Orasul vuia ca un furnicar. Strazile erau intesate de oameni, masinile oricum nu-si mai dadeau prioritate, se circula dupa legea junglei. Claxoane, strigate, semne facute cu degetul din mijloc, azvarliri de palma in semn de "Hai, lasa-ma!". Colac peste pupaza, de parca zici ca era un facut, semafoarele nu mai functionau. Era ora 5 dupa masa si lumea parca innebunise. Canicula parca le sersese la toti din minti rabdarea si randuiala si, privit de sus, orasul parea o cetate a nebuniei, unde parca toti se miscau haotic, parca nici cei care mai aveau o directie, in acea zi, nu o mai recunosteau.
Nebunie. Toi de vara. Canicula. Pregatiri pentru vacanta, pentru unii, activitati in plina desfasurare pentru altii. "Doamne, de parca ar fi luat toti o supradoza de cofeina azi dimineata. De unde agitatia asta?" se gandea Razvan, in timp ce conducea spre casa.
Pe drum, isi adusese aminte ca trebuie sa intre pe la supermarket si sa-si faca si el cumparaturile. Se uitase azi dimineata in frigider si nu prea i-a suras nimic din ce mai era acolo: un borcan de masline negre consumat pe jumatate, un alt borcan cu masline verzi umplute cu ardei, deasupra carora se adunase deja o coaja de mucegai, de cand statea desfacut: "Il arunc! Cat dracu´, cat sa mai tin porcaria asta aici?" Si-l azvarlise la gunoi. Doua borcane de marmelada, golite si alea mai mult de jumatate. Ah, Da! Trebuia sa cumpere si gem. Gem de piersici si dulceata de caise. Isi propusese sa faca zilele astea clatite cu gem de caise si stia ca nu mai are pe la borcanele cu dulceturi si din astea. Da! Neaparat sa ia! Aha! Si smatana. Avea chef de ciorba si nici smantana nu mai avea. Dar unde era lista care o scrisese astazi la birou? La naiba! Era inca... PE birou. Asta nu-i poate folosi prea mult.
In timp ce refacea mental lista cu cele necesare, incepu sa caute cu ochii o modalitate de a se inscrie pe a doua banda, ca sa poata sa mearga la centrul comercial. Din spate se auzise un claxon. Il trezi brusc din meditatia sa la produsele alimentare.
-Bai, boule! Tu nu vezi pe unde te bagi?
Speriat si contrariat, se incrunta, nu dadu nici o replica verbala, insa ii facu semn nerabdatorului din spate ca vrea doar sa treaca pe banda cealalta. In nebunia orasului nu mai era cu putinta sa te orientezi iar in haosul de la acea ora nu mai avea pretentia ca si altii sa-si mai tina spiritul in frau. Trecu simplu pe banda cealalta, cauta sa se asigure ca nu era nimeni care sa-l stanjeneasca sau caruia sa-i taie calea, semnaliza si coti, intrand in parcarea supermarketului. De doua ori trebui sa dea ocol parcarii, pentru ca sa-si gaseasca un loc de parcare.
"Uf, ce zi!" Doame-ajuta ca e vineri!"
Coborî din masina si se indreptase spre carucioare. Scoase fisa, o introdusese in fanta, desprinse caruciorul si trase inapoi, inspre el. Nici nu bagase de seama cand in spatele lui, o doamna corpolenta asteptase si ea sa ia un carucior.
"Da´ matale nu te uiti pe unde mergi?" il apostrofa aceasta. E drept, nu se uitase inapoi, insa madama era aproape lipita de el. "Ce-o fi cautand si asta atata de aproape de mine?" se intreba el.
Bolborosi in schimb niste scuze si o porni mai departe.
"Doamne, azi au innebunit toti" se gandi el si se afunda cu gandul mai departe la cumparaturile pe care urma sa le faca. "Asa-mi trebuie, daca uit pana si o nenorocita de fituichita de cumparaturi la serviciu."
Recunoscu apoi ca e obosit.
Fata ii parea trasa in jos, usor schimonosita, comisurile gurii lasate a oboseala, cearcanele ii marcau ochii si cele doua cute de pe frunte erau mai adancite decat de obicei. "Of, ma ustura ochii. Ar fi trebuit sa mai merg si pe la oftalmolog. Nu mai am douazeci de ani. Mi se duce dracului si vederea. Si daca toata ziua stau cufundat in nenorocitul ala de calculator, asta se intampla."
Intra in supemarket. Un val de racoare il intampina inca de la intrare. Era in sectorul de fructe si legume iar la unele erau tevile cu aer rece desupra. "Uf, cred ca raman azi sa dorm aici" - glumise in sinea lui si zambise pentru sine. "Mai imi arde de glume!"
