Un gand pe zi

O poezie scrisa doar din tehnica si fara suflet este ca si cand ai primi un gablont in locul unei bijuterii.

Intentia si cuvantul. Arta conversatiei.

Intentiile, ca sa fie facute fapte, trebuiesc insotite de cuvinte, mai ales cand ai nevoie si de altcineva pentru a realiza acel lucru. Dar cate nu sunt gresit intelese, din cauza faptului ca vorbele nu pot reda cu exactitate nici ceea ce simtim, nici ceea ce, cu adevarat, dorim. Iata ca asa se isca polemici, neintelegeri, intelegeri gresite, chiar si atunci cand chiar NU dorim acest lucru. Sa taci si sa faci? In anumite situatii iar nu nu merge. Si iata cum se adevereste si a doua oara ca tacerea tot nu e de aur. Asa ca dibacia alegerii vorbelor ar trebui sa devina materie obligatorie in scoli si nu doar predarea limbii respective. Nu credeti ca ar invata lumea sa solutioneze mai usor si mai repede problemele prin reptarea exercitiilor de comunicare?
Apoi, introspectia. Cati sunt capabili de o recunoastere a sinelui fata de ceilalti? Multi, chiar uimitor de multi, vorbesc pentru ca "asa au auzit", ca "s-a zis", ca "li s-a spus", fara a mai cerceta personal problema in cauza. Vorbim pe langa subiect, vorbim sa ne aflam in treaba, umplem timpul cu vorbe goale, lipsite de rezonanta si de convingere. Afisam in acest mod nu un eu adevarat, ci un eu aleator, pus la dispozitie de societate. Un eu in care subiectul nici nu se recunoaste, nu se identifica, dar, cu care, pentru moment, se confunda, generand un alt lant de neintelegeri. Esti un tu care nu mai esti TU.
Ce ne face sa vorbim? Suntem siguri de fiecare data ca ce spunem este exact ceea ce gandim? Suntem siguri de fiecare data ca ceea ce afisam suntem noi cu adevarat? Sau nu s-a surprins, oare, nimeni, niciodata in situatia usor dezagreabila in care a trebuit sa refaca ce a spus, sau, mai rau, sa repare ce a facut?
Confuzii exista in fiecare zi. E de ajuns si o diferenta de nuanta sau ton. Uneori, din graba, lipsa de timp, informare lacunara sau observare partiala, cadem in pacatul de a transmite altceva decat ceea ce doream sau ceea ce simteam ca fiind real, nevoiti fiind, ca apoi, sa revenim asupra acelui lucru. Acum apare diferenta: unii pot sa recunoasca aceasta, unii nu. Sau nu stiu cum.
Si atunci, nu e arta conversatiei, totusi, imperativa?

Un gand

A trebuit atata timp sa fiu ceea ce nu am fost, incat acum, cand pot sa fiu ceea ce sunt, nu mai stiu daca mai stiu sa fiu ceea ce obisnuiam a fi...

Oameni frumosi, oameni urati

Ma gandeam acuma brusc: ce-i deosebeste pe "oamenii buni" de "oamenii rai"?
Oamenii buni sunt sinceri. Ei traiesc clipa si o recunosc. O spun asa cum este ea, fara remuscari, fara complexe, fara ocolisuri.
Oamenii rai ascund. Poarta mereu o masca. Prefac mereu ceva in altceva, ce nu este. Si asta se simte.
Oameni cu suflete frumoase, oameni cu suflete urate... Oameni frumosi, oameni urati...
Viata nu e mereu un zambet deschis, uneori e un zambet amar. Dar sa nu ne schimonosim amareala intr-o aparenta fericire. Asta se simte. E discordant. Hai sa ramanem NOI in fata vietii si a adevarului ei. Vom avea mai mult de castigat. Si vom fi mai frumosi, vom fi mai VII. Ne vom iubi mai mult si vom fi, la randul nostru, mai iubiti. Pentru ca, in spatele a tot ceea ce vrem sa ascundem, noi suntem doar NOI....
E asa de simplu!!!

Cugetari din vremuri de liniste

Dintre toate certitudinile existente pe pamant, cel mai mult de furca ne da iluzia. Cu totii stim ca ea exista, dar nu suntem in stare s-o prindem niciodata.

Singurii fericiti sunt nebunii. Lor le este permis sa se gandesca la orice, fara teama de a fi suspectati de anormalitate. Iar geniile nu sunt nici ei oameni normali. E punctul unde se intalnesc cele doua lumi. In lumile lor e fericire fiindca e libertate...

Nu voi inceta niciodata sa cred ca sufletul imi va spune care este calea, chiar daca e ea si spinoasa. Atata timp cat sunt in armonie cu mine insami, nu mai imi pasa de aparente.

Fiecare om traieste doua realitati: viata pe care o vede oricine si viata lui interioara. Sa nu te amagesti niciodata ca stii cum este cineva, atat timp cat nu ii dai libertatea de a fi asa cum e el.

Libertatea este de doua feluri: cea care ne-o ofera statutul, societatea si cea pe care ne-o oferim noi. Pe prima o putem acuza de anume esecuri, pe cand pentru a doua ar trebui sa stam mai indelung de vorba cu noi insine.

Cea mai mare bogatie pe care o poate avea un om nu sunt banii, ci bogatia de idei. Ganditi-va cat de ingusta poate fi trairea un om care exclama posac: "Degeaba am bani, daca nu stiu ce sa-mi iau de ei"...

Dictionar de neologisme

De curand am tot auzit vehicularea unui cuvant si anume: "cocalar".
Am gasit, rasfoind paginile de net si blogurile altora, printre altele si urmatoarea adresa. Am intrat pe ea sa vad ce naiba inseamna de fapt cuvantul "cocalar". Cand eu am parasit tara, cuvantul nu se afla nici macar in dictionarul de neologisme. Acum am aflat. E drept, nu doar o definitie a lui, ci chiar o suma de... dovezi. Exemple clare! Acum stiu! Pot sa exclam linistita: "Evrica!"

Cateva ore mai tarziu, tot gandindu-ma la acest cuvat, mi-a venit si ideea (care era firesc sa-mi vina de la inceput) sa-l caut pe DEX-online. Ma gandeam: "Sunt eu atat de proasta incat sa nu fi stiut de existenta unui cuvant atat de frecvent utilizat? Ca doar nu am plecat din tara pe vremea lui Burebista!" Rezultatul nu a intarziat sa apara. Cum spuneam, termenul a fost nou introdus:

cocalar, cocalari s.m. 1. țigan bișnițar. 2. șmecheraș de cartier. 3. (peior. – între rromi) țigan de cea mai joasă speță.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 8 Jul 2009 |

Acum, aceasta este adresa. Intra si tu sa vezi:

http://cocalari.com/

E de ajuns sa rasfoiesti in Meniu.....

Nu pot sa-ti urez nimic. Reactiile iti vor apartine...

P.S. Da, stiu, unii dintre voi sunteti deja ultra-familiarizati cu notiunea. Scuzati-mi doar mie ignoranta...