O zi de vânzoleala

- Cat costa kilogramul de struguri?
- 3,50€. Sunt proaspeti. Abia i-am primit.
Ea lua o boaba, asa cum facea de obicei gusta. Lua si o boaba din cei negri si gusta si de acolo. Hmmm... 3.50€. In piata e intotdeauna mai scump decat in supermarketuri.
- De care doriti?
- Un kg albi si unul negri. Sunt dulci.
El scosese portofelul. Ea se uita si la caserolele cu zmeura.
- Si o caserola cu zmeura, va rog.
Acum era sacosa plina de fructe.
Iarna inca nu se terminase, dar soarele isi facea loc timid si incerca sa se arate. Nu mai era asa de frig. De trei zile nu a mai coborat mercurul termometrelor sub 0°C nici macar noaptea.
Lumea se inghesuia cu masinile pe la spalatorii, orasul parea parca deja mai curat. Nici urma de zapada. Doamne-ajuta! Macar de-ar fi gata odata cu iarna asta ca simti ca ti s-a pus pe suflet!...
Piata era animata, insa nu asa de plina ca altadata. La galantarele cu branzeturi erau doua doamne care vorbeau tare si in dialect. Una ii povestea celeilalte despre fiica-sa nu stiu ce si rasesera zgomotos.
Mai incolo, la standul cu legume si zazavaturi, cei doi de dupa tejghea se conversau in italiana. Simpatici amandoi, cu ochii lor negri si parul negru carliontat. Aveau obrajii sanatosi si radeau. Doi tipi nu prea inalti, asa, ca italienii, dar pe fata carora li se citea placerea de viata. Vorbeau ba in germana, ba in italiana. Se vedea ca parasisera tara de bastina de o buna bucata de vreme. Un astfel de ghiveci de cuvinte li se intampla doar celor plecati de mult, celor dezradacinati de niste ani buni si care traiesc atat dupa canoanele lumii cere i-a adoptat, cat si dupa obiceiurile tarii de bastina. Am zambit, gandindu-ma la vietile lor, imaginandu-mi cum isi iau ei in familie masa. Presupun ca erau frati, sau, oricum, inruditi, fiindca trasaturile le erau foarte asemanatoare si relaxarea lor era atat de fireasca in timp ce isi faceau acolo de lucru cu lazile lor de legume si incercand sa ademeneasca clientii sa le cumpere produsele. Arata frumos standul. Viu. Rosii langa castraveti, ardei, salata si tot ce mai doresti. Era imbietor si totul parca lucea de prospetime.
Mai incolo, la rulota cu mezeluri, trei doamne trecute de mult de prima tinerete, una mai increzuta si mai teapana decat alta, se consultasera cu privire la mezelurile din vitrina. Unghiile erau taiate inca dupa moda de pe cand Ursula Andress facea concurenta colegei de breasla Brigitte Bardot: ascutite. Una dintre ele gesticula afectat cu degetele in aer, inclinandu-si mainile din coate, lasand sa alunece spre cot o poseta de piele de crocodil. Pantalonii bej nu prea se potriveau cu vremea de afara, dar se potrivea cu culoarea parului ei vopsit in nisipiu, incercat cu toata silinta sa stea tapat in varful capului, imitand un coc, pt care si asa nu avea destul par, fiindca ii era rar.
Toate trei aveau o tona de pomada pe obraji. Tenul le lera acoperit cu un strat gros de fond de ten, iar la toate trei, buzele erau vopsite in portocaliu.
Cea mai scunda dintre ele, parea mai reala. Avea parul vopsit in negru, tuns frumos pana la umeri, usor tapat, bine coafat, insa neostentativ. Era mai rezervata. Imbracata totusi elegant, tot in negru, parea mai degraba ca le accepta hachitele celorlate doua, care, dupa cum aratau si cum se manifestau, parca nu ar fi trebuit sa munceasca in viata lor nici macar o secunda.
Cealalta, cea de a treia, avea parul vopsit roscat, dar unde se vedeau gramada de fire albe de la radacina. Ma gandeam zambind in sinea mea: asta a uitat sa treaca pe la coafor sa o vopseasca, sau poate se duce chiar acuma. Avea un nas subtire si coroiat, niste ochi gri aproape tulburi, o figura teapana si ceea ce mi-a atras atentia, erau buzele ei: evident, tot date cu ruj portocaliu, dar unde banuiesc ca rujul ori era de proasta calitate, ori pur si simplu, nu a reusit sa se rujeze ea ca lumea din cauza nenumaratelor riduri din jurul gurii. Era aproape un zig-zag de oranj in loc de o gura bine conturata. Si, fara ca ea sa-si fi dat seama, excesul de ruj se lipise de unul dintre canini. Arata cam tarsaita, dar tantoasa tot era.
Cerusera toate sa guste cateva cubulete de mezeluri, dintre cele pe care le oferise vanzatoarea. Cele doua mai scortoase, desi se strambasera initial, cumparasera totusi ceva. Cealalta, cea bruneta, le lasase pt un moment si alergase la standul de specialitati orientale. Isi cumpara frumos vreo 3 caserole cu diferite bunataturi si se intorsesera la tovarasele de piata.

O masina sparse scurt monotonia amestecului de voci, trecand mai repede decat era permis pe acea straduta si improscase o biata mamica ce-si purta copilasul in carucior. Noroc totusi, ca celalalt copil al ei era de partea cealalta, asa cum e si normal, si nu spre carosabil. L-ar fi facut fleasca pe mititel. Toata lumea se uita mirata in urma masinii, dar aia gonea mai departe.

Cafeneaua din colt lasa din cand in cand aroma de cafea proaspat macinata sa patrunda in aerul orasului. Se auzeau si dinautru voci. Era plin. Era 11 dimineata si o buna parte dintre cei de acolo se aflau in fata probabil deja celei de-a 2 cafele din acea zi.
La una dintre mesele de la geam statea un batranel cu un ziar in mana si citea cufundat, cu ochelarii pe varful nasului. O pustoaica cu parul negru, strans intr-o coada nu prea lunga, ii adusese cafeaua si o apa. Barbatul se oprise un moment din citit sa-i multumeasca chelneritei. Eu nu stiu daca fetiscana aia avea 18 ani! Era asa de firava!
La masa alaturata, alti trei barbati, de data asta mai tineri, toti trei imbracati la tinuta business, aratau fie ca angajati la banca, fie ca agenti de asigurari. Mapele de lucru le aveau langa ei si vorbeau aproape simultan.
O masa mai incolo, doua tinere de vreo 20-25 ani isi pusesera lip-gloss-ul pe masa si pareau ca vor sa se pregateasca de plata si apoi de plecare. In fata lor erau 2 cani goale de cappuccino si doua farfurii, semn ca deja consumasera ceva, nu stiu ce: prajitura, placinta, cine stie...
La usa cafenelei era parca un du-te-vino. Unii intrau, altii ieseau. DOar usa mai trebuia din cand in cand unsa, pt ca atunci cand se deschidea mai mult de 45°, incepea sa scartaie. Probabil ca in zarva de acolo si la clientela pe care o aveau, proprietarii localului sau angajatii nu mai ajungeau sa bage de seama si acest amanunt.

Strada era plina de lume. Parca a inceput sa invie lumea. Ies asa, usor, la plimbare, ca ramele dupa ploaie. E forfota, dar o forfota placuta.
Iar eu abia astept primavara!!!