Decizia - Capitolul I - Razvan

- Bai, de ce dracu´ nu te duci la ea?
- Ai innebunit? Ce sa caut la ea?
- Pai sa-i vorbesti.
- Ce sa-i vorbesc? Ce am eu sa-i spun ei?
- Pai de exemplu, ca te gandesti mereu la ea. Cum ar fi?
- Hahahaha! Asta-i buna! Dupa ce mi-a facut ce mi-a facut! Bai, deci femeia aia m-a facut albie de porci!
- Dupa ce ti-a facut ce ti-a facut??? Vrei sa spui ca dupa ce ti-a facut in urma a ce i-ai facut tu ei!
- Omule, esti nebun? Eu nici nu am ajuns macar sa ma culc cu ea! Cum vorbesti? Tot ce a fost a fost poveste. Am aburit-o, atata tot!
- Da, ai aburit-o, asa cum le-ai aburit tu pe toate... Erai tu expertul in relatiile cu femeile...
- Da, dar cu Adina nici macar nu m-am culcat!!!
- Pai tocmai asta e. Stii ce? Eu cred ca de aia ti-a si ramas gandul intepenit la ea, ca relatia voastra parca nu avea nevoie de confirmarea sexuala a niciunuia pt a sti ca poate deveni mai mult, ca putea fi ceva adevarat dincolo de toate aparentele. Ei, nu te-ai fi culcat tu cu ea...
- Dar ce, tu crezi ca eu nu i-as fi tras-o?! Hai sa fim sinceri! Tu nu ai vazut ce fund avea? Era misto tipa. Recunosc, mi-a placut. Sigur ca i-as fi tras-o!
- Si totusi, nu ai facut-o...
- Nu, am fost bou! Am aburit-o doar...
- Da, ca s-o inseli cu prima tipa gasita intr-un bar...
- S-o insel! Asa vorbesti de parca noi am fi avut vre-o relatie! Eu nu-i promisesem nimic. Am lasat-o sa creada ca sunt un tip de treaba doar si ca o voi sprijini. Avea nevoie de asta. Avea nevoie sa simta caldura in jurul ei. Am lasat-o sa creada ca sunt prietenul ei, sa aibe incredere in mine. Am lasat-o sa se destaiunuiasca atunci cand simtea nevoia, ascultasem toate plangerile ei...
- Pai, da, dar tu i-ai inselat increderea, ceea ce e mai rau. Ca doar nu era proasta sa nu priceapa ca daca era vorba doar despre sex intre voi doi, chiar nu avea de ce sa se simta atat de prost. Dar era vorba de incredere. Mai, omule, tu ti-ai pierdut valorile? Dupa ce grila de valori judeci acum lucrurile? Ai mintit-o. Ai dus-o cu zaharelul. Iar ea chiar credea in tine. Iar tu doar te dadeai ceva ce ea astepta.
- Mai, tu ce vrei acuma? Sa-mi pun pirostriile? Bine ca vii tu acuma si ma iei tu cu morala... Mai bine vezi-ti de ale tale!
- Nu am zis ca trebuie sa te casatoresti cu ea fiindca...
- Auzi! Tu te auzi ce spui? Tu nu pricepi ca intre noi nu a fost nimic? Adica, nimic din partea mea. Daca ea si-a imaginat asta, e treaba ei. Eu nici nu am dezmintit...
- Bai, frate, bai! Bai, tu te-ai tampit? Tu cui incerci sa-i explici? Mie? Crezi ca nu te vad ca esti copt de cand v-ati certat? Nu ai chef sa vii cu noi nici la fotbal, la bere sambata ai stat de parca ti-ar fi plouat intruna, esti intors pe dos, numai tu insisti sa ne explici ca tie iti merge bine.
- M-am simtit ca un cacat cand m-a prins cu aia impreuna... Dar, sa mor io, ca aia nu insemna nimic pt mine... Si nici ea... Cu ea nu ma culcasem, tu nu pricepi? Cum s-o insel, daca nici macar nu-i propusesem asta?
