Incat imi cad genele ca niste obloane cu balamalele stricate,
Aruncate de vant.
Ma cercetez pe dinauntrul meu:
Nici urma de licarire!
Incep sa-mi caut gandurile.
S-au ascuns de spaima in cotloane, in beciuri - ma gandesc -
Ca prea-mi seamana uneori cuvintele cu niste tornade...
Gandurile mele nu iubesc cuvintele rostite,
Le prefera pe cele nerostite,
Fiindca se pot juca asa, cu ele, ca si cu jucariile preferate.
Ieri, s-au imprastiat ca niste fragmente de puzzle peste tot,
Azi, stau vreo doua linistite, intinse pe lada de zestre
Primita cadou de la stramosii mei.
Mai vreo doua se balanseaza intr-un hamac,
Nici alea nu stiu ce se intampla in jur.
Mi-au amortit toate, de parca s-ar juca de-a statuile.
Dar cum sa mai fie altfel si ele,
Decat ca niste culori aruncate de o pensula lenesa in apa,
Unde fiecare culoare se amesteca la intamplare cu o alta?
In mintea mea se tes toate tablourile de la sine,
Eu nu fac nimic. V-am spus?
Abia astept sa adorm, sa vad:
Vor scoate sabia sa lupte impotriva regimentului de vise,
Sau se vor lasa cucerite, ca niste fete mari, de catre Morfeu,
Chair inaintea primei nopti conjugale?
Vise nenorocite! Ganduri perverse! Voi, tradatoarelor!
Nu-mi puteti dovedi credinta deloc!
De-as fi baut zeama de mac,
Si tot erati mai agile!
Ma tradati la fiecare sclipire,
Faceti numai ce vreti voi,
Bisericute, asocieri... sunteti de capul vostru!
Iar acum, taceti, dormiti,
Va prefaceti ca imi stati drepte, de panda,
Cand, de fapt, alunecati in somn...
Morfeu! Ah, Morfeu! Tu esti de vina!
M-ai invins!
Postări
