Sex sau iubire?

Daca o sa intreb mai multi dintre voi, daca iubirea duce la sex sau sexul la iubire, probabil ca majoritatea imi veti raspunde, in cele mai multe cazuri, ca iubirea duce la sex si nu invers. Da, probabil asa ar fi normal.
Insa, daca va ganditi un pic mai bine, va veti da seama ca (si) in viata voastra s-a intamplat mult mai des ca sexul sa duca la iubire. Si am sa va explic de ce.

Noi ne alegem partenerii in primul rand in functie de cum arata, de calitatile lor fizice, care trebuie sa insumeze o lista de insusiri, care sa-l faca pe celalalt atragator in ochii nostri. Deci, pana acum, functioneaza strict legea atractiei fizice. Despre respectiva persoana nu stim nimic, decat cum arata. Pe baza infatisarii, putem sa ne gandim ca ar avea si alte calitati sufletesti, care, la acel moment, pentru noi, ar fi decisive. Tradus: daca ea se uita zambind dragastos, atunci inseamna ca are inima calda. Ma rog, nu neaprat. Fiindca stim ca zambetul tine de flirt. Insa, in acele momente, nici macar nu ne intereseaza acest lucru. Am vazut-o si vrem s-o avem. Automat si fara sa ne dam seama, apare doar dorinta de a poseda acea persoana, de a o avea cat mai mult in preajma noastra, de a o atinge si... de a face dragoste cu ea. Impropriu spus "dragoste". Aici, cuvantul potrivit este "sex". Si, da, sexul este cel care ne mana de la spate. Nevoia de a ne confirma in fata propriilor ochi ca suntem "buni", "tari", seducatori, atragatori s.a.m.d....
Acum pot aparea doua continuari: fie implinirea actului sexual ne satisface, adica il gasim pe celalt "bun", fie ne dezamageste. A doua varianta nu ne intereseaza, fiindca, de aici, povestea s-a sfarsit. Fara interes, totul se dizolva si dispare.
Varianta intai, cand persoana respectiva face fata jocurilor noastre sexuale, indeplineste prin arta sa, mai mult sau mai putin pre-precizata, dorinta noastra interioara, cand ea corespunde parametrilor fizici doriti de noi si cand reuseste sa trezeasca acele scantei in noi, fizic vorbind, cand excitatia (care are un rol extrem de important in relatie) este pentru noi satisfacatoare sau mai mult decat satisfacatoare, tinzand mereu s-o asezam pe o cota gradata si sa-i dam calificative, ei bine, atunci ni se pare noua ca ne-am indragostit, ca e iubire. Si tindem s-o numim asa chiar daca, asa cum spuneam, despre insusirile intrinseci ale persoanei nu avem mare habar. Practic, in acest caz nu e vorba de iubire propriu-zisa, ci de sex. E mai degraba iubirea de sex.
O persoana evoluata, insa, face distinctia intre acesete doua aspecte si simte cand e vorba de mai mult sau nu. Ea isi va pune mereu problema si altfel.
O astfel de relatie poate dura o perioada, atractia sexuala fiind motorul care hraneste aceasta relatie. Insa, mai e nevoie si de comunicare. Acum intervine si compatibilitatea intelectuala, intervin valorile intrinseci ale celor doi si chiar interesele sociale, compatibilitatile sociale, morala, capacitatile de comunicare ale celor doi, de intelegere a lumii interioare a celuilalt s.a.m.d..
Este posibil, ca unii sa se insele cu privire la acest lucru si sa reactioneze rapid si superficial: "E bun/-a la pat = il/o iubesc". Aceasta este doar o jumatate a povestii, insa nu este intregul ei. De aceea, atentie la detalii.

Acum mai este si istoria cealalta: cei doi nu sunt atrasi de la inceput fizic unul fata de celalalt, ci se descopera ca indivizi in timp. Este genul de relatii care incep prin simple prietenii. Aceste relatii se pot desfasura acolo unde cei doi petrec datorita circumstanteleor mai mult timp impreuna (serviciu, studii sau alte conjuncturi). Cei doi nu si-au pus in gand sa se cucereasca. La un astfel de cuplu sexualitatea inca nu a fost dezbatuta, nu s-a pornit inca de la aceasta premisa. Probabil ca ici unul dintre ei nici nu s-a gandit deloc la asta. In acest cuplu parghia a fost reprezentata de discutii. Repetata interactiune in timp duce la o oarecare dependenta care e la randul ei rezultata din obisnuinta. Stiind ca celalalt e mereu acolo pentru a-i plange pe umar sau a rade impreuna cu el, duce, in cele din urma, la o modelare a atitudinii. Cei doi se pot trezi in timp ca au dezvoltat afinitati mult mai mari decat se asteptau. Pot astfel considera ca se iubesc. Aici este vorba de alt tip de iubire. Este mai mult iubirea de semeni.

Daca in primul exemplu respectul se pare sa nu joace un rol prea important, cu toate ca direct nu-l neaga nici unul dintre parteneri, in cel de-al doilea tocmai acest lucru e primordial, chiar daca, la fel, nu este constientizat. Spre deosebire de al doilea cuplu, primul e mai dezinhibat, este cu predilectie instinctiv, pe cand cel de-al doilea este mai mult axat rational si bazat pe un suport fin afectiv.
Certurile in primul cuplu par sa apara mai repede si mai des, in timp ce a doua alternativa fiind mai stabila in timp, dar si cu o evolutie mai lenta. Siguranta este mai ridicata in exemplul doi. Pasiunea este mai crescuta in exemplul unu.
Asadar, cele doua tipuri de relatie au evolutii diferite in timp.

Daca acum stam sa ne gandim bine, ar trebui sa recunoastem ca noi suntem cu predilectie persoane instinctive. Spun asta, fiindca fiecare dintre voi s-a recunoscut mai ales in exemplul nr.1 si mai putin in cel de-al doilea.
Desigur, nu e litera de lege ca cei care au inceput relatia pe pura atractie fizica nu au sanse de supravietuire in viitor, conditia necesara fiind insa si compatibilitatea valorilor umane. Si, la fel, cei care incep o relatie ce izvoraste doar dintr-o pura si sincera prietenie, ar putea mai tarziu sa lancezeasca, daca nu descopera micile scantei - dar atat de importante - ale placerilor sexuale.

Ciudata fiinta omul! Nici stadiul animalic nu ne mai e multumitor si nici pur caracteristic, dar nici nu am ajuns sa putem dezvolta relatii reusite de cuplu fara acel instinct!