- Mai, tu cati ani ai? Cand dracu´o sa iti vina si tie mintile in cap? Eu nu te mai inteleg! Sa mor io! Noi am facut toate prostiile posibile impreuna iar eu te-am considerat cel mai bun prieten al meu. Am tinut mult la prietenia ta. Tu ai fost unul dintre cei mai buni si mai inteligenti tipi din scoala. Pt asta te invidiasem mai mereu, dar te pretuiam, fiindca erai prietenul meu. Cati din scoala si apoi din facultate nu voiau sa fie in locul tau? Si, naiba stie, dupa ce ai trecut de 30 ani parca te comporti din ce in ce mai ciudat. Nu mai inteleg ce se intampla cu tine. Iti pui singur frane, iti tai craca singur de sub picioare, parca te incurci in propria-ti viata, parca nu mai stii cine esti!
- Mai, Gelule, noi ne stim de cand am fost copii. Cred ca am facut intr-adevar toate prostiile impreuna. Recunosc.
- Da. Acum vad ca ai cazut pe ganduri...Si ce te impiedica sa recunosti acum adevarul? Ce te impiedica sa recunosti acum situatia in care te afli? Tu ai fost intotdeauna cel mai bun, cel mai invidiat, cel admirat si cel mai rational. Eu nu mai inteleg: unde dracu´ ti-e ratiunea?!
- Tocmai asta e: rational! Eu am fost mai mereu rational! Asa m-ati vazut voi! Iti amintesti la 26 ani cand m-a lasat Rodica cu ochii in soare, dupa doi ani dupa ce am fost mort dupa ea? Voi nu stiti decat ceea ce vedeti. Atunci am simtit ca se prabuseste lumea cu mine. Nicicare dintre voi nu a sesizat asta. In mine se rupsese lumea. Numai ca nu a vazut asta nimeni, fiindca eu bravasem.
Stii la balul de absolvire dintr-a XII-a, habar nu ai: pe toata perioada liceului eram indragostit de Marcela. O invitasem sa-mi fie partenera atunci, macar in ultima seara. Stii, m-a refuzat razand:" Oooo!!! Un tocilar increzut ca tine ma invita pe mine la bal sa-i fiu partenera? Vrei sa tragi iar o liniuta pe rabojul victoriilor tale?" Si s-a intors si a plecat.
Tu nu intelegi? Eu toata viata m-am temut ca voi fi refuzat. De aceea am preferat, in ceea ce a privit femeile, victoriile usoare. Am invatat mereu ca un nebun. Am crezut odata, ca daca voi reusi ceva in viata, voi fi privit cu mai multa incredere. Nu voi mai fi refuzat.
- Hmmmm.... Omule, eu cred ca tu, in ciuda a ce esti, esti coplesit de complexe. Noi toti te-am invidiat. La tine parea mereu totul atat de simplu. Parca stiai mereu ce ai de facut. Niciodata nu erai nesigur. Tu nu aveai niciodata problemele noastre.
- Nu, fiindca am invatat sa le evit.
- Asta ne gandeam si noi. De aceea te consideram mai intelept.
- Da, dar am uitat sa traiesc. In timpul asta, voi ati avut iubite, v-ati certat cu ele, v-ati impacat, va vizitaserati reciproc parintii de sarbatori si toate alea. Uite, Doru si Mihai au deja copii. Vezi, pt asta ii invidiez...
- Mai, Razvane, eu nu as fi crezut niciodata ca tu ii invidiezi pe ei pt copii!!!... Ma uimesti!
- Da, fiindca ei au reusit ceva ce eu nu am reusit.
- Nu se poate! Tu ai fi putut sa ai deja copii pana acuma cu oricine ai fi vrut. Cate nu au fost moarte dupa tine?!
- Lasa, mai, Gelule! Alea nu erau moarte dupa mine, alea erau moarte dupa oricine. Tu nu intelegi? Un suflet se simte.
