iertarea pacatelor

ne-am ingropat durerile ca pe niste cadavre
lasand fericirea sa strajuiasca mormantul
ne-am intors fata de la rau ignorandu-l
credeam ca suprimam raul
astfel oprind durerea

dar vin zile in care trecutul nu tace
vorbeste prin toti porii transpirand dovezi
aducerile-aminte ne-arunca-n genunchi
iar durerile invie din nou

nu putem cere vieti de-mprumut
in care straiele sa fie albe si roz
si nici sa carpim gaurile sufletului
cu ata iertarii nu putem

caci nu avem ce ierta
am putea cel mult sa ne iertam nasterea
prin pacatul suprem
iubirea