Incepuse sa umple caruciorul, trecand de la un raft la altul si se indrepta spre casa. "Of, hartie igienica, asta am uitat!" Se intorsese din drum si lua si hartia. "Hai sa iau si niste role de bucatarie, daca tot sunt aici. Fiind singur, nu-i placea sa utilizeze cârpele de bucatarie. Pentru asta, gasea mai practice rolele. "Ce dracu´ ca doar n-o sa stau sa spal si carpele de bucatarie!" isi zise mereu. Gandindu-se la bucatarie si la treaba ce trebuia facuta in casa, chiar nu putea sa lase gandul sa treaca mai departe fara sa mentioneze, din nou, pentru sine:"Mai, Razvane, mai! Tie-ti trebuie o femeie! Cat mai ai de gand sa burlacesti?" Nedând glas gandurilor lui, doar fata i se modifica: stranse din buze a tristete si parca, cu privirea cauta ceva nedefinit, ceva invizibil. Privea la destinul sau, daca l-ar fi putut in acea clipa vedea. Gândul il dusese din nou la Adina. Ii vedea parul ei rosu acaju, des, frumos, desfacut si lasat pe spate, i se paru ca vede irisii ei verzi umbriti de genele negre, date cu mascara. "Era frumoasa." se gandi Razvan. "Era!" De parca nu mai este. Este, dar nu pentru el. Nu statu atunci sa isi analizeze pornirea. Se afla la casa si ii venise si randul. Nici la vesnicele "bip"-uri ale casei de marcat nu era atent. Se trezi doar in fata domnisoarei de la casa, cand aceasta sta aproape cu mana intinsa, sa-i preia cash-ul, eventual cardul.
- Douasuteoptzecisitrei de lei face, va rog!
- Douasuteoptzecisitrei de lei? repeta al mecanic.
- Da, va rog.
Soase cardul si-l intinse casierei. "Ce dracu´ am cumparat eu de banii astia astazi?" se intreba el. Privi inca o data in cos, dar mai mult pentru a se lamuri pe sine si nu pentru a pune la indoiala corectitudinea sumei cerute de lucratoare. "Daca eram in doi, oare tot atat ar fi trebuit sa platesc? Ia sa vedem: Ce am mai luat? Spuma de ras, lame, -ah, asta nu! râse - asta era pentru el. Mdaaa... sa vedem: morcovi, mere, pulpe de pui -da, ca erau la pret de promotie, erau bune-... Pai, cam atat. Paine, lapte, zahar, cafea, borcanele cu marmelada si ce mai e pe acolo. "Pai e bine" - isi zisese. "Chiar si in doi, nu vad cat de mult ar fi trebuit sa cumpar peste cele cumparate acum. Poate vreun pachet de tampoane!" -rase el in sinea lui si se indrepta spre iesire.
Da, de o femeie chiar ca avea nevoie. Era constient de asta din ce in ce mai mult in ultimul timp. Serile de unul singur in fata televizorului nu-l puteau satisface. Chiar si cand mergea la cate un bar, mergea cu prietenii sau cu cate o pipita agatata cu mare usurinta. Incepu sa se dojeneasca singur. "Sunt un prost! Sunt un neadaptat social! Sunt un insingurat, ingamfat, arogant, multumit cu victorii usoare si caruia ii e frica de viata adevarata. Sunt un ratat! Da, asta sunt: UN RATAT!"
Masina incerca acum sa-si faca loc printre celelalte participante la trafic si serpuia ba pe o banda, ba pe alta, in speranta ca va ajunge mai repede la destinatie. La un moment dat, se parea ca traficul incepuse sa devina fluent. Conducea cu 50 km la ora, ceea ce era normal si se indrepta spre zona sa rezidentiala. Mai avea vreo 400-500 m pana acasa si mai avea doua semafoare. Aproape ca se vedea scapat.
La cotitura unde trebuia s-o ia la stanga, tocmai la coltul strazii, i se paru pentru un moment ca vede ceva ce putea sa recunoasca: un par lung, roscat, lasat pe spate, mai apoi o rochie cambrata care lasa sa se vada, de la genunchi in jos, niste picioare frumoase. Sandale inalte... Cam atat putea vedea. Desi nu ii putuse vedea fata, "Adina!" ii sari in minte numele. Circuitele incepusera sa se joace prin capul lui. Nu mai putea fi in acel moment atent la trafic. Din fata venea o alta masina si amandoi vroiau sa coteasca in aceeasi directie. El continuase sa conduca aproape inconstient. Nu se putea aduna in acel moment. Impactul il trezi brusc. Un zgomot de fiare ciocnite, o busitura, o izbitura pe care o simtise scurt in sira spinarii. Capul i se zgaltai scurt si brusc. O lovitura scurta in tetiera, apoi o barbie in piept. Simtea centura de siguranta cum ii tine bustul. Mainile ii incremenisera pe volan. Avusese nevoie de cateva secunde pentru a-si reveni. Parca ii inghetase sangele in vine si gandurile in cap. Stranse de ochi puternic, parca pentru a se asigura ca nu viseaza. I se facu brusc racoare, desi era total transpirat din cauza caniculei. In urmatoarele secunde se dezmetici. Desfacu centura cu grija. El nu avea nimic. Nici macar o zgarietura. Doar socul. Abia apoi, parca incepuse sa devina sensibil acustic. Atunci incepu sa desluseasca ceva din cascada de injuraturi care ii era adresata prin geamul lasat deschis pana jos, de catre un barbat usor neingrijit, mai degraba scund si care se apropia, balanganind amenintator si revoltat din maini, de masina sa.
