Exercitiu de devenire sau cand perversitatea inseamna un pas inainte

Cred ca de o vreme am inceput sa devin din ce in ce mai perversa. Gasesc placeri acolo unde initial, in mod automat si fara sa stea pe ganduri, majoritatea semenilor ar da semne de lehamite. Repulsie negandita, fara oboseala de a scotoci si dincolo de prima scoarta, revoltare ad-hoc si enuntare de pareri care pun la zid fara a mai trece macar o noua treapta a gandirii. OK. Toate bune si frumoase. Fiecare cu dreptul lui si cu parerile lui. Eu am inceput sa savurez acest spectacol. Daca cei mai multi se dau in laturi, eu stau si privesc. Si nu-mi ajunge ca privesc, ci mai si analizez. "Ce vrea sa spuna Cutare sau Cutarica cu asta? Ah, da, a dat-o in bara! Dar lasa-l/las-o asa. Hai sa vedem ce iese..."
Si uite asa ajung sa ma hranesc spiritual doar facand observatii pe marginea a celor ce se intampla.
Si tot in acest mod am descoperit si ridicolul din mine. Ca sa ajungi la autoironie, inseamna sa inveti sa te suporti. Dar, mai inainte de asta, trebuie sa ajungi sa te cunosti. Iar asta inseamna sa reusesti sa te detasezi de tine in asa masura incat sa-ti fii un observator neutru. Atunci te dezbraci de sentimente si le lasi precum lasi hainele de zi seara pe un scaun, inainte de culcare. Intri intr-o alta lume. Si atunci te vezi cu alti ochi. Ochiul critic, care peste zi l-ai indreptat asupra altora, il indrepti seara asupra ta. Asa cum te joci cu altii si cum ii pui pe ei la zid, te pui si pe tine. Iar exercitiul asta cere al dracului de multa dovada de detasare. Unii dintre voi ati zice: "Ce dracu´ faci? Vrei sa intri in levitatie?" Poate ca da, ca daca nu ar fi asa, nici nu mi-as da seama in ce punct m-as afla. Nu mi-as da seama de greselile mele, nu as realiza propriile momente de penibil, nu as reusi sa-mi vad nici macar propria prostie cu care uneori defilez si trambitez pe strazi ca-n zi de sarbatoare. Iar pentru asta iti trebuie al dracului de mult curaj. Cine recunoaste cu placere ca e prost? Sau ca este penibil? Sau ca s-a lasat prostit? Iar sirul de exemple poate continua.
Am inceput articolul cu "Cred ca de o vreme am inceput sa devin din ce in ce mai perversa". Si, da, cred asta, fiindca se pare ca fac acest lucru cu un sadism de care chiar nu ma credeam in stare, dar care, culmea, imi face bine. Ma curata de tampeniile facute odinioara, cum cureti porcul dupa injunghiere de ramasitele de cenusa, cu apa calda si cu dosul cutitului (cei care stiu cum e mersul lucrurilor la taierea porcilor, stiu la ce ma refer). Iar asta fac pentru a incerca sa-mi imbunatatesc performantele in fata propriilor mei ochi, pentru a fi maine mai desteapta decat azi, pentru ca alaltaieri, ieri si azi am invatat iar cate o lectie dura de la viata si pentru ca vreau sa merg mai departe.
Ei bine, eu vad asta la mine. Acum ma intreb: Oare cati din semenii mei se supun aceluiasi tip de exercitiu?

O zi frumoasa va doresc!