- Mai sa fiu! Tu esti un sensibil! Asta nu as fi crezut niciodata! De cand esti tu atat de sensibil, mai? Si de cand dai tu atata dovada de profunzime?
- De cand am incetat sa traiesc. Gandeam doar cum ar fi daca as trai si eu, ca voi.
Ma ascundeam mereu sub masca ironiei si a glumei, vorbeam mult tocmai ca sa-mi acopar temerile, bravam cand voi incercati sa faceti ceva din viata voastra sentimentala. In timpul asta am constatat ca am devenit un arogant nedrept si nesuferit.
Uite, Maria a ta te iubeste. Si asta dupa sapte ani! Eu nu am depasit niciodata perioada aia de doi ani cu Rodica. Mi-a fost mereu teama sa nu o dau in bara. Gelule, mie imi e o frica de mor!!! Iti marturisesc sincer!
- Ma uimesti! Asta nu as fi crezut!
- Da, uite, asta e adevarul!
Si atunci de ce nu te duci dupa ea? Macar acum fa si tu ce trebuie...
- Lasa-ma! Nu stiu ce o sa fac...
- Mai, eu am sentimentul ca tipa asta te iubeste.
- Las-o, mai, sa ma iubesca atunci! Ce vrei tu sa-i faci?
- Ei nimic. Tie.
- Mie? Ce, te-ai apucat de profetii? Esti tu Sfantul Ioan Botezatorul acuma? Ce vrei sa faci? Astepti vre-o minune? Mai bine lasa-ma! Si de ce naiba insisti tu mereu sa intri in viata mea? Ce te-a apucat tocmai acuma?
- Esti prietenul meu de o viata! Si e de datoria mea sa te mai trag si de maneca, din cand in cand.
- De ce nu vrei tu sa ma lasi frumos in pace si sa mergi tu frumusel la Maria ta? Poate te asteapta cu o prajitura. Ca stie sa faca mancare buna.
- Poate ca ar trebui sa ai si tu pe cineva care sa-ti mai faca si tie cand si cand cate o prajitura...
- Bai, ma lasi? Stii bine ca gatesc mai bine decat jumatate din femeile pe care le-am cunoscut. Am avut ambitia de am invatat si asta. Nu de foame mor eu. Lasa-le pe ele sa-si faca unghiile, sa-si pastreze manichiura. Eu ma descurc si singur.
- Cred ca ne indepartam iarasi de la subiect.
- Mai, hai sa ne fie clar: uite aici: eu nu ma duc la Adina! Daca de asta ai venit, ai venit degeaba.
- Auzi? Am priceput. Dar pot sa-ti pun si eu o intrebare? Tu cand ai de gand sa-ti traiesti intr-adevar viata??? Cand ai de gand sa-ti asumi si tu responsabilitatile unui om matur? Stii, atunci poate ca ne vei invidia mai putin si vei fi si tu mai fericit. Adina ar merita sa fie fericita. Pe langa ca e frumoasa si ca are un suflet bun, da si dovada de responsabilitate si maturitate. Eu zic sa termini odata cu prostiile si macar acum fa si tu ce trebuie facut. Sunt convins ca n-o sa-ti para rau. Mai gandeste-te...

Si Gelu pleca tragand usa dupa el. Incaperea se cufunda intr-o tacere morbida. Razvan simtea ca se sufoca. Din nou, acel sentiment de sufocare care il apuca de fiecare data cand lucrurile deveneau prea serioase. Relatiile cu pipitele prostute nu-i mai aduceau satisfactie de mult. Cu focoasele se iubise pana sucombasera amandoi si tot cu un final cu despartire s-a soldat. Cu pisicutele nehotarate si cumintele nici nu stia ce sa inceapa. Era mereu o chestie nedeterminata, nehotarata. Parca ala nu era genul de relatii care sa-l multumeasca.
