cand eram mititica, mergeam in vacante cu buna la piata,in timisoara, in iozefin. de 3 ori pe saptamana mergea ea, eu mergeam dupa pofta. buna vindea branza si smantana , dar si alte bunuri din gradina sau din curte. ma trezeam cu noapte-n cap (pe la 4, asa, de regula), ca sa ajungem pe jos pana la sacos la gara iar de acolo luam trenul. pe drumul pana la sacos - sunt vreo 3-4 km - bunica purta bagajele pe bicicleta si pe spate, atunci cand bicicleta nu mai sustinea, o sacosa in fata si una in spate, legate cu o batista intre ele si asezate pe umar. de la gara pana in piata iozefin nu e chiar mult, dar buna niciodata nu a luat vreun mijloc de transport pentru distanta aceea. prefera sa care, biata de ea, cu spatele si cu bratele cosurile si bagajele pline cu ce avea de vandut. uneori purta bagajele cate 50 m, le lasa jos, se ducea dupa celelalte, le ducea ceva mai departe si tot asa... erau zeci de kilograme tot ce avea ea acolo, de fiecare data, dar niciodata nu se indura sa dea din banuti pentru a-si usura povara. ajungeam dis-de-dimineata acolo, ma lasa cu bagajele pana se ducea sa aduca vitrina si cantarul si apoi mergeam spre locul ei de masa. parca vad si acum randurile de mese de beton, cu de toate pe ele. cand facea primii bani, imi zicea: "tusi-o buna, ia d-aisi douassinsi da lei sî ducie da-t cumpara sie vrei!". 25 lei era destul pe atunci, mai ales ca mi-i dadea doar sa sa-mi fac poftele. mereu ramaneau. asa se face ca, de fiecare data, primul meu drum era inspre chioscul cu langosi. acela era micul meu dejun. apoi, de acolo, o luam incet spre mesele cu pasari - unde nu erau numai pasari de curte, ci, in partea cealalta, papagali, canari, pesti exotici, mesele micilor meseriasi si tarabele cu jucarii. la varsta aceea, 7-8-9 ani, copila fiind, ma opream sa-mi cumpar mereu cate un inel cu "piatra" de plastic - bijuteriile ce-mi acopereau atunci degetelele, "nestemate" atat de nepretuite, pe care dupa 2-3 zile ba le indoiam, ba le rupeam sau, pur si simplu, le pierdeam. nu pot sa uit nici comertul cu vecinii nostri, sarbii, cu guma aceea lor de mestecat cu aroma nemaipomenita, cu pachetele ca si cele de tigari si gumele asisderea, pe care le "fumam" mereu pana se inmuia hartia de la capatul "cu filtru", abia apoi, gata "fumate" ( a se citi "molfaite"!), le rontaiam, lansand gustul sa-mi inunde gura. si ce deliciu era...! ah, si cutiutele de eurocrem! era de neimaginat pe vremea penuriei comuniste sa te infrupti din astfel de delicatesuri. si, totusi, noi aveam. buna avea mereu grija ca sa nu ne lipseasca nimic. a muncit mult bunica mea. eu asa o stiu, de dimineata pana seara lucrand. lucrand si adunand. sa nu le lipseasca nimic copiilor.
buna mea! buna mea a fost cea mai buna buna din lume!
buna mea draga, daca ai putea sa citesti acum randurile acestea, sa stii ca te iubesc si acum. si asa va fi mereu. draga mea buna!
(episod din copilarie)
Postări
Solitudine...
Acum 22 de ore
