numit iubire. Si nici la sentimentul de culpa. Imi puneam doar firesc intrebarea: Cati dintre voi stiti sa pastrati iubirea, atunci cad ea va este data?
Iar intrebarea asta ar trebui sa ne-o punem in fiecare dimineata: "Daca astazi am norocul sa intalnesc/salvez marea mea iubire, ce as face?"
Hmmm... va las sa reflectati. Pentru ca pe mine ma chinuie intrebarea asta de ani si ani de zile...
V-am spus doar: sunt o romantica incurabila...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Eu sunt un alt romantic. Există marea iubire, am şi descoperit-o. Am crezut în ea şi la un moment dat a venit. Nu mai este un secret pentru nimeni din blogosferă că mă refer la Geanina...
RăspundețiȘtergereda, cristian, asta am vazut si eu (noi).
RăspundețiȘtergeresi e bine asa.
toti ne dorim asta.
doar ca uneori vine mai tarziu, alteori mai devreme. un timp ideal pentru ea nu exista. timpul ideal pentru iubire este atunci cand o simti.
bucura-te de orice clipa in care o ai si pretuieste-o!"
"Daca astazi am norocul sa intalnesc/salvez marea mea iubire, ce as face?"
RăspundețiȘtergereAs face tot ce depinde de mine ca ea sa se implineasca daca voi avea norocul sa o intalnesc. Nu as face nimic sa o salvez daca s-a ajuns acolo sa fie nevoie de colac de salvare. Mai devreme sau mai tarziu va intra iar la apa. Asadar NU a fost marea iubire. Aceasta, daca e sa fie, poate fi NUMAI reciproca.
Raspuns simplu: Ca de obicei... i-am da cu piciorul.
RăspundețiȘtergereIdeea e deosebit de simpla si consta in raspunsul la: Cat timp poti sa acorzi pentru marea iubire?
Pe concret, asta s-ar traduce in "cat de mult esti dispus/a sa sacrifici pentru asa ceva"?
@ sorin frumuseanu:
RăspundețiȘtergeremda... se poate si asa :-)
Absoluuut :)
RăspundețiȘtergereCaz teoretic: Esti mare om de afaceri in magnifica metropola X, iar marea dragoste, cel mai si mai si mai... fat frumos este reprezentat de un brav om de bine, localizat intr-un satulet nestiut de nimeni, super-apreciat de toata comunitatea locala.
Te-ai muta cu el in acel satuc?
Sau invers, daca el s-ar muta la tine, departe de indeletnicirile care "l-au facut mare", crezi ca ti-ar place la fel de mult? ;)
Referitor la comment.ul lui stfean.. marea iubire nu poate fi decat reciproca, eu am o alta problema... cat timp ''ar trebui'' sa treaca de cand cunosti o persoana, de care te.ai indragostit dar care evident nu simte acelasi lucru, pana sa renunti la a mai spera ca se va indragosti?
RăspundețiȘtergere@sorin frumuseanu:
RăspundețiȘtergeredaca am inteles eu bine, femeia era cea care era de succes si locuia intr-o metropola si barbatul era cel din satuc.
de regula, in societate exista ideea ca barbatul trebuie sa-i fie superior femeii. atata timp cat ea, in acest caz ii este lui superioara, s-ar simti mereu nemultumita de o astfel de relatie. el insa, ar mai avea o sansa: sa munceasca atata de mult, incat sa reuseasca sa urce in ierarhie pana la o treapta cel putin egala cu a ei. daca nu, nu prea vad eu femeia care sa accepte un astfel de compromis. nu spun ca e imposibil, insa sansele sunt extrem de reduse.