Cu Adina insa, era altfel. Habar nu avea ce si asta il enerva. Il incita fizic, dar uneori parca l-ar fi tinut sub papuc. Iar el nu era genul. Cu toate astea, tot nu era tocmai o senzatie de disconfort acest tinut sub papuc. O simtea mai mult ca pe o caldura. Ultimele ei cuvinte il deranjasera. Asa ceva nu i-a permis el nici unei femei. Dar, in fond, ea avea dreptate. Ea nu facuse altceva decat sa il puna in fata cu realitatea. Cu acea realitate cu care nu dorea nici macar el insusi sa se puna fata in fata. Parca nu era inca pregatit sa recunoasca ca este un adult responsabil. Desigur ca si ei ii placea sa se joace. O facusera deja, dar ea delimita foarte clar joaca de seriozitate. El parca nu reusea sa mai faca asta. In capul lui era un balci. Fugea de responsabilitate, dar, in acelasi timp, totusi, dupa toate magariile pe care le facuse, in mod ciudat pt el, se simtea responsabil.
Isi decuplase telefonul, evitase locurile unde stia ca s-ar putea sa o gaseasca, isi facuse in capul lui deja o mie de scenarii de deculpabilizare si, totusi, gandul la ea nu-i dadea pace. Ce ii facuse femeia aia? Initial era o joaca nevinovata. Dar ce naiba i s-a intamplat? Se poate ca el sa se fi indragostit fara sa vrea, fara sa caute, macar? Era ceasul sau bilogic care ticaia mai tare decat i-ar fi convenit lui? Nu vroia el sa recunoasca ca ea insemna deja mai mult pt el decat i-ar fi fost lui comod si preferabil?
Isi cautase de lucru cu alte treburi. Pe de o parte avea senzatia ca trebuie sa se explice cumva fata de ea, chiar o si facuse, dar intr-un mod deplorabil, prin niste metode care numai cu responsabilitatea si cu maturitatea nu aveau de a face. Disculpabilizarile lui aduceau mai mult a acutoacuzare. Jalnic! Pe partea cealalta, parca totusi, gandul la ea ii dadea tarcoale. I-ar fi placut sincer s-o sarute, s-o tina in brate, s-o iubeasca cu adevart. Dar acest gand il inlatura cum alungi o piaza rea, ca doar el stabilise de la inceput ideea ca fiind exclusa. Nu avea de la bun inceput gandul de a se duce mai departe cu ea decat se dusese cu oricare alta dinaintea ei. Si totusi, ea avea ceva ce lui nu-i dadea pace. Acum se afla in punctul in care orice decizie ar fi luat, tot avea ceva de pierdut. Daca nu mergea la ea, o pierdea oricum pt totdeauna. S-ar putea eventual sa se linisteasca cu gandul ca va aparea o alta EA care-l va tulbura ana in adancuri si-l va cunoaste si-l va respecta si iubi pt ceea ce este el cu adevarat. Dar cate femei si-ar mai fi pierdut vremea scotocindu-i lui maruntaiele sufletului?
Pe partea cealalta, daca se ducea acum la ea, ar fi fost echivalent cu recunoasterea infrangerii in fata propriei slabiciuni. Dar, oare nu ar fi mai degraba un castig acest lucru? Nu ar insemna mai degraba asumarea, in sfarsit, a responsabilitatilor lui? Nu s-ar fi indreptat viata lui in directia pe care, de fapt, si asa o visa de atata timp? Ar fi avut o femeie care l-ar fi iubit, care l-ar fi respectat si pe care chiar stia ca se poate baza oricand cand ar avea el nevoie. Da, avea el intr-adevar nevoie de asta? Acum chiar nu mai stia nici el ce vrea. Nu mai stia nici cine e. Si, mai ales, chiar nu intelegea cum a reusit Adina intr-un timp atat de scurt si, mai ales, fara sa fi fost iubita lui reala, sa-i dea atata bataie de cap? Era de vina fundul ei bombat? Sanii? Nu, nu credea tocmai asta. A avut el la viata lui femei care aratau ca sculptate, dar totusi... Era ea desteapta? Hm...Proasta nu era, dar nici vre-o savanta nu era. Se pricepea sa vorbeasca. Iar asta ii placea si lui. Insa ii cam sarea tandara si lasa sa se vada clar mereu cand cate ceva nu-i convenea. Il facuse deja de cateva ori sa se simta prost. Si doar de ce facea asta, ca doar nu era nevasta lui. Nu avea de ce sa-i tina ea lui lectii de morala. Ii pasa de el, da, asta da, cu siguranta. Ea il simtea ca om. Ii simtise slabiciunile. Chiar daca el incercasa de atatea ori sa si le ascunda. O mintise de multe ori cu multe chestii. Insa pt chestiile minore ea nici nu se supara. Parea mai degraba dezamagita ca el continua prin modul lui de viata sa se minta singur, reusea, in ciuda inteligentei sale, sa-si fure singur caciula. Poate ca de aia. Ea vazuse ceva bun in el, acolo unde el insusi nu mai credea ca ar mai fi ceva. Si aia vroia ea sa apere.
