Extreme sub semne de intrebare

Bunul simt in doze exagerate te face fraier. Precum si activitatea prea intensa, insistenta, determina agresivitate.
Unde sunt, asadar, granitele? Cand trebuie sa incetam a mai fi "simtiti" si cand trebuie sa ne retezam din avant?

Acestea au fost cele doua aspecte de care m-am cam lovit in ultima perioada, mai mult sau mai putin personal, insa foarte adesea constatat, indiferent ca era vorba de viata imediata, fie ca era vorba de cele gasite pe net sau in mass media.
Desigur, ati zice unii, ca daca nu esti lup te mananca lupii. Dar, de ce trebuie sa fim mereu lupi? De ce trebuie sa vedem totul ca pe un razboi de supravietuire? Suntem in perioade de pace si nu de razboi. Si apoi, noi vrem sa construim, nu sa daramam. Noi vrem sa purtam discutii si sa schimbam ideei, nu sa facem nesfarsite polemici sau atacuri. Nici sa ne dovedim capaciatile noastre de luptatori, respectiv vanatori. Noi vrem sa ne recream, nu sa ne intindem nervii. Noi vrem sa gasim cat mai multe persoane care sa vibreze la fel ca noi, pentru a ne simti in echilibru. Nu pentru a epata cu orice pret, nu pentru a ne dovedi noua si celorlati cat de "tari" suntem. Sau ma insel?
Asa... Acum taberele se imapart in doua: cei ce iau mereu cu asalt pe oricine le pica in cale, fara sa aibe importanta daca au inteles sau nu esenta mesajului, principalul e sa faca galagie, sa infirme, sa critice. Nu conteaza ce si cum, principalul e ca ei sunt oricum "Gica-contra", indiferent de aspect si de situatie.
Apoi mai e a doua tabara: cea care se retrage in gaoacea ei pana la nevroza, pana la atacuri de panica si ajunge odata la un punct unde realitatea ei nu mai are legatura cu realitatea obiectiva. Dezvolta comportamente defensive, indiferent ca are sau nu dreptate. Si e pacat. Se inchide intr-o lume faurita de sine unde doar ea se poate intelege si unde simte ca nu mai poate fi atacata.
Si acum ma intreb: am ajuns noi, oamenii, cu adevarat pe o treapta atat de ricicata a evolutiei precum sustinem, sau inca ne e teama sa recunoastem, in ciuda agresivitatii pe care vrem s-o afisam, in ciuda frondei pe care o etalam peste tot, ca in fond, aceasta agresivitate nu este altceva decat o teama mascata, o constientizare a propriei neputinte, pe care chiar noi in noi insine o uram?
Si iata cum, din vanator te transformi in vanat, asezandu-te, fara sa-ti dai seama, singur in bataia pustii.
Cred ca merita sa mai reflectam inainte de a critica pe cineva si sa ne intrebam: "Ce as fi facut eu daca as fi fost in locul ei/lui? Chiar as fi putut fi mai bun/-a?"

Acum nu ma mai gandeam decat la zicala: "Tare nu e cel ce da, tare e cel ce tine!"

O sambata minunata va doresc!