@carmen
RăspundețiȘtergereacest lucru nu este masurabil in timp. acest lucru nu se poate masura decat in argumente. daca tu ai facut totul pentru a-i arata sentimentul care te domina pentru el, insa fara a cadea in dizgratie, pastrandu-ti demnitatea si el nici atunci nu da semne ca ar avea interese pentru tine, inseamna ca poti declara dosarul inchis. niciodata nu va avea.
desigur, nu orice femeie are sanse la orice barbat si invers. sa nu uitam, ca si chimia joaca un rol important. eu zic ca daca nu reusesti sa-i starnesti interesul ca iubita, fii umana si ofera-i sinceritatea ta si prietenia ta. desigur, daca poti. vei avea asa, cel putin, ocazia de a-i ramane intr-un anume fel, alaturi. daca el, peste un anumit timp, va realiza ca ai si astfel de calitati, este probabil sa-l faci sa se mai gandeasca. reusita insa nu e sigura, insa ar fi macar sanse. cel putin asa ti-ai pastrat si demnitatea si nu ai facut rau nimanui.
Nu aveam cum sa fac totul pentru a.i arata ce simt... unu, pentru ca nu vroiam sa cad in ridicol, astfel ca am incercat sa.l fac sa.si dea seama ca.l plac, cu discretie (oricum mi se lumineaza fata cand apare) si doi, el are pe cineva.. Cu toate astea si avand in vedere ca ma indragostesc foarte greu si sunt, din pacate, foarte pretentioasa, nu am incetat sa sper ca poate, poate. Am incercat sa il ajut cu orice puteam, sa fiu pozitiva, dar fara a fi agresiva in a.i arata sentimentele mele. in ceea ce ma priveste stiu sigur ca ar fi tot ce.mi doresc si ca, chiar daca suna cliseistic, nu voi mai gasi pe cineva la care sa.mi placa pana si defectele. Dar poate ai dreptate, dosarul ar trebui inchis... insa doare.
RăspundețiȘtergere@carmen
RăspundețiȘtergereuneori doar anumite semne nu sunt suficiente. eu as fi facut un pas mai inainte: cu siguranta ca odata ai fi putut sa-i vorbesti intre patru ochi. atunci e cel mai bine sa-i spui direct si sincer, fara zambete si fara cochetarii, simplu, uitandu-te in ochii lui, ce simti pentru el. in acelasi timp, i-as fi spus insa si ca ii respect relatia. macar asa stie ca ai curaj. asta il poate pune pe ganduri. daca tu crezi ca el ar putea fi mai fericit cu tine decat cu cealalta, poate ca merita sa incerci. insa, totusi, decizia trebuie sa ramana a lui. nu forta nota. daca nu iese cum ti-ai dorit, respecta-i decizia. chiar cu durere. si stiu ca doare.
oricum, eu iti doresc mult noroc in iubire, fie ea care o fi... :-)
Multumesc frumos, Sorina. M.au ajutat cuvintele tale, pentru ca, vezi tu.. nu pot discuta ce port in suflet, ce simt, mi.e frica sa arat asta, sunt o introvertita incurabila (tocmai de aceea doar gandul de ai spune ce simt imi taie rasuflarea, pentru ca desi am o varsta ma.nfioara ca postfactum ar rade de sentimentele mele, le.ar spune altora, ar fi crunt... deoarece e vorba de acelasi loc de munca), insa in aceeasi masura o romantica incurabila.
RăspundețiȘtergereM.am bucurat enorm cand, dupa un comentariu de.al tau pe blogul lui Mircea Badea :), am ajuns in lumea ta. Apreciez posturile tale, le inteleg, imi patrund in suflet, poti exprima in cuvinte atat de bine niste sentimente atat de profunde. Sincere felicitari, nu atat pentru talent, cat mai ales pentru ca impartasesti din talentul tau.
Iti multumesc foarte mult, Carmen! Ma bucura cuvintele tale si ma bucur, la fel, ca pot sa-ti aduc macar alinare si intelegere. Vezi tu, treaba asta cu implinirea, uneori nu tine de noi. Iar daca uneori suntem nemultumiti, va trebui sa invatam din ce am trait si sa mergem mai departe. Undeva, va fi soare pentru fiecare :-)
RăspundețiȘtergere