Ce bou se simtea! Se simtea ca un ratat. Simtea ca orice ar face, nu mai poate intoarce roata. Nu mai putea drege nimic. Avea senzatia ca daca s-ar duce acum la ea, ea ar avea dreptul sa-i dea cu tifla. Si, totusi, ea nu ar fi fost genul care sa se razbune. Dar sa se duca la ea acum, dupa toate cele intamplate, din mandria sa de barbat, nu putea accepta. Pe partea cealalta, cum naiba sa se impace el cu sine? S-a supraapreciat in legatura cu ea. O crezuse mai slaba, mai proasta, mai neajutorata. Chiar nu putea sa creada ca ea o sa-i dea atata de gandit. Se ura pentru asta si ura si situatia in care se afla. Ingrata situatie. Mai bine ar fi fost sincer si direct de la inceput. Dar parca el mai stia ce e aia sa fie sincer intr-o relatie?! De atata vreme se multumise cu surogate. Le trata pe toate ca pe niste trestii neganditoare. Nista gasculite care se lasa date pe spate din cauza unor varii motive. Iar acum vine ea si vrea sa stie totul. Vrea sa intre in lumea lui. Stop! Pana cand? Pana unde? Cum? In lumea lui? Ce sa caute o femeie in lumea lui interioara?
... Daaaa... Oare? Ce sa caute o femeie in lumea lui interioara? Buna intrebare... Si daca a sosit totusi timpul ca el sa se gandeasca si la asa ceva? Ce s-ar intampla daca ar renunta el la misoginismul care atata vreme il urmarise? Ce avea de pierdut? Dar ce avea de castigat?
Probabil ca va mai reflecta la asta. Poate ca a venit vremea sa-si puna cu adevarat intrebarea ce vrea el de la viata sa...
Avea uneori senzatia, ca orice ar fi facut, tipa asta l-ar fi dovedit, l-ar fi infrant cu ceva, nu stia cum si cu ce, dar parca asta era ceea ce simtea. Un soi de amenintare. Ii parea ca s-ar pierde el pe sine daca ar fi sincer cu tipa asta. Si, culmea, cu Adina chiar se merita sa fie sincer. Se simtea uneori ca prins in cusca. Fugea de ea, astfel fugind de el. De fapt, nici nu mai stia de ce si de cine fuge. Ajunsese sa se amageasca cu tot felul de alte femei, cu alte victorii, una mai facila sau mai ridicola decat alta.
Dar, in sinea lui chiar se intreba: cat mai are de gand sa duca o astfel de viata? Era el sigur ca asta era ce visase? Era el sigur ca o astfel de viata isi dorise? Nu, sigur ca nu. Iar acum era in dilema...
Avea nevoie de timp pt el. Tip in care sa se gandesca serios in ce directie o va lua viata lui. Si-o va trai sau o va rata?
Acum ar trebui sa plece. Sa plece undeva unde sa fie singur. Trebuie sa se curete, sa se purifice, sa se redescopere si sa se redefineasca. In fond, era viata lui...