"Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac musafir!" - Rhinul in flacari

"Puiule, ce vrei tu sa devii cand ai sa fii mare?". "Cand am sa fiu mare, vreau sa ma fac musafir!"
Cam asa as putea spune si eu. E misto sa colinzi. Iar eu innebunesc doar daca sunt tinuta locului.
Asa se face ca, abia ajunsa din Romania, duminica trecuta pe la miezul noptii, am stat doar vreo 5 zile acasa, cat sa-mi pun niste lucruri in ordine si sambata am luat-o iar la picior... sau la roata, mai bine zis. M-am imbarcat in masina si am plecat la o prietena de a mea din Unkel, o localitate pe langa Linz am Rhein. Am fost invitata. Asa am convenit: ca ne intalnim sase insi acolo si sarbatorim "Rhein in Flammen" (Rhinul in flacari).
Sambata peste zi am fost in Bonn. Acolo, in fiecare an, in prima sambata din mai, e mare sarbatoare campeneasca. Chioscuri cu toate fleacurile, tarabe cu toate bunatatile, de la alune glasate si vata pe bat, pana la preparate traditionale si langosi si wok si bowle-uri. Tot ce vrei: tricouri cu motive heavy-metal sau fete de masa si obiecte traditionale tipice Bayern-ului, desi suntem chiar departe de acest land.
Dupa o haladuiala prin iarba cruda, printre amestecatura de populatie de acolo si invalmaseala de oferte, dupa ce reusesti sa treci de carusele, masinute, roti uriase si alte distractii si dupa ce reusesti - in mai mica sau mai mare masura - sa citesti toate afisele cu concertele ce urmeaza sa aibe loc, de la Status-Quo si Joe Cocker si pana la unele trupe total anonime nemtesti, te intorci aproape zdrobit la masina. Masina pe care ai parcat-o departe, fiindca unde Dumnezeu crezi tu ca ai loc aproape de acest mare taraboi???
Asaaaa... ne-am intors la masina. Facuram cale intoarsa in Unkel. Trupa era deja intreaga si grilul a inceput sa fumege. Cu toate ca era innorat, totusi, se pare ca vremea ne-a iubit: nu a plouat!
Anyway, la caderea intunericului eram deja cu totii adunati in jurul mesei si ne infruptam din bunatati. O zi relaxanta si o seara cu o atmosfera excelenta.
Dar, STOP! Stop, ca inca nu am fost sa vedem Rhinul in flacari.
Pe la orele 21.00 ne indreptaseram spre malul Rhinului. Cam 200 m de casa prietenei mele. Chiar vis-a-vis de castelui regelui bomboanelor Haribo: Thomas Gottschalk, care se vedea treaba ca lipsea de acasa, fastuoasa resedinta fiind doar exterior iluminata, scotand in evidenta arhitectura impunatoare a vechiului edificiu al bogatasului VIP teuton, cu parul cret si auriu, ca al unui inger.
Ah, si daca peste zi eram imbracati toti ca de vara, temperaturile fiind, in ciuda cerului incarcat, totusi, placute si ridicate, prietena mea ma atentionase:"Ia-ti ce ai mai gros pe tine. O sa ingheti!". Am crezut-o si am purces la imbracat: cizmulite si pardesiu. In adaos, o patura in care sa ma invelesc. Fara ea as fi degerat, sincer.
Malurile Rhinului erau "aprinse". Focuri tot pe la 100 m unele de altele, oameni in grupuri care asteptau trecerea vapoarelor si care, intre timp, ba isi facusera pe mal gratarele, ba-si ofereau bunatatile aduse de acasa unii altora, iar noi, doar cu cosul cu sticle de vin, bere, apa si pahare, dar si un lampion mare cu lumanare, pe care-l asezasem in mijlocul nostru, pe langa sezlongurile pe care le asezasem in semicerc, evident, cu fata spre apa. Abia dupa orele 22.00 isi facusera aparitia vapoarele. Zeci de ambarcatiuni pe care se sarbatorea: de la vapoare de agrement pana la iahturi personale, toate luminate, ca si cand ar fi fost revelionul (asa impodobit era si vaporul pe care petrecusem cinci zile de sarbatori si pe care facusem si trecerea in 2009, in portul Delfzijl, din Olanda).
Cum spuneam, atmosfera de sarbatoare!
Intorsi acasa am mai intins-o pana putin dupa miezul noptii, apoi am plecat cu totii la culcare...

A doua zi am pkecat mai departe, spre Bielefeld, unde sunt si acum.
Dar mai multe, in relatarea viitoare!
Pa-pa!