ploaia care lasa lumea virgina

ploaia de azi a sarutat pamantul cu frenezie
eliberandu-si patima ascunsa-n adanc
ca o tanara in ziua intoarcerii iubitului acasa
dupa ani lungi petrecuti pe un front ucigator

ploaia de astazi s-a descarnat de aer
a inlocuit cu picaturile-i toate golurile vazduhului
alunecand prin varloage pana in rarunchii pamantului
de parca venirea potopului ar fi simtit-o azi mai acut

ploaia de azi a fost ca o fecioara
careia-i e permis sa-si atinga pentru prima oara
cu un sarut de femeie pamantul-mire
avand intinderea verde a campului ca pat nuptial
si nas de cununie intunericul cerului spart de fulgere

ploaia de azi a fost ca o doamna
generoasa pentru un iubit galant si avid
orice frunza lasa sa se prelinga
din ochiul ei lacrimi rotunde
tunetele ei se auzeau ca niste gemete
in asternuturile calde ale padurii

ploaia de azi a fost intruchiparea amantei
ce-si rasfira puhoaiele ca pletele involburate
pe pernele cu miros de fan proaspat cosit
si-si inclesta degetele de apa in palmele batucite ale pamantului
nascand namoluri lunecoase
ascunzandu-si patima de ochii reci si de mania lumii

ploaia de azi
a facut dragoste cu tot pamantul
iar cand a plecat a lasat lumea virgina

Povestea unui abur neintrupat (Sunt fata care iubeste ploaia)

De ce nu vii in lumea mea
Sa vezi ce culoare mi-au capatat privirile,
Sa vezi ce sunete imi scoate pleoapa,
Atunci cand clipesc, gandindu-ma la tine,
Sa auzi ce cantece imi aluneca din piept in prag se seara?
De ce nu vii in lumea in care inca n-ai pasit,
Ca sa treci nalucile fricii in nefiinta,
Sa le prefaci in fum, mai efemer decat cel al tigarilor de foi?
De ce-ti feresti ochii de lumina sufletului,
Sau tu nu stii ca sufletul nu ucide?
Sufletul iese din trupuri, pentru a-si gasi printre semeni jumatatea
Iar tu o cauti in hauri...
Eu nu sunt jos, nu ma cauta in gropi,
Nu-ti risipi timpul cautandu-ma-n mocirle.
De ce te lasi sa aluneci in abisuri,
Cand e atata loc inspre soare?
Ti-as tine lumanarea pe unde umbli, in intunericii tai,
Dar ce sa caut eu acolo? Aceea nu e lumea mea.

Arunc franghii inspre tine,
Sa te tii de ele, sa te pot scoate la lumina,
Dar tu, parca te joci de-a baba-oarba cu viata asta,
De parca o ursitoare rea te-a blestemat
Sa ramai vesnic ratacit, ca un abur ce nu se poate preface in apa
Sa nu se poata niciodata aduna intr-o cupa,
Sa nu poata niciodata ostoi setea de iubire a nimanui,
Ca sa ramana o lume intreaga setoasa de dragostea ta,
In asteptarea semnului primului tau picur.

De-ai sti sa te prefaci in roua, macar,
M-as minti ca ai fi ploaie torentiala.
M-as tavali in iarba uda de tine,
Si-as spune ca inot.
Poate asa ti s-ar face si tie gand de ocean
Si-ai veni intrupat macar in mare.

Dar poate ca-ntr-o zi o sa uiti de toate fricile tale
Si ma voi surprinde intr-o dimineata,la cafea,
Ca, loc sa citesc linistita noutatile,
Va trebui sa fac fata unui torent ce ma va lua pe sus.

Eu stiu ca tu azi esti doar un abur,
Dar eu invat de acum sa inot.