Modern hairstyle

Trei din cele sase domnisoare isi asteptau randul la coafor. Celelalte trei se despartisera zgomotoase de tovarasele lor.
- Aveti bal deseara? intreba o batrana cu o gramada de bigudiuri pe cap, care-si astepta linistita randul la terminarea coafurii, sub o casca.
- Nu. Este ziua unei prietene de ale noastre.
Si continuara sa sporovaiasca. Radeau, chicoteau, se atingeau usor si afectat in timp ce vorbeau, isi dadeau ochii peste cap, isi aruncau ostentativ, cum fac vedetele, parul spre dreapta sau spre stanga, cu miscari scurte si bruste ale capului. Nu pareau sa fi implinit nici macar 20 ani. Si asta datorita staturii, sanilor relativ opulenti, a fardurilor, cat si a tinutei. Paereau mai degraba imbracate sa socheze, nu sa dea cuvant modei sau bunei masuri. Usor exagerate in toate, se chinuiau sa para mai mature decat erau.
"De ce oare incearca cu disperare fetele astea sa imbatraneasca?" ma intrebam. "Au o viata inainte!"
Si, intr-adevar, varsta lor se lasa clar deslusita prin afirmatia uneia dinre ele:
- Saptamana trecuta cand mi-am serbat eu ziua, cand a venit XXX cu exact optsprezece trandafiri portocalii, cu cozile lungi de vreun metru - niste trandafiri imensi, asa ceva nu am mai vazut - au ramas toti inmarmuriti... Stiti ca taica-su are fabrica din capatul orasului? Hahaha! Imi face curte... Hei, dar voi unde ati fost atunci? Atunci, cand el a intrat pe usa cu buchetul acela imens...
- Pai noi am asteptat-o pe Carmen, ca sora-sa mica ii luase pantofii cu toc sa se duca sa se intalneasca in oras cu iubitul ei. Si a iesit o cearta intre ele. Imagineaza-ti: mucoasa aia are abia cinsprezece ani si ii poarta pantofii cu toc a lui Carmen. Si are si iubit!
"Hm... "mucoasa", ma gandeam eu. Da, aia la cinsprezece ani era "mucoasa". Ele, la optsprezece (sau poate inca neimpliniti), trebuiau sa fie... femei in toata firea...???
Ciudat!

Si apoi imi revenisera in minte imaginile despre tineretea mea. Celebrarea majoratului, unde avusesem cam douazeci de invitati: prietenii si prietenele mele bune, verisoara mea, vecinii si vecinele cu care care crescusem si vreo doi colegi de clasa cu care ma intelegeam mai bine. Atunci nu se faceau adevarate "nunti" la majorat. Nu se inchiriau sali pt celebrarea lor, nu mergeam la coafor pt asa ceva.
Atunci eventual mergeam la croitoreasa sa ne faca o rochie sau o fusta asa cum era moda acelor vremuri. Faceam prajiturile acasa, cu mama, matusa sau vecina, depinde cum era. Bauturile si felurile de mancare nu ne erau livrate de nici o firma de catering si nimeni nu umbla dupa noi sa ne "sufle-n fund". Dupa ce terminam de aranjat casa, ceea ce insemna eliberarea sufrageriei de mobila care ne incurca dansul si apoi improvizarea unui bufet suedez pe peretele de la geam, unde asezaseram toate bunatatile, cheful putea sa inceapa. Dar pentru asta lucram din greu si noi. Si ne convinseseram de fiecare data parintii sa paraseasca casa in acea noapte. Dormeau pe la rude sau la prieteni. Si asta ca sa ne faca noua hatârul. In rest, ne descurcam singuri. Asa ne-am invatat.
Hahaha! Coafor! Coafor insemna pentru noi la acea vreme, ca, fie ne faceam singure parul cu ondulatorul (cele care reuseam), fie ca ne ajutam reciproc la astel de operatiuni. La coafor mergeam de doua sau de trei ori pe ani, cel mult, pt a ne reimprospata permanentul. In rest, partea de styling era treaba noastra individuala.
Manichiura! Daaaa, manichiura! Si pe aia am obisnut s-o facem tot singure. Ne-am dus si noi din an in paste la manichiura si am vazut cum se facea. Ne cumparaseram carmin si oja alba si da-i bataie! Eram toate experte. Acum, fetiscanele astea aveau unghii false, toate extrem de lungi, vulgar de-a dreptul - as putea spune-, desi erau french. La doua dintre ele se vedeau pietricele si floricele, diferite motive aplicate pe ele. Si, ostentativ cum gesticulau, parea mai degraba un spectacol de "Uita-te la mine!" decat naturaletea anilor cruzi.
Desigur, si noua ne placea sa mai epatam cu frizurile noastre punk sau new romantic pe atunci, pt ca stiu ca si eu am avut la optsprezece ani in partea stanga o claie de par, pe cand in partea dreapta eram tunsa deasupra urechii, lucru care pe atunci o ducea in disperare pe maica-mea. Dar frizura asta inca o mai poarta multe femei si in ziua de azi. Inainte de aia, foloseam o tona de fixativ, pe cand aveam coama aceea de paraleu, facuta permanent si tapata.
Va mai amintiti Europe - The Final Countdown sau Bon Jovi - Living on a Prayer din 1987? Aratam ca leul de la Metro Goldwin Mayer, dar noua ni se paream ca eram fantastice.

Si stiti ce? Cu siguranta fetele astea se cred si ele fantastice! Desigur, e sentimentul varstei.
Prin anii ´80 si mamele noastre isi mai faceau uneori cruce vazandu-ne cum ne imbracam sau ne coafam, pt ca ele erau obisnuite cu frizurile cuminti, bine pieptanate, desi inalt tapate, sau cu cocurile minutios aranjate, dupa moda anilor ´60, gen Brigitte Bardot.


Si stateam eu asa cumintica asteptanadu-mi randul la tuns si astfel de imagini se perindau prin mintea mea... Si ma gandeam: daca fiecare generatie a adus ceva nou cu sine, generatia fiicei mele ce va aduce? Vom trai si vom vedea!...