- Futu-ti mama ma-tii si mortii ma-tii! Bou´ dracului! Ai orbit? Tu nu vezi pe unde pizda ma-tii conduci? Vrei sa ma omori? Hai? Ia zi! Stai acasa, daca esti prost! Cin´ ti-a dat si tie carnetu´? Handicapatule! Futu-ti... Iar vorbele-i ramasera suspendate...
Incerca sa se adune, deschise portiera si cobori din masina. Fata barbatului ce statea inaintea lui ii parea cunoscuta. Se uita mai cu luare aminte la el si in acea clipa isi aminti. Aceeasi reactie o avusese si celalalt.
-Vai de mine! Dom´ Serbanescu! Dom´ inginer Razvan Serbanescu! incepu celalat sa ingaime. Tonul i se schimba. Deveni molatec din avantul de injurii pe care-l avusese. Cumva confuz si incurcat, ca nu stia cum sa mai reactioneze.
- Dumneavoastra sunteti... isi aminti cine este, ce face, insa nu-si amintea numele. Dusese instinctiv mana la frunte, isi mangaia prosteste, cumva, parul, apoi incercase sa-i intinda celuilat mana, in semn de salut
- Eu sunt Mitica Oproiu. Ca ma stiti... Da... Mitica sunt. De la intretinere.
Si Mitica Oproiu ii intinse, dupa o clipa de ezitare, si el, mana.
Mitica Oproiu era unul din angajatii sectiei de care raspunsese el in Uzina unde lucrase acum trei ani. Era om muncitor, dar cam necizelat. Lucra la intretinere. Suflet bun dealtfel, dar prost de gura. Avea o familie cu patru copii si o nevasta ce era femeie de serviciu la gradinita. Lucra in uzina aia de cand intrase el in campul muncii. Nu stia mai multe. Lui ii ajungea ca primea lunar un salariu. La evolutia profesionala nici nu se gandea. Atat stia, atat facea.
- Pai ce facem acum, dom´inginer? Ca mi-ati spart masina...Ia uitati... Si Oproiu se intoarse in semn demonstrativ spre masina sa, apoi arata si spre celalta masina. Pe jos erau cioburi de la farurile ambelor autovehicole.
In spatele lor, atat pe o parte, cat si pe cealalta, se aglomerase circulatia.
Pusesera amandoi triunghiurile de avertizare si incepusera sa dirijeze circulatia spre ocolire.
Razvan se uita acum la ambele masini: bietul Oproiu avea o Dacie veche. Dar veche-veche! "Oare de ce nu s-o duce cu ea la fier-vechi?" se gandea Razvan. Apoi tot el isi raspunse: "Si ce sa-si cumpere apoi? Ca si asa nu are bani! Of, saracul!"
- Hai sa le tragem de pe carosabil! spuse Razvan. Ca stam aici si incurcam circulatia. Si asa e haos.
Apoi, uitandu-se la el, spuse:
- O rezolvam noi, ´nea Mitica!
Oproiu stia ca se poate baza pe cuvintele lui Razvan. La serviciu era mereu lege ce spunea el. Toata lumea il asculta. Daca era un alt conducator si nu Razvan, accidentul asta putea sa aibe ca urmari doua ore de injuraturi non-stop si o incapatanre prosteasca aratata de Oproiu. Asa era el. Cu gura mare mereu, mai ales cu cine nu cunostea. El era mereu desteptul. Asa ii cam fugarea si pe cei tineri, nou angajati la intretinere in uzina. Ii placea sa sefeasca. Dar, si asta, doar dintr-un complex de inferioritate. Cu Razvan, insa, nu putea. Nevesti-sii ii placea mereu cand mai gasea pe cineva care sa ii inchida gura, ca atunci cand bea, nu mai contenea cu ocarile. Acum era ca pe muchie de cutit. Ar fi avut dreptul sa suduie, dar respectul fata de "Dom´ Inginer" era prea mare. Invatat de pe vremea lui Ceausescu cu plecaciunile, nu s-a dezvatat de ele nici acum. Asa era el croit si asa o sa ramana. "Cat va mai trebui sa treaca, pana poporul asta se va fi dezvatat de plecaciune?" se intreba in sinea lui, aproape fara nicio legatura cu accidentul, Razvan. Intr-o alta tara, chiar daca erai subaltern, cand aveai dreptate, o spuneai cu curaj. Desigur, si fara injurii. Dar parca ai nostri sunt invatati numai in doua feluri: ori e laie, ori balaie. Cine nu e cu noi, e impotriva noastra" gandi mai departe Razvan. Intrerupsese sirul acesta de ganduri, ca acum tot nu-i adusese nimic toata sarada.
