cuvantul din montura de 24 K

mi-e dor sa-mi gasesc cuvintele adunate in jurul sufletului
tinandu-mi de cald
pamantul se roteste atat de repede
incat mi le imprastie in cele patru vanturi
noaptea visez ca se strang toate pe langa mine
si ma invesmanteaza
lumina lor diamantina imi deschide bezna noptii
simbolurile mele arata ca niste nestemate inca nebatute in aur
iar stralucirea lor nu o vad decat eu

in rastimpuri ratacesc cate unii prin visurile mele
si ma trezesc cu ei alaturi de mine

intr-o zi cineva mi-a apucat un gand si mi l-a cercetat cu atentie
de parca ar fi gasit vreo relicva
m-a intrebat daca locul poate fi vizitat mai des
si altcandva decat in clipele noptii
nici acum nu stiu de ce nu i-am raspuns
a plecat
de atunci nu l-am mai vazut
dar am auzit ca in fiecare zi
un ins cu o fata nedefinita
imi pazeste indeaproape respiratiile
ca nu cumva intr-o zi
odata cu vreun oftat
sa scap printre buze
piatra pe care o asteapta
sa o aseze in montura

drogata cu cuvinte intr-o lingura de idee

spune-mi: 
daca ti-as indesa in ochi 
dimineata si-as lega-o 
cu streangul de lumina, 
m-ai lasa sa fug
 o vesnicie 
si sa ma ascund in 
coama fluturanda a dealului, 
dupa pometii obrazului de mar rosu, 
cautand in noi scanteia 
de inceputuri? 
sau m-ai azvarli in strada 
cu zdrentele de suflet 
tarsaind prin colbul veacului 
de inceput de mileniu, 
fara sa-ti pese 
ca peste noi, toti, 
s-ar inscrie o minune 
in circumferinta zorilor scapatate? 
ma faci sa scriu bombardand hartia
cu cuvinte smulse din 
rarunchi de vestala nebuna, 
asudata sub gemetele apasarii nevinovatiei, 
o rupere a constiintei, 
hiatus existential, 
transpunere a cosmarului 
in pasul schiop al soaptei de-cu-seara. 
smoala de intuneric 
si galben de miere 
turnat peste verde de fiere, 
simtindu-ma ca un cerb rapus, 
ce-si tanguie iubirea cerboaicei ramase. 
padure desfrunzita 
cu mlastini acoperite de frunzele
disperarii si un ultim 
raget spre raza lunga de luna...

ma faci sa ma droghez cu litere amestecate intr-o lingura de idee....