-Hai sa tragem in parcare si ne descurcam noi...
Parcarea de pe marginea drumului avea exact doua locuri libere.
Trasesera apoi ambii masinile in locurile goale.
Ziua se arata naucitoare. "Mai cateva ore!" se gandea Razvan.
-`Nea Oproiule, uite, cat face masina asta a dumitale? Ca si asa e veche de cand lumea!
-Pai, dom´ inginer, io nu vreau sa mi-o cumparati, ca mie imi trebuie masina.
Razvan rase:
- Nea Oproiu, nu vreau sa o cumpar, ce sa fac cu ea? Dar matale nu ai bani s-o repari, asta stiu eu, ca ai patru copii acasa si o nevasta. Dar lasa-ma sa ti-o repar eu, ca doar eu am fost de vina.
- Pai la asta m-am gandit si eu, dom´ inginer! Dar cum facem?
- Pai spune: vrei sa-ti dau matale banii acuma, sau mergem impreuna la service? Ca si pe-a mea trebuie sa-o dreg. Ca uite cum arata! Si arata cu mana dreapta inspre masina.
Apoi Razvan continua:
- Uite, acum e inchis. E deja tarziu, dar baietii de la service-ul unde-mi repar eu mereu masina maine lucreaza. Or, ma stii: nu te las eu asa!
Asta stia Oproiu bine. Niciodata nu-si calcase cuvantul. In ceea ce priveste serviciul, era mereu om de cuvant si un specialist foarte bun. Niciodata nu-si lasa oamenii de izbeliste. Oproiu stia ca putea merge pe mana lui.
-Bine, dom´ inginer, cum ziceti dumneavoastra.
-Ti-o repara baietii mei maine. Mergem impreuna. Dimineata la 9:00.
.......................
Cateva ore mai tarziu, dupa ce iesise de la dus, dupa ce-si desfacu o sticla rece de Cola de la frigider si-si turna in pahar, statea pe terasa, cu parul ud, pieptanat frumos pe spate si incerca sa reconstruiasca ziua, s-o refaca, sa relipeasca fragmentele de puzzle, dandu-le, in discutia telefonica cu Gelu, o semnificatie:
- Da, Gelule, cum auzi. E terci. Am spart-o toata in fata.... Ei, nu chiar toata, doar in dreapta, farul... Nu, motorul nu are nimic. Nu. Nici la radiator. Macar atat. Îhî...Da, da!... Nu, nu stiu. Cel putin din cate am auzit eu... Da, mai, da, ti-am mai spus.... si dupa o pauza: Îhî, aha, daaaa! Maine dimineata. Da, mergem impreuna. Lasa, ca e baiat bun! ... Da... La baietii mei... Ce???... Nu stiu, mai!
Apoi se auzi un oftat:
-Auzi, Gelule, trebuie sa-ti spun ceva: eu cred ca am vazut-o.
Probabil ca in acel moment, de la celalat capat al telefonului, se cerea nevoia unei lamuriri. Razvan continua: Nu, eu zic ca cred ca am vazut-o, fiindca nu sunt sigur ca a fost ea. Nu stiu. Am vazut-o doar cu spatele....
Si apoi, dupa o pauza, cu un ton mai ridicat:
- Si cum ai fi vrut sa ma duc la ea? Tu nu intelegi ca in clipa aceea am facut accidentul? Nu am mai vazut-o deloc! Cred ca a luat-o dupa colt. Nici nu cred ca a sesizat ce s-a intamplat. Si apoi, ce era sa fac? Sa las masinile balta si sa alerg dupa ea? Hai sa fim seriosi!
O alta pauza lunga...
- Stie naiba ce sa mai fac! Imi trebuie un concediu. Cred ca ma lasa nervii...Dar ia zi, mai bine, tu ce ai mai facut?...
..................
Soarele era demult apus, forfota orasului nu mai era decat un usor zumzet, caldura inca dogorea din betoane. Blocurile se comportau ca niste sobe de teracota pe care le incinsese inadins cineva. Abia daca se mai simtea cate o boare usoara de vant la cate cinci minute, indeajuns sa spulbere magma de aer ce domnise deja de atata vreme peste oras.
Postări
